Arte vizuale / Noaptea albă a galeriilor

Un „No Man's Land” al artiștilor din 10 orașe românești

de Andra Matzal

Publicat pe 28 septembrie 2016

Mai sunt două zile până când Noaptea Albă a Galeriilor o să scoată sute sau mii de oameni din casă și o să-i trimită, cu harta-n mână, spre ateliere & expoziții. Într-o casă ridicată-n centrul Bucureștiului acum 126 de ani, unde Regele Mihai își primea odată musafirii la serate sau își bea tacticos ceaiul lângă sobă, câțiva muncitori lucrează de zor. Mai o vopsea colo, mai o măsurătoare dincolo – ultimele luni au lucrat la foc continuu să transforme casa de patrimoniu în spațiu de expoziție. Teancuri de pânze, markere și vopsele, pliante și cataloage stau împrăștiate pe podea. La subsol, câteva artiste acoperă pereții cu cuvinte decupate din ziare și pereții devin ei înșiși un fel de ziar; doar că din cronicile de evenimente la zi, din războaie, corupție, meciuri de fotbal, meteo și rubrici economice, iese un fel de poezie. În pod, o altă artistă decupează litere dintr-o coală de hârtie – TTIP, TTP și tot așa, înșiruiri aparent banale, dar care alcătuiesc acronimele unor tratate economice puse la punct de marii jucători ai geopoliticii. 

Work in progress din proiectul „Hidden Agenda”
Work in progress din proiectul „Istoria noastră despre alții”

Astea-s doar câteva secvențe pe care le-am prins cu coada ochiului la Rezidența Scena9, spațiul care va găzdui la Noaptea Albă a Galeriilor (NAG) prima lui expoziție. Începând de vineri, 30 septembrie, pe strada Ion Luca Caragiale nr. 32 din București, va fi No Man’s Land, un teritoriu pe care, timp de o lună, îl vor ocupa zece proiecte de artă din tot atâtea orașe românești. După zece ani, NAG nu doar că iese din București spre mai toate colțurile țării, dar și aduce în centrul capitalei sample-uri reprezentative de artă contemporană din Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara. În contextul în care sunt puțini cei care-i cunosc pe artiștii contemporani ai propriilor orașe, și mai puțini sunt cei care să cunoască viața artelor din alte regiuni. Cu câteva excepții, orașele românești rezervă foarte puține locuri, ca să nu mai vorbim de resurse, artiștilor contemporani și galeriilor care să le facă cunoștință cu publicul. O expoziție care să aducă împreună artiști și curatori din zece puncte ale hărții, cu proiecte, probleme și abordări diferite, e ușa deschisă pe care ar trebui să intrăm cât mai mulți, măcar din curiozitate. La urma urmei, să ne-aducem aminte că artele sunt despre noi toți, despre lumea pe care-o alcătuim împreună cu fiecare pas și fiecare decizie, așa cum ricoșează ea în mintea artiștilor. Și mai trebuie să ne-amintim un lucru: când am fost plecați ultima oară într-un alt oraș din România, unde-am intrat într-un muzeu sau o galerie de artă contemporană. 

Câteva hint-uri. Fără spoilere

Dincolo de prag, așteaptă camere și cămăruțe pe trei niveluri, anexe, legate de culoare și trepte, în care pândesc universuri gata să fie explorate. De-o parte și de alta a intrării, în două săli s-a mutat Târgu Mureș, replicând diferențele și uneori tensiunile etnice și culturale din orașul pe care-l reprezintă la NAG Couleur locale 3, proiect curatoriat de Laura Borotea și Bartha József. Treci apoi prin Iași: o sală cu podeaua aurită, deopotrivă galerie & capelă, în care Dan Acostioaei face, subtil, o critică instituțională; un spațiu dominat de instalația lui Matei Bejenaru, care a construit o mașină de developat hârtie foto color; și o sală-manifest, în care Silvia Amancei & Bogdan Armanu imprimă pe steaguri și bannere refrenuri critice față de realitatea din jur. Sau poți să-ți găsești drumul spre Cluj, printr-un black box, o instalație a artistului Cristian Rusu, prin care spațiul devine materie primă abstractă (*cu ajutorul întunericului). Brașovul transplantat la București de Alina Andrei și George Roșu vorbește despre granițe și baricade, despre oameni prinși între ele, la un pas de a fi învingători sau victime.

Pentru restul mesajului, căutați camera aurie amenajată de artistul Dan Acostioaei
Detaliu din instalația Alinei Andrei și a lui George Roșu

Ca să ajungi la București, trebuie să cobori în subsolul Rezidenței Scena9, unde curatoarea Simona Vilău a invitat patru artiști să construiască Istoria noastră despre alții. Un oraș văzut prin patru lentile. Tot în subsol se întinde NO STRU LAND, proiect pus la punct de Casandra Vidrighin și Dan-Raul Pintea, doi artiști care care încearcă să găsească artelor contemporane un loc vizibil în viața Sibiului. Podul e împărțit de Timișoara, unde curatorul Cosmin Haiaș a invitat 12 artiști să lucreze în jurul ideii de Hidden Agenda; Baia Mare, unde curatorul Cosmin Năsui a făcut o survolare a ultimilor 120 de ani de artă din acest oraș, unde Hollosy Simon fonda în 1896 o școală de pictură; și Craiova, prezentă-n expoziția focus de la București cu lucrările lui Mihai Trifan, pânze și obiecte-n care se întâlnesc flash-uri din viețile de zi cu zi. Aradul s-a mutat pentru o lună într-un corp de clădire separat, unde curatorul Călin Dan (directorul Muzeului Național de Artă Contemporană din București) face o trecere în revistă a ceea ce numește Renașterea arădeană, ilustrată prin lucrări semnate de opt artiști. 

Pânzele, instalațiile, proiecțiile video și obiectele care locuiesc sălile din No Man's Land par disparate la prima vedere. La o a doua însă și mai ales după ce-ai parcurs câteva indicii despre autorii și resorturile lor, începi să prinzi fire care le leagă. Lucrările traduc probleme de care ne lovim (sau pe care le ignorăm) în fiecare zi în artefacte singulare - e important să alocăm măcar câteva minute gândului ăsta, într-o lume-n care uniformitatea și repetiția sunt în plină forță. Lucrările zecilor de artiști invitați sunt gânduri care-au prins o formă la care acum ne putem uita cu toți. Sunt comentarii despre raporturile de putere ale societății, despre podiumul pe care munca s-a ridicat deasupra vieții personale, despre cum ne adunăm în furnicare urbane, pe care le modelăm cu fiecare pas, despre rolul pe care-l are un artist într-o țară / un oraș care are cu totul alte priorități. Cu puține excepții, sunt priviri aruncate în afară, spre locurile & faptele care țin de trăitul împreună. Și-n felul ăsta, funcționează ca o oglindă ori ca o vitrină-n care ne privim fugitiv, în treacăt, ca să știm cum ne așezăm părul. Sau viața. 

Pentru a vedea restul lucrării de Mihail Trifan (+ altele), urcă în podul Rezidenței Scena9
Lucrările Ancăi Sabău și ale celorlalți artiști din expoziția „Renașterea arădeană” se află în anexele clădirii
Detaliu dintr-o lucrare de Mihai Coșulețu, pe care o puteți găsi în sălile de la subsol

No Man’s Land. Zece discursuri în arta contemporană românească e doar unul din centrii de greutate ai Nopții Albe a Galeriilor, eveniment care, odată ce-a ajuns la a zecea ediție, a făcut un pas cât se poate de necesar, extinzându-se în mai multe orașe. „Cel mai important e că anul ăsta am generat, acum în fază incipientă, un grup de parteneri locali, destul de prezenți în orașele lor. Împreună, creăm un front mai solid pentru ceea ce înseamnă arta contemporană. Nu suntem noi arta contemporană din România, dar definim o parte din scenă,” spune Suzana Dan, președintele Asociației Ephemair, care organizează NAG. Când am întâlnit-o pe Suzana la Rezidența Scena9, abia dacă puteam ține pasul cu ea: ba căuta un soclu, ba le dădea muncitorilor indicații pentru ultimele detalii. Am prins-o între două drumuri și-am întrebat-o cum naiba își găsește energia în fiecare an să pună pe picioare evenimentul ăsta și cum s-a schimbat el în ultimii zece ani.

Ce te-a făcut să începi aventura asta?

Sunt multe spații care sacrifică energie și resurse de toate felurile pentru a subzista într-un sistem care încă nu le este prietenos total. Nu avem un circuit al culturii contemporane pus la punct, ceea ce ne consumă foarte mult. Cu evenimentul ăsta, completăm un segment care aduce o mai mare vizibilitate fiecărui loc în parte și artiștilor. Povestea cu spațiile alternative care s-au adăugat galeriilor arată ca-ntr-o oglindă necesitatea orașului de a avea spații de artă contemporană, în raport cu spațiile care rămân în program permanent pe toată durata anului. Dacă, de exemplu, pe harta Bucureștiului sunt 20 de galerii, în total 90 de spații, ceea ce cred că arată dorința oamenilor de a avea mai mult ca spațiu și conținut de felul ăsta. 

NAG in progress

Cum s-a schimbat situația galeriilor în ăștia zece ani?

De la un an la altul au apărut și dispărut galerii. Unele au avut o activitate fulminantă pe o perioadă foarte scurtă și care au dispărut, altele s-au transformat. Unele spații ale Uniunii Artiștilor Plastici nu mai sunt funcționale, iar reconfigurarea Teatrului Național a șters de pe fața pământului Galeria Apollo. Galeria Nouă, care la începutul anilor 2000 era un pol extraordinar, dar tot programul curatorial excepțional al Aurorei Kiraly s-a terminat odată cu închiderea spațiului. Au apărut însă altele, care fac o treabă excepțională.

Le-a afectat criza economică sau mai degrabă putem spune că galeriile au un fel de sistem al lor de subzistență?

Ca să vezi cât de critică poate să fie situația galeriilor, faptul că nici nu simt o criză economică înseamnă că, din păcate, oricum sunt pe avarii. În general, arta contemporană în România nu o duce foarte bine și faptul că anul ăsta avem în circuit la București 90 de locuri, nu înseamnă că orașul și-a rezolvat problema asta. E loc de mai foarte mult și un început cum e Rezidența Scena9 pică cum nu se poate mai bine.

Care-i cel mai greu lucru pentru tine, care ai fondat și ai dus mai departe NAG?

Simt că-mi cade biblioteca-n cap și mă-ntreb oare care carte m-a lovit mai tare. Fiecare din lucruri are dificultăți, dar în același timp faptul că-n fiecare an repeți exercițiul, știi să anticipezi anumite probleme care pot să apară. Nu e niciodată ușor să convingi un partener care te susține financiar că evenimentul merită tot ceea ce-i soliciți sau să mulțumești pe toată lumea, să oferi un spațiu de expunere care să se ridice la nivelul dorințelor artiștilor și curatorilor. Mai cred că toată lumea trebuie tratată cu egal respect, de la domnii cu care amenajezi spațiul, până la artistul care aduce o lucrare acolo. Cel mai greu e să obții un echilibru între toate lucrurile astea.

După toți anii în care ai colaborat cu galeriile de artă, s-a creat vreun fel de solidaritate între ele sau sunt ca niște insule?

Există pro și contra NAG și nu caut să am un discurs populist, haideți să fim frați cu toții. Mi s-a mai spus, democrație în artă, în cultura contemporană, nu există. Dar ce-mi doresc să existe între noi toți e un respect reciproc. Nu e vorba de o toleranță de tipul lasă-l să existe și el, că e loc pentru toată lumea, ci un eveniment care încearcă să cuprindă cultura contemporană fără să aibă niciun fel de direcții curatoriale. Putem s-o luăm ca pe o radiografie anuală a unui oraș, cu spațiile care acceptă să fie parte din asta. Fiindcă există spații cu program excepțional care nu vor să participe la NAG, iar eu le respect decizia. În același timp, mă bucur că în evenimentul ăsta reușim să convingem că cei care participă sunt oameni care promovează cultura contemporană și nu adună sub umbrela lui galerii strict comerciale. Pentru zona asta, cred că există evenimente dedicate și cei care au spații exclusiv comerciale au competența necesară să se promoveze.

Întrebarea aia clasică, pe care o reluăm mereu și la Noaptea Muzeelor. De ce vine multă lume la Noaptea Albă, dar în general nu se-ngrămădește nimeni în galerii, în restul anului?

Da, este foarte, foarte mult de lucrat pe partea de mediere și de purtare a unui dialog mult mai normal față de public. Respect un discurs articulat, foarte sofisticat, dar îmi pare rău să spun, uneori e prea criptic pentru publicul larg. Nu putem să ne culcăm pe-o ureche. În România, după cum arată și statisticile, oamenii nu sunt obișnuiți să consume cultură în mod constant și da, o Noapte a Galeriilor nu e suficientă. Când spunem programe educaționale, poate suna pompos și uneori ne dăm trei pași în spate, dar e vorba de un tip de educare non-formală pe care trebuie s-o adresăm nu doar copiilor, ci nouă, generației noastre. Printre colegii noștri de vârstă sunt ferm convinsă că există mulți interesați să interacționeze cu cultura contemporană, dar nu au ușa deschisă. Și atunci, decât să stăm și să ne plângem, trebuie să facem mai mult.

***

Rezidența Scena9 se află într-o clădire declarată monument istoric de pe strada Ion Luca Caragiale nr. 32, care datează din 1890 și a aparținut Regelui Mihai, fiind un dar al Regelui Ferdinand către Regina Maria. În viitor, BRD — Groupe Société Générale își propune să o transforme într-un spațiu cultural-artistic, deschis noilor generații de creatori.

Expoziția No Man's Land. Zece discursuri în arta contemporană românească va fi deschisă în perioada 30 septembrie - 30 octombrie 2016. Vernisajul va avea loc vineri, 30 septembrie, la ora 19. 

Foto main: Detaliu din instalația Aurorei Kiraly, din cadrul expoziției

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK