Uneori, curajul e o jurnalistă de 22 de ani. Măriuța Nistor a pătruns în rețelele minciunii construite de Rusia în Republica Moldova, ca să scoată la lumină adevărul despre cei ce vor să-i conducă țara din umbră.

---

Acest portret a apărut inițial în numărul 7 al revistei Scena9 pe hârtie, pe care îl puteți cumpăra de aici. Îl republicăm acum, pentru că la final de august jurnalista Măriuța Nistor, de la publicația Ziarul de Gardă din Republica Moldova, l-a întrebat pe Președintele României Nicușor Dan cum reacționează la două recente investigații, publicate de Snoop, respectiv Recorder, care-l vizează pe actualul șef al Serviciului de Protecție și Pază, Lucian Pahonțu. Conform materialelor, Pahonțu ar fi participat la masacrul de pe 21 decembrie 1989, în timpul Revoluției, iar în 18 ani la șefia SPP nu a depus declarația pe proprie răspundere că nu a făcut poliție politică.

Întrebările Măriuței Nistor au venit în contextul în care o bună parte a presei mainstream din România a ignorat subiectul. Cine este tânăra jurnalistă care nu se teme să pună întrebări incomode?

---

Nedreptatea întinsă peste generații se vede mai clar când o arată cu degetul cei mai tineri. Ei trebuiau să fie tineri și atât, liberi de bagajele grele ale istoriei. Și, când ei sunt cei care zguduie sistemul opresor, speranța că va fi bine e copleșitoare, iar cinismul și resemnarea se rușinează și dau înapoi. Aceasta este povestea unei astfel de tinere, dintr-o țară nedreptățită prea mult. 

E 2 noiembrie 2024, ziua dinaintea alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, când Măriuța Nistor publică un reel pe Facebook. E îmbrăcată în negru, se uită în zare și cântă împotriva vântului, cu soarele-n păr: 

bine nu scăpăm de una 
și-alta vine peste noi. 
ne îneacă mătrăguna 
și un greu străin gunoi.

vrem să trăim sub stea albastră,
cum inimii îi place,
latinei inimi cum îi place.
lăsaţi-ne în legea noastră,
lăsaţi-ne în pace,
lăsaţi-ne odată în PACE! 

Cineva scrie în comentarii: „De două săptămâni îmi răsună acest cântec în gânduri. Pe străbunelul nu l-au lăsat în pace; pe bunica nu au lăsat-o; nici pe timpul mamei nu ne-au lăsat în pace; nici în timpurile noastre nu ne lasă în pace”.

Melodia „Lăsați-ne în legea noastră” a fost unul dintre imnurile neoficiale ale moldovenilor de la est de Prut care visau la independență. E scrisă de poetul Grigore Vieru și au cântat-o Doina și Ion Aldea Teodorovici, în anii de pe urmă ai Uniunii Sovietice – din care atunci făcea parte și Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Măriuța Nistor o cântă într-un an în care moldovenii visează să-și păstreze independența. 

Alt comentariu: „Am fermă încredere în tineretul nostru privind la tine.”

Și încă unul: „A doua doamnă de fier a Moldovei!”

Nu suntem pe pagina unei cunoscute artiste de muzică ușoară sau alt gen muzical. Genul preferat al Măriuței Nistor este jurnalismul de investigație. Cu trei săptămâni înainte de a posta reel-ul în care cântă, Măriuța și echipa ei de la Ziarul de Gardă publicau, în 19 000 de exemplare, prima parte a unei investigații care a trecut Prutul, Nistrul și Uralii și avea să ajungă la vârful jurnalismului european: În slujba Moscovei. Timp de trei luni, jurnalista s-a pus „în slujba Moscovei”, ca să arate lumii cum trage Rusia sforile în țara ei.  

