„Comatogen" al lui Igor Cobileanski țese un ghem de intrigi printr-o societate vagă, care se vrea a fi a noastră. În ciuda unor intenții lăudabile de a explora posibilitățile filmului de gen, totul e foarte generic aici.
★★★★★☆☆☆☆☆
Prea gentil pentru a provoca cine știe ce revelații, „Sora cea mică” al Hafsiei Herzi contează mai ales ca descoperire a tinerei Nadia Melliti, excelentă în rolul acestei adolescente musulmane închise în sine, care se confruntă cu realitatea copleșitoare a propriei dorințe.
★★★★★☆☆☆☆☆
Noul titlu al italianului Paolo Sorrentino, „La Grazia”, este o recapitulare aproape comică a trucurilor din jobenul cineastului, mai toate așezate sub zodia lipsei de inteligență artistică. Nici nu e de mirare că filmul se strofoacă să găsească grația numai în lucrurile grațioase. Până la greață.
★★★★★☆☆☆☆☆
Trecut relativ discret prin sălile noastre, noul film regizat de Kristoffer Borgli, „The Drama”, presară mugurii unei noi nevroze prin căminul plin de armonie al clasei creative de azi, apoi privește de pe margine la tămbălăul absurd iscat în urma sa. Atenție, cronica asta conține spoilere!
★★★★★☆☆☆☆☆
Festivalul Filmului Francez include în programul de anul acesta „Mektoub, My Love: Canto Due”, în regia lui Abdellatif Kechiche.
★★★★★☆☆☆☆☆
Prozatoarea Cecilia Ștefănescu debutează în regia de lungmetraj cu „Un loc sigur”, o poveste despre nevrozele românilor middle class desfășurată pe malul mării, într-o melancolică – și, treptat, tot mai angoasantă – vară indiană.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cum a arătat lunga viață la pensie a lui Josef Mengele, alias „Îngerul morții de la Auschwitz”? La o asemenea întrebare cu iz sulfuros pare firesc să răspundă tocmai cineastul Kirill Serebrennikov, chitit în ultimii ani să-și fabrice o imagine – în aceeași măsură artificială și înduioșătoare – de teribilist al artei.
Urmărim cu interes filmele care concurează la Oscaruri sau căutăm titluri interesante dincolo de spotlight? Cum arată lumea reflectată în nominalizările acestui an și ce discuții importante deschid? Cum privim relația filmului cu politica? Sunt doar câteva dintre întrebările pe urma cărora au pornit criticii Flavia Dima, Victor Morozov și Andrei Rus, înaintea primei ediții de „Cinema entre nous”.
★★★★★☆☆☆☆☆
Prezentat în cadrul secțiunii „Generation” de la Berlinale, unde a primit Mențiunea Specială a Juriului Generation Kplus, „Atlasul universului” urmărește călătoria inițiatică a unui puști de la sat la oraș și înapoi, de-a lungul unei zile burdușite cu povețe și mici surprize.
★★★★★☆☆☆☆☆
Programat de mai multe ori în preajma Valentine’s Day la Cinemateca Eforie, filmul lui Jerry Schatzberg „The Panic in Needle Park” (1971) povestește o idilă (con)damnată de consumul de heroină, pe fundalul unei metropole care nu face nimănui favoruri.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cel mai sprinten film american al ultimilor ani se numește „Marty Supreme” și e despre un puțoi acneic care-și pune lumea în cap de dragul unui țel absurd.
Ianuarie strânge laolaltă în cinematografe mai multe filme regizate de femei, de la reveniri mult așteptate la debuturi în forță. Nu atât o aglomerare miraculoasă cu iz de coincidență, cât dovada faptului că sistemul cinematografic a început să propună și să încurajeze voci noi.
În „Damnation”, regizorul Béla Tarr (1955-2026) colaborează pentru prima oară cu viitorul nobelizat László Krasznahorkai, deschizându-și cinemaul către vibrații cosmice. Așa apare uneori culoarea: sub forma unui alb-negru neguros și sculptural, care ascunde în pliurile sale disperarea tăcută de a fi venit pe lume.
Noi filme de la doi piloni ai cinemaului american independent din ultimele decenii, Jim Jarmusch și Kelly Reichardt, punctează, cu reușite variabile, finalul de an.
