Trimitem către tine un mesaj într-o sticlă. Are forma unui almanah în care am adunat un echipaj de jurnaliști, fotografi, cercetători, scriitori, artiști și filosofi, să vorbim despre fricile, speranțele, întrebările, științele și artele cu care ne pregătim de viitor.
Numărul trecut din Scena9, în care ne uitam la ultimii 30 de ani de schimbări, a fost creat de oameni aproape unii de alții. Pe cel de acum l-am construit de la distanță, orbecăind prin redacția virtuală.
Într-o vreme când prea multe dispar, se amână și se anulează, am făcut tot posibilul să creăm un obiect palpabil, din hârtie și cerneală, care poate călători de la unii la alții, atunci când noi nu putem ajunge. L-am colorat în negru și roz, dar știm că viitorul nu-i nici una, nici alta; ci în toate nuanțele dintre ele.
Scena9 nr. 3 înseamnă 33 de materiale, scrise, desenate și fotografiate de 43 de autoare & autori, pe 208 pagini meșterite până în cele mai mici detalii.
Uite câteva dintre explorările pe care ți le-am pregătit în almanahul nostru improbabil:
- Un eseu-terapie despre cum înveți să trăiești după un accident de mașină care te aduce în apropierea morții. Jurnalista Andrada Lăutaru își scrie povestea, Alina Marinescu o ilustrează.
- O analiză în care Skeptic Pengus, cercetător român în biologie moleculară, explică cum te poți lupta cu o criză medicală gravă, în țara unde bugetul pentru științe tinde spre zero.
- Un reportaj în care jurnalista Delia Marinescu și fotograful Bogdan Dincă călătoresc într-o comunitate alternativă din Munții Apuseni, unde vin să trăiască oameni obosiți de zgomotul vieții la oraș. Ce primesc la pachet cu liniștea?
- Un dicționar al pandemiei, explicată în 100+ de cuvinte de 10 cercetători și jurnaliști, care s-au jucat serios. Coordonatorul misiunii: Constantin Vică.
- Răspunsuri la întrebarea „Ce se întâmplă când dăm încrederea pe supraveghere?”. Jurnalista Venera Dimulescu face un inventar al uneltelor cu care ne urmărim unii pe alții, ilustrat de Offender Studio.
- Experiențe ale unora dintre oamenii care au fost umiliți pe netul românesc în ultimul an, când ura a devenit o ocupație la ordinea zilei. Un articol de Medeea Stan, ilustrat de Dragoș Boțcău.
- O colecție de ipoteze despre cum se vor transforma intimitatea și sexul odată cu noua distanțare sexuală. Textul îi aparține jurnalistei Ioana Pelehatăi, iar ilustrațiile artistei Wanda Hutira.
- O expediție prin păduri, mlaștini și pe plaje, în căutarea celor mai mici specii de plante de la noi aflate pe cale de dispariție. Exploratoare prin text și fotografie, Ioana Cîrlig.
- O întâlnire cu paznicii vremii de la stația meteo aflată pe Vârful Omu. Despre ce înseamnă să măsori vremea mereu schimbătoare și să trăiești mereu în izolare, a scris jurnalistul Ionuț Sociu. De imagini s-a ocupat fotograful Vlad Petri.
- O povestire SF despre cum ar putea arăta România în 2120, scrisă de Adrian Mihălțianu și ilustrată de Sorina Vazelina.
- Interviu cu un „robot”: după ce-a învățat limbajul omenesc și a citit mai toți înțelepții lumii, Philosopher AI stă de vorbă cu jurnalista Andra Matzal despre specia care l-a creat. Ilustrații de Andreea Hoha.