Măriuța avea 22 de ani în iunie 2024, când s-a infiltrat într-o rețea coordonată de Ilan Șor, miliardar și fost politician pro-rus, care în prezent e condamnat la 15 ani de închisoare în Republica Moldova, în dosarul „Jaful secolului”. Șor, împreună cu alți afaceriști și politicieni corupți, a jefuit sistemul bancar al țării de un miliard de dolari. Ilan Șor nu e la închisoare. Se ascunde în Rusia, unde a obținut cetățenie și de unde continuă să influențeze politica moldovenească.

Până în luna octombrie 2024, Măriuța Nistor a lucrat sub acoperirea pseudonimului Ana Nastas – o studentă dornică să facă un ban manipulând alegătorii înainte de alegerile prezidențiale și de referendumul care-i întreba pe cetățenii Republicii Moldova dacă vor ca țara lor să adere la Uniunea Europeană. Cu ajutorul unei camere ascunse, al unui buletin fals și-al unui curaj care a surprins-o chiar și pe ea, a reușit să arate cum sunt racolați moldovenii ca să joace după cum cântă Rusia.

„Ana” s-a dus la adunări ținute prin spatele blocurilor, în parcuri sau la margini de drum ferite de poliție, ca să fie instruită în rolul de activistă a lui Șor. A protestat pentru susținerea Evgheniei Guțul, bașcana (guvernatoarea) Găgăuziei, condamnată în august 2025 la șapte ani de închisoare pentru că a acceptat finanțarea ilegală a partidului său, Partidul „ȘOR”. Tânăra a mers apoi la o manifestație la aeroportul din Chișinău, tot pentru susținerea unui om certat cu legea moldovenească, căruia i se interzisese accesul în țară. În august, s-a trezit că în numele ei fusese deschis un cont bancar la PBS, o bancă rusească pentru care UE a propus sancțiuni în octombrie 2025 – asta doar în baza imitației de buletin și fără ca ea să fi depus vreo cerere în acest sens.  

A primit bani în cont și tot mai multe ordine de la tanti Raia, lidera grupului în care se infiltrase: să înregistreze activiști pro-ruși pe aplicația de mesagerie Telegram, să împartă pliante cu informații false despre Uniunea Europeană sau să racoleze noi simpatizanți. Și să nu mai îndrăznească să nu răspundă la telefon.

La scurt timp după ce a fost promovată ca activistă Șor pe comunicare, Ana Nastas i-a sunat pe coordonatorii grupului și le-a spus că ea este, de fapt, Măriuța Nistor, reporteră la Ziarul de Gardă. Și că a înregistrat tot. I-a întrebat dacă li se pare că este etic și legal ce fac. Unul s-a făcut că nu aude și-apoi n-a mai răspuns, iar tanti Raia i-a bătut obrazul: 

– Anișoara, pentru ce tu asta ai făcut? Eu doar am vorbit cu tine…
– Pentru a documenta cum se realizează schemele de corupere a alegătorilor.
– Dar ce, noi suntem corupți?
– Dumneavoastră plătiți oamenii pentru a vota NU la referendum și a alege candidatul desemnat de Șor.
– Înseamnă la revedere, eu nu vreau să te văd și să te știu, a pus tanti Raia piciorul în prag.  

După ce Măriuța și-a dat jos șapca Anei Nastas, colega ei de la ziar, jurnalista Natalia Zaharescu, a rămas pe poziții. Și ea se infiltrase într-un grup din rețeaua lui Șor.

Aflăm toate astea din investigația video publicată de Ziarul de Gardă, în care vedem o Măriuță temerară și determinată să facă dreptate. Ce nu se vede pe ecran e asta:

„A fost foarte greu pentru mine psiho-emoțional, pentru că eu îi mințeam (pe ceilalți membri ai grupului pro-Șor în care mă infiltrasem, n.r.) și pentru că mă simțeam vinovată că ei sunt în situația în care sunt. Că nu pot să îi ajut. Mă durea că sunt așa oameni, care trăiau și greu. Unii dintre ei erau bolnavi. Mă simțeam vinovată că trebuie să împart dezinformare. Era o luptă dintre Măriuța, omul, și Măriuța, jurnalista. Până într-un moment în care am înțeles că poate le-am făcut rău lor, dar am făcut bine altor câteva sute de mii sau milioane de oameni și am lucrat în interes public.” Așa a făcut tânăra pace cu rolul său, inevitabil ambivalent, de jurnalistă sub acoperire.

Pe lângă vină, Măriuța a simțit și frică. Însă nu din cauza riscurilor la care se expunea. „Nu m-am temut că o să îmi pun toți marii corupți pe cap. Sau o să mă împuște cineva, nu.” Dintr-un alt loc venea frica ei. „Erau oameni care consumau mai mult alcool, oameni care trăiau la limita sărăciei, oameni care nu erau educați.” Adică oameni dintr-o realitate pe care ea nu o cunoștea decât de la distanță. Părinții ei, de lângă care plecase doar de puțină vreme ca să fie om mare, au avut grijă ca ea să vadă doar partea frumoasă a vieții. „La noi în familie s-a vorbit frumos, fără rusisme, fără înjurături [...] Aveam 22 de ani”, concluzionează, cu empatie față de cine era în urmă cu doar un an. 

Când au fost reținuți trei dintre membrii grupării în care se infiltrase – inclusiv tanti Raia –, jurnalista a plâns. Vina a chinuit-o iar, până și-a spus: „Stai o secundă! Din cauza lor are de suferit țara”. 

București, 27 mai 2025. Este seara Galei Superscrieri, concursul de jurnalism care premiază cele mai bune materiale apărute în anul anterior în România și Republica Moldova. Măriuța Nistor și Natalia Zaharescu urcă pe scenă de două ori să-și ia diplomele: premiul întâi la categoria Investigație și cel mai mare premiu, Superscrierea Anului. Breasla aplaudă, strigă „Bravo!”, iar unii dintre noi se emoționează când aud discursurile de-un firesc dezarmant. 

În timp ce le scrie mesaje mamei și surorii ei, să le dea veștile extraordinare din România, Măriuța își aude numele strigat pe scenă a treia oară. Se trezește ca din visare și merge să primească un premiu de care nici nu știa că există: Bursa Superscrieri – Ion Rațiu pentru jurnalism de investigație. În discursul de mulțumire, face o mărturisire:

„Eu nu sunt, de fapt, Măriuța. Sunt Maria. Însă m-am încăpățânat să îmi semnez articolele cu Măriuța Nistor, așa cum îmi spun părinții. Și cei de la Ziarul de Gardă spuneau că nu-i prea serios Măriuța. [...] Și le-am promis că voi face investigații bune, voi munci astfel încât să pot concura cu cei care fac investigații de mulți ani. Și iată, așa am ajuns, după un an de jurnalism, să scriu o investigație care astăzi a luat premiul întâi și am semnat-o cu Măriuța Nistor.”

În fața unei asemenea doze de emoție și speranță, chiar și cinismul și resemnarea unora dintre noi se rușinează și dau înapoi. 

E septembrie, sunt cu Măriuța într-un restaurant tradițional din Chișinău și mâncăm câte un borș cu pâine dată prin usturoi, când depănăm amintiri din acea seară de mai. 

„Era un sentiment de foarte mare mândrie, dar, în același timp, eram fascinată, pentru că eram lângă oameni atât de buni pe care eu îi urmăresc și pe care îi apreciez. Asta era fantastic pentru mine. Și mă simțeam așa, ca Alice în Țara Minunilor. Uau, eu lângă jurnaliștii ăștia?” Cel mai tare a emoționat-o întâlnirea cu jurnalista de investigație Emilia Șercan, în care vede un model și pe care o cunoscuse la Chișinău în 2023, „la început de cale” la Ziarul de Gardă. Atunci era frustrată că nu are un subiect mare, iar Emilia, consacrată prin demascarea politicienilor cu doctorate plagiate, i-a promis că în curând va avea subiecte și experiență. Doar că s-ar putea să nu mai aibă timp. „Și, iată, s-a adeverit!” 

Bucuria nu s-a oprit în București, la fel cum nu s-au oprit nici premiile. A doua zi, Măriuța și Natalia au zburat la Bari, în Italia. Seara, au primit premiul pentru investigație în cadrul galei European Press Prize. 

La câteva luni după ce-a coborât de pe podiumuri, Măriuța e cu picioarele înapoi pe asfaltul spart al străzilor din Chișinău. „Dacă-i întrebăm pe zece oameni dacă au auzit de investigația În slujba Moscovei și niciunul nu a auzit, ce folos că o luat European Press Prize sau Superscrierea Anului? Dar dacă din zece o să ne răspundă doi că au auzit și că li s-a schimbat ceva, atunci asta o să însemne ceva. Pe fruntea mea nu scrie European Press Prize și chiar dacă-i spun eu omului că am luat European Press Prize, o să-l doară la bască. Atunci eu trebuie să fac chestii bune în jurnalism, ca oamenii să rămână cu ceva”, explică Măriuța și parcă își spune ei însăși să fie atentă la cum continuă drumul din acest vârf.

„Noi nu suntem eroi”

Sediul Ziarului de Gardă e într-o casă frumoasă de pe strada București din Chișinău. La ora prânzului, redacția e plină, dar se aud doar taste apăsate, click-uri și câte-o rotiță de scaun pe podea. Unii au apucat deja să mănânce, Măriuța nu. Lucrează la o investigație despre cum preoții moldoveni propovăduiesc, „în numele Kremlinului”, informații false despre Uniunea Europeană. Tânăra ascultă în căști, dă din cap și oftează des. Chiar dacă-i obișnuită cu manevrele rusești de corupere a alegătorilor moldoveni, tot se înfurie. Mai sunt 27 de zile până la alegerile parlamentare.

Plecăm împreună spre un restaurant mic, nu departe de redacție. Ne așezăm la terasa de pe marginea trotuarului, la soare. Măriuța nu se simte bine, o doare spatele. „Și vreau să merg la odihnă.” De la începutul investigației sub acoperire și până astăzi, nu și-a luat liber decât pentru o scurtă călătorie în Polonia și încă puțin când i-a fost rău. Astă-vară avea bilete cumpărate spre Spania, dar nu s-a mai dus, că nu terminase munca la niște articole. „Tare vreau la mare”, zice și râde de necaz. 

„Dar asta e despre jurnalism. Sau poate e despre mine. Îmi place să lucrez sub presiune și uneori se întâmplă că mai las cam pe ultima sută de metri chestii. Și lucrez atunci foarte greu și de aceea presiunea e foarte mare și simt că clachez, ceea ce nu recomand nimănui. Și, în același timp, mă gândesc că dacă eu aș merge la mare acum, eu nu m-aș simți bine, pentru că aici las chestii nefăcute”. Pe lângă vina pe care știe c-ar simți-o, se gândește și la colegii ei. Au căzut de acord că nimeni nu-și ia liber până nu trec alegerile parlamentare. Țara lor, în care pot face jurnalism fără să se teamă că vor fi închiși pentru că spun adevărul, e în pericol de-a fi întoarsă spre Rusia. Mai multe partide care candidează la alegeri sunt pro-ruse. Miza e uriașă, iar Măriuța nu știe cum să privească spre viitor. 

„Predictibilitate în raport cu ce se va întâmpla cu Republica Moldova nu prea există”, spune tânăra, când încearcă să-și imagineze cum va fi după alegeri. „Nu depinde de tine nimic. Când ne numea cineva eroi pe mine, pe Natalia, pe Ziarul de Gardă în general, le spuneam că noi nu suntem eroi. Noi suntem oameni care ne-am făcut munca. Și dacă în Republica Moldova toată lumea și-ar face munca – nu mai mult decât cere fișa postului –, fiind un stat atât de mic, s-ar dezvolta mult mai rapid. Asta e problema. Da, există incertitudine și există... n-o să zic frică. Pentru că n-am frici. Eu sper că binele învinge răul. Dar există anumite temeri că s-ar putea să scriem despre Republica Moldova, nu din Republica Moldova”.

