Pe Magda Bordeianu am descoperit-o în volumul Învingători și învinși al Cristinei Modreanu, care a recuperat și chestionat activitatea artistei în Arhiva feministă FEM100 (un program de cercetare care mută perspectiva dominant masculină asupra canonului teatral românesc spre una feminină, redescoperind artiste marginalizate în istoria teatrului) și Dicționarul Media al Teatrului Românesc (textul despre Magda Bordeianu este scris de Ioana Toloargă).
Magda Bordeianu a venit de la Timișoara în București ca să studieze Regie în anii '60, când Nicolae Ceaușescu a operat un oarecare dezgheț politic pentru a se distanța de epoca Gheorghiu Dej. În 1968, anul discursului lui Ceaușescu împotriva invaziei armatei sovietice în Cehoslovacia, care a dat senzația înșelătoare a unei liberalizări democratice, regizoarea pune bazele Teatrului Podul la Casa de Cultură a Studenților din București, unde sunt cooptați și alți tineri artiști precum regizorul Grigore Popa și pictorul-scenograf Ione Munteanu.
Pentru a obține spațiul de la Casa de Cultură, deopotrivă de experiment artistic și de cultură studențească, Bordeianu a dus o luptă pentru convingerea autorităților și a reușit. Practic, în plin realism socialist, Bordeianu inventa un spațiu al libertății artistice.
Ione Munteanu - figură emblematică de artist rebel și neînțeles, dispărut prematur la 24 ani, a lăsat în urmă o frescă impresionantă pe pereții casei scării de la Teatrul Podul, distrusă după moartea sa. Situația îmi amintește de desenele lui Dan Perjovschi de pe pereții casei scării de la sediul Centrului Național al Dansului București din Teatrul Național București (2004 -2010), și ele distruse odată cu renovarea clădirii.
Entuziasmul studenților era mare, ca și haosul, iar activitatea artistică de acolo atrage atenția atât elitei teatrale (Radu Penciulescu, Horia Lovinescu, Dinu Săraru etc.), cât aparatului de partid. După tezele din iulie 1971, care au generat o revoluție culturală ce a pus capăt „dezghețului” prin promovarea unei culturi ideologizate și controlate de partid, Magda Bordeianu este înlăturată în stilul epocii (cu o ședință de critică tovărășească) de la Teatrul Podul. Pleacă din România în 1980 și „dispare” și din istoria teatrului. Artista s-a luptat nu doar cu cenzura ideologică, ci și cu o structură patriarhală a breslei — în arhive, prezența ei este adesea eclipsată de numele bărbaților cu care a lucrat.
Am expus un rezumat schematic al poveștii Magdei Bordeianu și al înființării Teatrului Podul, varianta detaliată, inventivă și suculentă regăsindu-se în lectura performativă documentară Magda by Gianina, recent preluată din mediul independent (spectacol produs în cadrul Arhivei feministe de teatru FEM100) în repertoriul Teatrului Masca (premiera 20 februarie 2026). Gianina Cărbunariu, aici regizoare, dramaturgă și performeră, reconstruiește din documente, mărturii, fotografii (dramaturgia: Kinga Boros, materiale vizuale/proiecții: Adrian Ganea) traseul Magdei Bordeianu ca artistă, animatoare a unui spațiu cultural, susținătoare a culturii contemporane și comunitare într-un regim politic restrictiv și ideologizant. Deși spectacolul o recuperează pe Bordeianu ca o figură potențial emblematică de regizoare (femeie) într-un teatru dominat de bărbați, nu poate să-i recupereze și opera în lipsa unor înregistrări, ceea ce reamintește cât de efemeră este arta spectacolului. De altfel, una dintre ideile acestui demers performativ este și de a chestiona instrumentele și etica documentării — cum interpretăm documentele, care este valoarea lor și care sunt reperele în raport cu care sunt evaluate? Cum valorizăm mărturiile personale, cum citim articolele din presa vremii, ce arată o înregistrare video sau o fotografie despre un spectacol de teatru, care este definit ca un act artistic live? (această ultimă întrebare se aplică și acestui demers critic exercitat pe filmarea unei reprezentații a spectacolului chiar în Teatrul Podul).
