Un ONG din Bucureşti are un program care îmbină tehnologia cu sistemul clasic de predare. Scopul e să le arate elevilor că telefonul poate fi şi instrument de lucru, nu doar de distracţie, şi să-i deprindă cu un comportament responsabil în utilizarea tehnologiei.

*

În comuna Radovanu din Călărași, unde drumul e pe jumate asfaltat, iar șanțurile de canalizare băltesc, un învățător de 54 de ani le spune elevilor săi de clasa a doua să se conecteze la „tablă” de pe telefoane și tablete. Școala unde predă Marian Cîrlig e singura din comună şi adună 250 de elevi. E bine îngrijită și dotată, spre deosebire de multe şcoli de la ţară. În curtea ei, copiii joacă fotbal sau stau cufundați în tablete. Pe fundal sunt stive de lemne crăpate, iar de peste gard se aud găinile din gospodăria unui sătean. Toaletele sunt înăuntru, nu în curte, cum se întâmplă în 2.400 de școli din România, iar sălile de clasă au câte un televizor cu ecran plat şi net wireless. Există şi un laborator de informatică, cu 10 computere.

„Robi, conectează-te, te rog, la tablă”

Într-o încăpere plină de desene, Marian Cîrlig, care e şi directorul școlii gimnaziale „D.I. Ghica”, face slide-uri rapide cu degetul pe un ecran tactil pe post de tablă. Mai întâi deschide platforma QuizStar și verifică rezultatele unui test-grilă la Română. Le explică elevilor ce-au greșit și le citește notele generate automat de platformă. Intră pe Youtube de pe laptop și pune o melodie pe care copiii o cântă energic, în cor: „Elefantul Cici şi-a pierdut cipicii...”. Trece apoi la povestea de la Citire, Ciuboţelele ogarului. Are legătură cu cântecul, spune el: „Cineva fură o pereche de încălțăminte altcuiva și voi va trebui să vedeți dacă ce se întâmplă este moral sau nu.” 

Copiii au pe pupitre câte un manual. Învăţătorul îi pune să-l deschidă la pagina 24 şi, cu telefonul sau cu tableta, să fotografieze ilustraţia din poveste. „Apoi deschideți Aviary și acelei imagini îi adăugați un titlu și un efect.” „Și cine nu are tabletă?”, întreabă un băiat. „Cei care nu au deschid caietul și îmi scriu trei propoziții despre această imagine.” În sala de clasă, cuvintele „postat”, „salvat” sau „conectat” sunt la fel de naturale ca „bună ziua”. „Robi, conectează-te, te rog, la tablă și arată-ne și nouă poza.” „Gata, m-am conectat.” „Ce efect i-ai dat, Robi? Că nu se vede niciun efect aici.” „E un efect așa, cu verde mai închis.”

Învăţătorul îi pune să citească povestea, să-şi noteze în caiete cuvintele pe care nu le ştiu - cum ar fi „han” sau „iarmaroc” - şi să le caute pe DexOnline. Apoi le discută împreună şi fac propoziţii cu ele. Dascălul are şi el textul deschis pe tablă, unde subliniază şi face adnotări cu degetul, folosind instrumente dintr-un meniu. Îi pune pe copii să citească pe roluri - unul e iepurele, altul ogarul, care-i fură primului ciuboţelele - şi să pledeze, pe grupe, fie pentru unul, fie pentru celălalt. Le trimite pe e-mail niște sarcini la care copiii răspund cu gadget-urile direct într-un GoogleDoc.

„O să fiţi notificaţi pe mail cu aprecierea mea faţă de ce aţi făcut. Acum deschideţi mail-ul şi aveţi acolo tema pentru miercuri: trei propoziţii în care să spuneţi ce credeţi că s-a întâmplat după ce ogarul i-a furat ciuboţelele iepurelui.”

„Tehnologia îi poate pregăti pentru societatea de mâine”

Marian Cîrlig are 33 de ani în învăţământ, iar de şapte este director de şcoală. Îl pasionează tehnologia de când un văr i-a făcut, din bucăți, primul computer, „un amărât de 386”. Născut chiar în comuna unde predă acum, a fost repartizat, după liceu, într-un sat de pe lângă Fundulea, unde mai dădea cu lopata la haznaua din curte şi în niciun caz nu se plimba cu degetul pe un ecran tactil. Şi-a luat licenţa în învăţământul primar la București și s-a întors în Radovanu. Când a ajuns la „D.I. Ghica”, în 2000, a găsit praf și milieuri pe dotările cabinetului de info. O situaţie frecventă şi în alte locuri din ţară. Multe școli au fost informatizate, prin programe oficiale sau private, însă profesorii n-au fost și învățați să le folosească la ore.

Marian Cîrlig a început să folosească sala și a introdus un opţional de informatică. L-a predat, o vreme, fără să aibă studii în domeniu, apoi s-a înscris la un master de Tehnologia Informaţiei şi Comunicării. O asociaţie de părinţi din comună l-a ajutat să modernizeze cabinetul şi sălile şcolii din donaţiile de 2%. De când e director, şi-a păstrat o singură clasă, de a doua, unde are 21 de copii. Anul trecut, a participat la programul „Îndreptar digital” al Asociaţiei Techsoup România şi i-a îndemnat pe părinţi să le ia copiilor tablete şi smartphone-uri cu care să vină la şcoală. Mulţi dintre ei aveau deja.

Dispozitivele astea devin din ce în ce mai accesibile. Copiii ştiu deja cu ce se mănâncă atunci când intră în clasa 0, iar mulţi dintre ei stau pe net, unii chiar pe reţele sociale. Aşa că ONG-ul bucureştean s-a gândit să le transforme într-o unealtă educaţională pe care s-o integreze în sistemul clasic de predare, exclusiv la clasele primare. A propus aplicaţii şi softuri de folosit la ore şi a instruit 500 de învăţători din mai multe judeţe cum să le folosească. S-a orientat mai ales spre rural, unde copiii primesc smartphone-uri şi tablete de la părinţii plecaţi la muncă în străinătate. A gândit şi exerciţii comunitare pentru ca cei mici să deprindă un reflex al binelui. 

În clasa lui Marian Cîrlig, toţii copiii au smartphone-uri, tablete sau mini-laptopuri şi majoritatea au net acasă, oricât de puţin ar câştiga părinţii lor. Majoritatea lucrează în Bucureşti - în industria uşoară, construcţii sau pază. Unii muncesc sezonier în străinătate, alţii în sat, în agricultură. Înainte să folosească tehnologia la ore, învăţătorul i-a chemat şi pe ei la un training - i-a învăţat să folosească tehnologia şi le-a explicat de ce e importantă şi cum poate fi folosită responsabil.

„Am periodic trei-patru elevi fără dispozitive”, spune dascălul, „dar motivul ţine de defecţiuni ale tabletei sau telefonului.” Când cineva vine fără dispozitiv, lucrează pe sistemul clasic. Nu toți copiii din clasele înscrise în proiect au însă telefoane și tablete. Şi atunci apare frustrarea. Ea se manifestă mai ales prin izolare, spune Irina Zamfirescu, manager de program la Techsoup. În alte cazuri, copiilor le e ruşine că au telefoane mai slabe decât alţii şi nu le aduc la şcoală. Alteori nu-i lasă părinţii să le ia cu ei, pentru că sunt reticenţi. Depinde de dascăl cum învinge frustrarea şi cum aplică exerciţiile la ore - toate au şi o variantă de grup, prin care copiii sunt îndemnaţi să folosească device-uri împreună. 

„I-am trimis să facă interviuri cu vârstnici din comunitate ”

Marian Cîrlig folosește constant cu elevii săi servicii gratuite ca Aviary şi Canva (pentru editare foto), PhotoGrid şi Quick (pentru editare foto & video), Youtube, Google Drive, Google Maps, Gmail şi QuizStar. Anul trecut a lucrat cu ei în Code.org, „o platformă free care-i familiarizează cu elemente simple de programare”, iar de anul ăsta au început în Scratch: „Am zis să trecem de la utilizatori la creatori de produse informatice.” Mai mulţi foşti elevi de-ai săi, se laudă învăţătorul, au ajuns la Automatică în Bucureşti.

Îşi amintește când i-a pus pe copii să urmărească comportamentul unui animal, timp de două săptămâni, pe YoutubeLive sau pe Explore.org, şi să-și noteze observaţii într-un GoogleDoc. Sau când, la o oră de Ştiinţă, în loc să le arate formele de relief pe un glob pământesc din plastic, a deschis Google Maps. „Au fost fascinaţi că îl pot suci ei. Au vrut să-și vadă casele, au văzut curtea şcolii, au constatat că terenul de sport era cu verde şi acum nu mai e, de ce nu mai e cu verde? Păi nu mai e pentru că atunci aveam mochetă, mocheta s-a deteriorat şi ăştia n-au înlocuit poza.”

Uneori, îi pune să lucreze în echipă. Unul dintre copii creează un GoogleDoc și îl împarte cu doi-trei colegi. Fiecare are câte o sarcină pe un subiect comun, cum ar fi să caute informaţii despre viaţa şi opera lui Mozart. „Tema se lucrează de-acasă, fără a fi nevoie ca ei să se adune într-un loc. Lucrează fiecare când are chef, când poate sau când şi-a găsit informaţiile. Aşa depăşim limitele impuse de sala de clasă, de spaţiu, de timp.” 

Le-a dat și sarcini comunitare. Odată, i-a trimis să filmeze vârstnici povestind despre trecutul satului și să le ceară acordul de-a încărca clipurile pe net. Au învățat să le și editeze. Altădată, i-a pus să identifice locuri cu probleme din comună: „gunoaie, trotuare neîntreținute, unde asfaltul este rupt”. Să facă poze și să scrie pe ele, într-o aplicaţie, câte un comentariu scurt. „Le-au prezentat în clasă, în fața colegilor, iar la întâlnire l-am invitat și pe viceprimarul localității. A avut o reacție clasică - vom face, vom repara.”

Marian Cîrlig le trimite tot timpul elevilor temele pe mail şi le dă teste cu timp limitat pe Quickstar, o platformă de evaluare unde copiii primesc feedback instantaneu. Învățătorul îi notifică şi pe părinţi pe e-mail când urmează un test. Le trimite și un cod QR pe care îl scanează cu o aplicaţie şi care îi duce la site-ul clasei, creat de dascăl. Acesta încarcă acolo rezultate la teste şi, uneori, „descrieri de performanţă.” „Adică părintele să ştie ce trebuia să facă fiul/fiica pentru fiecare item. Urmează ca, pentru fiecare test, pentru că vor urma conţinuturi mai dificile, să pun un filmuleţ pe Youtube în care să le explic unde e posibil să apară greşeli tipice.”

„Scoateţi telefonul mobil” vs. „Scoateţi o foaie de hârtie”

Învățătorul vede beneficii în treaba asta: Economiseşte timp şi resurse, iar copiii sunt mai atenţi şi mai stimulaţi. Decât să plimbi un microscop prin clasă ca să observi divizarea celulelor, mai bine foloseşti unul digital. Decât să stai zile întregi ca să observi live cum se dezvoltă o plantă, mai bine vezi procesul scurtat pe net. Apoi, învățatul e mai atractiv. „Propoziția Scoateți telefonul mobil pare să fie un prilej de bucurie pentru elevi, iar sarcinile pe care le primesc nu mai sunt resimțite ca o temă”, spune Irina Zamfirescu, de la Techsoup. „Copiii sunt mai curioși și mai entuziasmați în fața exercițiilor pe care le au de făcut.” Dar de ce-ar trebui să ştie ei să editeze o poză, de exemplu? „Obiectivul e să înţeleagă că telefonul nu este doar de distracţie, ci poate fi şi un instrument de lucru.”

Ce avantaje aveţi când folosiţi telefonul sau tableta? 

 

„Nu ne doare mâna să scriem”, spune o fetiţă. „Te doare mâna dacă scrii prea mult pe caiet.”

 

„Dacă greșim când scriem, ne corectează [automat]”, spune un băiat. „Nu mai trebuie să mai se vadă că ai șters.”

 

„Un document partajat [în Google Doc] îl poți vedea de oriunde”, spune o fetiţă, „așa, de pe caiet, nu poate să se vadă.”
 

Ce vă place să faceți cu tableta?

 

„Să ne jucăm”, spun mai mulţi în cor.

 

„Avem o aplicație unde avem pian, chitară și tobe și putem să cântăm la ele”, spune un băiat.

 

- Elevi din clasa a doua ai şcolii din Radovanu

Mai e şi ideea că, dacă o deprind încă din clasele primare, elevii vor fi mai critici şi mai reponsabili în utilizarea tehnologiei digitale când vor ajunge adolescenți. În proiectul Techsoup, există instruire cu privire la bullying, date personale sau plagiat online, de exemplu. Iar pentru a domoli teama multor profesori şi părinţi că practica asta ar favoriza consumul excesiv de tehnologie, care îi izolează pe copii și-i extrage din viața socială, ONG-ul a redactat materiale privind consumul responsabil de digital, inclusiv comportamentul pe reţele sociale, și exerciții comunitare. Unul dintre ele, de exemplu, îi îndeamnă pe copii să-şi aducă părinţii sau bunicii în clasă şi să-i înveţe să folosească mail-ul şi alte aplicaţii.

Diverse studii au arătat că excesul de tehnologie are afecte negative asupra copiilor şi adolescenţilor. De exemplu, dependenţa de smartphone-uri şi internet ar spori nivelurile unui neurotransmiţator ce încetineşte activitatea neuronilor, slăbind controlul şi atenţia. Ea stimulează sistemul nervos într-un mod similar cu alcoolul sau drogurile, afectează sănătatea psihică, prin stres şi o proastă imagine de sine, sau relaţiile inter-umane, prin reducerea empatiei. Totodată, elevii care scriu pe ecrane tactile s-au dovedit mai puţin performanţi decât cei care scriu de mână – o practică despre care se spune că stimulează învăţarea. Tocmai din astfel de motive, „Îndreptar digital” pune accentul pe consumul responsabil de tehnologie de la o vârstă fragedă şi nu propune o digitalizare completă a procesului de predare şi învăţare.

Marian Cîrlig i-a sfătuit pe părinți, de exemplu, să nu-și lase copiii pe device-uri mai mult de 40 de minute pe zi, însumat, în afara sarcinilor pentru şcoală. „Trebuie să recunoaștem că sunt și efecte negative dacă nu facem treaba asta cu cap - probleme de socializare, le obosesc ochii și creierul. Eu, acum vreo 10 ani, aveam niște 3D shooter-e, împușcam nemți acolo, și știu că la un moment dat, într-o duminică, soția mi-a zis că se duce la niște prieteni. I-am zis să plece, că vin și eu. După ce s-a întors, mă întorc și eu către ea și, cu ochii atâta, zic Hai, mai mergem?