Într-o Europă fracturată și dezorganizată din cauza unei crize de identitate, festivalul de muzică Europavox adună în Clermont-Ferrand, Franța, cele mai underground, trending și hip trupe, din mai toate zonele culturii muzicale - pop, disco, electro, rap, hard-rock, indie -, culese din 21 de țări europene.
Timp de trei zile pe an, orășelul, inofensiv și fără prea mare magnet pentru turiști (cu excepția celui mai important festival de scurtmetraje din Europa și-o catedrală cenușie construită din rocă vulcanică), reunește 40 de mii de francezi, rockeri supărați, rapperi cocalari, staruri pop și hipsteri depresivi de toate vârstele.
Spațiul pentru concerte înseamnă o sală cu două scene și încă o scenă afară, în parc, printre copaci și standuri cu băutură, rulote cu mâncare și buticuri cu chilipiruri. Festivalul e la a unșpea ediție, organizatorii primesc finanțare de la Uniunea Europeană, bani cu care-și plătesc costurile logistice, angajații, artiștii și, norocul meu, adună o comunitate de jurnaliști ca să-și dea cu părerea despre festival și despre viitorul muzicii europene.
Așa că iată-mă în inima Franței. Merg pe lângă o pistă de biciclete, pe bulevardul principal al orașului, și dau în parcarea de lângă parcul Place du 1er Mai. O gașcă de nigerieni ascultă muzică la telefon, râd zgomotos și vând hașiș pe șestache, panicați să nu-i vadă garda.
De pe o scenă mică, ascunsă de copaci, se aude o trompetă de jazz pe un ritm de electro-pop. „Suntem Golan din București!” - zice tipul de la clape, iar tobele sună a ceva tropical, pentru zilele de vară și petrecerile de pe acoperișurile blocurilor înghesuite prin cartiere. Suflet să n-ai să nu dansezi pe sound-ul bucureștenilor.
Raze de lumină violet dansează pe ritmul electro-disco al trupei franțuzești Breakbot. Sala mare de concerte e plină de oameni, dar aerisirea merge bine, sunetul se aude clar, iar cuplurile dansează ca-n filmele de la Hollywood cu adolescenți, „You know you're such a good boy, good boy / I want to make you my toy, my toy.” Solourile de chitară triumfă peste trompete și pian, iar tipa de la voce, un personaj pin-up, împarte vorbe dulci.
Urmează Gramatik, băiatu’ e din Slovenia, dar sintetizatoarele lui sună a funk/downtempo/hip-hop american. Are groove, pian de jazz, bass gros, trompeta o ia razna, lumea după ea, beat-ul curge, toată sala e adunată într-un flow comun, „Time and time waits for no man / And I ain't got time to shake your hand”, o fetișcană cu șapcă și ochelari dansează spasmo-robotic, ca Elaine în Seinfeld.
Afară, la țigară, o franțuzoaică cu ochii galbeni îmi povestește că a fost la Sunwaves 2015, cea mai mare duduială de pe litoralul românesc. „Scena de techno din România este printre preferatele mele. Îmi place că party-ul este construit ca o poveste, mă poartă prin mai multe stări, fără o destinație clară.” Mă întreabă dacă fumez și aprinde un cui. „Techno, pill-uri și Marea Neagră”, încheie zâmbind.
Surpriza mea a fost să-l găsesc în sala mică pe Populous, producătorul italian de muzică electronică. L-am descoperit anul trecut, pe-un blog de muzică dubioasă și nu i-am mai dat drumu’. Tipu’ produce sub label german piese care combină muzica ambientală cu percuția de clubăreală. Sound-ul programatorului e abstract, dramatic, lin, live când bate la pad-uri și, cel mai important, dansabil. Așa că mă bâțâi ștrengărește pe beat-ul ăsta nebun.
În parc, unde cânta Golan mai devreme, își face încălzirea trupa experimental-pop Mynth. Doi gemeni, frate și soră, el pian și sintetizatoare, ea voce și mixer, cântă pentru un public mic, dar încântat să le descopere chelcășozul. „Sună a Portishead combinat cu Nine Inch Nails. Doar că mai bine.” - îmi șoptește amicul meu austriac, dar nu știu dacă să-l cred pe cuvânt, tipul a luat o doză juma de LSD și se crede doctor în muzică.
Mai iau o bere și mă întorc în sala mică. Clădirea e zguduită de un urlet de durere și-un instrumental soră cu moartea. The Canyon Observer, din Slovenia, este o mașinărie de post black metal atmosferic. Vocalul, un lungan tatuat și cu găuri în urechi, zbiară prin public, iar trupa lansează groază și întuneric de pe scenă. În sală sunt rockeri, hipsteri și corporatiști la costum, toți își dezlănțuie emoțiile în vortextul negru al slovenilor.
Afară, lângă un burger van cu burgeri delicioși cu brânză albastră, o blondă cântă pe treptele din fața clădirii. Bărbosul de lângă ea o acompaniază la chitară, zdrăngăne cover-uri după Grease, în timp ce în fața lor dansează o fetiță cu trotineta.
Am obosit, dar e oboseală sănătoasă - mă simt împlinit. E 5 dimineața, îmi pun căștile, ► Daydreaming și-o iau spre hotel. Europavox îi adună de prin toată Europa pe cei mai buni dintre cei mai necunoscuți muzicieni, într-un amalgam de genuri muzicale.
„Europa înseamnă diversitate, asta ne face mai puternici și mai bogați”, spune fondatorul festivalului, François Missonnier.
Nu-mi fac iluzii, un concert nu o să-i liniștească pe extremiștii europeni, n-o să ofere siguranță refugiaților și n-o să facă pace între ruși și englezi, dar Europavox pune cultura și muzica pe primul loc, încurajează diversitatea și ne face oleacă mai europeni.
Foto main: Sophie Hébert & Matthieu Loizelet
