Arte / Iubire

O iubire ca în filme

de Victor Morozov

★★★★★☆☆☆☆☆
Publicat pe 9 septembrie 2021

Cineasta maghiară Lili Horváth revine pe ecrane din 10 septembrie, cu „Pregătire pentru a fi împreună o perioadă nedeterminată”. Un titlu pedant, care ascunde însă un film destul de liber, zguduit de alunecările constante înspre reverie și delir ale personajului său.

În fața inimii, cinemaul pornește mereu cu șansa a doua. Căci traiectoria unui film a devenit, de la an la an, tot mai cimentată, tot mai supusă unor reguli nescrise și aplicate cu mână de fier de către niște funcționari blocați în rețete, pe când iubirea știe mai bine de-atât. Dar ce-ar fi dacă cinemaul ar putea să rămână o vreme în sfera inimii, mulându-se pe accelerările sale neanunțate, rezistând riscurilor pe care aceasta și le asumă în curbe periculoase și profitând la rândul lui de pe urma acestei trene, apte să anihileze frecarea cu aerul îmbâcsit al filmului de artă european? Nu de alta, dar filmul de artă european a ajuns tot mai des să se confunde cu un mijloc de transport lent și cu traseu fix, destinat mai cu seamă celor care se tem de senzațiile tari. În ultimul ei film, Lili Horváth invită cinemaul să intre în contact cu senzațiile și cu corpurile, amintindu-și de însemnele de noblețe care făceau din acest medium un fel de vârtej în care rațiunea se trezea dată peste cap sau, dimpotrivă, ascuțită ca briciul.

Tot mai mult, în ziua de azi, filmele se urnesc cu prețul unei ieșiri în decor chiar în startul etapei. Pe principiul unui „hai să ne imaginăm cum ar fi...”; pe modelul unei experiențe de laborator care să readucă limbile ceasului la zero. Premisa din Pregătire... nu e cu nimic mai verosimilă decât ceea ce imagina Dostoievski într-o nuvelă timpurie, Nopți albe: în film, doi oameni se întâlnesc în America, decid că se iubesc și promit, aproape pe nevăzute, să se revadă fix o lună mai târziu, pe un pod peste Dunăre din Budapesta. O lună mai târziu, femeia e la post – și-a abandonat pentru asta toată viața călduță, de specialistă în neurochirurgie, pe care și-o clădise în New Jersey –, însă bărbatul e de negăsit. Tragedie. Dar care aici nu conduce spre melodramă, așa cum se întâmpla la Dostoievski – în ciuda apariției unui mai tânăr și mai naiv pretendent la inima acestei femei –, ci spre o provocare de sorginte sportivă: cum revii pe locurile de frunte după o căzătură în râpă? 

În fond, interesul pentru acest film ține de amenințarea, omniprezentă în centrul cadrului, că totul s-ar putea s-o ia la vale, iar realitatea pe care Horváth și-a putut înălța schelăria narativă – cea a podurilor recognoscibile, a sălilor de operație fierbinți, a colocviilor plictisitoare – să se pulverizeze într-o mie de fragmente ale minții. Pariul e câștigat, în măsura în care povestea glisează elegant dintr-una-ntr-alta, cultivându-și o fascinație pentru insolubil și inexplicabil care nu face casă bună cu sesiunile de pitching pe unde e obligat să circule astăzi un film aflat în gestație. Căci ce mai înseamnă romantismul, pentru cinemaul de azi, decât incapacitatea unei povești de a ține trasa prestabilită, preferând să zigzagheze la infinit, pe urmele unei furii sufletești care să ne mai scuture din apatia autorlâcului de festival? Vezi scena în care Márta dă peste János, obiectul pasiunii ei, apoi cei doi merg în paralel, fiecare pe câte un trotuar al străzii, apoi János dispare în spatele unei dube, apoi îi regăsim pe cei doi continuând jocul, dar între timp afară s-a înserat etc. Semn că, în situații de criză, revenirea la o versiune a realității în care toate loviturile sunt permise, iar seva care circulă prin trunchiul lumii e una copilăroasă, ingenuă și plină de posibil, s-ar putea să fie cea mai bună idee. De parcă cinemaul ar putea fi cheia acelui proces alchimic prin care tot cinismul lumii să se transforme în blândețe și joc.

Un film inofensiv, care închide ochii și își astupă urechile în fața vremurilor – escapismul e parcă mai pompat cu adrenalină în țara lui Viktor Orbán –, e totuși un film care nu face rău: o morală minimă pentru aceste vremuri ciudate. Într-o zi va trebui studiat tot acest val de romantism, mit, basm – un întreg arsenal propice privirilor întoarse în cealaltă parte – care a tăbărât recent peste noi, cu bune și cu rele. Ca și cum urâțenia lumii ar fi devenit too much, iar cineaștii ar prefera să inventeze un univers compensatoriu pe post de refugiu. Neamțul Christian Petzold îmi pare, aici, cel mai de nădejde creator de realități strâns conectate cu a noastră, care la un moment dat, din cine știe ce motiv, decuplează înspre fantezie. O lume identică cu cea în care locuim noi, și totuși alta, se eliberează atunci din strânsoare și prinde să existe pe cont propriu. 

Lili Horváth abordează o preocupare similară pentru dârele pe care subconștientul le trasează prin aer, la pachet cu o construcție formală riguroasă, în care tot ce contează e chipul omului surprins în mișcare: dialogând în contradictoriu, lăsându-se traversat de o emoție de nestăvilit, măturând o încăpere parcă în încercarea de a se descotorosi de obiectivul aparatului de filmat. Cum făceau pe vremuri maeștrii maghiari, care știau să așeze camera exact la înălțimea omului, copleșindu-l cu dileme morale care mai de care, apoi privindu-l în față. De altfel, există ceva în figura Natașei Stork, de o paloare pigmentată numai de nelipsitul ruj roșu, care-o evocă pe Vera Angi, eroina filmului clasic regizat de Gábor Pál în 1979. Vedem la Horváth o altă femeie determinată să-și cunoască locul în lume, dar pentru care a devenit clar că lucrurile nu se mai pot înfiripa în comunitate, ci printr-un salt al rațiunii în zona marilor intensități în doi. Pregătire... e un film cu gesturi cam prea apăsate, cu priviri prea așteptate, cu elanuri narative prea descifrabile din prima. Dar încercarea filmului de a se lăsa în voia unei emoții, chiar cu prețul destabilizării totale, e salutară – căci, în ziua de azi, un film care (se) caută, ajungând până la noi cu un mănunchi de intuiții sociale născute tocmai din derapajele poveștii sale, va fi mereu de preferat unui film în care totul comunică, totul funcționează și totul curge, în pas egal, până la destinație.

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK