Fotojurnalistul brazilian Lalo de Almeida documentează din 2009 ciopârțirea pădurii amazoniene, în încercarea de a pune presiune pe autorități pentru a încetini măcar acest fenomen. Puteți vedea lucrările sale la expozițiile World Press Photo din 8 mari orașe.
De-a lungul carierei, fotojurnalistul Lalo de Almeida (52 de ani) a documentat problemele sociale ale Braziliei. De 13 ani fotografiază în Amazon, un ecosistem vital pentru sănătatea planetei, însă tot mai ciopârțit. Anul ăsta, din ianuarie până în martie, pădurea tropicală a pierdut 94.100 de hectare, cu 64% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. De ani de zile, specialiștii trag semnale de alarmă cu privire la ritmul în care oamenii masacrează această bucată de natură.
Există și forme de rezistență: triburile indigene, care se organizează și apără pădurea, punându-și viețile în pericol. Din cele 69 de milioane de hectare de vegetație nativă pe care Brazilia le-a pierdut în ultimii 30 de ani, doar 1.6% a fost de pe terenurile al populațiilor indigene, arată un studiu recent.
Am vorbit cu Lalo de Almeida despre proiectul lui Amazonian Dystopia, care a câștigat primul loc la categoria proiecte pe termen lung la concursul de fotojurnalism World Press Photo de anul ăsta. Expoziția cu fotografiile câștigătoare ale World Press Photo face anual înconjurul lumii. Poate fi vizitată și în mai multe orașe din România: în București, Cluj și Timișoara, între 1 mai și 4 iunie; în Brașov, Constanța și Sibiu, între 10 iunie și 14 iulie; în Oradea și Iași, între 22 iulie și 25 august.
Lalo de Almeida mi-a povestit despre haosul și ilegalitățile din Amazonul brazilian, despre un președinte care nici măcar nu încearcă să se prefacă a fi sensibil la problemele de mediu; și despre speranță, sau lipsa ei.
Cum a început proiectul tău?
Eu sunt brazilian. Ca majoritatea brazilienilor, nu cunoșteam Amazonul. Brazilia e imensă, eu trăiesc în sud-est. E cum ai zbura din București la Londra. Sunt 4 ore de zbor din San Paolo. E ca o țară străină.
În 2009 am mers prima oară în Altamira, un oraș din inima Amazonului, pentru că începea construcția unui baraj și a unei hidrocentrale imense, una dintre cele mai mari din lume — Belo Monte, pe râul Xingu, un afluent important al fluviului Amazon.
A fost construită în mijlocul pădurii. Atunci, în 2009, a început procesul de 10 ani al construcției termocentralei, cu audieri publice, când li s-a explicat localnicilor ce o să se întâmple. Când am ajuns acolo am realizat că urmează ceva foarte mare, cu un impact imens asupra oamenilor și mediului. Proiectele sunt gândite în alte locuri, departe, de oameni care nu au o conexiune cu zona, fără a lua în considerare realitatea din teren — nevoile comunităților sau presiunea exercitată asupra mediului.
Așa că am decis să urmăresc tot procesul ăsta, am vizitat zona de foarte multe ori de atunci, iar din 2012 am început să-mi dedic foarte mult timp proiectului, am și stat în Altamira timp de 6 luni. De acolo am început să înțeleg și să documentez alte probleme ale Amazonului.
Brazilienii văd în continuare Amazonul ca pe o colonie, un simplu furnizor de materiale: metale, lemn, energie. Tratăm zona aia așa cum o tratăm din vremurile coloniale, când au sosit portughezii. Câte ceva s-a schimbat, dar esența modului în care privim Amazonul a rămas aceeași.
În ultimii 13 ani, de când urmărești ce se întâmplă acolo, ce schimbări ai observat în ritmul de ocupare a Amazonului?
Procesul de ocupare și exploatare a Amazonului merge repede înainte, susținut de mentalitatea hai să luăm totul din regiune fără să încercăm să oferim o viață mai bună oamenilor care trăiesc în pădure. Nu le pasă de mediu: vor doar toată bogăția Amazonului, acum. Foarte puțin din bogăția asta rămâne aici în zonă, restul pleacă. Nimănui nu-i pasă de oameni.
Am observat o accelerare și o mai mare lipsă de scrupule în ultimii ani, după ce Jair Bolsonaro, președintele nostru nebun, a fost ales. Lui nu-i pasă de mediu, îl vede doar ca pe un obstacol în calea dezvoltării. Așa că, prin discursul și acțiunile lui, a încurajat acțiunile distrugătoare: defrișările, invadarea terenurilor populațiilor indigene, exploatarea în parcuri naturale și zone protejate. Prin politicile lui, a autorizat toate activitățile astea ilegale. A inversat complet valorile, a pus bețe-n roate oamenilor buni care încearcă să salveze pădurile, sau agenției federale pentru mediu, care încearcă să impună respectarea regulilor. A făcut tot ce a putut ca să-i distrugă pe oamenii care încearcă să protejeze pădurea, și i-a tratat ca eroi pe cei care fac minerit ilegal, pe cei care fură teren (land grabbers), pe tăietorii de pădure.
Partea bună e că, din cauză că Bolsonaro a acționat atât de puternic împotriva lor, indigenii s-a organizat, au început să fie autonomi și uniți. Acum sunt foarte conectați, unii cu alții și cu restul lumii. Au folosit internetul ca să se organizeze. Sunt mulți lideri tineri, majoritatea femei, și au voci din ce în ce mai puternice. Ei sunt oamenii care luptă acum împotriva defrișărilor, împotriva lui Bolsonaro.
Ai văzut câteva din cele mai mari atrocități ale omenirii. În meseria asta, și mai ales așa cum ai făcut-o tu, e ușor să-ți pierzi speranța. Ai speranță pentru Amazon?
E o mare mizerie, de-asta sunt lipsit de speranță. Se folosesc de micile zone cu tăieri legale și de acte făcute ilegal pe pământ ca să se extindă peste tot.
Sunt foarte pesimist când mă gândesc la viitorul Amazonului. Ce am văzut în ultimii 12 ani nu-mi dă deloc speranțe: văd în ce ritm se despădurește, cum toată pădurea devine o mare pășune pentru vaci. Dar îmi dă puțină speranță organizarea indigenilor, sunt mult mai puternici decât erau acum 10 ani, își apără teritoriul foarte bine, apără toată pădurea amazoniană. Fac multe proteste, se duc mereu să pună presiuni pe Congres, luptă efectiv să-și apere terenul, iar unele lupte sunt violente.
Sunt și foarte conectați internațional. Brazilienilor nu le pasă de Amazon, ăsta e adevărul. Așa că toată presiunea asupra guvernului trebuie să vină din străinătate. Liderii indigeni călătoresc, vorbesc la ONU, pentru a pune presiune pe guvernul Bolsonaro, să facă ceva pentru conservarea pădurii. Chiar au reușit să pună multă presiune pe guvern.
Unele triburi au propriul teritoriu, pământul lor. Când te uiți din satelit, vezi că-n unele părți ale Amazonului totul e o mare pășune, doar din loc în loc au rămas câteva mici oaze de pădure. Ăla e pământul indigenilor. Bolsonaro zice că trebuie să ne luăm comorile pământului, să ne dezvoltăm țara. Așa că mulți mineri intră acum peste terenurile triburilor. Nu doar că distrug pădurea și râul, dar atacă și populațiile indigene. Presiunea asta ajunge să fie foarte violentă.
Statutul pământului e foarte complicat, e o treabă încurcată de multă corupție, asta e una din problemele cele mai mari din Amazon. Pentru cea mai mare parte a pământului există documente care nu sunt complet legale, pentru că oamenii au invadat pământurile și au zis aici e al meu, și-au făcut documente false. E un haos total.
Populațiile indigene sunt singura barieră între natură și oamenii ăștia care vin din exterior. Aproape tot mineritul care se face e ilegal, există puține proiecte miniere legale, dar chiar și alea nu respectă nicio regulă, nu există fiscalizare. Se simt liberi să facă orice, nimeni nu le cere socoteală.
Care poate să fie, după tine, soluția?
Nu putem să luptăm doar cu defrișările și cu activitățile ilegale din zonă, trebuie să ne gândim și la oameni. Conservarea mediului e și o problemă socială. Amazonul nu înseamnă doar indigeni: sunt oameni mutați în regiune de câteva generații, care vor să trăiască acolo în continuare. Trebuie să găsim o soluție pentru ei.
Sărăcia și distrugerea naturii merg mână în mână, nu putem discuta despre conservarea pădurii fără să vorbim ne gândim la oameni, la problemele sociale din zonă. Trebuie rezolvate împreună: dacă nu găsim o soluție pentru oameni, nu vom salva nici pădurea.
Cei de acolo luptă pentru supraviețuire, au nevoie de un venit, de ceva de lucru. Ar face orice ca să-și poată hrăni familiile, așa că devin mână de lucru ușoară pentru orice proiect, chiar dacă e ilegal și imoral. Trebuie să le oferim opțiuni. Majoritatea orașelor mici din Amazon se întrețin din activitățile astea ilegale: minele de aur, land grabbing, tăierea pădurii. Încercarea de a impune anumite reguli nu e suficientă. Ca să putem salva pădurea trebuie să le oferim și lor o sursă de venit.
De-a lungul istoriei, Brazilia mereu a fost o țară a inegalităților extreme, elitele vor să mențină situația asta, să se îmbogățească în continuarea pe spinarea săracilor. Acei 1% cei mai bogați au 50% din venitul întregii țări. Și e o țară imensă. Marii investitori, cei care fac banii în Amazon, îi folosesc pe oamenii săraci ca forță de muncă ușor de manipulat, în muncile ilegale. E aceeași situație cu cartelurile din orașe: oamenii tinerii, dispuși să facă orice ca să scape de sărăcie, chiar și activități ilegale, sunt disponibili pentru toate muncile astea. Majoritatea oamenilor care lucrează la minele ilegale de aur sau taie pădurea trăiesc aproape ca sclavii acolo. Așa că până nu rezolvăm problema sărăciei va fi în continuare forță de muncă disponibilă, oameni într-o situație suficient de disperată încât ar face orice.
Cum arată acum, după anii ăștia, relația ta cu Amazonul?
E o relație de iubire și ură. Uneori simt că nu mai pot să mă întorc, mă consumă foarte tare toate conflictele și faptul că nu se întrevede nici o soluție, distrugerea tot avansează, pădurea e din ce în ce mai mică.
Cu cât merg mai mult acolo cu atât îmi dau seama că habar n-am de nimic, și nu există răspunsuri simple. Acum că cunosc mai bine regiunea, am mai multe dubii, mai multe întrebări. E foarte greu de înțeles totul, fiecare grup are propriul punct de vedere. Fix complexitatea asta am încercat să o arăt în fotografii. Nu e vorba doar despre defrișări, cei buni împotriva celor răi, e mult mai complicat și mai nuanțat.
Oamenii când se gândesc la Amazon își imaginează un covor imens verde luxuriant, cu oameni goi și animale mari. Nu e deloc așa, e o regiune foarte variată ca peisaj și ca oameni: avem indigenii, alte tipuri de comunități tradiționale non-indigene, cum sunt locuitorii de pe marginea râului, care sunt foarte conectați cu apa, dar nu prea au treabă cu pădurea, sunt multe orașe mici pe toată suprafața. Chiar și populațiile indigene sunt foarte diferite între ele, și au diferite tipuri de relații cu lumea noastră albă capitalistă. E un univers incredibil de divers.
Cum reușești să rămâi motivat, să documentezi în continuare?
Uneori simt că-s pe pilot automat: fotografiez, public în ziar și nu-i pasă nimănui, parcă vorbesc cu un perete. Nimeni nu ascultă, nimeni nu vrea să înțeleagă ce se întâmplă. Dar în același timp, ca fotojurnalist brazilian, simt că e obligația mea să arăt ce se întâmplă, chiar dacă nu-i pasă nimănui.
Mereu simt că trebuie să merg acolo, să arăt, dar după publicare nu se întâmplă nimic, nimeni nu-și face griji.
De aceea premiul ăsta World Press Photo e important, pentru că munca mea ajunge la un public mai mare, internațional. Pentru că dacă e să existe presiune asupra acestui guvern, ea va veni de afară.
Dacă ne bazăm pe guvernul brazilian, modelul ăsta de exploatare a Amazonului nu se va schimba niciodată, până nu va mai rămâne nimic.
