Deși nu se numără printre titlurile memorabile ale filmografiei lui Aki Kaurismäki, „Frunze căzătoare” confirmă urgența acestei viziuni senin-umaniste în mijlocul unui cinema european de autor tot mai balonat.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Warboy”, un proiect aproape confidențial al lui Marian Crișan, ne face să ridicăm din sprâncene.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cum se explică degradarea recepției filmelor lui Cristi Puiu la noi în țară? Privind „MMXX”, cel mai recent titlu al său, devine tot mai limpede că răspunsul e de găsit, întâi de toate, chiar în filmele respective.
★★★★★☆☆☆☆☆
Intrat direct pe Netflix, cel mai recent titlu al lui David Fincher, „The Killer”, reconfirmă precizia chirurgicală a acestui maestru al minților tortuoase.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cu „Anatomie d’une chute”/„Anatomia unei căderi”, cel mai inspirat film distins cu Palme d’Or în câțiva ani buni, cineasta Justine Triet orchestrează procesul insidios și plin de sfâșiere al dizolvării familiei.
★★★★★☆☆☆☆☆
Veteranul Martin Scorsese propune, în „Killers of the Flower Moon”/„Crimele din Osage County: Bani însângerați”, o impresionantă explorare a Răului pe care s-a întemeiat statul modern american.
Un drum prin arta documentaristului francez Nicolas Philibert, căruia Les Films de Cannes à Bucarest îi dedică o retrospectivă.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cineastul François Ozon revine asupra trecutului în lumina mișcării #metoo. „Mon crime/Crima este a mea” avansează o perspectivă care, în ciuda prospețimii aparente, se sprijină în continuare pe o viziune râncedă a imoralității.
Festivalul de documentar One World Romania propune o caravană de proiecții în câteva orașe din țară (Oradea, Brașov, Timișoara). Prilej numai bun de a revizita, prin trei filme, preocupările formale și politice ale care au consacrat în ultimii ani evenimentul.
Un interviu cu regizorul portughez despre cinema, schimbare și cum mai supraviețuim azi.
★★★★★☆☆☆☆☆
Pe cerul înnegurat al cinemaului românesc, unde părea că aproape nimic nu se mai întâmplă, a apărut acum „Mammalia”, debutul în lungmetraj al lui Sebastian Mihăilescu. Nu atât o stea care să ghideze cu lumina ei, cât un foc de artificii menit să dispară rapid.
O manifestație culturală nouă dedicată actualei vârste a imaginii prinde contur. La Cinema „Elvira Popescu”, After x Image propune un double bill cu „Chronique d’un été”, piatra de temelie a cinéma-vérité-ului, și cu „Premières solitudes”.
Documentarul „Nuclear Now” și „basmul” „Zăpadă de august” lucrează la capete opuse ale relației cinemaului cu lumea: primul speră să o influențeze în mod direct, al doilea vrea să se refugieze cât mai departe de ea.
★★★★★☆☆☆☆☆
Avem un fel de datorie cinefilă față de maestrul Paul Schrader, a cărui activitate susținută nu poate decât să ne bucure. Dar „Master Gardener”, despre un horticultor cu trecut tenebros, e ca o grădină în care nu mai crește nimic.
★★★★★☆☆☆☆☆
În 1962, Jacques Rozier filma „Adieu Philippine”, despre un trio de tineri cărora le dă târcoale o dorință frenetică de vacanță. De atunci vara nu a mai fost niciodată la fel.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Oppenheimer” al lui Christopher Nolan vrea să răspundă haosului atomic cu o tărășenie audiovizuală pe măsură, dar rezultatul e o gaură neagră.
★★★★★☆☆☆☆☆
Revenirea lui Radu Jude promite să scandalizeze pe toată lumea, și mai ales pe „profesioniștii profesiei”. „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii” e un film ca o gură de oxigen pentru cei care încă nu au obosit să (se) întrebe ce este cinemaul.
★★★★★☆☆☆☆☆
Debutul lui Charlotte Le Bon „Falcon Lake” retrasează emoția primelor trăiri de iubire dintre doi adolescenți. Un film a cărui delicatețe riscă pe alocuri să se transforme în dulcegărie.
★★★★★☆☆☆☆☆
Sub aerele sale de manifest feminist aricios, filmul „Barbie” al Gretei Gerwig se dovedește repede o mare operațiune de seducție.
★★★★★☆☆☆☆☆
Hitul moldovenesc „Carbon” ajunge și pe marile ecrane din România. Lăsăm scepticismul la intrare, iar la final ne vine să șoptim: „Încântați de cunoștință!”
★★★★★☆☆☆☆☆
În „L’Ultima notte di Amore”, cineastul Andrea Di Stefano nu-și poate refuza niciun clișeu al thriller-ului cu polițiști corupți.
★★★★★☆☆☆☆☆
Premiat cu o mențiune specială în cadrul Zilelor Filmului Românesc de la TIFF, „Tigru” – despre un specimen care scapă de la zoo – e totuși insuficient de exotic pentru a deveni memorabil.
★★★★★☆☆☆☆☆
Interacțiunile din „Dodes’ka-den” sunt o cacofonie lungă și lată cât filmul – dar parcă niciodată cinemaul nu a filmat o comunitate la fel de sudată în acceptarea stoică a propriului destin.
★★★★★☆☆☆☆☆
În remarcabilul său debut „Saint Omer”, Alice Diop își confruntă diversele personaje cu prezentul postcolonial al Franței, apoi observă răbdătoare apariția fisurilor.
Câtă emoție și câtă rațiune încap în lumile non-umane? La ce e bună agresivitatea și ce forme capătă ea în societățile noastre?
Un porc își găsește tradiționalul sfârșit în al șaptelea text al seriei „Scriitori și animale”, scris de Mihai Duțescu.
Dacă animalele sunt ca pietrele, atunci le putem arunca într-un morman pe care putem călca. Dacă totuși nu sunt, atunci ne aflăm în fața unei dileme morale serioase.
Medicul veterinar care a fondat Centrul de Salvare și Reabilitare a Animalelor Sălbatice din apropierea Bucureștiului vorbește despre munca lor și despre cum nu mereu e recomandat să ne credem salvatorii animalelor.
Timp de aproape un an am lucrat la o serie video-documentară despre relațiile noastre cu animalele. M-a interesat să aflu cât loc ocupă animalele în viața noastră, ce roluri le-am alocat, care e impactul civilizației sapiens asupra lor și cum putem reclădi legăturile bazate pe respect dintre noi și restul animalelor non-umane.