În timp ce povestește, nu se atinge de salata cu humus. I-a trecut foamea. Roagă chelnerul să-i facă pachet, dar îl uită acolo. În drum spre strada București, un bărbat îmbujorat, îmbrăcat la cămașă albă, i se așază în cale. 

– Permiteți-mi să-i strâng mâna unei fete frumoase, zice spre mine, cu ochii la ea. 

Măriuța se îmbujorează și ea și îi întinde mâna. 

– Respect pentru tot ce faceți!, mai spune el și se înclină ușor. 

Măriuța mulțumește zâmbind toată și mărturisește că și ea îl apreciază. 

– M-am îndrăgostit dintr-o întâmplare, dar nu întâmplător, mai zice ea, chicotind, în timp ce eu mă uit la ei fără să înțeleg ce se întâmplă. Își iau la revedere bucuroși și Măriuța mă lămurește. Bărbatul e Vali Boghean, un faimos cântăreț moldovean de muzică ușoară, iar ea tocmai i-a recitat un vers dintr-o melodie de-ale lui. Măriuța începe să cânte pe stradă despre îndrăgosteala neîntâmplătoare și soarele strălucește tot mai tare în Chișinău. 

Înapoi în redacție, se așază la biroul care e al ei de când a ajuns la Ziarul de Gardă, în urmă cu doi ani jumate. Fără s-o știe atunci, viața ei avea să se transforme pe repede-nainte. 

E vara lui 2022, plaja râului Nistru e aproape și Măriuța, care are 20 de ani, visează cu ochii deschiși. Își imaginează cum e să dai afară un ministru cu un articol de investigație. Nu se gândește la un ministru anume, o încântă pur și simplu puterea jurnalismului despre care povestesc câțiva membri din echipa Ziarului de Gardă, care organizează o tabără în orașul-stațiune Vadul lui Vodă.  

Jurnalism studiază și ea, dar înflăcărarea asta nu a simțit-o în nicio zi la facultate. Culmea, tabăra de vară are ca tematică ceva care suna foarte plictisitor pe hârtie: achizițiile publice. S-a înscris doar pentru că nu voia să stea acasă. Oricum, ea știe deja ce vrea să facă după ce termină facultatea la Chișinău: să fie prezentatoare TV. Și să nu cumva să fie jurnalistă de investigație. A urmat deja un curs opțional pe subiect și n-a simțit decât plictiseală. Acum, însă, i se aprinde o dorință aprigă de-a cotrobăi prin informații și decide să-și abandoneze visul de-a fi prezentatoare la Vadul lui Vodă. 

Uitându-se în urmă, spune că singura explicație a redirecționării traseului ei este entuziasmul molipsitor al jurnaliștilor de la Ziarul de Gardă. 

După tabără, toți participanții au primit temă pentru acasă. Puteau alege din trei variante: să scrie un articol despre ce înseamnă achiziții publice, să organizeze o masă rotundă unde explică ce-s alea sau să documenteze un articol despre o astfel de achiziție.

„Și îmi scrie Anatolie Eșanu, editorul video (de la Ziarul de Gardă, n.r.) de acum. 

– Păi, și scrii o știre despre achiziții publice? 
– Știre?! 

Eu mă gândeam la ditamai investigația.” Numai că, până atunci, tânăra nu scrisese nimic, niciun articol – nici măcar o știre. „Eram pe zero”, povestește și râde.

Măriuța nu glumea. I-a venit ideea unui subiect despre primarul din orașul ei natal, Hîncești, care era și patronul firmei Petrocub, un lanț de benzinării și magazine de piese auto. „Firma lui câștigă când face Primăria Hîncești licitații prin care procură combustibil”, explică jurnalista unghiul achizițiilor publice. A pus în practică ce-a învățat la Vadul lui Vodă și a semnat primul ei articol, spre surprinderea mentorilor. A fost singura din tabără care-a produs o investigație. Apoi, viitorul coleg Anatolie a sunat-o iar, să o întrebe dacă vrea să mai scrie un articol. Doar unul? Șapte articole a scris Măriuța în primul semestru din anul II de facultate, dar s-a angajat la Ziarul de Gardă abia în vacanța de vară. Până atunci, a fost șase luni în Bruxelles, cu o bursă Erasmus. Cât era plecată, Anatolie îi tot scria să-i spună că e așteptată în redacție.

„Eu eram entuziasmată. Ziarul de Gardă mă așteaptă!”

La întoarcerea în Chișinău, a onorat invitația. Pe biroul la care lucrează și astăzi era o foaie pe care scria „Rezervat”. 

„Și, iată, fac jurnalism”. 

Pe-atunci făcea, de fapt, mai mult decât atât. Încă mergea la facultate – adică la facultăți: studia în paralel jurnalism și canto de estradă (unde învăța cum să interpreteze muzică populară și modernă). În anul III, programul ei arăta așa: dimineața, jurnalism. După-amiaza, până la 6, muncă de redacție. De la 6 la 10 seara, canto. A terminat ambele facultăți. La Jurnalism și-a surprins toți profesorii cu licența – a scris și a analizat 20 de articole cu elemente de investigație, adică munca ei din septembrie până în mai în redacția Ziarului de Gardă.

Nu era prima dată când își surprindea profesorii. La școală, căuta alte soluții la problemele de fizică și matematică decât cele predate în clasă. A făcut asta și la admiterea în liceu. „La matematică am folosit o metodă diferită față de cea din barem, dar care era corectă”, îmi spune. La dorința ei de-a face lucrurile așa cum simte au contribuit mult părinții, care au lăsat-o să aleagă singură. Spune că au contat foarte mult și profesorii din liceu, care „mi-au dat atât de multă încredere în ceea ce fac. Și nu doar mie. Cel mai important element e că ei se comportau cu noi ca niște personalități în devenire, niște oameni care contează. Eu asta am trăit la liceul din Hîncești; ceea ce nu am trăit la facultate, din păcate”.

Ce nu a trăit la facultate trăiește în echipa ei de la Ziarul de Gardă. Se simte norocoasă că lucrează cu oameni buni, încrezători în puterea ei; că entuziasmul cu care au molipsit-o în tabăra de vară din Vadul lui Vodă nu era aparent și nici trecător. La rândul lor, colegii ei o privesc cu aceeași bucurie și mirare ca atunci când au cunoscut-o.

„Uneori, dacă îi dai un subiect bun, ea poate să stea până la 12 noaptea. O să vină la ora 5 dimineața să-l facă”, spune redactorul-șef al ziarului, Victor Moșneag. 

Un astfel de subiect a vizat-o pe Maia Sandu. Un blogger a publicat în februarie 2024 informația că președinta Republicii Moldova ar deține o casă nedeclarată, pe aceeași stradă cu unul dintre consilierii ei. „Despre Maia Sandu n-a fost niciodată scris că și-a cumpărat ceva ilegal, că are avere prea mare, că are firme. Și noi am zis: «Băi, trebuie să vedem cum e posibil așa ceva. Hai să căutăm!»”, povestește redactorul-șef.  

Era miezul nopții când Măriuța s-a apucat de documentare. Tot ce avea era un video cu casa consilierului care ar fi fost vecinul Maiei Sandu, dar nicio adresă. 

Nu s-a culcat până n-a găsit-o. A dormit trei ore și „a doua zi, la ora 5 dimineața, a venit la redacție și a mers la fața locului”, spune redactorul-șef. Măriuța a găsit locul, a verificat apoi datele de la cadastru și a dovedit că informația prezentată de blogger era falsă. Nu era prima oară când acesta își inducea cititorii în eroare. De această dată, într-o schemă clasică de manipulare, minciuna lui era construită pe fundamentul unei informații adevărate: pe strada aceea se află o casă a surorii Maiei Sandu, construită în 2020.

Victor Moșneag își mai amintește și cum și-a câștigat Măriuța primul mare subiect de investigație, în primul ei an în redacție. În anul acela, echipa a fost împreună pe munte – un obicei constant la Ziarul de Gardă, care-i place mult celei mai tinere jurnaliste din echipă. Atunci a făcut un pariu cu Victor.

„Era un munte pe care, în mod normal, îl cobori în cinci ore. Ea l-o coborât într-o oră și jumătate. Pariul era că, dacă ea reușește să ajungă mai repede jos, eu o să fiu obligat să-i dau un subiect foarte bun pe care ea să-l facă. Ăsta era pariul și ea l-a câștigat. E foarte ambițioasă”, spune Victor. Mai spune și că a vorbit cu ea despre pauzele pe care trebuie să și le ofere – să nu facă doar muncă grea, să mai scrie și câte un articol mic, un portret, un reportaj, să fie mai liniștită. Deocamdată, Măriuța nu-i urmează sfatul, dar spune că găsește liniște când merge pe munți în weekend sau când e acasă cu părinții. Recunoaște, însă, și că îi este dor de vremurile când avea mai mult timp.

„Mi-e dor de muzică. Să fac exerciții, vocalize, să încălzesc vocea. Și mă gândeam să învăț să cânt la pian. Mi-e dor de o altă activitate decât cea de jurnalism.”

„Prima insultă nu se uită niciodată”

Un tip cu pieptul umflat își ține ochelarii de soare la ochi, în interiorul unei clădiri. Are mâinile în buzunarele pantalonilor albi și un aer de bombardier, când se așază la o distanță prea mică de Măriuța și începe să-i vorbească:  

– Ce faci, Măriuța? Minți și acum? 

Fără să se întoarcă spre el, tânăra îi răspunde: 

– Eu îmi fac munca. 
– Asta nu e muncă, asta e manipulare și minciună. Știi care e sancțiunea pentru fals și uz de fals?, continuă el, rânjind pasiv-agresiv. Măriuța, nu-ți e rușine chiar?

Scena se petrece în iulie 2025, într-una din instanțele Judecătoriei Chișinău. E plin de presă. E una dintre ședințele dosarului privind finanțarea ilegală a fostului Partid „ȘOR”, declarat neconstituțional în iunie 2023. Măriuța nici n-apucă bine să-și întindă microfonul când bărbatul cu ochelari de soare începe s-o hărțuiască. După minute bune în care el nu o lasă în pace, jurnalista, îmbujorată de nervi, spune pe un ton ridicat, ferm:

– Încetați, domnule Lungu, încetați! 
– Nu-ți fac nimic, doar comunic cu o fetiță care a fost băgată într-o chestie penală.
– Eu vă rog frumos, eu chiar vă rog frumos. Încetați intimidarea!
– Ce intimidare? Am să rog băieții să îți facă o cafea să te liniștești, zice bărbatul care, între timp, și-a dat jos ochelarii de soare. Este Alexei Lungu, politician moldovean.
– Domnule Lungu, vă rog să încetați! Să încetați cu amenințările că după (alegerile parlamentare din, n.r.) 28 septembrie mi se deschide dosar penal, vă rog să încetați să mă atingeți! 

Până nu demult, Alexei Lungu își spunea și el jurnalist. De fapt, era moderator la televiziuni afiliate unor politicieni, printre care și Ilan Șor – căruia i-a devenit acolit politic. Din 2023, Lungu e liderul Partidului „Șansă”, cu care a vrut să candideze la alegerile parlamentare din partea Blocului Politic pro-rus „Victorie”, înființat tot de Șor. N-a mai apucat, pentru că Ministerul Justiției din Republica Moldova a cerut dizolvarea partidelor din Blocul „Victorie”.

Măriuța spune că nu apelativul „fetiță” a deranjat-o cel mai tare, ci amenințarea cu dosar penal, „mai ales când noi știm foarte bine ce le poate pielea. Pe mine nu m-ar mira dacă ar veni la putere și ar deschide un dosar penal. [...] Ăsta e riscul meseriei, pentru că așa înțeleg ei să facă politică”, spune Măriuța, luminată de soarele toamnei la Chișinău. Când stăm noi de vorbă, incertitudinea viitorului Moldovei după 28 septembrie se resimte ca o presiune tot mai mare. 

Nu a fost prima interacțiune a Măriuței cu un politician agresiv. 

„Prima mea experiență interesantă în jurnalism a fost în 2023, la câteva luni după ce m-am angajat.” Lucra la un articol despre traseism politic. Mulți dintre membrii Partidului Democrat din Moldova, care a fost condus de omul de afaceri Vlad Plahotniuc – în prezent judecat și el în dosarul „Jaful secolului” –, aderau la Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM). În fruntea PDCM se află Ion Chicu, fost premier și candidat la alegerile parlamentare din 2025 în Blocul „Alternativa” (care se prezintă drept pro-european).

Măriuța l-a sunat pe Chicu să-l întrebe cum explică fenomenul mutării în masă a politicienilor. Acesta nu i-a răspuns, așa că jurnalista i-a trimis întrebările într-un mesaj. „El mi-a scris că sunt o escortesă mediatică”. Acum povestește întâmplarea fără să se încrunte – ba chiar glumește că „prima insultă nu se uită niciodată”. 

Să fii femeie în jurnalism – mai ales de investigație, mai ales într-o societate patriarhală precum cele din acest colț al Europei de Est – înseamnă că vei scrie despre bărbați care se vor înfuria și se vor lega de faptul că ești femeie; că ești prea tânără sau prea în vârstă, că te îmbraci într-un fel sau altul, că vorbești prea tare sau prea încet, că ești prea emoțională sau prea masculină. Vor face „glume” și îți vor adresa jigniri cu tentă sexuală. Se vor lega de viața ta privată și o vor face publică. Când nimic din toate astea nu te va opri din a scrie adevărul, vor hărțui și vor amenința.  

Măriuța nu înfurie doar oamenii despre care scrie cu nume și prenume. 

„Pe mine mama mea nu m-o bătut. Pe mine m-o bătut mama, fiica, sora, soția, vecina, cumătra altcuiva”, scria jurnalista pe Facebook pe 8 martie 2025. De Ziua Internațională a Femeii, o participantă la unul dintre protestele finanțate de Ilan Șor a lovit-o în timp ce ea își făcea meseria de reporter la fața locului. 

Însă, în majoritatea zilelor, moldovenii aplaudă munca Măriuței Nistor, a colegilor ei de la Ziarul de Gardă și a celorlalți jurnaliști onești. Iar uneori, aplauzele ajung la Măriuța în formă de flori. E a doua zi de septembrie când primește un buchet mare la redacție. Al patrulea într-o lună. Îl admiră și-l miroase, îl așază lângă cana pe care scrie „Corupția frige” și continuă să investigheze. 

***

Duminică, 28 septembrie. Ziua alegerilor parlamentare în Republica Moldova. La ora prânzului, Măriuța îmi trimite un selfie cu mama ei și acest mesaj: 

„Tata e la muncă și a mers printre primii să voteze. Eu și mama am mers de curând la secția de votare. Am s-o citez pe mama: «Azi e sărbătoare. Ne alegem viitorul». E soare, parcă ne mângâie Cel de Sus… scriu asta și am lacrimi în ochi, pentru că așa de mult îmi doresc să fie bine-n țara mea.” 

Și moldovenii au ales viitorul european. 

Măriuța încă nu se duce la odihnă, pentru că munca nu s-a terminat odată cu alegerile. E însă mai liniștită, pentru o vreme. Nu mai postează doar despre realitatea lumii pline de nedreptate. Scrie din grădina părinților, în care are „de toate: de la rânduri întregi de căpșuni, pân’ la afini”, îmbrăcată în halatul mamei, sorbind cafea din ceașca tatălui. Și cântă – de data asta o melodie de dragoste de la Vali Boghean.