If It’s Purple, Someone Is Gonna Die
Artiști: Anca Enache, Alexandra Brînzac, Toma Ștefănescu, Teodor Buruiană
Curatoare: Gabriela Moldovan
Culoarea violet funcționează ca dispozitiv de tranziție între două regimuri vizuale distincte: imaginea ca formă stabilă, specifică tradiției istoriei artei, și imaginea ca durată, proprie logicii cinematografice. Violetul trăiește în interstițiu; nu este niciodată pe deplin un lucru sau altul.
În istoria artei, violetul a operat ca semn al excepției, legat de raritatea materială a pigmentului, de coduri de putere și de separarea simbolică a unor corpuri sau spații. Utilizarea sa presupunea control, ierarhie și fixare a sensului. Odată cu intrarea în limbajul cinematografic, această funcție se modifică. Violetul nu mai legitimează, ci destabilizează; nu confirmă, ci anunță o mutație în desfășurare.
Purple doesn’t always mean someone is going to die, but something is going to die*. Această afirmație nu este tratată ca metaforă, ci ca instrument de analiză vizuală.
Selecția lucrărilor urmărește tocmai această deplasare de la culoare ca proprietate a obiectului la culoare ca stare care mediază relațiile dintre corp, imagine și memorie. În instalația Left Side Dreams a lui Teodor Buruiană, violetul nu modelează un volum, ci construiește o prezență instabilă, aproape spectrală, în care intimitatea este simultan expusă și distanțată. Carnal Intrusion, lucrare a Alexandrei Brînzac, materialitatea devine excesivă, intruzivă, sugerând mecanismele prin care anxietatea și credința se proiectează asupra corpului și naturii.
Intervenția video propusă de Toma Ștefănescu, It’s Not Just Fake — It’s Real, mută discuția în zona imaginii tehnologice, unde violetul este asociat artificialului și post-adevărului, funcționând ca filtru care distorsionează narațiunea și pune sub semnul întrebării statutul realului. În lucrarea Ancăi Enache, Close Your Eyes and Feel the Wind, dimensiunea personală și memorială introduce o temporalitate afectivă, în care culoarea devine un spațiu al rememorării și al imposibilității încheierii unui gest de rămas-bun. Împreună, aceste practici nu ilustrează o temă comună, ci construiesc situații în care imaginea pare să se afle într-o stare de trecere, între prezență și dispariție, între experiență directă și mediere.
Expoziția transferă astfel logica cinematică a violetului în câmpul artei contemporane, tratând culoarea ca operator și nu ca simplu simbol. Lucrările reunite nu reprezintă „moartea” în sens literal, ci urmăresc procese de dispariție difuză: pierderea continuității corporale, fragmentarea memoriei, substituirea prezenței prin mediere tehnologică, epuizarea relației dintre interior și exterior. Violetul devine o infrastructură perceptivă care leagă aceste practici fără a le uniformiza, un mediu care mediază între real și ireal, între afectiv și cultural, între viu și dispărut.
Expoziția pornește de la volumul If It's Purple, Someone's Gonna Die al lui Patti Bellantoni, dar nu îl citează ca autoritate, ci îl folosește ca punct de inflexiune. Întrebarea care structurează demersul nu este ce înseamnă violetul în cinema, ci ce se întâmplă cu această încărcătură atunci când este deplasată din imaginea în mișcare în spațiul relativ stabil al artei vizuale.
Toma Ștefănescu
It’s Not Just Fake — It’s Real
2026
video; 5’00”
Legându-se de „post-adevăr”, lucrarea explorează halucinațiile juridice și jurnalisticeproduse de inteligența artificială generativă, aducând în prim-plan situații în care informații cuprinse în acte din justiție și relatări din știri au fost fabricate. Pornind de la asocierea contemporană a culorii violet cu artificialul și cu o realitate mediată tehnologic, instalația folosește această cromatică drept filtru vizual și conceptual pentru a reflecta asupra modului în care narațiunile generate de AI pot distorsiona percepția asupra adevărului.
Teodor Buruiană
Left Side Dreams
2025
light art, instalație
80x170cm
Lucrarea surprinde un moment de intimitate vulnerabilă, tulburat de privirea celui care observă. Două siluete umane, conturate din bandă led: una albastră și cealaltă violet.
Acestea sunt reprezentate culcate pe partea stângă, împărțind o pernă reală. Privite din spate, într-o compoziție frontală, aproape cinematografică, corpurile își pierd identitatea și devin prezențe fragile, fantomatice. Poziția pe partea stângă, asociată cu cea a inimii, cu visarea și vulnerabilitatea somnului, transformă scena într-o metaforă a relației dintre două conștiințe: una prinsă în vibrația unui pericol interior, cealaltă într-o liniște care poate fi la fel de apăsătoare.
Lucrarea vorbește despre distanța dintre doi oameni care par apropiați, despre granița fragilă dintre somn și moarte, dintre lumina difuză aproape neon și ceea ce rămâne nevăzut prin golul interior al siluetelor.
Anca Enache
Close Your Eyes and Feel the Wind
2025, Instalație: mixed media, fotografie, textil, print, metal
83x68cm; 100cm; 93x70 cm
Lucrarea pornește dintr-un nod emoțional nerezolvat, remușcarea că nu mi-am luat rămas-bun de la tatăl meu. Astfel urmăresc firul transgenerațional prin care bunica mi-a plantat frica de moarte și rememorarea primelor mele interacțiuni cu moartea prin participarea la ritualurile de înmormântare ale unchiului și străbunicului meu.
(Ancorat în metafora florii, fragilă și trecătoare, lucrarea explorează condiția umană ca fiind efemeră. Aducând împreună conceptele lui Gaston Bachelard despre poetica spațiului și teoriile culturale ale lui Jack Goody asupra florilor, prin proiect îmi propun să înțeleg doliul, nu prin ritualurile externe, ci prin construirea unei lucrări care reflectă spațiul emoțional interior. Titlul în sine invită la o experiență senzorială și se referă la sentimentul pe care îl ai când adierea vântului îți suprimă toate gândurile și te simți total ancorat în prezent. A închide ochii și a simți vântul înseamnă a îmbrățișa efemeritatea.)
Alexandra Brînzac
Carnal Intrusion
2025
Instalație site-specific, ceramică, dimensiuni variabile
Lucrarea reprezintă o hartă a traumei, o arhivă afectivă a rănilor internalizate și propune o critică vizuală a mecanismelor culturale care transformă durerea în capital simbolic și frica în instrument de control social. Aceste reziduuri ale traumei, mascate sub forme care invadează și asfixiază, scot la iveală dinamica puterii ce dictează ceea ce este vizibil, controlat și consumat. Într-o tensiune între fetișism și repulsie, ele devin fobii materializate, expuse ca o arhivă perversă a vulnerabilității.
Trauma este invazivă, corozivă și permanentă. Violența nu se încheie odată cu actul în sine, ci continuă să se infiltreze agresiv, sedimentându-se în corp și în memorie. Frica, odată revelată, nu se dizolvă, ci capătă o prezență grotesc de vie.
Alexandra Brînzac (n. 1991, Sebeș, România) este o artistă multidisciplinară stabilită în Cluj-Napoca, România. După ce a absolvit un program de master (MFA) în Sculptură la UAD Cluj-Napoca, practica sa explorează identitatea și materialitatea, împletind narațiuni intime cu tensiuni sociale și exteriorizând conflicte și anxietăți subconștiente. Lucrările sale reflectă o sensibilitate nuanțată față de formele naturale și o relaționare intuitivă cu tiparele și comportamentele instinctuale. Ghidată de un proces compulsiv, instinctual, sculpturile sale iau naștere organic, construindu-se prin straturi care evocă creșterea unei structuri vii.
Practica artistică a Ancăi Enache investighează interacțiunea dintre memorie, corp și spațiu, explorând modul în care identitatea este modelată de fragmentele emoționale ale trecutului. Lucrările pornesc dintr-o nevoie de introspecție, transformând experiențele personale, în forme vizuale care devin extensii simbolice ale sinelui.
O mai puteți găsi și la @camera36_
Teodor Buruiană este artist vizual specializat în instalații light art, explorând relația dintre lumină, spațiu și percepția publicului. Practica sa îmbină tehnologia cu mediile tradiționale, dezvoltând experiențe imersive și interactive prezentate în festivaluri și expoziții internaționale.
Toma Ștefănescu (b. 2000) este un artist vizual și designer grafic din București. Lucrările sale explorează suprastimularea digitală și estomparea granițelor dintre virtual și real. Utilizează frecvent distorsiuni și artefacte vizuale ca mijloace de exprimare a afectelor din peisajul tehnologic contemporan. Este interesat de posibilitățile pe care imaginile le oferă pentru analizarea mediului online.
Îl mai puteți găsi și la @entropybliss
Gabriela Moldovan (n. 2000, Satu Mare), trăiește și lucrează în Cluj-Napoca, este curator independent cu o practică interdisciplinară, la intersecția dintre artă, scenografie și cinematografie. Este interesată de crearea de medii imersive și participative, în care spațiul expozițional devine o scenă vie. Gabriela consideră spațiul nu doar un loc de expunere, ci un element activ al discursului artistic, capabil să genereze emoții și conexiuni autentice între public și operă. Este doctorandă la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Teatru și Film unde cercetează felul în care tehnologiile producției cinematografice și media pot genera experiențe estetice pentru public.
