Remix / Dans

Dansul contemporan intră în sfârşit pe uşa din faţă

de Vava Ștefănescu

Publicat pe 27 septembrie 2016

Ghicitoare:

Se zice că nu e pentru toată lumea; poate, dar cu siguranţă e pentru fiecare.

Cei care l-au văzut, ori îl desfid (urăsc) pentru că „nu au înțeles”, ori îl iubesc la nebunie pentru că nu îl înțeleg. Cu toții suntem un pic confuzi la primul contact cu el. Este făcut să fie văzut de mai multe ori; nu poți prinde tot dintr-o singură privire și nu te lasă în pace după ce l-ai cunoscut.
Deși este parte din natura umană, (aproape) tot ce vezi la el pare să-l facă atât de străin, de elitist, îl face atât de eficient, atât de subtil conectat; pentru că se conectează în mod evident în emoție, în senzație, în plăcere, dar mai ales, se conectează... în sens.


uɐɹodɯǝʇuoɔ lnsuɐp

Pentru Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, 2016 a fost un an în care am reuşit să facem tot ce ne-am propus la începutul mandatului meu, în 2013. Și anume să redeschidem programul de susținere a artiștilor – adică selecția de proiecte coregrafice  -, să legitimăm și conectăm contextul românesc cu mediile internaționale, prin programul curatorial al Mădălinei Dan (iunie – noiembrie 2016) şi ediția-pilot a Bienalei Regionale de Coregrafie (1 – 6 noiembrie 2016). Iar asta e important, pentru că în ianuarie am avut o serie de dezbateri cu comunitatea coregrafilor despre nevoile ei, iar programul Mădălinei Dan răspunde exact întrebărilor lansate în aceste întâlniri. Centrul Naţional al Dansului Bucureşti a fost făcut de artiști și trebuie să-i servească pe artiști și pe publicul acestora. Dacă artistului îi merge bine, și publicului îi merge bine. Ne interesează să dezvoltăm un public pentru dansul contemporan așa cum este el reprezentat astăzi în formele lui actuale și diverse.

Bienala internaționalizează și propune un cadru amplu, în care artiștii și publicurile încep să comunice. Bienala va fi un nod de drumuri, într-o regiune în care statutul dansului contemporan este similar cu cel din România, adică foarte puțin vizibil și cu o putere redusă, cel puţin deocamdată. Un eveniment ca această Bienală ar ajuta instituțiile partenere să aibă o mai mare putere în contextele lor și ar permite ideilor să circule. De asemenea, la sfârşitul lunii mai am organizat prima ediție Dance Roads de la intrarea României în această rețea europeană, iar acum programul Dance Roads Open Process a crescut de la 5 la 8 parteneri (Bulgaria, Cehia și Ungaria s-au alăturat României, Franţei, Italiei, Olandei şi Ţării Galilor).

Al doilea motiv de bucurie este primul pas spre profesionalizarea domeniului, pentru că în dansul contemporan din România există doar o formare alternativă… dar nu știm la ce! Importul de know-how și de curiculă de specialitate reprezintă, de fapt, acest prim pas spre profesionalizare; aici mă refer la profesorii invitaţi să susţină workshop-uri în cadrul programului curatorial al Mădălinei Dan. E o diferență între cursurile organizate de obicei de CNDB și aceste ateliere: primele sunt pentru amatori, iar cele din urmă sunt dedicate creşterii nivelului profesional al practicienilor din România. Aici i-aș cita pe artiștii locali, care se întrebau de ce trebuie să meargă la Viena sau Berlin, când aceste cursuri ar putea fi organizate aici. Iar asta e misiunea CNDB.

Revenind la ideea că tot ce ne-am propus în 2013 se întâmplă: capitalul existent a fost identificat și folosit, și mă refer şi la liceele de coregrafie. Am reușit să ajutăm secția de dans modern din cadrul Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din Bucureşti să aibă prestanța meritată, prin intermediul programului de cercetare de la CNDB, cu care a colaborat pentru o serie de spectacole de mare importanță, impact și vizibilitate: „Reenacting Lizica Codreanu”, “Rhythmodia – Vera Proca-Ciortea” şi „Tribute to Iris Barbura”, de Beth Soll.

În viitorul apropiat, programul curatorial al Mădălinei Dan se va încheia cu o reactualizare a proiectului „Amprenta”, în cadrul căruia vor fi prezentate la CNDB cele mai recente lucrări ale Mădălinei, între 17 octombrie şi 20 noiembrie 2016. „Amprenta” statuează artistul. Asta a făcut cu primele ediţii, în 2008 și 2009, când protagoniştii săi au fost Brynjar Bandlien, Mihai Mihalcea, Răzvan Mazilu şi cu mine, și asta face și acum. Din păcate, contextul cultural nu are antrenamentul necesar pentru a-și crea niște repere în România. Cu o floare nu se face primăvară, oricât de prețioasă e floarea, sunt convinsă de asta. Ar trebui ca programe de tipul „Amprenta”, în care aduci în prim-plan un artist şi activitatea sa, să fie mai dese și mai răspândite.

Prin hotărârea adoptată de Guvern în ședința de joi, 8 septembrie, potrivit căreia Sala Omnia trece în administrarea CNDB, am primit în sfârşit un spațiu și credem că am împlinit un vis. După aproape şase ani, de când CNDB a rămas fără spaţiul din Teatrul Naţional Bucureşti, se face un gest recuperator, care vine în urma altor gesturi importante pentru această instituţie – suplimentarea schemei de personal cu 10 posturi şi suplimentarea bugetului, în aşa fel încât am putut organiza selecţia de proiecte coregrafice, după o absenţă de trei ani. La nivel personal, mi se pare fericit şi important că, după doi ani şi jumătate de mandat managerial în care am crezut că nu mai văd malul, toate aceste minunate lucruri se întâmplă sub aripa mea.

Acest vis împlinit rămâne, însă, tot un început de drum, pentru că până nu vor exista filiale ale CNDB în toată țara, dansul contemporan va rămâne puțin vizibil. Nu este suficient publicul din București. Tinerii, mai ales, care circulă, au nevoie de asemenea repere, iar astfel revenim la tema legitimării. Dacă Centrul a avut nevoie de 10 ani ca să fie legitimat, oare de câți ani au nevoie artiștii de dans contemporan din România? Dacă din cele trei ediții ale Premiilor CNDB, al căror trofeu este o cărămidă, s-a construit un metru pătrat de casă a dansului, iată că am avut nevoie de doar un an, chiar mai puțin, ca o voință politică să lase dansul contemporan să intre pe ușa din față și să nu mai fie nevoie să strângem cărămizi în fiecare an.

Foto: Imagine din spectacolul „Duet în trecere”. Sursa: CNDB

27 septembrie 2016, Publicat in Arte /

text de

  • Vava ȘtefănescuVava Ștefănescu

    Coregrafă, dansatoare şi manager al Centrului Naţional al Dansului Bucureşti. Crede că treaba managerilor e să creeze cadrele în care artiştii şi publicul să fie reprezentaţi, iar treaba artiştilor e să lucreze şi să fie autentici.


Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK