În septembrie 2024 am pornit într-o explorare prin cartierul Iris din Cluj-Napoca, cu intenția de a avea la final de lună un „portret” al cartierului, așa cum îl văd eu, într-o serie de fotografii. Dar am revenit, spre surprinderea mea, cu mult mai mult de atât: o colecție de povești și conversații care m-au pus pe gânduri, curiozități noi și o perspectivă diferită față de cartier și contrastele sale.
Mi-am început explorarea cu o listă de locuri, pe hârtie și pe Google Maps, și cu un inventar mintal al oamenilor pe care urma să-i „colecționez” în fotografii și a lucrurilor pe care mi le vor spune despre Iris.
Pe măsură ce zilele, săptămânile și kilometrii umblați se adunau, proiectul se transforma în ceva mai mult despre mine, despre procesul de a descoperi, despre notițele haotice adunate în caiete și în telefon. Portretul plănuit inițial s-a transformat într-un jurnal de proces, într-o adunătură de conversații înregistrate pe telefon, liste cu locuri și chestii de făcut notate pe post-its și fotografii lipite pe frigider și dulap.
Am pornit cu imaginea unui cartier profund industrial, gri, poluat, definit de traficul infernal de pe str. Oașului și de halele industriale vechi de pe bulevardul Muncii.
În schimb, am găsit un loc încă necunoscut mie: un Iris al străduțelor cu case umbrite de gutui imenși plini de fructe, care cresc în simbioză cu stâlpi de curent; un Iris al cățeilor jucăuși de la halele CUG și al plantelor de hamei care cresc nestingherite, străpungând cimentul halelor abandonate. Am găsit un Iris liniștit și haotic simultan și am întâlnit oameni deschiși, glumeți, optimiști, pesimiști, muncitori, pensionari, părinți, copii.
În puținele informații care se găsesc online despre cartier, Iris apare ca un spațiu în care au fost mai întâi grădini și livezi, apoi zona industrială a orașului Cluj-Napoca, după care au urmat complexurile rezidențiale și, cândva în viitor, cel mai mare mall din România.
Iris a trecut însă prin multe.
A fost martor al privatizării și reconversiei vechilor fabrici, ca acum să se afle într-un plin proces de modernizare și transformare urbanistică – proces mai mult sau mai puțin controlat. Oferă un cadru fertil, aproape „ca la carte”, pentru a vedea gentrificarea pe străzi.
Cartierul se află la periferia nordică a orașului, urmărind malul Someșului, și își împărtășește numele cu cu fosta Fabrică de porțelan „Iris”. Înființată în anul 1920, aceasta exporta cândva în tot Estul, dar și în Occident. Însă după 1989, fabrica a cunoscut soarta multor alte întreprinderi: a fost privatizată, nu s-au mai făcut investiții în retehnologizare, și-a redus activitatea și a intrat în faliment. În prezent, în locul ei e un complex rezidențial cu același nume, cu blocuri de zece etaje, spații comerciale și birouri.
Într-una din plimbările mele prin complexul rezidențial Iris întâlnesc o mamă ieșită la plimbare cu cei doi copii, o fetiță și un băiețel. Locuiesc aici din 2015, pe când zona era mai liniștită și cu mai puține blocuri. Femeia îmi spune că acum e „aglomerat, prost făcut, fără spații”, iar fetița ei intervine: „Și vrem să ne mutăm!” „Și vrem să ne mutăm”, repetă și mama, râzând.
„Cartierul, în general, e super ok. Că sunt străduțele, zonele astea de casă care sunt mult mai liniștite. Dar ansamblul de aici strict cu blocuri e prea aglomerat. N-au copiii unde să se joace. E greu. Și ai mei ies afară, aici, între blocuri, efectiv pe stradă între mașini se joacă. Ar fi mers foarte mult să fie niște spații verzi pe aici, printre blocuri.” Femeia îmi spune că în cartierul în care a crescut, Între Lacuri, aveau spațiu verde în spatele blocurilor. „Noi aveam unde să ne adunăm cu toții.”
Un alt motiv pentru care își doresc să se mute este mall-ul care se construiește pe locul fostei fabrici Carbochim și din cauza căruia sunt convinși că în viitor cartierul va fi și mai aglomerat.
