Din ianuarie până în iulie 2018, împreună cu istoricul Vlad Pașca vom revizita evenimentele Marii Uniri, deconstruindu-le și prezentându-le bucată cu bucată, cronologic și tematic, în timp ce suflăm praful clișeelor care s-a așternut pe istoria lor în cei 100 de ani. Aici puteți vedea episodul 1, despre desprinderea Basarabiei de Rusia, iar aici pe al doilea, despre pericolul bolșevic din Basarabia.

Mai jos, episodul trei, din care aflăm că nu toți moldovenii au votat unirea cu România – pentru unii, problema agrară era mai urgentă și mai importantă decât românismul.

Pe 27 martie 1918, când s-a dezbătut în Sfatul Țării rezoluția unirii Basarabiei cu România, s-a întâmplat ca zece moldoveni să se abțină de la vot*. Acestora li s-au adăugat inițial 5 moldoveni indeciși, care doar în ultima clipă s-au hotărât să voteze în favoarea unirii. Cei 10 reprezentau 10% din totalul deputaților moldoveni din Sfatul Țării. Erau o minoritate – „evident”, ar spune național-determiniștii –, dar una care merită toată atenția. Deoarece au fost evacuați din istoria glorioasă a Unirii, recuperarea motivelor lor poate arunca mai multă lumină asupra complexității acestui proces.

Pe toți cei zece deputați moldoveni non-unioniști îi mai legau cel puțin trei lucruri: erau socialist-revoluționari, se manifestau hotărât pentru reforma agrară și au fost delegați în Sfatul Țării de către congresul gubernial (provincial) al țăranilor. Ce importanță aveau aceste atribute în raport cu unirea?

În primul rând, din poziția de socialist-revoluționari cu origini țărănești, ei respingeau prioritatea națională asupra chestiunilor sociale. Înainte de orice altă discuție, pe ordinea de zi a Sfatului Țării trebuia să fie problema pământului și ea să fie rezolvată cât mai repede (și, dacă se putea, cât mai în avantajul țăranilor). Perspectiva unirii cu România, o țară condusă atunci de un guvern conservator și de un rege care a promis o reformă agrară pentru a ridica moralul trupelor de pe front (dar fără să ofere garanții), se arăta amenințătoare față de cuceririle revoluționare ale basarabenilor.

În al doilea rând, o parte dintre acești deputați lucrau și în comisia constituțională a Sfatului Țării, fiind apărătorii legalității procesului unionist. Conform acestui principiu afirmat în declarațiile Sfatului Țării de la 2 decembrie 1917 (proclamarea Republicii Democratice Moldovenești autonome) și de la 24 ianuarie 1918 (proclamarea independenței), singurul organism care ar fi avut prerogative în chestiunea unirii cu România ar fi fost viitoarea Adunare Constituantă (Poporană) aleasă prin vot universal de către bărbații și femeile Basarabiei.

În al treilea rând, acești deputați făceau parte din Fracțiunea Țărănească, una dintre cele trei grupări politice din Sfatul Țării. În ziua votării unirii, Fracțiunea Țărănească și-a prezentat poziția: unirea nu putea fi făcută decât prin decizia Adunării Constituante, și unica formulă acceptabilă putea fi un stat federal româno-basarabean.   

Așadar, abținerea de la vot a celor 10 deputați moldoveni nici măcar nu a depins de chestiunea unității naționale. Acest gest a fost conjunctural și s-a bazat pe considerente juridico-politice democrate. Au fost ei lipsiți de patriotism? Aș zice „ba, dimpotrivă”...

*Circulația altor cifre (11 sau 13) arată cât de precară e de fapt istoria Sfatului Țării. Articolul de pe wikipedia care prezintă lista membrilor Sfatului Țării în data de 27 martie 1918 dă doi ucraineni și un evreu drept români care s-au abținut de la vot.



Istorie pe șleau e un proiect video al istoricului Vlad Pașca. Marea Unire pe șleau e o serie susținută, printre alții, de Scena9.