Actual

Pământul e albastru ca o portocală

Rating Scena 9 ★★★★★☆☆☆☆☆

de Cătălina Miciu, fotografii de Larisa Baltă

Știați că, în România, durata medie a vieții femeilor rome este de 62 de ani, iar cea de pensionare este de 63? Nu despre asta e albastru / portocaliu, cel mai recent spectacol al Companiei de Teatru Giuvlipen, dar informația mă bântuie chiar și la câteva zile după ce am auzit-o pe Zita Moldovan spunând-o răspicat pe scena de la Replika. Statistica asta crudă e și ea o formă de discriminare a statului, care-a decis că unele femei rome vor munci și după moarte.
 
Mihai Lukács a pornit de la textul dramaturgului Joe Penhall și-a creat un spectacol despre drama prin care trec femeile rome care nu-și găsesc locul în lumea-n care trăiesc - fie că vorbim de un cartier sau de o întreagă comunitate create pe principii etnice. Inadaptarea asta poate atrage după sine o serie de probleme psihice, la care se adaugă și rasismul din spitalele de stat românești. Dacă personajul principal era un bărbat de culoare schizofrenic în textul original, Lukács îi dă Zitei Moldovan rolul Gildei, o tânără romă ce pretinde că vindea portocale în piață și care se internează benevol într-un spital de psihiatrie după o cădere nervoasă. 
 
În cele 28 de zile de când e internată, medicul care o supraveghează își dă seama că femeia e predispusă la schizofrenie și încearcă s-o împiedice să se externeze când ea consideră că s-a făcut bine și vrea să plece. Numai că medicul-șef, care e și directorul spitalului, crede că un pat ocupat pe termen nedeterminat de-o femeie romă nu e OK pentru instituție; patul ăla poate fi folosit pentru cineva cu un statut social mai bun. Insistă că starea Gildei se va înrăutăți dacă e ținută departe de mediul din care provine. În plus, ar vrea s-o folosească pentru cercetarea la care lucrează, însă doar dacă ea ar urma un tratament medicamentos în afara spitalului.

Nu știu ce mi s-a-ntâmplat
Zici că sunt nebun,
Dar eu știu că nu-i așa,
Sunt sănătos tun.
Dintr-o dată s-a-ntors lumea
Împotriva mea,
N-are cum să fie astea
Doar în mintea mea.
Satana, Satana, mi-a ieșit în cale,
Și-a trimis armata
Să îmi dea la gioale;
Să trăiesc în frică,
Să mă chinuiesc,
Cum să scap eu, Doamne,
Din iadul pământesc? 

Gilda crede că tatăl ei e Mahatma Gandhi și că portocalele sunt albastre - trimitere la versul poetului francez Paul Eluard, Pământul e albastru ca o portocală, pe care cei doi medici o interpretează fiecare cum vrea: ba că e semn de schizofrenie, ba că e doar o reprezentare a realității bazată pe o referință literară. Femeia devine front de luptă între cei doi, iar câștigătorul e cel care are mai multă putere - „Ideea este că asta e moșia mea. Sunt aici pentru că sunt expert. Sunt aici pentru că eu știu” este argumentul suprem folosit de directorul spitatului.

Gilda și „medicul rău”

Cele două personaje devin pe rând cel bun și cel rău în ochii Gildei. „Medicul bun” își pierde din umanitatea cu care a „sedus-o” pe Gilda când țipă la ea și-o acuză că-i nenorocește cariera, iar „medicul rău” plusează și-o convinge pe pacientă că subalternul lui vrea s-o țină cu forța în spital, că i-a pus gânduri în cap. Iulian Gliță, în postura medicului-șef, face un rol de invidiat de actorii care-au jucat evil characters în filme de acțiune - are grimasele, tonalitatea și privirea unui om pe care l-am putea cataloga drept „nebun”, deși rolul lui este al șefului spitalului, deci al „sănătosului”. Gilda trece prin debusolare, prin bucuria că se externează, teama de viața „normală”, isterie și afecțiune. Toate, pe rând, ca și cum așa ar fi normal să fim pe lume.
 
Mihai Lukács atinge cu acest spectacol nu doar discriminarea persoanelor de etnie romă în instituții românești, ci și problemele cu care se confruntă sistemul nostru de sănătate: lipsa resurselor, luarea unor decizii bazate pe interese personale, dezinteres profesional, ideea că medicul e dumnezeu, ierarhii create pe abuz de putere, nu pe competență. 
 
Subiectul e destul de bine documentat - personajul Gildei a fost creat în urma unor workshop-uri cu femei din cartierul Sălaj (un material despre centrul „La Stela și Dana”, unde-au avut loc întâlnirile, puteți citi aici). Însă albastru / portocaliu este pe alocuri repetitiv, ceea ce-l face să piardă din ritm și să obosească spectatorul. Scenele în care medicii discută între ei și cu pacienta sunt alternate monoton și scot din calcul orice posibil element-surpriză; apoi sunt pasaje în plus, în care textele medicilor devin monologuri lungi, nu conversații. 
 
Cu toate acestea, ar merita probabil văzut pentru prezența Zitei Moldovan - un uragan de calm și psihoză - și pentru muzica celor de la Poetrip, care reușesc un univers sonor plauzibil pentru un spital de psihiatrie - vocea Oanei și sunetele scoase de Ștefan la instrumente creează un stres audio continuu pentru spectator și senzația a zeci de voci paralele care ți se zbat în cap în timp ce încerci să urmărești povestea.

Următoarele reprezentații ale spectacolului vor avea lor pe 23 și 24 iunie, la Centrul Educațional Replika. Bilete aici.
 
albastru / portocaliu

Un spectacol de Mihai Lukács
Cu: Zita Moldovan, Claudiu Dumitru, Iulian Gliță
Muzică live: Pœtrip
Adaptare liberă după Joe Penhall
Scenografia: Laurențiu Ridichie
Afiș: The Peanut Box
Producția: Compania de Teatru Giuvlipen

X Revista Scena9