Istorie / Holocaust
Noi n-am văzut nimic
Vlad Odobescu, Marin Raica
Devastarea cimitirului evreiesc de la marginea Hușului scoate orașul din amorțeală. Să fie vremea unei confruntări cu propria istorie?
Devastarea cimitirului evreiesc de la marginea Hușului scoate orașul din amorțeală. Să fie vremea unei confruntări cu propria istorie?
La Sighetu Marmației, pe lângă Memorialul Victimelor Comunismului, mai e o istorie mai puțin cunoscută. Andreea Chirică a mers acolo să vorbească și să deseneze cu puștii despre asta.
Pe fondul distrugerii a 73 de morminte din cimitirul evreiesc din Huși, la mijlocul lunii martie, și a declarațiilor antisemite ale viceprimarului Capitalei, scoatem la lumină o istorie mai puțin cunoscută despre memorie și oameni.
_(1)_thumb.jpg)
Stația finală pentru primul „tren al morții” care a plecat din Iași după pogromul din 29 iunie 1941 a fost Călărași.
Una dintre supraviețuitoarele ghetoului de la Mostovoi, Transnistria, unde au fost omorâți zeci de mii de evrei, își amintește infernul prin care a trecut.
Citiți un fragment dintr-un interviu cu Hannah Arendt, unul dintre cei mai importanți gânditori din ultimul secol.
★★★★★☆☆☆☆☆ În filmul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, o regizoare tânără pregătește un spectacol în Piața Constituției despre masacrul evreilor de la Odessa (unde în jur de 18 000 au fost uciși de armata română).
Am fost la o conferință despre masacrul evreilor la Odessa - un episod din istoria României în al Doilea Război Mondial de care ne ferim să ne-aducem aminte.
Éric Vuillard a primit anul trecut cel mai important premiu literar din lumea francofonă pentru romanul „Ordinea de zi”, un comentariu răvășitor asupra ascensiunii nazismului în Europa.
Într-una dintre cele mai puternice cărți din secolul 20, un supraviețuitor al Auschwitzului se întreabă dacă-ți poți păstra umanitatea într-un loc al dezumanizării.
Am ales să povestesc un episod mai puțin cunoscut din participarea României la Holocaust. Cu precizarea că articolul conține detalii dure, care nu pot fi citite de oricine.
★★★★★☆☆☆☆☆ „Austerlitz” e un documentar observațional care înregistrează vizitele turiștilor la lagărele memoriale de la Dachau și Sachsenhausen.
Astăzi vorbim mai mult și mai deschis despre Holocaust și antisemitism. Dar și iudeofobia face din nou ravagii și probabil nu a dispărut niciodată, doar a fost ținută ascunsă.
★★★★★☆☆☆☆☆ În „Țara moartă”, Radu Jude încearcă să reconstituie parcursul epopeic grotesc al genocidului evreilor din România, construind un tip de documentar radical derivat din found-footage.
Avem mai multe lucruri în comun decât ne-am închipui cu Brunhilde Pomsel, ultima supraviețuitoare din aparatul regimului nazist.
Acesta este un text scris de un istoric despre un film experiment care scutură istoria.
Pe 27 ianuarie a fost Ziua internațională de comemorare a victimelor Holocaustului, așa că am întocmit o listă de cărți scrise pe marginea acestui eveniment traumatic al secolului trecut.
★★★★★☆☆☆☆☆ „București 41 tur-retur” nu este un spectacol de teatru clasic, dar e o lecție foarte bună de istorie uitată.
Am fost la prima expoziție colectivă de artă contemporană pe tema Holocaustului din România.
Mihail Sebastian face foarte bine. „De două mii de ani” a fost publicat de curând în colecția Modern Classics de la Penguin.
★★★★★☆☆☆☆☆ O expoziție-reper despre artiștii români care au expus în Scoția în timpul comunismului recuperează nu doar un capitol vital din istoria artei, ci și din politicile culturale ale statului român din acei ani.
★★★★★☆☆☆☆☆ O expoziție esențială despre unii dintre cei mai valoroși artiști români, nevoiți să emigreze după ce comunismul le-a îngreunat viețile și confiscat libertatea. Despre durerea de dinainte și de după ruptură.
Într-un moment istoric în care în România pare să se instaureze autoritarismul, expoziția „The Influencing Machine” pare să se afle într-un acord periculos cu agenda politică a zilei.
O lucrare de artă în spațiul public devine atracție locală, magazin de suvenire și scoate la lumină o harababură imobiliară.
★★★★★☆☆☆☆☆ Din munca artistului Ion Bitzan, a cărui retrospetivă o puteți vedea la MNAC, cea mai interesantă pentru mine e munca lui pentru propagandă, și pentru că în ea pot vedea o parte din trecutul țării mele.
Un artist pe care l-am descoperit în ultimul an, ale cărui lucrări aduc pe pânză viața oamenilor invizibili.