Salon

„Între români, eram ţiganul, între romi, eram românul”

de Andrada Lăutaru, fotografii de Silviu Gheţie

Lucian Corobuţă este unul dintre membrii fondatori ai Asociaţiei Juriştilor Romi din România, RomaJust, care militează pentru apărarea intereselor romilor în sălile de judecată.

Prin RomaJust, zeci de familii de etnie romă au fost reprezentate în instanţă în ultimii ani. La început, au fost câteva familii din Craiova și Constanța, evacuate abuziv de autorități. Apoi activitatea asociației s-a extins în zece orașe din țară, oferind sprijin legal în cazuri de discriminare sau pentru obținerea unor acte.

LikeRom e o comunitate de 100 de profesionişti romi care influenţează pozitiv societatea în care trăiesc. Iniţiată de Agenţia Împreună, LikeRom își propune să aducă în spațiul public poveștile celor 100 de profesioniști și să-i inspire și pe alții să li se alăture. Lucian Corobuță este unul dintre cei zece ambasadori ai campaniei. Asta e povestea lui:

***

„Ok, să povestesc despre mine. Sincer, mi se pare una dintre cele mai grele întrebări pe care aş putea să le primesc, pentru că zi de zi mă cunosc pe mine însumi şi nu ştiu cum aş putea să mă descriu astfel încât să fie cât mai realist”, spune Lucian, un tip de 29 de ani, în timp ce ridică ochii spre tavan, ca și cum acolo i-ar fi scrisă toată viața și i-ar fi mai ușor să o vadă clar.

Când era mic, voia să se facă fotbalist şi preot. Mama i-a spus că, dacă nu ia o decizie, va avea în biserică, în loc de icoane, mingi de fotbal. 

Lucian spune că a crescut prins între două etnii, într-un cartier la marginea Iașului. „Între români, eram ţiganul, între romi, eram românul, şi nu eram în niciun grup”. Își amintește că nu i-a fost niciodată teamă să-și asume etnia, chiar dacă a fost singurul copil rom din clasă. Spune că nici profesorii, nici colegii lui nu l-au discriminat. Segregarea în școlile din România este, însă, o realitate pentru mulți copii. Un raport al Comisiei Europene din 2016 arată că, „în ciuda unor progrese, se estimează că circa 27% din copiii romi primesc educație în școli segregate de facto”. Adică ori sunt trimiși în clase separate de colegii lor, ori mutați în ultima bancă.

Când se simțea pierdut, îi revenea în minte cel mai de preț sfat primit la mesele din familie: să fii om. Tatăl său a murit când Lucian avea 6 ani, iar el şi cele două surori au crescut cu gândul că trebuie să urmeze exemplul tatălui, care terminase, tot la Iași, Facultatea de Tehnologia Construcțiilor de mașini. Dorința ca cei trei copii să meargă la școală a fost și a mamei, care înainte de a se ocupa de comerț, a lucrat ca învățătoare suplinitoare. 

Când s-a văzut cu diploma de bacalaureat în mână, după un liceu cu profil de științe sociale, Lucian nu a putut spune sigur ce vrea să facă mai departe. Aşa că s-a înscris, în anul 2008, la trei facultăţi, la Iași, orașul în care a crescut și care a rămas acasă pentru el. A dat la Drept, Mecanică şi Hidrotehnică. A intrat la Mecanică, la zi, şi la Drept, la fără frecvenţă. 

„Mi-am spus de ce nu?

Era nehotărât. Şi-a propus să le facă pe amândouă, iar dacă avea să se dovedească prea greu, să renunţe pe parcurs la una dintre ele. Zice că l-a atras mecanica pentru că era un domeniu tehnic, cu mașini, iar cu zona juridică a făcut cunoștință la un curs opțional în clasa a XII-a și i s-a părut interesantă. 

