N.red.: Această investigație a fost publicată în ucraineană de graty.me, pe 3 martie a.c. și este republicată aici cu acordul platformei ucrainene. Situația la zi în cazul Victoriei Roșcina este descrisă în update-ul de la finalul textului.
În octombrie 2024, Rusia a anunțat moartea jurnalistei ucrainene Victoria Roșcina, pentru ca apoi să aștearnă o tăcere mormântală asupra celor întâmplate cu tânăra de 27 de ani. Investigația de mai jos descrie procesul prin care autoritățile de la Kyiv au încercat, timp de aproape o jumătate de an, să afle adevărul despre povestea Victoriei, să o aducă înapoi acasă și să ofere familiei ei explicațiile pe care rușii li le-au refuzat.
În octombrie 2024, familia jurnalistei ucrainene Victoria Roșcina (27 de ani), răpită în teritoriile controlate de ruși din regiunea Zaporijjea în timp ce încerca să adune informații pentru un reportaj, a primit o scrisoare de la Ministerul Apărării din Federația Rusă despre moartea ei și intenția de a-i returna rămășițele pentru a fi îngropate. Cu toate acestea, repatrierea nu a avut loc în primele șase luni de la trimiterea acelei scrisori, iar familiei nu i-au fost nici confirmate, nici infirmate informațiile din scrisoare. Activiștii pentru drepturile omului au echivalat incertitudinea în care a fost familia forțată să trăiască cu tortura.
Graty.me, alături de Slidstvom.Info, Suspilne și Reporteri Fără Frontiere, a analizat mărturiile celor care au văzut-o pe Victoria Roșcina în captivitate, au stabilit unele dintre circumstanțele privării ei arbitrare de libertate și situația cu privire la negocierile pentru repatrierea ei.
Foaie de drum
Pe 25 iulie 2023, jurnalista freelance Victoria Roșcina a trecut granița cu Polonia, pentru a intra în Rusia prin Letonia, iar de-acolo în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia. La fața locului avea de gând să adune material pentru reportaje despre alegerile organizate de Rusia în zonele ocupate, despre consecințele distrugerii centralei hidroelectrice Kahovka și despre situația la Centrala Nucleară Zaporijjea. Jurnalista și-a informat familia despre toate astea pe 4 august, când și-a sunat sora după ce a ajuns în Federația Rusă. A remarcat atunci, printre altele, că a trecut prin numeroase verificări, zile la rând, și că nu se simte în siguranță.
Energodar este un oraș situat în oblastia Zaporijjea, din sud-estul Ucrainei. Numele său se traduce drept „darul energiei”. Adăpostește cea mai mare centrală nucleară din Europa și se află sub ocupația Rusiei de la începutul invaziei totale din februarie 2022.
Nu era pentru prima dată când Victoria ajungea în teritoriile ocupate, de când Rusia invadase la scară largă Ucraina. În martie 2022, a publicat un reportaj din Energodarul ocupat și a fost ulterior reținută de FSB, serviciul secret al Federației Ruse, în Berdiansk. Jurnalista a petrecut atunci zece zile în detenție, după care a fost eliberată și s-a întors la Kyiv. Însă apoi, în ciuda riscurilor, a călătorit de mai multe ori în teritoriile ocupate: în 2022, reportajele ei despre situațiile din Mariupol și Nova Kahovka au fost publicate de Ukrainska Pravda, Radio Svoboda și Novosti Donbas.
Melitopol este un oraș din sud-estul Ucrainei, aflat sub ocupație rusă. A fost capturat pe 1 martie 2022. Pe 30 septembrie a fost anexat ilegal de Rusia, ca parte din anexarea întregii oblastii Zaporijjea.
Ultima călătorie a Victoriei s-a încheiat tot în captivitate.
Graty a luat legătura cu unul dintre contactele locale ale jurnalistei, cu care se cunoscuse la Berdiansk, pe 22 august 2023. Conform bărbatului, Victoria spunea că are de gând să se ducă la Melitopol, dar că apoi se va întoarce și se vor revedea. Pe 17 august, i-a scris că întâlnirea lor se anulează, iar apoi nu l-a mai contactat.
Abia după nouă luni de la dispariția ei – în aprilie 2024 – a sosit confirmarea oficială din partea Ministerul Apărării rus că Victoria Roșcina a fost reținută și se află pe teritoriul Federației Ruse, dar fără să specifice un loc anume sau un temei legal pentru reținerea ei. Era deținută incommunicado, adică fără contact cu exteriorul, și fără statut procedural.
Conform organizației ucrainene pentru drepturile omului Media Initiative for Human Rights (MIPL), care citează mărturii ale celor eliberați din captivitate, jurnalista a fost deținută în cel puțin două locuri: Centrul de Detenție Nr. 2, din orașul Taganrog, în regiunea Rostov din Rusia, până în septembrie 2024, iar înainte de asta la Melitopol. Aceleași date arată că în ajunul schimbului de prizonieri dintre Ucraina și Rusia din 13 septembrie 2024, Victoria Roșcina a fost transportată din Taganrog către o destinație necunoscută.
„La interogatorii foloseau șocuri electrice”
Procurorul general al Ucrainei a primit o mărturie din partea unei femei civile care a fost deținută împreună cu Victoria Roșcina la Taganrog, un oraș-port la Marea Azov, foarte aproape de Donbas, regiunea minieră estică a Ucrainei. O vreme, chiar au împărțit aceeași celulă. Jurnaliștii au intrat astfel în posesia unor fragmente de interogatoriu care dezvăluie presupusele circumstanțe în care jurnalista a fost arestată, precum și condițiile în care sunt ținuți ostaticii civili.
Conform femeii, care a depus mărturie sub anonimat, Roșcina a spus că a fost arestată la Energodar și reținută acolo câteva zile, într-o încăpere care semăna cu o secție de poliție, iar apoi dusă la Melitopol.
„A zis celule sau beciuri. Ușile erau închise, în general, dar zicea că îi scoteau afară ca să mănânce, ieșeau. Atitudinea lor era că la interogatorii folosesc șocuri electrice. Am văzut mai multe cicatrice pe corpul ei, mai ales pe braț și pe picior. Avea o rană de cuțit, una proaspătă. Între mână și cot, în țesutul moale. Și cicatricea era lungă de vreo trei centimetri”, a spus martora.
Roșcina a ajuns la Taganrog la finalul lui decembrie 2023. Conform martorei, în martie 2024 reprezentanți ai comisarului rus pentru drepturile omului au venit să-i vadă în centrul de arest preventiv. Au făcut o vizită de monitorizare, iar cineva din grup a filmat totul.
„Ne-au întrebat dacă vrem să trimitem rudelor vreo scrisoare. Eu am răspuns că vrem, dar după aceea au plecat, nu ne-au dat niciun pix și nicio bucată de hârtie. Adică paznicii s-au gândit că nu ne trebuie”, spune martora.
În aceeași dimineață, conform colegei ei de celulă, Victoria a fost luată de acolo și încuiată într-un birou de la unul dintre etajele inferioare. Femeia presupune că au încercat să o ascundă. Seara, prizoniera s-a întors în celulă.
După cum notează martora, starea de sănătate a Victoriei s-a deteriorat din cauza torturii și a presiunii psihologice, pierdea rapid în greutate. Conducerea centrului de detenție știa, directorul instituției „a venit s-o vadă personal de mai multe ori”.
La finalul lui iunie, colega de celulă a Victoriei își amintește că jurnalista a fost spitalizată. Greutatea ei scăzuse dramatic până-n acel punct, spune femeia.
„Cântărea până-n 30 de kilograme. Se ridica, dar numai cu ajutorul meu. Era într-așa o stare încât nu putea nici să-și ridice capul de pe pernă. Mai întâi îi ridicam eu capul, ea se prindea de patul de deasupra și doar după aceea putea să se ridice din pat”, își amintește martora.
După aceea, conform colegei ei de celulă, Victoria a fost dusă de la centrul de detenție la spital, iar când s-au întors au mutat-o într-o altă celulă. Jurnalista se afla singură acolo.
„Noi doar am auzit că ea era acolo. Când au luat-o, au dus-o pe targă, pentru că nu putea să meargă de una singură. Înapoi, înțeleg că a venit pe picioarele ei. Pentru că primea mâncare la ea în celulă și mi se pare că se mișca tot singură. Pentru că paznicii îi tot spuneau: «Mișcă-te, nu te vedem, sau mănâncă»”, a afirmat martora.
Această informație a fost confirmată de încă o persoană, cu care au vorbit reprezentanți ai organizației internaționale Reporteri Fără Frontiere (RSF). Conform acestei persoane, prin iunie 2024, Victoria Roșcina a fost transferată din arest preventiv în altă parte, timp de două sau trei săptămâni, din cauza problemelor de sănătate, iar apoi a fost adusă înapoi și ținută într-o celulă separată.
„S-a auzit că se simțea mai bine. Dădea singură raportul în timpul inspecției, avea un glas vesel”, afirmă sursa RSF.
După cum notează colega de celulă a Victoriei în mărturia ei, jurnalista a fost transferată din arestul preventiv de la Taganrog în altă parte pe 8 septembrie 2024.
„Pur și simplu băteau pe toată lumea la rând”
Centrul de Detenție Nr. 2 din Taganrog se află în centrul orașului, pe Strada Lenin. Din octombrie 2022, instituția e condusă de Alexander Ștoda, locotenent-colonel al Serviciul Intern. Anterior, aici erau deținuți minori și femei cu copii. Însă, conform Comisiei de Monitorizare Publică pentru Apărarea Drepturilor Omului în Locuri de Detenție Forțată din Rusia (ONK), în 2022 au fost scoși de acolo circa 400 de deținuți. În locul lor au fost transferați prizonieri ucraineni de război, în mod special din rândul celor implicați în bătălia de la uzina metalurgică Azovstal, ultima redută din asediul asupra orașului ucrainean Mariupol în primăvara lui 2022.
Timp de doi ani și jumătate, nici avocații, nici observatorii nu au avut voie să intre în acest centru de detenție. Conform publicației locale 161.ru, reprezentanții ONK au intrat pentru prima dată acolo abia în octombrie 2024. Asta s-a întâmplat după ce unii dintre prizonierii de război fuseseră scoși din instituție. În același timp, condițiile de detenție pentru prizonierii ucraineni nu s-au schimbat semnificativ.
Brigada Azov a evoluat din gruparea paramilitară Batalionul Azov, formată în 2014, odată ce Rusia a declanșat conflictul armat din estul Ucrainei, în regiunile Donețk și Luhansk. Imaginea Batalionul este controversată, din cauza membrilor săi de extremă dreaptă și a asocierii sale cu simboluri ultranaționaliste. Brigada Azov este forma profesionalizată și extinsă a Batalionului, care a fost inclus oficial în Armata Ucrainei în 2022, odată cu invazia la scară largă.
Un luptător din Brigada Azov, Olexandr Maximciuc, sergent junior, a vorbit public despre tortura de la centrul de detenție din Taganrog în timpul unui proces la Tribunalul Militar al Districtului de Sud din Rostov-pe-Don, unde, în ciuda statutului său de combatant, a fost judecat pentru că a făcut parte din Azov, care e recunoscut ca organizație teroristă în Federația Rusă. La audierile din noiembrie și decembrie 2024, a vorbit despre tortură cu curent electric și bătăi brutale. La momentul publicării acestui material [martie 2025, n.red.], Maximciuk se află în continuare în arest preventiv la Taganrog, iar avocatul său nu are voie să-l viziteze.
Și alți prizonieri ucraineni de război au vorbit despre tortura din centrul de arest preventiv din Taganrog, după ce au fost eliberați din captivitate ca urmare a schimburilor de prizonieri dintre Ucraina și Rusia. Mărturiile lor au fost documentate de Inițiativa Media pentru Drepturile Omului.
Doi luptători din Brigada a 12-a de Forțe Speciale „Azov” a Gărzii Naționale a Ucrainei, Dmitri Kanuper și Ivan Bocikarev, cu care a stat Graty de vorbă după eliberare, au petrecut un an la Taganrog, începând de la finalul lui septembrie 2022. Conform mărturiilor foștilor prizonieri, angajații arestului preventiv îi băteau de fiecare dată în timpul inspecțiilor, care aveau loc de două ori pe zi, precum și la interogatorii, și foloseau diverse metode de tortură, printre care șocurile electrice, înfometarea și asmuțirea câinilor pe ei. Prizonierilor li se refuzau îngrijirile medicale.
„Pur și simplu băteau pe toată lumea la rând. Aia era, voiau să se distreze. Devine atât de absurd, încât uneori ți se pare că ești într-un loc dement, unde niște oameni bolnavi psihic au primit mână liberă să facă orice vor. Și asta te face s-o iei razna”, spune Ivan Bocikarev.
Conform acestuia, bătăile erau administrate mai ales de membri ai forțelor speciale din cadrul Serviciului Federal pentru Executarea Sentințelor (FSIN), care lucrau pe ture în penitenciar. Echipele se schimbau în fiecare lună: veneau din instituții penitenciare din alte regiuni ale Federației Ruse, mai ales din Mordovia și Sahalin. Dar metodele lor de lucru erau aceleași.
Luptătorii mai spun și că au auzit țipetele altor prizonieri, care erau interogați de anchetatori în birourile acestora.
„La etajul doi, oamenii ăștia, angajații FSIN, aveau o cameră de recreere, unde să-și facă sandvișuri, aveau frigider, o masă, un radio. Ofițerii FSIN făceau interogatorii neoficiale acolo. Și o dată am auzit o femeie pe care o interogau, pe geam. O femeie care țipa”, spune Dmitro Kanuper.
Interogatoriile erau susținute și de ofițeri ai FSB și ai Comitetului de Investigații, care foloseau, la rândul lor, tortura, pentru a extrage mărturiile necesare de la prizonieri.
Dmitri Kanuper își amintește condițiile din celule: înghesuite, sufocante, supra-aglomerate. Femeile erau ținute separat.
Conform luptătorului, în septembrie 2024 rămăseseră în arestul preventiv din Taganrog doar prizonierii de război aflați sub anchetă sau deja condamnați. Comitetul de Investigații al Federației Ruse deschide la scară amplă cazuri împotriva prizonierilor ucraineni de război, pe care-i acuză de crime de război și implicare în organizații teroriste. Mărturiile și confesiunile sunt obținute prin tortură. Procesele au loc fie la Rostov-pe-Don, fie în Donețkul ucrainean, aflat sub ocupație rusă. Activiștii ucraineni pentru drepturile omului consideră această practică o încălcare a Convenției de la Geneva privind tratamentul prizonierilor de război.
„Pasează cazul de la unii la alții, ne spun că Victoria n-a fost la Taganrog”
La finalul lui august 2024, Victoriei Roșcina i s-a permis să-și sune părinții din arest preventiv. După cum a relatat ulterior Ievghenia Kapalkina, avocata familiei Roșcina și membră a organizației pentru drepturile omului Ukrainian Legal Advisory Group (ULAG), Victoria era veselă, spunea că i s-a promis că va fi eliberată într-un schimb de prizonieri dintre Rusia și Ucraina.
Însă, conform avocatei, Victoria a dispărut de pe 8 septembrie 2024. Jurnalista nu s-a numărat printre civilii ucraineni eliberați de Rusia în septembrie anul trecut.
Pe 10 octombrie 2024, tatăl jurnalistei, Vladimir Roșcin, a primit o scrisoare din partea Ministerului Apărării din Rusia, datată 2 octombrie și semnată „V. Koch”. (Semnătura îi aparține probabil maiorului general Vitali Koch, șef-adjunct al direcției principale a poliției militare a Ministerului rus al Apărării.) Scrisoarea îl informa de moartea Victoriei în arest pe 19 septembrie 2024, dar Rusia nu a confirmat informațiile până la data publicării.
Vladimir a continuat să scrie către diverse autorități, dar fără răspuns.
La jumătatea lui decembrie 2024, tatăl Victoriei a primit o scrisoare de la Comitetul de Investigații al Rusiei în care se spunea că moartea Victoriei nu va fi cercetată penal în Rusia. La finalul aceleiași luni, bărbatul a mai primit o scrisoare – semnată de directorul centrului de detenție din Taganrog, Alexander Ștoda – care afirma că, conform documentelor Serviciului Federal pentru Executarea Sentințelor, Victoria Roșcina nu era sub nicio formă deținută acolo în arest preventiv.
„Am apelat la toată lumea: la FSB, la Comitetul de Investigații, peste tot. Pe 23 februarie [2025, n.red.], am primit două scrisori – de la Comitetul de Investigații și de la FSIN, că Victoria nu apare înregistrată nicăieri. (...) Pasează cazul de la unii la alții, ne spun că Victoria n-a fost la Taganrog”, spune Volodimir Roșcin.
„Investigația ia în calcul simultan și varianta în care Victoria e în viață și cea în care a murit”
În Ucraina, investigația asupra cazului Victoriei Roșcina este în curs de desfășurare. Se ea se ocupă Procurorul General (PGU), pentru că jurnaliștii sunt considerați grup vulnerabil al populației civile, protejat prin stipulările Convenției de la Geneva, după cum notează Irina Didenko, șef-adjunct al departamentului de cooperare legală internațională al PGU.
Conform acesteia, momentan este imposibil de stabilit în ce măsură poate fi considerată scrisoarea primită de Volodimir Roșcin de la Ministerul rus al Apărării, în octombrie anul trecut, o poziție oficială a Federației Ruse. Asta pentru Ucraina a suspendat relațiile diplomatice cu Federația Rusă.
„Investigația ia în calcul simultan și varianta în care Victoria e în viață și cea în care a murit. De aceea, procedurile penale combină cele două abordări. În primul rând, din momentul dispariției victimei a fost declanșată o investigație, conform Părții 1 al Articolul 438 al Codului Penal al Ucrainei. Iar după scrisoarea trimisă de Ministerul rus al Apărării tatălui Victoriei, a fost înregistrată o altă procedură, în baza posibilului deces, care se califică la partea mai gravă a acelui articol – Partea a 2-a a Articolului 438 al Codului Penal al Ucrainei (încălcări ale legilor și obiceiurilor de război, precum și crimă cu premeditare). Sunt luate în calcul toate variantele posibile, inclusiv tortura și relele tratamente, neasigurarea îngrijirilor medicale, moartea din cauza condițiilor rele de detenție etc.”, spune Didenko.
Cele mai valoroase mărturii, care pot face lumină asupra a ceea ce s-a întâmplat cu jurnalista deținută ilegal, conform PGU, sunt cele ale prizonierilor și ostaticilor civili eliberați.
„În procedurile legale în care sunt implicați, acești oameni au statutul de victime, iar raportat la alți cetățeni ucraineni de martori. Adică îi tratăm cu foarte mare atenție pe parcurs, pentru că și ei, la rândul lor, sunt victime în procese. Aproape toți deținuții sunt supuși unei forme sau alteia de tortură, tratament inuman și încălcare a altor drepturi și și ei, la rândul lor, au nevoie de o lungă perioadă de reabilitare după ce se întorc”, spune Irina Didenko.
În cazul Victoriei Roșcina, aceste mărturii ne-au permis să confirmăm parcursul jurnalistei, să infirmăm anumite versiuni ale celor întâmplate, precum și să confirmăm că a fost în detenție, respectiv în ce condiții a fost deținută.
„Autoritățile ruse sunt responsabile pentru toate morțile în arest”
Bohdan Ohrimenko, directorul Secretariatului ucrainean al Sediului de Coordonare pentru Tratamentul Aplicat Prizonierilor de Război, a confirmat într-un interviu pentru Ukrinform că Rusia agrease eliberarea Victoriei Roșcina într-un schimb de prizonieri toamna trecută, pentru ca apoi să refuze s-o elibereze, fără nicio explicație.
„I-au amânat data întoarcerii de mai multe ori. În perioada aceea au avut loc mai multe schimburi. A fost unul pe 24 august, când am înapoiat noi militari ruși. Apoi au fost două schimburi consecutive – pe 13 și 14 septembrie. În unul dintre ele erau și civili. Dintr-un motiv necunoscut, partea rusă nu a fost de acord să o transfere atunci”, a spus Ohrimenko.