Fosta întreprindere Carbochim, fondată în 1949, a trecut și ea printr-un proces de privatizare în anii ’90, iar în 2020 pachetul majoritar de acțiuni a fost cumpărat de grupul Iulius. În perioada 2022-2023, fabrica a fost relocată și modernizată, iar pe fosta platformă dezvoltatotul a început construirea proiectului RIVUS, despre care spune că va fi „cel mai mare mall din România”.
Proiectul a stârnit îngrijorarea și protestul mai multor cetățeni și activiști din Cluj-Napoca încă de când se afla în dezbatere în Consiliul Local. Deși este prezentat ca unul foarte verde și benefic pentru oraș, mai mulți activiști susțin că ar fi dăunător pentru natură, în special pentru culoarul natural al Someșului. Aceștia spun și că proiectul nu respectă în întregime normele legale referitoare la procentul minim de spațiu verde pe care ar trebui să-l includă.
Mai concret, Planul Urbanistic General prevede un minim de 30% de suprafață verde pe sol natural, iar planul proiectului ajunge la acest procent folosind și zone verzi peste subsol, considerându-le echivalente cu cele pe sol natural. De asemenea, subsolul propus de-a lungul unei fâșii de mal ar afecta biodiversitatea râului. Demolările vechilor hale și construcțiile noi vor avea un impact semnificativ asupra emisiilor de dioxid de carbon, iar șantierul va fi o sursă majoră de poluare pentru câțiva ani, ca mai apoi să îi ia loc traficul generat de noul mall. În final, atrag atenția activiștii, spațiile verzi propuse de proiect nu vor compensa efectele poluării generate de trafic.
Din locul unde vechile clădiri acoperite ale fostei fabrici se demolează de zor, dacă te uiți peste Someș, pe celălalt mal vezi parcul Armătura. Recent renovat, parcul, situat la confluența Someșului cu pârâul Nădaș, este locul preferat al majorității oamenilor cu care am vorbit despre Iris.
Autoritățile locale au investit 22 de milioane de lei în revitalizarea parcului: au modernizat aleile pietonale, au plantat peste 400 de arbori și arbuști, au amenajat zone de joacă și mișcare, un teren de sport și pistă de biciclete (de sub 500 de metri, dar e un început). Când e vreme frumoasă afară, parcul se aglomerează cu oameni de toate vârstele. Unii vin la plimbare, unii la joacă sau să facă sport, unii își plimbă câinii, citesc pe bănci sau pescuiesc.
Un domn pe care îl întâlnesc la intrarea în parc îmi spune că unii se bucură de noul mall, pentru că vor avea în sfârșit „de toate” în cartier; acum au doar complexul comercial Iris, care nu are multe magazine.
Tot în parc îl întâlnesc și pe Janos. Deși locuiește în cartierul Gheorgheni, vine aici la pescuit, pentru că e mai puțin aglomerat. „Au fost multe fabrici aici, dar au distrus tot. Parcul l-au făcut frumos, a fost mai urât cândva. S-a schimbat, dar e foarte multă murdărie în orașul ăsta”, îmi spune bărbatul.
Nu e singurul care a venit azi la pescuit în parc. Mai jos îi văd și pe un tată și fiica lui cu o undiță în pârâul Nădaș.
Ioana, o bunică de 62 de ani, a venit cu nepoții la locul de joacă. E clujeancă, dar locuiește în Iris de numai trei ani, de când s-a mutat aici pentru a fi mai aproape de fiica ei. Îmi spune că îi place că are magazine în apropiere și că nu trebuie să se deplaseze pentru a-și face cumpărăturile.
„În schimb, e foarte mare gălăgie. Eu am geamurile exact către stradă și dacă le las deschise și merge televizorul, nu se aude, trebuie să dau aproape la maxim”, îmi spune Ioana. Și-ar dori să existe o restricție de viteză în zonă. „Anul trecut de exemplu și astă-iarnă, nu trecea o lună și iar era accident.”
Urmând cursul Someșului Mic, ajung în zona fostului Combinat de Utilaj Greu (CUG), alt mastodont care avea peste 8.000 de angajați în 1985 și care a avut soarta multor altor complexuri industriale de după Revoluție: privatizare, datorii, insolvență. Din cele opt societăți în care a fost divizat CUG-ul după 1989, doar patru mai activează azi și o mare parte din platforma industrială e acum o ruină.
Natura pune din nou stăpânire pe halele abandonate. Plantele cresc printre crăpăturile betonului și printre cioburile de sticlă, într-un miros greu de ulei, rugină și chimicale.
CUG-ul, prins între Someșul Mic și Bulevardul Muncii, este acum un spațiu folosit clandestin, în care se organizează petreceri secrete, studenții de la arte vin să facă poze și muzicienii filmează clipuri. Are un farmec aparte, care atrage unii curioși sau pasionați de explorare urbană, deși nu este foarte cunoscut. Tot aici, halele dezafectate coexistă cu spațiile mai noi, în care se lucrează și în prezent.
Din 2022 există un masterplan al Primăriei care vizează zona Bulevardului Muncii. Planul propune transformarea zonei industriale într-una multifuncțională, cu spații pentru locuire, comerciale, birouri, spații verzi, educaționale și culturale. Masterplanul a fost aprobat de Consiliul Local iar în momentul de față se află în faza de Plan Urbanistic Zonal – nefiind încă începută construcția.
În partea de nord a cartierului, pe strada Sobarilor, îl întâlnesc pe Paul, care vopsește în roșu poarta unor prieteni. Paul nu mai locuiește în Iris, cartierul în care a copilărit, dar își amintește bine cum arăta zona pe vremuri și a văzut-o schimbându-se de-a lungul anilor. Deși Sobarilor e o străduță destul de îngustă, mai lăturalnică, conversația noastră este constant întreruptă de mașini care trec cu viteză.
„Acolo sus pe dealul ăla, pe stânga, e o livadă, îi zicea Steluța sau Dealul Morii, a alimentat tot Clujul cu fructe, inclusiv se făcea export. Mergeam câte 20 la furat, pe vremea aia cam asta era distracția.
Livezile și grădinile sunt o parte importantă a istoriei orașului și implicit a cartierului, grație și tradiției hoștezenilor – o comunitate de agricultori urbani, prezenți încă din Evul Mediu, care locuiau în afara zidurilor fortăreței. Grădinile lor aprovizionau întreg orașul cu zarzavaturi, prin intermediul piețelor locale. Însă acestea au făcut loc blocurilor, odată cu industrializarea și urbanizarea intense ale anilor comunismului. În prezent mai sunt foarte puține din grădinile hoștezenilor rămase – parte din ele în Iris.
„Acum 30-40 de ani erau alte construcții, mult mai puțină lume, jumătate nu erau blocuri”, povestește Paul. Arătând spre strada Byron, unde acum se construiesc blocuri, îmi spune că nu era nimic înainte.
Cartierul Iris s-a dezvoltat mult în ultimii ani, mai ales în ce privește imobiliarele – multe din vechile fabrici sunt demolate pentru a face loc blocurilor, în timp ce noile fabrici sunt mai aproape de marginea orașului sau în afara lui.
Deși în trecut era un cartier de periferie, mai ieftin (și rău-famat), a trecut printr-o gentrificare mai intensă decât alte zone, iar noile ansambluri rezidențiale au ridicat prețurile chiriilor aproape de cele din zone mai centrale. Un studiu făcut de Active Research în perioada iunie-august 2024 în sprijinul campaniei pentru Inelul Verde Metropolitan Clujean (proiect de advocacy pentru a valoriza natura urbană a Clujului) a avut în vedere și veniturile medii per gospodărie în diferitele cartiere. Am vorbit cu Valentin Rațiu, coordonatorul cercetării, despre ce a observat.
„Ce m-a surprins foarte tare e modul în care cartierul se gentrifică. Din analiza pe care am făcut-o, concluzia la care am ajuns este că practic vorbim despre două Clujuri: cartierele din partea de sud a orașului sunt cele mai înstărite, pe când în cele de la nord de Someș veniturile per gospodărie sunt sub media orașului. Iris însă este singurul cartier de la nord unde veniturile sunt foarte aproape de medie. Dacă acum 10 ani, când am ajuns prima dată acolo să fac chestionare, pe strada Byron stăteau familii mai sărace, acum în acele garsoniere vezi și oameni mai tineri, cu studii superioare, cu joburi mai bine plătite.”
Studiul a avut în vedere și mulțumirea participanților față de prețul chiriilor. Locuitorii din Iris, au răspuns majoritar cu „Mai degrabă nemulțumit(ă)” și „Deloc mulțumită” – cu procente de 32,2% respectiv 48,4%. Doar 19,4% din participanți au răspuns cu „Mai degrabă mulțumit(ă)” și nici unul cu „Foarte mulțumit(ă)”.
„Într-o altă cercetare pe care am făcut-o la Pata-Rât în Septembrie 2024 am întâlnit familii care ne-au spus că au locuit pe Byron până în anii ‘90, dar apoi și-au pierdut casele fie la Caritas, fie la cămătari, iar asta e tot un soi de gentrificare”, spune Valentin Rațiu.
„Viitorul e sumbru din perspectiva construcției Rivus, deoarece traficul cauzat va scădea calitatea vieții pentru toată lumea, pe de o parte, dar paradoxal, va duce la o creștere a chiriilor, fapt care va afecta mai ales familiile vulnerabile de pe Str. Byron, care locuiesc cu chirie în garsoniere de 11 mp, și care în curând nu-și vor mai putea permite nici măcar atât.”
Iar acum, prin prisma acestei gentrificări, Iris ne oferă o combinație neobișnuită – de străduțe cu case, întreprinderi și fabrici mici, șantiere, natura de pe malul Someșului și arterele principale de trafic – Oașului, Muncii, Fabricii, cu aglomerația și gălăgia specifice. În multe locuri nu e tocmai prietenos cu pietonii – chiar și străzile vechi de case, care se bucură de trotuare umbrite de copaci și vegetație, trotuarele au fost sacrificate pentru mașini, în lipsa locurilor de parcare.
Trecând pe strada Vasile Lucaciu, în zona mai liniștită, cu case vechi, a cartierului, l-am întâlnit pe Andrei, care lucrează la o mică pizzerie cu gemuleț pentru pick-up. „Pentru mine nu e muncă, e o plăcere, și niciodată nu mă gandesc ca «Vai, mâine trebuie să mă duc la muncă. Fac asta de zece ani Eu aici vin sa ma relaxez.”
Andrei are 31 de ani și locuiește în Florești. Face naveta în fiecare zi ca să ajungă la muncă, un drum de 14 kilometri care, la ore de vârf, poate dura peste o oră. „Oamenii sunt liniștiți. La infrastructură aș schimba ceva, ca să fie un pic mai lejer drumul,, că Bulevardul Muncii se tranzitează destul de mult.”
Fiind străbătut de str. Oașului și bd. Muncii, două artere principale care conectează centrul și gara orașului de ieșirile spre Dej și Bistrița, Iris este un spațiu intens tranzitat.
Cele două benzi pe sens, pe care se află și linia de tramvai, se blochează rapid la orele de vârf – astfel că zona e destul de gălăgioasă și poluată. Trotuarele sunt adesea folosite drept parcări, iar pistele de bicicletă nu există încă, așa că zona nu este foarte prietenoasă cu oricine nu e șofer.
Pe Mirela o întâlnesc la o cofetărie de pe strada Oașului. Are 37 de ani și lucrează aici de aproape doi ani. Ne așezăm la povești lângă geamul cu vedere spre stradă al cofetăriei, pe fundalul sonor al traficului specific zonei „E safe, asta îmi place. Că e sigur”, îmi spune.
Locuiește alături de familie în Chinteni, un sat aflat la nord de Iris, dar a ales să muncească în cartier pentru a fi aproape de copii, care vin la școală aici. Pentru că este la periferie, e ușor să ajungi aici din satul ei, care e la doar zece kilometri distanță.
Strada George Gordon Byron are o reputație proastă pe care o poartă cu ea din trecut. E o stradă cu blocuri mici, de trei-patru etaje, multe dintre ele de garsoniere – foste locuințe muncitorești. Mai mulți oameni din cartier mi-au spus că mai demult era o zonă mai neîngrijită, periculoasă, cu multe încăierări și gălăgie pe stradă. Cum se întâmplă adesea în cartierele sărace de la periferii, zona era ignorată de autoritățile locale. Acum, însă, n-am simțit vreo diferență față de restul Irisului – zona e îngrijită și liniștită.
Eram curioasă să văd cum arăta str. Byron în trecut, așa că m-am uitat pe Google Street View – cea mai veche imagine a străzii este din 2011. Blocurile de pe o parte a străzii, care acum sunt de trei-patru etaje, cu balcoane drăguțe pe toată lungimea și proaspăt vopsite, pe atunci erau de două etaje, gri, nerenovate de mult timp și cu vopseaua scorojită. Blocurile de pe cealaltă parte a străzii arătau cam la fel ca acum, cu patru etaje, balcoane, îngrijite și vopsite; probabil la un moment dat și ele arătau se fel ca vecinele lor de vizavi în 2011. Și vegetația de pe stradă s-a îmbunătățit în ultimul deceniu – în 2011, în jurul clădirilor era doar un gazon cam trist și uscat pe alocuri și câțiva copaci care sunt și azi, dar acum vegetația e ceva mai bogată, cu multe tufe care fac și flori vara.
La capătul străzii Byron o întâlnesc pe Gabriela, alături de cei doi fii și Țițu, motanul lor. Se pregătesc să plece într-o mini-vacanță împreună, ca să profite de ultima săptămână rămasă până la începerea școlii. Gabriela îmi povestește că strada Byron s-a mai „cosmetizat” în ultimii ani, și arată mai bine decât obișnuia. Arătându-mi cu degetul o macara ce se vede deasupra blocurilor de peste drum de noi, îmi explică că acolo se vor construi 1.200 de apartamente, în apropierea fabricii Terapia. „O să fie un mic orășel”, îmi spune amuzată.
„Orășelul” de care vorbește Gabriela este un nou complex rezidențial a cărui construcție a început în 2022, cu trei din cinci blocuri deja finalizate. Cercetând zona în continuare, am realizat că exact peste drum de acest complex e un al doilea orășel care aparține aceluiași dezvoltator, cu câteva clădiri în care deja locuiesc oameni și altele încă în construcție.
Contrar zvonurilor auzite, strada Byron a devenit repede unul dintre locurile mele preferate din cartier – e liniștită și spațioasă, fără prea mult trafic și decorată cu multe flori și verdeață.
Dacă te plimbi în Iris la finalul verii sau toamna, nu ai mult de mers până dai de vreun fruct – corcodușe, gutui, struguri – crescând pe stradă sau după vreun gard. M-am servit și eu nestingherită din pomii de pe stradă, la fel ca alți trecători.
După luna mea de explorare și stat la povești în Iris, mi-am dat seama că proiectul cu care pornisem în minte se schimbase pe parcurs. Iris a devenit pentru mine mai mult decât un cartier periferic, industrial sau sugrumat de trafic. Am ajuns să-l cunosc cu bune și cu rele, să-i înțeleg mai bine trecutul și parcursul care l-a format în ceea ce este acum. Am întâlnit oameni prin care am văzut noi perspective asupra vieții aici; am oftat, ne-am plâns, am râs. Am plecat cu mai multă înțelegere și dragoste pentru acest cartier al contrastelor și schimbărilor și pentru locuitorii săi.
Oamenii de aici mi-au împărtășit poveștile și sentimentele lor față de cartier, și m-au condus prin Irisul lor, așa cum îl trăiesc ei.
IRIS, WORK IN PROGRESS a fost dezvoltat în cadrul apelului artistx în intervenție, care face parte din programul Iris comun, demarat de Asociația NON. Programul își propune remaparea felului în care activăm ca artiști în zona periferică și a felului în care, ca public și locuitori ai orașului, ne raportăm la cartierele periferice. NON Centrul de Arte Performative, fondat în 2023, realizează producții în domeniul artelor spectacolului, susținând dezvoltarea și promovarea scenei artistice regionale.