Doi ani mai târziu, a trecut la zi şi la Facultatea de Drept și a început un maraton de cursuri, seminarii și examene, dar a învățat pe parcurs să jongleze cu ele astfel încât să nu rateze ceva important. „Eram motivat de gândul că la zi se învață mai bine, informațiile ajung la mine mai repede. Plus că aveam întotdeauna dorința să mă autodepășesc”, povestește Lucian. A reușit să se țină de amândouă fiindcă a avut bursă, dar și susținere financiară din partea mamei și a nașului lui. În 2012, când a absolvit, știa sigur ce vrea să facă mai departe: să devină magistrat. 

Lucian spune că cel mai important lucru pe care l-a învăţat la Drept este că totul e relativ. Vorbește calm și rar, ca și cum ar cântări fiecare cuvânt, să aibă greutate într-o lume în care totul e fragil. „Totul e interpretabil în acest angrenaj care se numește România, unde fiecare își construiește realitatea după propria percepție”, spune el, glumind pe jumătate.

***

Când era în anul I la master, se vedea cu o tipă. De 1 aprilie, când se apropia Ziua Internaţională a Romilor (se sărbătorește în data de 8 aprilie, declarată oficial în Polonia, în anul 1990, pentru a celebra cultura romilor, dar și a trage un semnal de alarmă asupra problemelor cu care se confruntă aceștia. În România, ziua de 8 aprilie este, din 2006,  „Sărbătoarea etniei romilor din România”), au ieșit în oraș.

Fata, studentă, i-a povestit cum niște tineri de etnie romă au venit la facultatea unde studia, cu o prezentare Powerpoint, despre un eveniment pe care îl pregăteau pentru 8 aprilie. „Sunt şi ei tot oameni şi nu am nimic cu ei”, i-a spus fata. Lucian i-a zâmbit şi i-a răspuns că se bucură, pentru că şi el e de etnie romă. Îşi aminteşte că fata s-a înecat cu ceaiul şi l-a întrebat dacă asta e gluma lui de 1 aprilie. Nu și-au mai spus nimic despre asta atunci, au schimbat subiectul și și-au văzut de seară. 

Peste o săptămână, tipa i-a dat papucii. „M-a sunat şi mi-a spus că părinţii ei nu sunt de acord ca ea să umble cu astfel de persoane. Am acceptat, chiar dacă îmi plăcea destul de mult de fată. Ce să fac cu cineva care nu mă place pentru ceva ce eu nu am putut alege, rădăcinile?”, îşi aminteşte Lucian.

***

Voia să dea examenul de magistratură ca să ajungă procuror, meserie la care visa din facultate. A dat examenul de două ori şi l-a picat de fiecare dată. 

A început să lucreze într-o corporație din Iaşi, unde făcea baze de date pentru o firmă producătoare de mașini. „Lucram într-un departament de 40 de oameni, toţi ştiau că sunt de etnie romă şi mai existau anumite glumiţe, dar nu m-am simţit discriminat din punct de vedere profesional.”

La sfârşitul anului 2015, a rămas fără job şi curând a găsit un alt loc de muncă, tot într-o corporaţie, „dar am eşuat cu brio, nu eram om de vânzări, nu pot vinde un produs în care nu cred”.

Când se apropia de 26 de ani, în primăvara lui 2016, era un tip rămas pentru a doua oară fără job, care credea că nu mai are viitor. A decis să facă ceva, aşa că a înfiinţat, lucrând de acasă, Asociaţia Juriştilor Romi RomaJust, cu scopul de a aduna o generaţie de jurişti romi şi studenţi la Drept şi a asigura reprezentarea în instanţă a celor de etnie romă. „Vrem să avem parteneri profesioniști în domeniu, care să primească în practică studenți și absolvenți romi.”

Iniţiativa îi aparţine unei prietene, Cristina Marian, și ea absolventă de Drept. Lucian își amintește că a acceptat să pună împreună cu ea bazele asociației pentru că simțea nevoia de implicare. „Eram într-un moment în care nu prea știam ce să fac și căutam o posibilă carieră. E-mailul Cristinei a venit la fix.”

„În general, dacă analizăm absolvenții de Drept romi și neromi, cam 5% profesează în domeniul juridic. Este o decantare naturală, pentru că mulţi tineri se înscriu la Facultatea de Drept crezând ca vor schimba lumea imediat după absolvire, apoi se lovesc de multe obstacole despre care nici măcar nu știau că există. Pe de altă parte, absolvenții romi sunt cu atât mai descurajați să profeseze în domeniul juridic, când poate chiar ei înșiși sunt victimele sistemului”, spune Lucian. Cam acelaşi lucru se întâmplă şi în alte domenii

Lucian spune că păstrează legătura cu colegii lui de la asociație, dar nu mai are atât de mult timp ca să se implice. Asociația este, însă, activă în mai multe orașe din țară, unde trăiesc persoane de etnie romă care se confruntă cu discriminarea și au nevoie de asistență juridică, însă nu își permit. De plidă, prin RomaJust, 105 persoane din Focşani au primit asistenţă juridică pe diferite spețe, în Mediaș un bărbat bătut într-o secție de poliție a beneficiat de reprezentare legală, iar în Alba Iulia, 32 de familii care urmează să fie expropiate sunt consiliate de o avocată a asociaţiei.

***

Lucian a fost pasionat, încă din copilărie, de călătoria în timp şi şi-a dorit să afle răspunsul la întrebări precum „Ce a fost înaintea noastră?” sau „Ce se va întâmpla peste 100 de ani?”. Acum spune că nu mai caută neapărat răspunsurile astea, dar interesat de descoperirile științifice: „îmi crește inima când citesc un articol despre asta”.

Când simţea că nu mai are răspunsuri sigure pentru ce vrea sau ce ar putea să facă cu viața lui, pe la începutul lui 2017, o prietenă i-a spus că se poate angaja la o primărie de pe lângă Iași. Căutau un om care să știe cum să atragă finanțări nerambursabile pentru implementarea unor proiecte. Să lucreze pentru o instituție a statului nu fusese niciodată visul puștiului care se juca cu mingi și icoane în Cartierul Frumoasa din Iași.

A mers la interviu și acum pune pe hârtie părţile bune, începând cu faptul că poate să se organizeze singur şi că seara, după muncă, poate ajunge acasă, unde îl aşteaptă mama lui. Locuiesc împreună într-un apartament din Iași.

„Ca bugetar, faci alegeri: fie îți dai interesul ca munca ta să fie bine făcută, fie o laşi mai moale. În ambele cazuri, salariul e același. Eu am ales prima variantă, şi nu pentru că sunt bunul samaritean, ci pentru că sunt conștient că nu voi ieși la pensie de la jobul ăsta şi vreau să mă dezvolt cât de mult pot”, spune Lucian, care face terapie pentru a lua cele mai multe decizii.

„Ceea ce fac mă defineşte în proporţie de 70%. Eu locuiesc în Iaşi, lucrez la Primăria Victoria, Iași. În paralel, lucrez ca agent de vânzări, part-time, la o companie de consultanţă”, rezumă el. 

Până acum, la Primăria din Victoria, Lucian a obţinut finanţare pentru două proiecte. Unul este în parteneriat cu niște austrieci şi îşi propune să reunească artişti din Victoria şi dintr-un oraş din Austria, care să facă o intervenţie culturală în oraș prin arte vizuale. Proiectul include schimburi de experienţă între artişti români şi austrieci, dar şi consilierea a 20 de tineri creatori, care vor fi încurajaţi să creeze câte o lucrare pe parcursul proiectului.

Celălalt proiect îşi propune implicarea oamenilor din zona rurală, „încurajarea cetățeniei active la nivelul UE, prin acțiuni de participare civică și democratică”, explică Lucian.

Cred că cel mai mare vis al meu este să îmi găsesc locul în această lume, să fiu mulțumit de activitatea mea. Nu pot să satisfac pe toată lumea, nici nu vreau. 

X Revista Scena9