Aterizez la Kutaisi, vameșul îmi verifică pașaportul, zâmbește și apoi îmi oferă o sticlă mică de vin roșu. Începe călătoria mea în Georgia. Și continuă tot așa: cu vin & multe zâmbete. Nu e nimic fals sau rigid în ospitalitatea asta, dimpotrivă, curge firesc, și chiar intruziv uneori, de parcă sunt în vizită la niște rude agasante, care nu te lasă să te ridici de la masă și îți mai bagă și ceva în buzunare înainte să ieși pe ușă.

Probabil de asta unii dintre amicii mei români care au fost în Georgia îmi vorbeau despre senzația „de acasă” pe care au avut-o acolo. Și pe care am simțit-o și eu, încă din primele ore în Tbilisi. Parcă făcusem un salt în timp, la sfârșitul anilor ‘90. Mai ales că Tbilisi e plin de case de schimb valutar deschise nonstop, de chioșcuri și tarabe cu țigări la bucată, de muncitori leșinați de căldură agățați de peturi de bere, de jdemii de Mercedesuri vechi și de pasaje subterane unde se face negoț cu orice. Dar asta e doar o față a orașului. Mai sunt și casele vechi & celebrele balcoane sculptate în lemn, străzile în pantă și cafenelele hip din cartierul Vera, trupele de puștani care cântă pe trotuare și zumzetul vieții de noapte. E un oraș verde și viu, cu o arhitectură eclectică, și care-ți fură imediat privirea.

După trei zile în capitală, am plecat spre nord, în munții Caucazului, apoi m-am întors în Tbilisi, de acolo am luat-o spre Batumi, la Marea Neagră, și înapoi la Kutaisi. Am vrut să car după mine o bucățică din Georgia, așa că m-am întors în România cu rucsacul plin de condimente, cafele și ceaiuri. Și, dacă tot i-am bătut la cap pe cunoscuții mei din țară cu poveștile de călătorie, m-am gândit să fac și o listă cu recomandări, în caz că ai vrea să dai o fugă. Zborul până la Kutaisi durează două ore, iar biletul dus-întors costă sub 100 de euro. 
 

1. Mâncarea

Ah, nici nu știu cu ce să încep... În primele zile am mâncat ca un spart khachapuri (plăcintă tradițională umplută cu brânză și ou), apoi am testat khinkali (un fel de colțunași umpluți cu carne de porc și vită), lobio (supă groasă cu fasole roșie, nuci și ierburi aromatice), chikhirtma (supă de pui), mkhvlovani (plăcintă cu brânză și spanac), brânza sulguni și celebrul mtsvadi, shish-kebabul georgian peste care am turnat un bol de tkemali, sos de prune pe care mi l-aș băga și în venă. Preferatele mele rămân badrijani, vinete prăjite umplute cu sos de nucă. Există și foarte multe opțiuni pentru vegetarieni. Cât despre pâinea lor făcută în cuptor de lut, nu pot să zic decât: omfg. 

2. Drumul militar georgian

Cel mai spectaculos drum pe care am fost vreodată. Urcă din Tbilisi până în munții Caucaz și se termină în Rusia, la Vladikavkaz. Priveliștea e incredibilă și de la un punct acolo simți că poate merge așa la infinit. E drumul pe care-l băteau Pușkin, Lermontov, Gorki și toți scriitorii ăia ruși care veneau la Tbilisi să bea vin și să facă băi de sulf. Recomand mashrutka, un microbuz care te duce până sus, la Kazbegi, cu 10 lari (aprox. 16 ron pentru trei ore de drum). Chiar dacă e puțin mai incomod, măcar ai șanse să ajungi în viață. Eu am făcut prostia să iau un shared-taxi (cu 20 de lari), condus de un șofer care se lăuda că i se mai zice și Schumacher. Se pare că mulți dintre cei care fac curse din astea conduc ca niște demenți, motiv pentru care, la întoarcere, am luat mashrutka. Doar că, pe la jumătatea drumului, motorul a cedat și am fost nevoit să fac stopul. Și uite așa am ajuns tot la un taxi și la un șofer mult mai apucat decât primul. 

 

3. Kazbegi

Zonă montană aflată la granița cu Rusia, Kazbegi e loc de pelerinaj pentru alpiniști și turiști care vin aici ca să vadă biserica Gergeti și vârful Kazbek, aflat la 5047 de metri altitudine (legenda zice că Prometeu ar fi fost înlănțuit pe munte după ce a șutit focul de la zei). În prima mea zi acolo, m-am trezit devreme, am ieșit în curte, am băut o cafea și am așteptat să se ridice ceața ca să pot admira vârful Kazbek în toată splendoarea lui. Dar dacă nu ești leneș și contemplativ ca mine, merită să te duci până la biserica Gergeti (e un urcuș de vreo trei ore). Din păcate, eu m-am oprit la jumătatea drumului, asta și pentru că exagerasem cu khachapuri în dimineața aia.

4. Grădina Botanică din Batumi

Se întinde pe 110 hectare și se află la 9 km de Batumi, chiar pe malul Mării Negre. Înainte să vin aici, îmi imaginam zona asta ca fiind una plată și aridă. Când colo, am dat peste dealuri acoperite de vegetație subtropicală și locuri răcoroase în care te poți feri de soare. M-am cazat chiar lângă grădina botanică, la o familie de armeni, în curtea cărora creșteau arbori de kiwi și lămâi și de unde aveam vedere spre mare. 

5.  Racha

Unul dintre cele mai vechi restaurante din Tbilisi, Racha se află într-un subsol cu pereți din cărămidă roșie și e genul de loc pe lângă care ai putea să treci fără să-l observi. Nu vorbește nimeni engleză, nu există aer condiționat, iar budele sunt turcești. Are însă o istorie lungă și o clientelă solidă, formată din localnici și străini care halesc cu o poftă de zici că e ultima masă din viața lor. Șefă e doamna Manana, care stă în spatele unei tejghele (pe care se află un abac), de unde controlează totul cu privirea ei pătrunzătoare. Mi-a adus cumva aminte de episodul ăla din Seinfeld, The Soup Nazi. Ah, și încă ceva: nu doar că mâncarea e uau, dar e și ieftin (doi oameni își fac de cap cu 10 euro). 

6. Rustaveli

E bulevardul principal din Tbilisi. Pe lângă muzeele, cafenelele, hostelurile și restaurantele care se întind de o parte și de alta a străzii, Rustaveli e locul perfect în care să iei pulsul și să-ți faci o vagă idee legată de diversitatea etnică și culturală din Tbilisi. Dacă ajungi în zonă, nu rata Cafe-Gallery.  În luna mai, poliția georgiană a făcut un raid armat aici și a închis barul pentru câteva zile. Tot în aceeași noapte a fost închis și Bassiani, clubul despre care se zice că e un fel de Berghain al Tbilisi-ului.  A doua zi, peste 4000 de oameni au ieșit în fața Parlamentului ca să protesteze. Totul s-a transformat într-un mare party desfășurat sub sloganul We Dance Together, We Fight Together

7. Supra, banchetul georgian

În Georgia, există o tradiție toastului care se desfășoară după niște reguli stricte. Cel care controlează supra și ține toastul se numește tamada. În timp ce tamada vorbește, ceilalți trebuie să țină paharul ridicat, dar n-au voie să bea. Problema e că tamada poate vorbi foarte mult. Eu am avut noroc să dau peste niște grupuri în care fiecare dintre noi a preluat rolul de tamada. O fi fost un fel de alternative supra. Prima dată am pățit-o cu băieții gazdei mele din Batumi, doi marinari care au strigat sub balcon până m-au ridicat din pat. În seara aia am mâncat pește afumat, am băut chacha (țuică de struguri) și am ținut toasturi pentru prietenie, pentru România, pentru Georgia, familie etc. Într-o altă seară, căutam un loc în care să văd meciul Croația-Anglia și m-am oprit la o terasă, unde erau câțiva băieți adunați în jurul unui laptop. A fost o noapte lungă, în care am mâncat, am băut chacha și am toastat pentru prietenie, pentru România, pentru Georgia și, evident, pentru Croația.  Nu m-au lăsat să plătesc, dar nici nu m-au lăsat să plec prea devreme. A fost frumos. 

Fotografii de Andreea Găzdaru și Ionuț Sociu.