Un top reprezentativ pentru anumite tendințe, de la vulgaritatea transformată în motor de creație potrivit timpurilor la încercarea cinemaului american de a traduce cacofonia prezentului în forme cât de cât mainstream, care se zbat în luptă corp la corp cu Zeitgeist-ul.
★★★★★☆☆☆☆☆
Dincolo de reflecția consensuală și cam stătută despre relevanță și declin la Hollywood, „Jay Kelly”, noul film al lui Noah Baumbach cu Clooney în rolul principal, afirmă în cele din urmă puterea regenerativă a bromance-ului.
Netflix continuă să colonizeze piața filmului așa-zis de artă, lansând, ca în fiecare toamnă, o importantă ofensivă cu autori care mai de care: de la voci consacrate și cadorisite cu carte blanche la noi talente dornice să impresioneze, platforma s-a impus în peisajul cinefil popular ca ceva mai profund decât un simplu supliment al marilor ecrane.
„Meridian”, cartea de interviuri dintre cineastul Andrei Ujică și jurnalista Claudia Nedelcu Duca, a apărut recent la Editura Trei. Din paginile ei se desprinde un spirit boem și ațâțător, neaoș și cosmopolit totodată, care ne poartă printr-o biografie de superstar.
★★★★★☆☆☆☆☆
Noul film de ficțiune al lui Serghei Loznița, „Two Prosecutors”, își croiește o cale prin străfundurile grotești ale Marii Epurări staliniste din anii ‘30. E cel mai kafkian film al anului.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Good Boy” e un horror ce reînnoadă firul unei tradiții de economie radicală a genului, teritoriu ideal de lucru pentru descurcăreții care vor să testeze idei năstrușnice pe bani puțini, pentru un maxim de efect. Filmul încă rulează în cinematografe.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Pădurea de molizi”, cel mai recent film de Tudor Giurgiu, își propune să discute un episod sângeros și prea puțin cunoscut din istoria neamului românesc.
Radu Jude a prezentat la The Film Gallery din Paris prima lui lucrare destinată spațiului expozițional, „Sleep #2”. De la filmul cu același nume, lansat la Locarno în vara lui 2024, și până la video-instalație, am putut observa incitantul traseu parcurs de această mare operă contemporană, care pare să anunțe noi prelungiri în activitatea lui Jude. Sleep #2 se proiectează pe 13 octombrie la Cinema „Elvira Popescu”.
Omagiat printr-o mini-retrospectivă (26-28 septembrie) în cadrul BIFF, cineastul israelian Nadav Lapid s-a impus în ultimii ani drept cronicarul iconoclast al derapajelor, psihozelor și intensităților morbide ale țării sale. Nu atât o unidimensională „critică din interior”, cum mulți au catalogat-o grăbit, cât o catalizare nebună a energiilor prezentului într-o formă contradictorie, aptă să încerce un răspuns la întrebarea: ce înseamnă să fii israelian azi?
★★★★★☆☆☆☆☆
Acum douăzeci de ani, filmul „Moartea domnului Lăzărescu”, în regia lui Cristi Puiu, schimba definitiv fața cinemaului românesc. Astăzi, acesta se pregătește de un turneu omagial prin sălile noastre, prilej să îi admirăm, de la adăpostul timpului, căutările obsesive de pionierat.
Restauratorii care țin în viață obiectele valoroase din muzeele României lucrează în condiții proaste, care ridică riscuri pentru sănătatea lor. Amestecuri de substanțe chimice folosite în laboratoare nerenovate, cu dotări insuficiente, înseamnă boli pe care legislația deficitară nu le recunoaște ca boli profesionale.
Lucrătorii culturali din România semnalează o ruptură tot mai adâncă între discursul despre valoarea culturii și realitatea din instituții. Salariile mici, expunerea la riscuri profesionale și lipsa perspectivelor alimentează un sentiment de abandon sistemic. Am vorbit cu restauratori, muzeografi, cercetători, actori și regizori, despre munca lor și noile măsuri ale guvernului, motivate de austeritate,
Timp de nouă ani, CNDB a trăit cu speranța că va avea în sfârșit un loc doar al său. Au existat bani, proiecte, avize, dar nu și destulă voință politică.