Magda by Gianina confruntă fără patos sau nostalgie două epoci și două evoluții artistice. Gianina Cărbunariu coboară în arhiva anilor ’60 cu rigoarea unui analist care caută în destinul Magdei Bordeianu o reflectare a propriei condiții de artistă aflată în dialog critic cu sistemul. Pe lângă biografia recuperată a Magdei Bordeianu, Cărbunariu construiește un al doilea fir narativ, propria biografie (selectivă), în care trasee și borne din existența personajului investigat corespund unora contemporane, din propria sa poveste. Spectacolul devine un eseu performativ despre condiția regizoarei. Predominanța bărbaților în teatru, arhitectura ierarhică, mereu masculină la vârf și în poziții de decizie, relația teatrului cu politicul se regăsesc în formule nu foarte diferite în ambele biografii. O evoluție există, dar în esență, structurile de putere își mențin de-a lungul timpului principiile de funcționare, protejând „geniul”, „maestrul”, „directorul”, adică tipologiile iconice ale sistemului teatral, autoritare și intangibile, mai mereu masculine, a căror putere discreționară a fost prea puțin (sau deloc) afectată la noi de politicile privind diversitatea și relațiile de muncă aduse de mișcările #metoo și #blacklivesmatter. În fond, prezervarea sistemului teatral pe acești piloni a trangresat liniștită regimurile politice, revoluția și haosul democrației originale, interminabila tranziție și pare a rezista și în zorii revenirii ideologiilor extremiste. Puse în paralel, cele două biografii conturează mecanismele care funcționează în teatru și societate dincolo de conjuncturile momentului.
Propusă și produsă în condițiile austerității bugetare, lectura performativă pornește tocmai de la circumstanțele creării ei — subiectul este respins de un teatru public din cauza unei potențiale lipse de interes și de comic. Preluat de un alt teatru public, Masca, după ce a fost creat independent, spectacolul demonstrează că potențialul său de interes în egală măsură pentru un teatru de stat și pentru public depinde mai degrabă de viziunea instituției respective decât de spectacol în sine. Sub conducerea interimară a Catincăi Drăgănescu, Masca confirmă, prin preluarea acestui spectacol, deschiderea către teatrul politic și cercetare. Desigur, Masca este o instituție singulară în peisajul bucureștean — teatru de cartier care își asumă riscuri artistice. În plus, aducerea acestui spectacol despre fondarea unui teatru public într-un alt teatru public, ambele anormative în raport cu standardul instituției publice de spectacol, încheie simbolic un cerc istoric.
Produs cu finanțare AFCN, spectacolul livrează imaginație acolo unde bugetul nu-i permite să aibă material uman (regizoarea își asumă performarea din lipsa fondurilor pentru actori) și scenografic (spațiul de joc este aproape gol, configurat „minimalist radical” din același motiv). Cărbunariu propune un tip de performativitate în care nu „joacă” rolul Magdei tradițional, ca întrupare a unui caracter, ci ca mediator între documente, personaj și public, anulând emoția facilă, dar nu și umorul, ceea ce permite spectatorului să evalueze critic contextul social și artistic al epocilor. Ea demarează un proces de gândire colectivă alături de public, practic, spectatorii sunt invitați să preia diferite roluri de personaje ale epocii, devenind parte din construcția performativă.
Magda by Gianina funcționează ca un exercițiu de reparație morală — prin analizarea unor documente, regizoarea deconstruiește mecanismele invizibilizării femeilor în teatru. Este un dialog între două regizoare care, la distanță de jumătate de secol, caută același lucru: un spațiu în care arta să poată fi creată fără compromisuri.
„Subiectul nu are potențial comic”, i se spune Gianinei Cărbunariu și artista detonează cu asiduitatea și calmul unui maestru de șah această presupunere, ca și alte idei, mituri și prejudecăți ale lumii teatrale. Magda by Gianina este un act de justiție și nu doar pentru Magda Bordeianu, ci pentru toate artistele marginalizate din istoria teatrului românesc.
Magda by Gianina
Regie și scenariu: Gianina Cărbunariu
Cu: Gianina Cărbunariu
Dramaturgia spectacolului: Kinga Boros
Concept video: Adrian Ganea
O producție a Asociației Române pentru Promovarea Artelor Spectacolului, preluată de Teatrul Masca
