Carte / Război în Ucraina
„Jocul se numește «Război»”. Jurnal dintr-un subsol din Harkiv
Scena 9
Olga Grebennik are 35 de ani, e mamă, soție, fiică, artistă și scriitoare. E un om a cărui viață a fost ruptă în două.
Olga Grebennik are 35 de ani, e mamă, soție, fiică, artistă și scriitoare. E un om a cărui viață a fost ruptă în două.
O conversație între o istorică americană și Volodimir Rafeenko, unul dintre cei mai importanți scriitori ucraineni de război.
O artistă ucraineană are grijă pe timp de război de persoane cu dizabilități mintale, alături de soțul ei. Cum se descurcă?
Ce rol mai joacă „marea cultură” într-un mare război? Un dialog cu traducătoarea Justina Bandol despre Rusia.
Ce am aflat într-o lună și un pic de voluntariat în Gara de Nord, unde i-am ajutat pe refugiații ucraineni.
Cinci prieteni documentariști călătoresc în jurul Mării Negre. Patru dintre ei sunt acum în război.
Tanya Shelepko, regizoare de teatru care a ales să rămână în capitala Ucrainei de la începutul invaziei rusești, vorbește despre importanța de a rămâne om și despre ce îi rămâne de făcut unui artist în vremuri de război.
O profesoară de franceză care s-a născut și a trăit toată viața la Kiev reface drumul fugii sale dintr-un „acasă” unde speră să se poată întoarce cândva.
Când îi ai în grijă pe cei care fug de război, voluntariatul e munca a o mie de slujbe.
Un reportaj din Basarabia de sud.
Andrei Kurkov, probabil cel mai cunoscut scriitor ucrainean de azi, tradus în 65 de țări, și președinte al PEN Ucraina, a fost prezent la București, în cadrul unui turneu internațional de întâlniri cu publicul pe timp de război.
Am petrecut câteva zile și în Cracovia, oraș cu o populație de 750.000 de oameni și în care se află acum aproape 200.000 de refugiați din Ucraina.
Povestea unui tânăr ucrainean de 26 de ani, despre război, prizonierat și Cernobîl.
Rabka este o mică stațiune balneoclimaterică din sudul Poloniei, cu o populație de 13.000 de locuitori. De când a început războiul, aici au ajuns deja peste 2.000 de refugiați din Ucraina, iar asta a schimbat complet fața orășelului.
Mihai Cojuhari a învățat să tundă a doua zi după ce-a ajuns ca student la Cluj, acum 32 de ani. S-a întors acum pentru a-și ține familia departe de războiul din Ucraina.
Cum vede războiul Eva Raiska, traducătoare, jurnalistă și scriitoare aflată în vestul Ucrainei.
Rusia lui Putin este azi un front de luptă împotriva cuvintelor purtătoare de gândire și opinie, de „esență de om”.
Mikhail Palinchak (n. 1985) documentează războiul care-i distruge țara.
Citiți un interviu cu unul dintre cei mai apreciați istorici români, despre gesturile lui Putin și ale armatei sale.
Am fost la granița de la Palanca și la Chișinău să documentez atât eforturile oamenilor care au reușit să scape de gloanțe, cât și ale celor care îi primesc.
Și dacă supraviețuiește, și dacă nu supraviețuiește acestui război, președintele Zelensky va fi cu siguranță autorul unei meta-meta-performanțe.
Au lucrat o viață întreagă în film și televiziune, au documentat povești despre foamete și război, au călătorit și filmat în tot spațiul ex-sovietic. Pe 24 februarie 2022, războiul a venit peste ei.
„Sunt foarte furioasă: pentru absolut fiecare viață luată. Războiul o să ne țină pământul și economia devastate mult timp de-acum încolo, iar oamenii de rând vor fi printre cei mai afectați.”
Cu ce argumente, cum și de unde ar putea Rusia să lanseze un atac asupra țării vecine?
Femeile care apelează la două clinici ginecologice din Moldova sunt speriate cu informații false despre avort, în încercarea de a le convinge să păstreze cu orice preț sarcinile nedorite.
La Salonul de Proiecte, peste 400 de imagini încearcă să răspundă la întrebări despre cum apar femeile și bărbații în fotografii din România secolelor XIX-XX.
Două treimi dintre cei care au rămas șomeri în România de la începutul pandemiei sunt femei. Am vrut să aflăm de ce arată astfel cifrele și cum s-au descurcat câteva dintre persoanele incluse în aceste statistici.
Activista pentru drepturile femeilor care redactat plângerea penală împotriva vloggerului „Colo”, care instiga la violență împotriva femeilor, povestește despre valurile de ură pe care le-a primit de la urmăritori ai acestuia.
Scriitoarea Elena Vlădăreanu a invitat șapte scriitoare, artiste și regizoare să vorbească despre modelele feminine din viețile lor.
Chiar dacă azi dreptul femeilor de-a vota ni se pare un dat, în interbelic s-au dat lupte grele pentru obținerea lui. La 80 de ani distanță, am răsfoit publicații ale vremii ca să aflăm mai multe despre asta.