Film / Mungiu
Un profet
Victor Morozov
Începând cu 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007), Mungiu pare că se simte tot mai confortabil în hainele celui care deține adevărul despre națiune. Cum arată acest adevăr?
Începând cu 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007), Mungiu pare că se simte tot mai confortabil în hainele celui care deține adevărul despre națiune. Cum arată acest adevăr?
Cineastul brazilian Karim Aïnouz traversează țări și mări pentru a dibui locul în care s-a născut tatăl său. Dar pleacă înapoi așa cum a și venit: ca un turist.
Ca multe alte producții recente cu buget mare de la Hollywood, „Top Gun: Maverick” e scena unei bătălii între viitorul imaginilor fără autor și trecutul emoțiilor fără subînțeles.
Distins cu premiul de regie în secțiunea canneză „Un certain regard”, „Metronom” există ca film numai în prima sa parte. După care se transformă – lucru de neînțeles – în „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”.
„La Nuit des rois” lucrează cu material contradictoriu: el vrea să cadă în instinctualitate dezlănțuită, dar folosind numai mijloacele cinemaului de autor cuminte.
Am stat de vorbă cu Nicolas Klotz, un remarcabil regizor prezent cu două filme importante în ediția 2022 a Festivalului One World Romania.
Marele câștigător al ultimei ediții de la Locarno, „Vengeance Is Mine, All Others Pay Cash”, al indonezianului Edwin, a debarcat acum pe Netflix.
„Spioni de ocazie” e mai puțin radical decât se pretinde, iar impulsul său de neastâmpăr în fața evenimentului e mai degrabă semnul unui impas al inadecvării.
Între 19 și 25 aprilie s-a desfășurat în Germania Festivalul „goEast”, evenimentul care dă iarăși ora exactă în mai tot ce ține de filmul est-european.
A trebuit să trecem de jumătatea lunii aprilie pentru a descoperi primul mare film distribuit pe ecranele românești în 2022: „Gripa lui Petrov”, de Kirill Serebrennikov.
American Independent Film Festival a luat decizia inspirată de a proiecta în deschidere „Red Rocket”, o ispravă plină de culoare venită de la Sean Baker.
Almodóvar revine pe ecrane cu un film care e totul și contrariul său: telenovelă cu amor, dramă cu suspin și – lucru neașteptat – explorare a trecutului fascist al Spaniei.
Debutul cineastului Oleg Sențov, „Gamer” (2011), e un exemplu despre lucrurile interesante care se pot face cu bani puțini în această industrie.
În fond, „Belfast” face reclamă trecutului. Ce ne spune povestea? Că pe vremuri se trăia greu, dar fiecare zi se termina cu o îmbrățișare.
„Paris, arondismentul 13” al lui Jacques Audiard, o realizare cu destule hibe, dar care merită salutată pentru curajul de a filma cel mai alunecos dintre subiecte: tinerețea.
„No Place for Fools” e un film alcătuit aproape în totalitate din vlogurile lui Serghei Astahov, un bărbat care dă afară din el, pentru cameră, o avalanșă de vorbe patriotarde și homofobe închinate lui Vladimir Putin.
Există mai multe forțe destabilizante în „Petite maman”, dar cea a etichetei de „film mic” merită discutată de la început.
„Il n’y aura plus de nuit”/„Nu va mai fi noapte”, de Eléonore Weber, reprezintă unul dintre cele mai puternice gesturi documentare pe care le-am putut descoperi în ultimii ani.
Criticul Victor Morozov scrie despre două filme care rulează în cinematografe în această perioadă: „Miracol” (r. Bogdan George Apetri) și „Belle” (r. Mamoru Hosada).
Filmul Anei Katz „The Dog Who Wouldn’t Be Quiet”, un fel de mumblecore argentinian filmat în alb-negru, s-a văzut în România la TIFF, iar acum a poposit online, pe MUBI.
„Spencer” pătrunde în cele mai faimoase culise îmbâcsite din lume – aparținând Casei Regale Britanice –, dar lasă la intrare vulgaritatea privirilor goale ale cohortelor de paparazzi.
Citește a doua parte dintr-un schimb de scrisori între Victor Morozov și Călin Boto, doi dintre cei mai importanți tineri critici de film de la noi.
Există escrocherie mai stridentă, în ierarhiile cinemaului din toate timpurile, decât propulsarea lui Paolo Sorrentino la rang de mare „autor”?
„Don’t Look Up” e o poantă isterică și isteață – cu-atât mai isteață cu cât reușește să prindă între două generice cât mai multe clișee bien-pensants, care să ne dea senzația că ne-am făcut datoria de cetățeni.
Femeile care apelează la două clinici ginecologice din Moldova sunt speriate cu informații false despre avort, în încercarea de a le convinge să păstreze cu orice preț sarcinile nedorite.
La Salonul de Proiecte, peste 400 de imagini încearcă să răspundă la întrebări despre cum apar femeile și bărbații în fotografii din România secolelor XIX-XX.
Două treimi dintre cei care au rămas șomeri în România de la începutul pandemiei sunt femei. Am vrut să aflăm de ce arată astfel cifrele și cum s-au descurcat câteva dintre persoanele incluse în aceste statistici.
Activista pentru drepturile femeilor care redactat plângerea penală împotriva vloggerului „Colo”, care instiga la violență împotriva femeilor, povestește despre valurile de ură pe care le-a primit de la urmăritori ai acestuia.
Scriitoarea Elena Vlădăreanu a invitat șapte scriitoare, artiste și regizoare să vorbească despre modelele feminine din viețile lor.
Chiar dacă azi dreptul femeilor de-a vota ni se pare un dat, în interbelic s-au dat lupte grele pentru obținerea lui. La 80 de ani distanță, am răsfoit publicații ale vremii ca să aflăm mai multe despre asta.