Actual

Jurnal de TIFF (4): Dans în tandem

de Georgiana Mușat, Vlad Odobescu

E zi de papioane și rochii de seară la TIFF: aflăm câștigătorii ediției a 17-a. Până atunci am mai văzut o tură de filme și ne-am notat câte ceva despre ele.

Georgiana Mușat:

- Miercuri și joi am văzut două filme românești care chestionează noțiunea de masculinitate: Charleston (r. Andrei Crețulescu, la debut în lungmetraj), un anti buddy-film și Povestea unui pierde-vară (r. Paul Negoescu), un buddy-film nostalgic. Pe foarte scurt, pentru că mi-aș dori să dezvolt într-un text mai amplu: Charleston pune doi bărbați într-o situație atât incomodă, cât și absurdă: după ce soția lui Alexandru (Șerban Pavlu) moare într-un accident, Sebastian (Radu Iacoban) bate în mod bizar la ușa lui Alexandru, spunându-i că e amantul soției. Cei doi viețuiesc o perioadă în apartamentul nupțial, dându-și câte-un pumn din când în când și jelind împreună moartea persoanei iubite. Ambii sunt în zone de caricatură - Alexandru e obtuz și violent, iar Sebastian e genul tocilarului mormăit. Inevitabil are un loc un transfer, ba chiar și un dans în tandem și un drum cu o mașină roșie. 

- Povestea unui pierde-vară are un aer de Woody Allen în vizită la București, dar și de Nae Caranfil: compus din întâmplările unui tip molâu și indecis (jucat de Alexandru Papadopol) și întâlnirile sale cu prietenii la bere (à la Două lozuri, de fapt), filmul e plin de umor și sarcasm la adresa convenției de masculinitate. Aici criza se manifestă prin maniile protagonistului, de la cele mai bizare (o obsesie cu porumbei) la incapacitatea bărbatului de a lua decizii ferme (dacă să păstreze sau nu o relație, dacă să ia bere sau vin etc). 

- Vineri am fost la două filme queer: Disobedience (r. Sebastián Lelio) și Câteva conversații despre o fată foarte înaltă (r. Bogdan Theodor Olteanu). Tonul lui Lelio e foarte diferit de filmele sale anterioare, mult mai îndrăznețe și mai jucăușe estetic. Deși promite, Disobedience e foarte sterp și rece: relația dintre Ronit (Rachel Weisz) și Esti (Rachel McAdams), marcată de obstacolele unei comunități evreiești foarte conservatoare, e tratată expeditiv; singura secvență de sex dintre ele e cu adevărat mai spicy, dar nu salvează filmul de plictiseală cronică. Altfel, Lelio pare marcat negativ de tranziția la un cinema mai mainstream, după ce a câștigat anul trecut Oscarul pentru film străin, cu Una Mujer Fantástica

- Nici Câteva conversații despre o fată foarte înaltă nu e mai provocator în portretizarea relației unor lesbiene, deși mizele sale sunt altele: filmat în mod integral în intimitatea unor apartamente bucureștene (deci ferit de ochii conservatori ai societății), debutul lui Bogdan Theodor Olteanu urmărește parcursul unei relații foarte scurte, marcate de nepotriviri și bad timing. Inserarea unor elemente transmedia (filmările de pe webcam) precum și micile jurnale filmate pe care le face una dintre protagoniste oferă autenticitate și senzația de privire documentară. Abordarea regizorului e importantă; spre deosebire de senzaționalismul pe care-l speculează Abdellatiff Kechiche în La vie d’Adèle (2013), de pildă, Olteanu păstrează o distanță, lăsând ca lucrurile să ia mai curând o formă de improvizație.

Vlad Odobescu:

- „Ce n-ar zice nimeni nimănui niciodată în situația de față?”, pare să se fi întrebat regizorul Andrei Crețulescu atunci când s-a apucat de scris replicile pentru Charleston, unul dintre cele mai așteptate titluri din festival. A ieșit un film ambițios, dar „scris” cap-coadă, în care regizorul își scufundă personajele în situații absurde - ceea ce n-ar fi rău dacă le-ar da apoi vreo șansă să iasă la suprafață pentru a spune ceva, orice.

- Invitată la întâlnirea de vineri după-amiază de la TIFF Lounge a fost Irina Gărdescu, cunoscută pentru rolul contesei Rossana Viventini din filmul Mihai Viteazul (1971). Își rezumă viața de după România în câteva fraze scurte: „Am plecat în ‘75 în SUA. Am stat la New York, în California. M-am căsătorit cu un francez și ne-am mutat în Italia, am ales Napoli. După perioada italiană ne-am mutat în Franța și acolo am rămas”.

- Tot la TIFF Lounge, Lucian Georgescu de la platforma de filme românești Cinepub, despre interesul crescut al candidaților la bacalaureat pentru cinematografie: „Noi înregistrăm un trafic sporit în lunile iunie și septembrie de când avem «Moromeții», pentru că elevii se documentează înainte de bacalaureat vizionând filmul lui Stere Gulea. Și cred că sunt foarte fericiți că Stere Gulea termină acum «Moromeții 2», pentru a avea bibliografia completă. Dacă vom adăuga și Răscoala aici, bănuiesc că ni se va dubla traficul”.

- Avionul de seară spre București are o oră de întârziere pentru că mai devreme „a lovit o pasăre”, după cum ne anunță stewardesa. La un scaun de mine se află un domn în ie, din aceea cu mâneci largi, frumos brodată. Cât avionul decolează, eu mă gândesc la biata pasăre ucisă, omul în ie continuă să vorbească la telefon, în căști: se interesează insistent de niște pachete ce trebuie să ajungă în Maramureș. Pe ecranul iPhone-ului său scrie că partenerul de dialog e „Fratelo Parlament”. 

FOTO: Nicu Cherciu / TIFF

de

  • Georgiana MușatGeorgiana Mușat

    Scrie critică de film, e licențiată în Ingmar Bergman și mereu cu mintea în altă parte.

  • Vlad OdobescuVlad Odobescu

    Reporter. Căutător prin lumi mărunte. Hușean. Mai multe despre Vlad, aici. Îl găsiți la vlad@scena9.ro.

2 June 2018 ora 01:00


Tag-uri


X Revista Scena9