Carte / Hituri

Harry Potter al VIII-lea

de Mihai Iovănel

Publicat pe 8 august 2016

Pe 27 iulie 2007 era lansat Harry Potter și Talismanele Morții, volumul al șaptelea și ultimul dintr-o serie care din 1997, data apariției primului volum, devenise un fenomen planetar înainte ca Hollywoodul să-l upgradeze, prin opt filme făcute între 2001 și 2011, într-un fenomen și mai planetar.

Toată lumea fusese cucerită de povestea micului orfan care descoperă la 11 ani că este de fapt vrăjitor, maturizându-se apoi de-a lungul celor șapte ani în care urmează Școala de Magie Hogwarts și luptă împotriva maleficului Cap de Mort, ucigașul părinților săi. Însă toate poveștile au un sfârșit. Autoarea J.K. Rowling, care se transformase peste noapte dintr-o scriitoare refuzată de zeci de edituri într-o multimilionară (miliardară, după unele calcule), a declarat în mai multe rânduri că, odată cu volumul nr. 7, a terminat-o cu Harry Potter în particular și cu fantasy-ul în general. Într-adevăr, următoarea mișcare în cariera ei a fost să scrie un roman polițist, Moarte subită (2012), urmat apoi, între 2013 și 2015, de încă trei romane polițiste, publicate sub pseudonimul Robert Galbraith (o încercare de a se elibera de povara asocierii cu Harry Potter, întorcându-se la un statut de cvasianonimitate care i-ar fi permis să-și reconstruiască de la zero cariera literară – numai că a fost rapid deconspirată prin gafa unui avocat din firma care trebuia să-i protejeze identitatea).

Dar l-a lăsat J.K. pe H.P. cu adevărat în urmă în tot timpul acesta? Nu prea.

În primul rând, a lansat, tot în 2007, volumașul Poveștile bardului Beedle, cuprinzând câteva povești la care se făcea referire în cele șapte volume ale seriei: Vrăjitorul și ceaunul săltăreț, Inima păroasă a vrăjitorului, Iepurașul Pufi și buturuga fermecată ș.a.m.d. 

Apoi, în 2012, a lansat megasite-ul Pottermore, pentru care a scris texte suplimentare de vreo 18.000 de cuvinte.

Nu în ultimul rând, J.K. Rowling a continuat să adauge în interviuri sau pe Twitter informații privind seria originală: de la revelații minore, privind bunăoară pronunția numelui Hermione, până la adevărate bombe, cum au fost dezvăluirea că Dumbledore era gay sau că Hermione n-ar fi trebuit să se mărite cu Ron.

Astfel de declarații au polarizat fanii. Unii s-au bucurat să primească „noutăți” din universul Harry Potter, în timp ce alții s-au enervat că Rowling încalcă regulile jocului ficțional introducând informații care nu apăreau în seria originală, care nu făceau parte din canon. (Reacții asemănătoare a provocat George Lucas atunci când a revizitat și modificat trilogia inițială Star Wars).

Harry Potter and the Cursed Child este ultima – în sensul de cea mai recentă – piesă adăugată universului Harry Potter, de când J.K. Rowling l-a părăsit „definitiv”. Și, până acum, cea mai consistentă. În legătură cu ea sunt vești bune și vești proaste.

Încep cu cele bune. Ca fan al seriei originale, m-am bucurat să-l reîntâlnesc pe Harry Potter. Și mi-a plăcut realmente să citesc Harry Potter and the Cursed Child, care are un ritm destul de excitant și o atmosferă destul de ok.

Acum veștile proaste.

Prima veste proastă, cel puțin pentru cei care nu vor să citească scenarii, e că Harry Potter and the Cursed Child e redactat în formă de scenariu. Acesta a stat la baza piesei puse în scenă la Palace Theatre din Londra (premiera oficială pe 30 iulie a.c.). Montarea, nici nu-i nevoie s-o mai spun, a trezit un uriaș hype, care s-a văzut și în vânzările cărții (lansată pe 31 iulie): 680.000 de exemplare hard cover vândute în Marea Britanie în primele trei zile și peste două milioane de exemplare vândute în SUA în primele 48 de ore.

Vestea și mai proastă e că piesa Harry Potter and the Cursed Child NU a fost scrisă de J.K. Rowling, deși aceasta a contribuit la poveste împreună cu Jack Thorne (autorul propriu-zis al textului) și cu John Tiffany (regizorul punerii în scenă). Desigur, nu-i nimic neobișnuit aici: și Conan Doyle a apelat la serviciile unui dramaturg profesionist atunci când a vrut să-l urce pe scenă pe Sherlock Holmes. Din păcate, asta se vede destul de bine, în special în felul mai curând în conservator-retrospectiv în care piesa se raportează la universul HP. Destule scene, începând cu prima, care reia literal sfârşitul volumului al şaptea din Harry Potter, sunt importate din seria originală. Chiar dacă se încearcă privirea lor din alte unghiuri, operațiunea lasă global impresia de redundanță (cel puțin pentru cititorii/spectatorii care cunosc decent romanele) și prea puțin de inovație.

Lipsa de personalitate a autorului Jack Thorne se vede și în felul în care gestionează universul moral al piesei. În seria originală funcționase un sistem binar Bine/Rău foarte clar, dar în același timp elastic și subtil, prin a cărui țevărie binele și răul își negociau foarte fin echilibrul. Or, acest sistem este înlocuit în Harry Potter and the Cursed Child cu o tentativă de „Pupat toți piața endependenți”, în care, în cel mai rigid spirit politically corect, antagonismul fundamental este dizolvat și ajunge să plutească într-o supă caldă, în care mai toți sunt fundamental buni și omenoși. Și eu îmi doresc să fie pace pe pământ, dar parcă datele inițiale fuseseră altele.

Pot să dezvălui, fără a spoileri prea mult, că acțiunea din Harry Potter and the Cursed Child gravitează în jurul unui dispozitiv care permite călătoria în trecut (o lectură mai așa și pe dincolo ar putea vedea aici alegoria întoarcerilor lui J.K. Rowling la un univers de care n-a știu să se despartă pentru totdeauna). Acest dispozitiv fusese introdus prima dată (și singura, până acum) în volumul al treilea, Harry Potter şi prizonierul din Azkaban (1999). Acolo jucase un rol decisiv, aici însă amplifică impresia de revizitare reverențioasă și predictibilă a seriei originale. Plus că face loc unor serioase și multiple inconsistențe (narative, ținând de motivația personajelor ș.a.m.d.). Plus că voiajurile temporale mi-au dat întotdeauna dureri de cap. Oricum, în lumea lui Harry Potter, călătoria pe mătură rămâne cea mai sigură.

P.S. Cartea poate fi cumpărată, deocamdată doar în engleză, și din librăriile românești. 

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK