Viață&co / Fotbal

FC ROMÂNIA

de Oana Țenter

Publicat pe 2 iulie 2019

„Știi ceva fotbal?”, mă întreabă Ionuț Vintilă, antrenorul echipei de fotbal din Londra, FC România, înainte de meci. „Daaa. Am frate, tată... Am văzut ceva fotbal la viața mea”, bâigui eu. 

E început de aprilie, sâmbătă și vreme nehotărâtă. De vreo două ore, stau cu nasul în harta din telefon, pe drum spre meciul din deplasare al echipei FC România. Copii în cârcă, familii tinere, grupuri de bărbați de toate vârstele se apropie de terenul de fotbal din orășelul idilic Hertford, undeva la vreo 30 de km de Londra. La intrare, îmi dau seama că n-am bani cash de bilet, dar un englez binevoitor, suporter FC Hertford, îmi plătește intrarea și promit că data viitoare fac eu cinste.

Pe Ionuț, fondatorul echipei FC România îl recunosc imediat. Îl știu de pe Facebook, dar și din interviuri pentru BBC, VICE sau The Times. Echipa FC România a fost formată în 2006 de imigranți români în Anglia care jucaseră fotbal la diferite cluburi din țară. Acum, majoritatea jucătorilor și antrenorul Ionuț Vintilă lucrează în construcții în Londra, iar sâmbăta joacă la nivel semiprofesionist în eșalonul 8 al fotbalului englez. 

Ionuț Vintilă, antrenor al echipei FC România 

Ionuț are vreo 40 de ani și privirea blândă, iar părul grizonant și cearcănele îi dau o înfățișare hotărâtă. Pare că are emoții înainte de meci. Îi propun un interviu la final de partidă, dar mă avertizează ca s-ar putea să fie nervos și să bată câmpii dacă echipa pierde. Se mai joacă cinci meciuri în sezon care vor hotărî dacă echipa se menține în eșalonul 8, îmi explică Ionuț. Îmi zâmbește totuși și mă îndrumă spre suporterii FC România. De la distanță, disting doar câțiva suporteri cu fulare tricolore.

Mă apropii și fac cunoștință cu Rosie și Chris, un cuplu de englezi la vreo 30 și ceva de ani. Chris a lucrat pe șantier cu fotbaliști ai echipei și a început să meargă să-i vadă jucând fotbal. De mai bine de cinci ani, cuplul își dedică fiecare sâmbătă meciurilor FC României. În fruntea suporterilor români e Florin Niculae, un bărbat la vreo 50 de ani, care bate la tobă pentru echipă. A fost percuționist înainte de Revoluție la Casa Pionierilor din Târgoviște, de unde e și Ionuț. E tăcut și timid când îl felicit pentru precizia lui, dar toba îi răsună atât de puternic încât galeria mică a FC României reușește să eclipseze grupul mult mai mare de suporteri FC Hertford. Printre „Hai Lupii” și „Ro-mâ-ni-a”, se aude și câte un „Pe ei pe mama lor”, refren pe care englezii Chris și Rosie par să-l stăpânească fără probleme.

Suporteri FC România urmărind meciul FC Hertford - FC România
Suporterul Florin Niculae bate la tobă în fruntea galeriei FC România

Jucătorii de la Hertford au mai multe ocazii, dar nu reușesc să marcheze nici din penalty. Românii, deși în deplasare, marchează primul gol în minutul 70 prin Gabriel Ghinea. Din penalty. Tensiunea se întețește, și se-aude câte un „Brexit!” scandat de galeria adversă. Începe un mic conflict verbal: englezii lor împotriva englezilor noștri, cum s-ar spune. Suporterii români se implică și calmează rapid situația. România dă și al doilea gol prin jucătorul britanic Roddy Lemba, iar meciul se aproprie de un final neașteptat de fericit. 

Cei din galerie mi-i prezintă pe britanicii mai în vârstă Barbara și soțul ei John, dar și pe John Adams, toți trei suporteri ai echipei. John Adams e cel mai animat, poartă costum cu emblema FC România, un fular tricolor și, deși are vreo 70 de ani, trăiește meciul cu o intensitate de ultras. Îmi povestește că e membru al partidului UKIP și că a votat Brexit. UKIP e un partid eurosceptic de dreapta spre extremă dreapta din Marea Britanie. A fost condus până în 2016 de Nigel Farage, care a creat multe controverse cu afirmațiile sale referitoare la imigranți și la cetățenii români din Marea Britanie, zicând, de exemplu, că ar fi îngrijorat dacă ar avea vecini români. Azi, în Marea Britanie locuiesc peste 400.00 de români, spun datele oficiale. Suntem mai mulți decât indienii și mai puțini decât polonezii, cea mai mare naționalitate non-britanică care trăiește în Marea Britanie la ora actuală.

Conversația noastră se întrerupe la fluierul de final de meci. Jucătorii FC România se apropie victorios de suporteri. În îmbrățișarea generală, John Adams îl pupă pe britanicul de culoare Roddy Lemba și-i spune că-l iubește când dă goluri.

Roddy Lemba și John Adams sărbătorind victoria FC României după meciul cu FC Hertford

Continuăm discuția la grătarul de sărbătorire a victoriei, undeva în nord-vestul Londrei, acasă la Alex, membru în conducerea echipei.

„Aia e politica mea, ăsta e sportul meu”, așa-mi explică John Adams cum poți să fii și cu Brexit, și cu FC România. Îl întreb cum de s-a certat cu englezii care au scandat „Brexit!”. Îmi răspunde că uneori îi e rușine de unii dintre conaționalii lui, care ar avea nevoie de o anumită educație. El simte că a învățat multe în timpul petrecut cu băieții de la FC România. În 2012, John mergea să vadă meciurile jucate pe terenul clubului FC Cheshunt din Londra, unde FC România plătește de șapte ani chirie pentru partidele de acasă. În timp, John a ajuns să urmărească fotbalul românilor îndeaproape și să se ocupe de anunțurile la microfon pentru echipă. Știe stilul de joc al băieților, pe ce post joacă, cine poate șuta cu ambele picioare și cine nu, are idei despre cum s-ar putea îmbunătăți fiecare și e foarte vocal în privința asta. Băieții acceptă comentariile râzând și tachinându-se unii pe alții. 

Lângă mine e jucătorul Sergiu Maximov, care joacă pe poziția de Joker, îmi spune John, adică ar putea acoperi mai orice post. La 30 de ani, Sergiu e plin de energie, fuge din stânga-n dreapta și face pe toată lumea să râdă. Îmi povestește că e din Republica Moldova, unde familia lui are o cramă, Orhei Vin. Se mândrește de faptul că fratele său, Alexandru Maximov, a fost golgheter în Moldova în 2011 și că a fost fotbalist până și-n Kazakhstan, unde sunt bani, îmi spune el. Sergiu a jucat fotbal și în Moldova, la Zimbru și la Dacia Chișinău, iar în 2016, a ajuns în Anglia la echipa AFC Rushden & Diamonds printr-un prieten. A simțit totuși că vrea să se mute în capitală. Auzise de Ionuț și de echipa lui și după o discuție cu Ion în 2017, a venit la FC România. În paralel, lucrează la un depozit de materiale de construcții. 

Sergiu îl imită perfect pe John și accentu lui scoțiano-englez: „FC Romeeenia - LAV IT”. Se vede că John e atașat de băieți. Îi amintesc că Brexit-ul ar putea afecta viitorul jucătorilor în Anglia și-mi spune că el n-are nimic împotriva oamenilor onești care își plătesc taxele. Când îi sugerez că s-ar putea ca unii băieți de la FC România să se reîntoarcă acasă din cauza ieșirii Angliei din Uniunea Europeană, îmi răspunde că i-ar fi sincer dor de ei.

John Adams, în costumul cu emblema FC România

La grătar se ascultă muzică românească: populară și lăutărească. John Adams inițiază o încercare de dans oarecum tradițional românesc, un fel de târnăveană ca după două beri. Jucătorii care au copii mici pleacă acasă devreme. Restul așteptăm micii în timp ce bem șpriț cu vin de Cotnari și Borsec, pe care gazda noastră, Alex, le-a cumpărat de la unul din multele magazine românești care au răsărit în ultimii ani prin toate colțurile Londrei.

În timp ce jucătorii se ocupă de mici, eu povestesc cu Ionuț Vintilă. E manager și președinte de club, designer al broșurii săptămânale și orice altceva, „un fel de Sergiu Nicolaescu al FC României”, zâmbește el. Seriozitatea pe care o emana înainte de meci se pierde rapid, când Ionuț îmi povestește, cu glume și miștocăreli, despre începuturile echipei sale. În țară, Ionuț a jucat la Târgoviște Chindia și a venit în Anglia în 2005 cu gânduri de un trai mai bun pentru el și familia lui, ca mulți alți români (de) atunci. În 2006, la o bere în Londra, mai mulți români imigranți s-au hotărât să pună de-o echipă de fotbal și-au arătat cu degetul spre Ionuț când au decis cine să fie antrenor. Rolul a venit spre el mai mult decât invers. Acum, Ionuț urmează cursurile școlii de manageri din cadrul The FA (Asociația de Fotbal din Anglia) și e la un pas de a obține licența de manager recunoscută de UEFA peste tot în lume, după 18 luni de cursuri, vizite la meci de la reprezentanți The FA și un proiect de 74 de pagini despre tacticile folosite ca antrenor al FC României. 

În 2006, Ionuț a înscris echipa în liga de duminică a Londrei și au triumfat pe primul loc din divizie încă din primul lor sezon. Liga de sâmbătă, spre deosebire de cea de duminică, permite echipelor să promoveze ierarhic. Din 2008, FC România activează în liga de sâmbătă și a avansat de atunci din divizia a 17-a în cea de-a 8-a. În sezonul 2012-2013, echipa promova în liga a 9-a, ceea ce le dădea dreptul ca după un an, să participe în Cupa Angliei, cea mai veche competiție fotbalistică din lume. În șase ani de participare în Cupa Angliei, FC România a ajuns până în turul doi al calificărilor de trei ori, în sezonul 2013-2014, 2017-2018, 2018-2019. În mai anul trecut, numele echipei a fost afișat pe falnicul stadion Wembley ca participantă în Cupa Angliei, chiar dacă băieții nu au apucat să joace pe marele stadion.

Ionuț și băieții lucrează în construcții în diferite colțuri ale Londrei cinci sau șase zile pe săptămână. Mulți dintre fotbaliștii echipei au plecat din țară ca să joace pentru FC România, dar și cu promisiunea unui contract de muncă din partea lui Ion sau a cunoștințelor lui. În construcții, băieții ar putea lucra chiar și sâmbăta pe mult mai mulți bani decât le asigură meciurile. În plus, majoritatea au familii tinere și copii mici. Nu are cum să le ceară băieților să fie prezenți în fiecare sâmbătă și să mai facă și antrenamente.
Banca echipei FC România pe terenul de acasă, pentru care plătesc chirie echipei FC Cheshunt

Cu finanțarea e cel mai greu. Dacă alte echipe din aceeași ligă reușesc să-și plătească jucătorii și câte 300 de lire pe meci, FC România abia reușește să acopere o treime din sumă, și asta doar în cazul unei victorii. Băieții ajung la meciurile din deplasare cu mașinile personale, în grupuri, dar clubul le decontează totuși drumul. Ionuț îmi spune că pentru sezonul următor, a contactat sute de firme din România, din Anglia, românești din Anglia, în speranța unor contracte de sponsorizare, dar fără prea mult succes. Doar chiria terenului din Cheshunt, în nordul Londrei, îi costă 10.000 de lire pe an. În trecut, numai datorită prietenilor apropiați ai echipei au reușit sa obțină sponsorizări de la câteva firme, contribuind la un buget care a acoperit strictul absolut necesar echipei. 

Greutățile n-au ținut doar de bani pentru Ionuț, în cei 13 ani de FC România. A pierdut prietenii cu fotbaliști atunci când a trebuit să ia decizii executive și să-i lase pe unii în urmă. N-a fost simplu nici când stătea noaptea cu laptopul deschis lângă copilul nou-născut ca să-și poată termina socotelile pentru echipă. „Am 25 de băieți de suflet și două fete de sânge”, îmi spune Ionuț, referindu-se la cele două fiice, de 10 și 2 ani, și la băieții de la FC România. Îl întreb dacă soția îl susține în aventura asta. Îmi spune că nu și râde. Nici nu-i stă în cale, îl lasă să facă ce vrea.

Echipa cea mai la inimă îi e Liverpool. Îl admiră pe Gerrard și-mi povestește cu ochi mari cum a dat mâna cu el în 2011 în Liverpool. Insist să-mi dea mai multe detalii despre cum a ajuns în prezența lui Stevie G dar nu vrea să-mi zică. Nu vrea să pară că se laudă, e doar bucuros că l-a întâlnit. Căpitanul FC România e George Taban - jucător de 30 de ani care jucase în țară pentru FC Botoșani în Liga1, tocmai pentru că lui Ion i se pare că seamănă ca stil de joc cu Gerrard. Lui Ionuț îi place de Klopp nu doar ca antrenor, ci ca om și spirit în fotbal. După victoria miracol a celor de la Liverpool împotriva Barcelonei din semifinala Ligii Campionilor, Ionuț mi-a scris a doua zi că s-a culcat pe la 3 noaptea. S-a uitat la toate interviurile, a citit toate tweet-urile, s-a mai uitat o dată la meci. L-am întrebat cum i s-a părut strategia lui Klopp pentru meci. Ionuț nu crede că a avut vreuna: „Klopp le-a spus atât: doar voi puteți face asta!”.

Meci cu FC Marlow, pe terenul de acasă al echipei FC România

Au în lot chiar și câțiva străini, mai demult un bulgar, iar acum 3 englezi britanici de culoare care joacă frecvent pentru echipă. Roddy Lemba, jucătorul pe care îl îmbrățișase John Adams pentru că a dat gol în meciul cu Hertford, are vreo 30 de ani și îmi spune că s-a alăturat echipei nu neapărat pentru că avea vreo treabă cu țara noastră, ci pentru că jucase împotriva FC România când era atacant la echipa Romford și i-a plăcut stilul de joc al băieților români. Acum e fericit să petreacă cât mai mult timp pe teren. Străinii s-au integrat bine - au învățat în vestiar cuvinte ca „ce faci”, „salut”, „vine”, „liber” și ar mai fi câteva pe care băieții nu vor să mi le zică.

Împărțim sticla de Cotnari și cu Barbara Saunders, britanica de vreo 65 de ani pe care am cunoscut-o la meci și care face parte împreună cu soțul ei, John, din conducerea clubului FC România. Rolul lor e de a fi gazde primitoare pentru arbitri și oaspeți, în cadrul meciurilor de acasă ale echipei. Barbara și soțul ei lucrează pentru Moreton Romanian Orphans Fund, o asociație non-profit din Londra care, de aproape 30 de ani, aduce copii orfani din România într-o tabără de două săptămâni în Herts și Essex, în Anglia. Asociația strânge fonduri pentru a putea organiza excursia copiilor prin diverse evenimente organizate în Anglia, cum ar fi seri de quiz sau de comedie. Copiii care vin sunt aleși de serviciile sociale locale din România pe baza rezultatelor școlare și bunei purtări. Moreton Fund îi cazează pe copii la o familie gazdă britanică și le pregătește copiilor diferite excursii și activități culturale și educaționale pe parcursul șederii. În 2014, Barbara și soțul ei au colaborat cu Ionuț și au adus opt copii din orfelinatele din Vălenii de munte, Prahova, și din Vrancea la un meci al FC România. Așa s-au cunoscut. De atunci, s-a legat o prietenie puternică între ei, iar acum Ion le spune „mami” și „tati”.

Barbara și soțul ei au fost de nenumărate ori în România, vizitând orfelinatele din Prahova și Vrancea. Vorbim în engleză, dar Barbara reușește să poarte conversații simple în limba română, păstrând pronunțarea ondulată a „r”-ului britanic. Se plânge de conaționalii ei englezi, care deseori sunt dezinteresați să vorbească alte limbi. Barbara a învățat cuvinte în română în timpul vizitelor în România, trecând prin zone rurale unde engleza nu mai era o opțiune, dar și datorită fiicelor adoptive. Neavând copii, cuplul a adoptat două fete de la un orfelinat din România. Acum sunt mari, la casele și familiile lor, în Anglia. Fetele românce se văd locuind în Anglia - nu au pe nimeni în România și nu prea mai au de ce să se întoarcă.

Barbara Saunders, membră a conducerii FC România

Eu și Barbara continuăm să ne servim una pe alta cu vin de Cotnari. Mă întreabă dacă sunt îngrijorată de Brexit. Îi răspund că nu îmi fac griji pentru mine personal, pentru că nu mi-am dorit niciodată să rămân în Anglia, dar sunt preocupată de direcția pe care o luăm ca societăți. O întreb ce părere are ea despre situația actuală din Marea Britanie. Îmi răspunde că ea a votat Brexit pentru că ar vrea ca Uniunea Europeană să se implice mai puțin în ceea ce decide Marea Britanie, dar și pentru că banii Uniunii se pierd deseori în țări unde corupția e în floare. Știe că avem probleme și-n România cu corupția. Ionuț spune că el n-are treabă cu Brexit-ul. Din 2017 și el și familia lui au dublă cetățenie (română și britanică), „dacă se-ajunge până acolo”, încheie el. 

Dan Constantin, un bărbat la vreo 30 de ani, suporter FC România, se oferă să mă ducă cu mașina acasă. Drumul e lung și apucăm să povestim despre dragostea noastră împărtășită pentru vișinată, poezie și atmosfera meciurilor din Liverpool, unde s-a uitat anul trecut la finala Ligii Campionilor, cu Ionuț. N-au fost pe stadion, ci la pub, dar entuziasmul din tot orașul l-a făcut să se îndrăgostească de fotbalul din Liverpool. Bunicul lui e din satul unde s-a născut I.L. Caragiale și Dan glumește că asta l-a făcut și pe el să aibă darul vorbirii. E șofer, dar studiază business în weekend și vine la meciuri direct de la școală. Când lucrează pe cursă lungă, ascultă vloguri despre istorie, ca Zaiafet și Atenție, cad mere despre Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare, cu detaliile mai puțin flatante pe care nu le-am învățat la istorie. Uneori ascultă poezii, mai ales de Labiș sau Eminescu. Îmi povestește că la serviciu, dacă mai spunea câte-un englez ceva rău de romi, le zicea că și el e țigan, iar englezilor nu le venea să creadă. Ar vrea să se întoarcă acasă în România pentru ca îi e dor de atmosfera de bloc și de semințe. Râd și îi spun că-l înțeleg. E și el din Târgoviște, la fel ca Ionuț, și-mi spune că Ionuț a fost mereu trup și suflet pentru echipă.

Suporterul Dan Constantin, în fața galeriei FC România, în timpul meciului cu FC Hertford

***

Săptămâna următoare, ajung târziu la meci. Acasă la FC România, pe terenul pe care îl împart cu cei de la FC Cheshunt, băieții sunt conduși cu două goluri înscrise din penaltiuri de cei de la FC Marlow, mă informează Barbara. John Adams e prins în vârtejul meciului și face anunțuri la microfon. Îngrijorat, John e monosilabic pentru că FC România pierde, dar băieții din echipă îmi vor povesti mai târziu că atmosfera de la meciurile de acasă se animă de obicei datorită microfonului lui John. Un fotbalist al FC României - din camaraderie fotbalistică, nu mi se oferă un nume - nu mai dăduse gol de vreo patru ani (nici nu venea constant), dar sezonul acesta, a marcat de două ori. Ironic, John Adams l-a supranumit la microfon „the goal machine” („mașina de dat goluri”). În confuzia generală și pentru că unii dintre fotbaliști stau mai prost cu engleza, s-a ajuns la porecla „washing machine”  („mașina de spălat”). Telefonul fără fir s-a întins până la microfon, când John se adresează fotbalistului: „Washing machine, give us a wave!” (Mașină de spălat, fă-ne cu mâna!)

La final, Barbara îmi face un tur al terenului și mă instalează în camera privată, în care se strâng ei după meciuri. O ajut să aranjeze sandvișurile pe care le-a pregătit de acasă pentru jucători. Suporterii FC România acuză arbitrajul. Ionuț Vintilă îmi spune că el îi încurajează pe jucători să nu dea nici un motiv arbitrilor să-i penalizeze, pentru că românii vor fi sigur pedepsiți. Jucătorii sunt de părere că penaltiurile au fost justificate și îi iau peste picior pe suporterii care se plâng de arbitraj.

Povestesc cu Cristi Iacob, fundaș stânga. La 25 de ani, Cristi arată foarte tânăr, dar dă impresia că e și foarte matur. Are simțul umorului, e politicos și atent. A jucat la echipa de juniori și apoi cea de seniori, la FC Brașov. Îmi povestește că i-a fost greu în România să se întrețină din salariul de fotbalist. La 18 ani, s-a mutat și a muncit orice a putut în Londra. N-a fost ușor, pentru că fotbaliștii nu sunt obișnuiți cu munca, glumește el.

A avut copil devreme în viață, la 21 de ani, ceea ce a însemnat mai multă muncă și mai puțin fotbal. Acuma toată familia îi e aici și se simte norocos pentru asta, dar își dorește ca la un moment dat să se reîntoarcă în România, pentru că simte că acolo e acasă. Ar vrea ca mai mulți suporteri români să vină la meciuri. Nu doar dintre cei care beau multă bere, ci și familii, copii. Asta ar încuraja echipa și ar fi o ocazie de socializare pentru comunitatea românească. Deocamdată se strâng vreo 20 de suporteri pe meci, dintre care vreo cinci britanici. Ajungem amândoi la concluzia că românii din Londra sunt atât de concentrați pe muncă, încât mai uită sau nu au timp și energie de comunitate.

Jucătorul Cristi Iacob la barul de pe terenul FC România în Cheshunt, după meciul cu FC Marlow

Gabriel Ghinea îi corectează pe băieți când fac greșeli gramaticale și când mai uită câte un „pe” din „pe care”. Are 32 de ani, iar la FC România a venit de aproape patru ani. E ori mijlocaș defensiv, ori fundaș central, în funcție de nevoile echipei. În țară a jucat la FC Național și la ACS Berceni în liga a treia și ulterior a doua. Ionuț auzise de problemele financiare pe care le avea Berceniul și în 2015, i-a propus lui Gabriel să vină în Londra să joace la FC România, asigurându-i și un loc de muncă în construcții. Nu știe dacă ar mai fi jucat fotbal dacă rămânea în țară. Are mulți prieteni care încă joacă acasă și situația din fotbal e relativ la fel, cu întârzieri salariale, cu pretenții de Liga Campionilor și condiții de divizia H, povestește el. Spune că nu mai e la vârsta la care să mai aibă idoli, dar îi admiră pe cei care joacă în Premier League, poate cel mai puternic campionat din lume, unde e greu să ajungi și să te menții (îi dă exemplu pe Mutu și Chiricheș). România e „acasă" și pentru Gabriel Ghinea și crede că majoritatea românilor plecați din țară, la fel ca el, ar vrea să se reîntoarcă odată și odată.

Jucătorul Gabriel Ghinea la barul de pe terenul FC România în Cheshunt, după meciul cu FC Marlow

Vorbesc și cu Cristi, și cu Gabriel despre Brexit. Jucătorii nu-și fac neapărat griji, dar văd Brexitul ca pe un fenomen greu de înțeles în contextul în care majoritatea imigranților vin pentru muncă și cam atât. Gabriel crede că totuși englezii nu-și vor tăia craca de sub picioare trimițându-i pe imigranți acasă, având în vedere că românii (și imigranții în general) se supun unor munci deseori foarte solicitante fizic, pe care locuitorii din țara gazdă nu vor să le facă, cum ar fi culesul de fructe, munca în construcții sau curățenia.

Ne împrietenim pe Facebook și băieții îmi povestesc că John Adams e extrem de activ pe net. Curioasă, investighez și văd că John postează mesaje pro-Brexit, pro-UKIP și pro-Trump, dar mai ales mesaje pro-FC România. Se filmează și distribuie clipuri video de încurajare pentru băieți, dintre care unul chiar înainte de primul meci la care am asistat. „This is it boys”(„Acum e-acum, băieți”), începe John mesajul video, în costumul cu emblema FC România în prim plan și motto-ul nelipsit al echipei, Always Together („Mereu împreună”). După o serie de sfaturi și încurajări, John încheie: „Give it all ya got, boys, because quite honestly, I luv ya!” („Dați tot ce puteti, băieți, pentru că sincer, vă iubesc!”). Într-un comentariu postat pe pagina lui Cristi, John spune: „You are proud to be Romanian! And rightly so. A nation that has shown the UK, the hard work, diligence, determination and drive that are needed to grab the attention of the beneficiaries of such an ambitious people. Proud, of course you are, why wouldn’t you be? I’m proud to know you.” („Ești mândru să fii român! Și e de înțeles. O nație care a arătat Marii Britanii că munca grea, hărnicia, hotărârea și avântul sunt calitățile necesare pentru a impresiona gazdele norocoase ale unui popor atât de ambițios. Sigur că ești mândru, de ce nu ai fi? Și eu mă simt norocos să te cunosc.”


 

Suporteri urmărind meciul FC România - FC Marlow
Steag cu emblema echipei FC România  

După câteva beri cu băieții după meci, îl întreb pe Ionuț Vintilă de ce face ceea face. Sacrificiile și munca neplătită de 13 ani pentru FC România. „Nici eu nu știu de ce fac ce fac. La început a fost din întâmplare, apoi a fost din orgoliu... apoi oportunitate.” Sezonul trecut, rataseră promovarea în liga a opta din cauza unui gol în ultimul minut dintr-un meci al altor două echipe, meci care decidea soarta echipei. Atunci și-a promis că se lasă. I-a zis soției să dea foc la toate lucrurile care țin de fotbal. La scurt timp, a primit un telefon de la un număr ascuns cum că o echipă din liga a șaptea s-a desființat și că FC România trece automat în liga a opta. N-avea cum să renunțe.  

Acum, FC România, după încă trei meciuri din al treisprezecelea sezon jucat în Anglia, reușește să rămână în liga a opta. Ăsta era obiectivul și l-au realizat. Au făcut rost și de niște sponsorizări, tot de la prieteni. De curând, firma de personalizări de echipamente care îi are clienți pe Manchester City și Tottenham le-a propus celor de la FC România să le imprime și brodeze și lor echipamentele pe gratis. Ionuț nu știe de ce. A ajung acolo printr-un prieten și povestea echipei a fost suficientă. Anul acesta, FC România a fondat și o academie de fotbal pentru copii, unde lucrează în fiecare duminică trei antrenori licențiați. Deocamdată sunt înscriși doar copii de imigranți români, dar școala e deschisă tuturor națiilor. Cei 14 copii înscriși au între 5 și 9 ani, care în timp vor crește și, speră Ion, se vor alătura echipei de seniori și nu numai. Cum să renunțe acum? FC România își continuă povestea în paralel cu toate viețile imigranților și englezilor pe care echipa îi aduce împreună, în fiecare sâmbătă, de 13 ani.

Array ( [0] => owl.carousel [1] => script-article )

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK