Arte vizuale / Comunism

Cum se vede Ion Bârlădeanu la Londra

de Smaranda Șchiopu

Publicat pe 5 iunie 2017

Între 26 martie și 18 iunie, lucrările artistului Ion Bârlădeanu sunt expuse la Londra, la The Gallery of Everything, un spațiu dedicat artiștilor alternativi. Smaranda Șchiopu a mers la expoziție și ne spune cum a fost.

The Museum Of Everything e un spațiu expozițional itinerant, conceput și condus de colecționarul de artă James Brett, și vizează artiști alternativi, ne-absolvenți de școli faimoase de artă, încă nedescoperiți de mainstream. În paralel, echipa s-a gândit să creeze și un spațiu expozițional static, și așa a apărut The Gallery Of Everything, galerie aflată într-un cartier londonez cochet, Marylebone (citește relativ scump).

Din martie și până spre finalul lui iunie 2017, galeria expune câteva dintre lucrările lui Ion Bârlădeanu. Pe Ion l-au descoperit prin galeristul Dan Popescu (cel care l-a descoperit, la rândul lui, pe Bârlădeanu în România) și au știut imediat că locul lui e în The Gallery Of Everything. Era exact tipologia artistică pe care încercau s-o construiască în timp ce muzeul se plimba prin lume.

Ion Bârlădeanu e artistul român care în comunism ar fi fost arestat dacă era prins făcând colaje subversive cu tăieturi din reviste, inclusiv cu famila Ceaușescu în diverse ipostaze „neoficiale”. Ion Bârlădeanu e artisul român care a dormit pe stradă cu mult timp înainte și după Revoluție.

Nu mai fusesem la o expoziție de Ion B., așa că m-am bucurat să-l găsesc în galeria asta micuță, într-un spațiu cu podea care scârțâie, cu scaune vechi, ba chiar și c-un scaun vintage de frizer, uitat într-un colț.  

De-o parte și de alta a pereților micii galerii, te privesc sau se privesc cu subînțeles actorii după care leșinau mamele noastre: Mircea Diaconu, Liza Minelli, Sophia Loren, Florin Piersic, Amza Pellea. În colajele lui Ion B., actorii și obiectele din jurul lor, care par aruncate alandala pe câte o masă sau un munte, joacă împreună într-un film editat de Ion B. Recunosc o Românie pe care parțial o știu din poveștile și amintirile celor mai în vârstă decât mine (aveam abia 6 ani la Revoluție) și, parțial, din experiență proprie. Dar recunosc peisajele, personajele, atmosfera, le recunosc visceral. Pentru majoritatea vizitatorilor, însă, e o ocazie de a intra într-o lume neștiută. O lume în care sticle de tărie ocupă locul central pe o masă, alături de animale vii sau un adevărat festin („o crăpelniță”, cum ar zice mătușă-mea).

Colaj de Ion Bârlădeanu

La prima vedere, totul pare amuzant, o joacă cu imagini. Când vizitatorii devin curioși și vor să descurce sensul jocului, curatoarele galeriei, Gabriella Sonabend și Ella Fleck, sunt pregătite să le spună povestea lui Ion B., artistul de pe vremea comunismului din Europa de Est, care lucra subversiv, cu materiale ilegale, ascunzându-și lucrările și având în viața de zi cu zi diverse ocupații, cum ar fi gropar sau zilier la Casa Presei, ca să nu moară de foame. Le povestesc cum a rămas fără casă, dar și-a păstrat avântul de a decupa și lipi laolaltă obiecte și personalități din imaginarul colectiv al culturii pop comuniste. Cum a fost apoi descoperit, după Revoluție, și a devenit o senzație internațională, ba chiar a avut și norocul să iasă la masă cu Angelina Jolie, pe când era la Paris într-un turneu de expoziții.

În galeria asta mică din Londra, îmi trece prin cap că există și un demers adolescentin în arta lui Bârlădeanu. O joacă ascuțită și acidă. Cam ca atunci când și noi (sau poate doar eu?) făceam colaje pe ușa de la dulap, lipind abțibilduri cu actorii din Beverly Hills, cu mașini și cu fotbaliști. Spre deosebire de noi (sau poate doar de mine?), care idolatrizam personajele respective, Bârlădeanu face din noi, idolatorii, și din apirațiile noastre burgheze, niște caricaturi.

Dar adolescentismul lui Ion B. nu rămâne pe o ușă de dulap, la care ți-e și rușine să te mai uiți după 10 ani; dimpotrivă, colajul se transformă într-o analiză tăioasă a societății, chiar dacă își păstrează efectul umoristic. Și parcă asta te absoarbe și mai mult în joaca lui: te face să râzi și îți dă un pumn în stomac în același timp. Și știi că va fi la fel la următorul tablou și te duci spre el și mai repede ca să-ți primești amestecul fatal. Deși e critic, Ion B nu e didactic. Nu judecă, nu condamnă; aici, în galeria asta micuță din Londra, mi se pare că fiecare tablou, fiecare secvență de film ne oferă un spațiu în care să ne relaxăm un pic, și noi, și moravurile noastre.

Colaj de Ion Bârlădeanu

Concomitent cu Ion B. e expus și un artist australian. Alan Constable, un artist aproape orb,  sculptează camere de filmat din ceramică și apoi le lustruiește în culori vii: albastru marin, roșu aprins, verde măr. După cum spune Gabriella, Constable face camere de filmat fără film, iar Ion B. face filme fără camere de filmat. Ceea ce îi leagă pe cei doi artiști e o pasiune pentru camera de filmat, sau chiar pentru absența ei, și asta e și tematica expoziției. Ambii artiști sunt reprezentați exclusiv de Gallery Of Everything în Marea Britanie. Spre deosebire de lucrările din Museum Of Everything, galeria e și punct de vânzare al lucrărilor prezentate. Ion B. vânduse două lucrări la momentul scrierii acestui articol.

Gabriella Sonabend zice că fiecare expoziție necesită o perioadă de cercetare îndelungată și minuțioasă; nu numai despre artist și lucrările lui, dar și despre contextul istoric și cultural în care a lucrat sau lucrează. Cercetarea ajută la selecția exponatelor finale, dar și la crearea unor contexte culturale noi: timp de cinci săptămâni, galeria proiectează câte un film românesc, toate din anii '70-'80. Iar la fiecare proiecție se servește mâncare din operele lui Ion B. Eu am nimerit la Iacob (r. Mircea Daneliuc, 1988), iar în meniu erau ciocănele de pui, mere și un rachiu cu gust de hrean (aduse de la restaurantul românesc Maria).

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK