Pe actorul Michael Cory Davis îl știi, dacă ești fan înfocat de soap operas, din Dragoste și Putere (aka B&B, The Bold and the Beautiful, CBS), produs de creatorul serialului Tânăr și neliniștit, sau din Criminal Minds (CBS). În timp ce juca roluri de stilist de modă/polițist, a apărut, concomitent, în filme SF și de acțiune pentru SyFy Channel. Producțiile se filmau în Bulgaria, la câțiva kilometri de România. Acolo, în 2002, Michael, - “unul dintre cei cinci negri din toată țara” - a văzut pentru prima dată ce înseamnă sărăcie extremă, corupție și trafic de persoane.

După ce s-a întors în Statele Unite, și-a dat seama că povestea uneia dintre victimele pe care le-a cunoscut, o fetiță pe nume Svetlana, vândută de părinții ei adoptivi unui pește și  traficată la 13 ani în Amsterdam, e mai importantă decât scenele în care snopea în bătaie extratereștri.

A revenit în Bulgaria, a adunat fonduri și a produs Svetlana's Journey (n.r. Călătoria Svetlanei), un scurtmetraj cu care a stârnit atâtea discuții, încât Guvernul de la Sofia, presat și de Uniunea Europeană, a pus bazele primei comisii naționale pentru combaterea traficului de persoane.

Eu l-am întâlnit în Los Angeles, într-un hotel din centrul orașului, împreună cu alți 20 de jurnaliști din toată lumea. După ce i-am citit biografia, mă așteptam ca Michael să ne vorbească despre mai mult despre cum a zdrobit el monștri în Marea Chinei de Sud decât despre abuz, viol și sclavie. Însă actorul, deși n-a ieșit din zona filmului, își concentrează toate eforturile către producții care vorbesc despre nedreptăți sociale. În 2009, a fondat Artists United for Social Justice, o organizație care produce conținut pe teme ca nerespectarea drepturilor omului și alte nenorociri. Timp de două ore, ne-a împărtășit din experiența lui de activist, ne-a vorbit de artă & responsabilitate socială și cum a scris primul lui scenariu de film despre traficul de persoane pe un șervețel, în baia unui club de fițe din Los Angeles.

Michael și Ashley Bryant, președintele 3Strands Global Foundation, organizație care luptă pentru combaterea traficului de persoane prin crearea unor programe de educație speciale în școli

25$ fata

În 2003, Michael lucra ca bodyguard într-un club de noapte din Los Angeles. Tocmai se întorsese din Bulgaria, unde încheiase filmările pentru câteva producții ale canalului SyFy. Deși juca în filme cu dinozauri, roboți și extratereștri – când el își dorea roluri de profesor universitar -, era fericit în Bulgaria. Toată lumea îl știa din “Dragoste și putere”, o soap opera cu mii de episoade după care bulgarii erau înnebuniți. Michael era super vedetă. Îl invitau la emisiuni, se plimba prin toată țara, și-a cumpărat chiar și o casă.

În seara aia, în care se întorsese la jobul lui de bodyguard într-un club plin de sportivi cu bani - “viața de actor e oribilă, mereu rămâi falit între roluri” -, era în depresie. Toți banii pe care i-a câștigat în Bulgaria s-au dus în câteva săptămâni și, deși mergea la castinguri, nu reușea să prindă alte roluri.

Trei femei s-au apropiat lasciv de el și au încercat să intre în club. Michael le-a întrebat dacă sunt pe listă, iar ele au recunoscut că nu. Una dintre ele i-a șoptit ceva la ureche, în timp ce-și deschidea fermoarul în zona decolteului.

Michael era obișnuit cu tertipuri din astea – mai lucrase ca bodyguard în alte cluburi –, însă de data asta a decis să le lase să treacă. În schimb, le-a cerut un șervețel, a căutat un pix și s-a retras în baie. Acolo, a început să pună pe hârtie ceea ce urma să devină scenariul primului său proiect de ficțiune cu elemente de documentar, Svetlana's Journey (n.r. Călătoria Svetlanei).

Povestea e inspirată din viața unei fetițe de 13 ani din Bulgaria, care a fost vândută de părinții ei adoptivi unui pește. Svetlana a fost traficată în Amsterdam și forțată să se prostitueze timp de opt luni. Când nu-și făcea cota, traficanții o băteau, o violau și îi băgau capul într-un lighean cu apă minute în șir.

După primele cinci luni de sclavie sexuală, Svetlana a rămas însărcinată cu unul dintre clienți. În luna a treia de sarcină, s-a aruncat de la geamul apartamentului și au supraviețuit atât ea, cât și copilul.

Michael a cunoscut-o în unul dintre orfelinatele pe care le-a vizitat împreună cu membrii organizației Face to Face Bulgaria, fondată de Magdalina Valchakova, câștigătoarea titlului Miss Bulgaria Universe în 2002.

„Când ești actor, oriunde te afli în lume, unul dintre primele lucruri pe care le faci, din păcate, într-o țară străină, e să mergi la un club de striptease”, spune Michael. „Cum am ajuns în Bulgaria, producătorul meu ne-a dus pe mine și pe ceilalți actori într-un loc din ăsta, unde pentru doar 25$ puteai pleca cu oricare dintre fetele respective la hotel.”

N-a plecat cu nicio femeie la hotel în prima noapte în Bulgaria. În schimb, a început să remarce din ce în ce mai mult semnalele unui fenomen răspândit, la acea vreme, în întreaga societate. „Vedeai fete tinere, mai ales de etnie romă, pe drumuri naționale, în cluburi de dans, în cluburi de striptease, pe străzile orașului, era înfiorător”, spune.  În jur de 2500-3000, conform datelor Brigăzii Speciale Împotriva Traficului de Persoane din cadrul Ministerului Bulgar de Interne.

Fie mă omoară mafioții, fie schimb ceva

Michael s-a născut în Brooklyn, New York, într-o familie de jamaicani. Mama lui era învățătoare la o școală de cartier, iar el petrecerea foarte multe ore cu elevii ei. “Anii '80 erau teribili de grei”, își amintește. “Drogurile, prostituția și inegalitatea socială erau probleme mari.” În timp ce-și făcea studiile la Fiorello H. LaGuardia High School for the Performing Arts – de unde au mai absolvit Jennifer Aniston și Al Pacino, printre alții – mergea la școala mamei și vorbea cu copiii despre cum să părăsească cercurile vicioase în care se aflau.

Îndrăgostit „pe viață” de Bulgaria , Michael decide să se implice în lupta împotriva traficului de persoane.. Magdalina, fondatoarea Face to Face Bulgaria, a fost prima persoană care i-a explicat că ce vedea el pe străzi era, de cele mai multe ori, trafic de persoane. „Atunci am auzit pentru prima dată termenul ăsta”, spune. „Magdalina mi-a spus că femeile care ajungeau în situațiile respective erau ademenite cu joburi de modele sau chelnerițe. Unele voiau să ajungă vedete. Le aveau ca etalon pe Paris Hilton și Lindsay Lohan.”

Michael a replicat modelul din copilărie, din New York, și a mers în 20 de școli și orfelinate pentru a le vorbi elevilor despre traficul de persoane. „Când am ajuns în primul orfelinat, am înțeles totul”, spune. „Copiii de acolo nu aveau nicio oportunitate. Pentru ei, prostituția părea singura soluție. Mă tot întrebau «și ce mare chestie dacă voi face asta?». Era de-a dreptul deprimant.”

Copiii ăia, spune Michael, dacă aveau puțin mai multe oportunități, puteau mișca munții din loc. „E de rahat să vezi cum corupția, birocrația și lăcomia, pot strica o lume bună, în special pentru tineri.”

Atunci a cunoscut-o pe Svetlana, a cărei poveste a scris-o, un an mai târziu, pe șervețel în baia clubului din Los Angeles. Avea 23 de ani și nu mai scrisese niciun scenariu până atunci. Și-a sunat mama în New York și a anunțat-o că se întoarce în Bulgaria. „Ce? Glumești? Ce-o să faci acolo?” l-a întrebat speriată femeia. Nu i-a dat prea multe detalii. Într-o săptămână, și-a cumpărat bilet de avion și dus a fost.

„În Bulgaria, nu aveam un loc al meu, nu știam cum voi face un film despre o problemă pe care încă nu o înțelegeam pe deplin, într-o țară a cărei limbă nu o vorbeam și unde eram probabil unul dintre cei cinci negri din toată țara. M-am gândit, OK, fie mă omoară mafioții ăștia, fie schimb ceva.” Și-a pus toate speranțele în a doua variantă și a avut noroc.

După o săptămână, s-a angajat la o companie de producție, iar salariul i-a permis să-și plătească o chirie. S-a întâlnit din nou cu Magdalina și i-a descris planul său de acțiune: vor produce un film pe care-l vor proiecta în școli și orfelinate, vor pune bazele unui campanii de conștientizare la nivel național, vor implica vedete și politicieni, vor schimba lumea.

Pentru prima dată după foarte mulți ani, actorul de culoare a simțit că munca sa nu e în van. S-a dus cu entuziasmul său la directorul companiei de telefonie mobilă M-Tel, un american blajin, tată a două fetițe, și l-a convins să-i dea 25.000 de euro pentru film și campanie.

„Am avut sprijinul Ambasadei Statelor Unite în Bulgaria, am mai atras câteva ong-uri și am început să punem presiune pe politicieni”, spune Michael. La vremea respectivă, Bulgaria era în discuții cu Uniunea Europeană, iar cel puțin una dintre condițiile aderării la UE era să rezolve problema traficului de persoane. „Toată presiunea aia publică i-a determinat pe guvernanți să pună bazele primei comisii naționale pentru combaterea traficului de persoane.”

Michael Cory Davis, ianuarie 2018, Los Angeles

Americanii confundau traficul de persoane cu traficul de mașini

„Atunci am înțeles pentru prima dată că arta, folosită cum trebuie, are o forță enormă.” Michael s-a întors în State cu filmul, l-a proiectat în școli, l-a înscris la festivaluri și a început să ia premii. CNN și alte instituții media l-au preluat și Michael a devenit unul dintre cei mai faimoși activiști în domeniul traficului de persoane.

„Americanii nu prea știau ce înseamnă traficul de persoane”, spune. „În 2005, nimeni nu vorbea despre asta. Când pomeneam cuvântul, ei se gândeau la traficul de mașini. Spuneau că da, e oribil să conduci pe străzile din L.A.”

Așa că Michael s-a hotărât să producă primul său documentar. „Svetlana's Journey, deși bazat pe o poveste reală, era un film de ficțiune. Voiam ceva real, cu cifre și autorități, care să-i convingă pe oameni că traficul de persoane era o problemă reală și în State.”

În ultimii opt ani, în America au fost semnalate peste 38,000 de cazuri de trafic de persoane. În doar 5000 dintre ele, traficanții au ajuns în instanță și au primit condamnări.

Documentarul „Cargo: Innocence Lost” a apărut în 2008 în două versiuni. Una mai soft și una mai hardcore, cu o scenă de viol extrem de brutală. „Americanii sunt atât de obișnuiți cu scenele de violență din filme, încât e foarte greu să-i mai faci să empatizeze”, spune Michael. „Dar voiam să înțeleagă ce-ți poate face un viol. Cum te poate distruge emoțional și fizic și cum rămâi, după aia, la cheremul traficantului.”

Cu Cargo, Michael a crezut că cea mai mare provocare va fi să convingă autoritățile să colaboreze cu el. Lucrurile însă n-au stat așa. Cea mai mare provocare a fost să nu se mai implice atât de mult, până la extenuare emoțională.

„Nu mai eram om”, își amintește. „Vorbeam cu toată lumea numai despre asta. Cu femeile cu care ieșeam, cu prieteni, cu familia.”

În 2009, a fondat ong-ul Artists United for Social Justice (AUSJ). „Scopul meu pentru AUSJ e să încurajăm, să găsim surse de finanțare și să distribuim proiecte artistice pe diverse teme care țin de inegalitatea socială”, explică. Campania de conștientizare pe care o desfășoară acum se numește „Elevate” și e despre consimțământ și despre presiunea pe care o simt femeile – în special cele tinere – de a face sex. “Lucrez la un film a cărui acțiune se desfășoară într-o singură noapte, în care un tip încearcă să convingă o femeie să se culce cu el, iar ea-l refuză. Toată noaptea vorbesc numai despre asta. Ăsta e subiectul, practic.”

Michael crede că arta are o forță extraordinară de a face lumea un loc mai bun. Mai ales dacă e la televizor. “Unul dintre motivele pentru care azi se vorbește mult mai mult despre traficului de persoane, iar americanii sunt conștienți că e o problemă care nu-i afectează doar pe imigranții din țara asta, ci și pe ei, e că s-au făcut filme ca Taken sau episoade în Law and Order pe NBC. Scrise de scenografi în colaborare cu ong-uri. După fiecare episod din ăsta, primeam sute de mailuri de la telespectatori care ne întrebau ce-ar putea să facă să ajute. Oamenii chiar cred ce iese din cutia aia numită televizor.”

Însă Michael crede că nu-i suficient. “Campanii precum Black Lives Matter, #metoo și Time's up “sunt senzaționale, dar trebuie să facem și mai mult de atât. Toți artiștii ar trebui să aibă această responsabilitate socială. Dacă scoți o melodie cu care faci o tonă de bani, investește o parte din banii ăia pentru a vorbi despre anumite probleme. Social media e incredibil de puternică, dar câți ies de pe Twitter și fac, pe bune, ceva?”


Acest text a fost scris cu ajutorul Washington Foreign Press Center, organizatorul unui tur de presă la care au participat 20 de jurnaliști din toată lumea. Timp de două săptămâni, am discutat cu ong-uri, autorități și victime ale traficului de persoane și sclaviei moderne din Washington, Houston, Los Angeles și San Diego.

Foto main: IMDB