Conform acestuia, după ce tatăl jurnalistei a primit scrisoarea de la Ministerul rus al Apărării care-l informa cu privire la moartea ei, partea ucraineană a cerut în repetate rânduri Rusiei să-i returneze corpul, pentru a fi îngropat. Însă Rusia ignoră aceste cereri.
„Lucrăm încontinuu la returnarea trupului Victoriei. Încercăm să convingem cealaltă parte să-l returneze. Abia după aceea vom putea spune ceva, momentan doar dăm glas unor presupuneri”, a punctat Ohrimenko.
Ca răspuns unei cereri din partea Graty, Biroul Avocatului Poporului din Ucraina a raportat că a contactat-o pe Tatiana Moskalovka, comisar rus, pentru a confirma sau infirma moartea jurnalistei, însă nu a primit niciun răspuns până la data publicării. Nu au fost furnizate nici informații cu privire la returnarea trupului Victoriei Roșcina. Nici ONU și nici Comitetul Internațional al Crucii Roșii, către care i-a redirecționat comisarul, nu au răspuns.
Pe 24 februarie 2025, raportorii speciali ai ONU au publicat o declarație comună de susținere a victimelor agresiunii rusești, în care este menționat și numele Victoriei Roșcina.
Conform datelor ONU, de-a lungul celor trei ani de invazie totală, Rusia a returnat corpurile a doar 160 de ucraineni morți în închisori rusești, cu toate că numărul real de morți e mult mai mare.
„Autoritățile ruse sunt responsabile pentru toate morțile în arest, inclusiv pentru moartea Victoria Roșcina, jurnalistă ucraineană și apărătoare a drepturilor omului. De aproape șase luni, acestea au refuzat să returneze cadavrul familiei ei din Ucraina, astfel încât să poată avea loc o anchetă independentă asupra cauzei și împrejurărilor morții ei. Toate decesele în arest trebuie să fie investigate independent, în conformitate cu standardele internaționale, pentru a stabili adevărul și a îi trage la răspundere pe cei responsabili”, se arată în document.
În aceeași zi, Victoria Roșcina a devenit una dintre cei doi laureați ai premiului pentru drepturile omului Homo Homini, decernat în Republica Cehă.
Updates, 4 iunie 2025
În februarie 2025, rămășițele Victoriei Roșcina au fost repatriate de către Federația Rusă, însă această informație a fost dată publicității abia la săptămâni bune după. The Guardian, care a publicat o amplă investigație despre cazul jurnalistei ucrainene la finalul lunii aprilie 2025, a lansat o serie intitulată The Viktoriia Project, care continuă să investigheze dispariția ei.
Examinările medicilor legiști au dezvăluit semne ample de tortură, printre care arsuri electrice, plăgi înjunghiate, un os rupt la gât și părți lipsă ale corpului, cum ar fi creierul, globii oculari și o parte a traheei femeii. Conform experților, este posibil ca acestea să constituie tentative de a ascunde adevărata cauză a morții, despre care se presupune că ar fi survenit prin strangulare sau sufocare. Data probabilă a morții este 19 septembrie 2024, în timpul transferului Victoriei de la Taganrog la Moscova, unde ar fi urmat să fie inclusă într-un schimb de prizonieri.
Odată ce decesul jurnalistei a fost confirmat, autoritățile ucrainene au reclasificat moartea Victoriei Roșcina drept crimă de război. Mai multe organizații internaționale, printre care UE, UNESCO și Reporteri Fără Frontiere au cerut investigații independente ale morții ei.
Articolul original a fost scris de Anastasiia Moscviciova, Tetiana Kozak și Olexii Aruian.
Dacă dețineți informații despre Victoria Roșcina sau despre orice alt jurnalist ucrainean ucis sau reținut de Rusia, puteți scrie la adresa de e-mail securizată a Reporteri Fără Frontiere: ua-investigation@rsfsecure.org
Acest material a fost produs cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Țărilor de Jos.
Imagine principală: Viktoria Roșcina, captură de ecran dintr-un video pentru hromadske.ua
