De prima taxă care mi-a fost adusă la cunoștință am râs. Eram la școală, într-o bucată veselă a orei de istorie, și proful ne-a zis că dinainte să fie familiarizați cu ecologia, înaintașii noștri plăteau fumăritul, o dare pentru fiecare coș de fum din gospodărie. Au trecut secole de-atunci, iar taxele s-au lipit tot mai bine de viețile noastre sofisticate. În Bistrița există o taxă pe umbrire, plătită de către proprietarii animalelor care pasc pe pășunile de lângă pădure și astfel împiedică razele soarelui să mângâie pământul de lângă ele. Acesteia i se adaugă taxa pentru fiecare scară de acces la spațiile comerciale de la parterul blocurilor sau taxa pe cărucioarele cu mărfuri plimbate prin același oraș Bistrița. Mai puțin amuzante sunt alte specii de dări răspândite pe tot cuprinsul țării: impozitul pe venit și taxa pe valoare adăugată alimentează din plin statul român, cu toate ale sale. 

Tibi Țîrcomnicu (Tibith), video game artist stabilit la Londra de vreo patru luni, calculase la un moment dat că a dat la stat peste 20.000 de lei din salariu de-a lungul ultimului job din România, vreme de-un an și o lună. Frustrarea lui Tibi s-a transformat într-un joc indie pe nume Don’t Tax Me, Bro!. L-a desenat și l-a animat singur, iar Tony Baboon a adăugat sunetele și muzica. 

Don’t Tax Me, Bro! e un joc runner clasic, atâta doar că eroul său fuge de polițiști și încearcă să adune cât mai mulți bani pe care să-i țină departe de stat. De-a lungul traseului, contribuabilul află însă că fiecare părticică de oraș conspiră împotriva sa. 

Între altele, am vorbit cu Tibi Țîrcomnicu despre cum jocurile pot trata cu lejeritate subiecte grele și despre cum pot ele țese poduri între tabere aparent de neîmpăcat.  

Scena9: De unde ți-a venit ideea jocului? Vreo experiență personală? 

Tibi Țîrcomnicu: Da, multe, lunare. (Râde) În primul rând, am vrut să fac un joc simplu din punct de vedere tehnic. Și ce-i mai simplu decât un runner? Am vrut să iau modelul cât mai standard, cât mai clasic, cât mai ușor de făcut într-un timp scurt. În ceea ce privește tematica jocului: a pornit de la faptul că urăsc taxele, urăsc să mi se fure bani lună de lună. M-am gândit cum ar fi să introduc tematica asta într-un joc fără să fie politic în vreun fel sau altul. Am fost super-curios să văd cum răspund oamenii la genul ăsta de mesaj. Se cheamă Don't Tax Me, Bro!, dar cumva mesajul e voalat, în sensul că până la urmă e doar un runner și poți să te uiți și la partea asta, că fugi de taxe. 

Ai făcut vreun calcul legat de câți bani ai dat la stat de când te-ai angajat prima dată? 

Făcusem un calcul la un moment dat, dar încerc să nu mai fac asta ca să nu mă deprim. Am făcut un calcul cu cât mi se lua mie din salariu, când eram încă în România. Și ajunsesem la ultimul job, unde am lucrat un an și-o lună, la 20.000-30.000 de lei. Mulți, oricum.

Ca diferență față de ce e în Marea Britanie?

Este destul de similar aici. Socialismul prinde rădăcini, ca peste tot în lume. Mai ales în Vest, unde n-a fost implementat la magnitudinea la care a fost în Est. Și oamenii sunt cumva înamorați de idee. Aici există taxe progresive: cu cât câștigi mai mult, banii care trec de-un anumit prag sunt impozitați la o cotă din ce în ce mai mare, până se ajunge ca unele firme să dea și aproape 50% din venituri la stat lunar. Mie mi se pare tiranic. 

Să înțeleg că nu din cauza taxelor ai plecat, totuși. 

Nu a taxelor în mod direct. Să zicem că principalul motiv a fost economic, dar nu neapărat din cauza taxelor. 

Pare cumva că și orașul conspiră la pedepsirea ta

Sunt multe jocuri care pornesc de la genul ăsta de preocupări? E vreo tendință ca oamenii să ilustreze prin jocuri probleme pe care le-au avut?

Dacă e, nu cred că am văzut-o. Mi-a plăcut ideea asta, să fie despre ceva real: nu-mi plac jocurile care se inspiră din alte jocuri care se inspiră din alte jocuri și tot așa. Și vizual, și ca tematică, nu prea am văzut să fie inspirate dintr-o frustrare personală care să aibă și un background politic sau economic. Ar mai fi Black The Fall, care e despre comunism. 

Cât a durat producția efectivă a jocului?

Șapte-opt luni. Mai mult decât aș fi crezut. 

Povestește-mi un pic despre acțiunea jocului. Ce trebuie să facă personajul principal și cine-l împiedică să facă? 

Jocul n-are niciun fel de cut scenes sau intro, totul se petrece în game play. E foarte repetitiv, ca orice runner, în sensul că tot ce trebuie să faci e să alergi cât mai mult, obținând cât mai mulți bani și evitând taxele cât mai mult timp posibil sau pe-o distanță cât mai mare. Sunt mai multe metrice după care poți să judeci succesul jucătorului, dar sfârșitul e întotdeauna la fel: ești prins de poliție, banii ți se confiscă și trebuie s-o iei de la capăt, din apartamentul tău foarte românesc, foarte sărăcăcios. 

Aș adăuga că nu doar că te prinde poliția, dar îți mai cade și câte un ghiveci în cap. 

Da, sunt tot felul de obstacole. Te urăște totul în jur: câinii te mușcă, îți cad lucruri în cap, pisici, cazi în hăuri, sari peste Dacii. 

Am remarcat peisajul în care se desfășoară acțiunea. Cum ai pus elementele astea laolaltă?

În termeni de design nu a fost un super-plan. Eu am stat în Berceni doi ani și pe deasupra din Pitești, care arată și mai comunist decât Berceniul. Nu-i un shortage de inspirație acolo: vezi țeava galbenă, vezi contorul de gaz, sunt blocurile în paragină, câinii pe stradă. A fost o treabă cumulativă. N-a fost un plan, cât mai degrabă o colecție de mici insight jokes pentru români și locuitorii din mai toate țările din fostul bloc comunist. Am încercat să bag cât mai multe.

Ai percepția asta asupra orașului românesc ca un mediu foarte agresiv, în care ți se pot întâmpla tot felul de lucruri. 

Din ce-am făcut, pare cumva că și orașul conspiră la pedepsirea ta. Cumva am o opinie personală că există multă ostilitate din partea societății. Oricât de hipster ar suna treaba asta. 

Despre Europa de Est: am trecut, ca nații, prin același tip de rău

Cam cine a descărcat jocul ăsta, din câte știi?

Nu pot să vorbesc despre copiile piratate, care sigur sunt folosite de peste 90% din toți jucătorii. Oficial, din statisticile la care am eu acces, am observat că pe primul loc sunt jucători din America, iar după America sunt Rusia și China la cumpărări.  

Faptul că e Rusia acolo ne spune ceva.

A, da, am remarcat mulți est-europeni. Vizual e foarte ușor de recunoscut de către toți cetățenii Europei de Est, iar probabil pentru vestici e ceva exotic. 

Tu ai și branduit jocul ca est-european, prin prezentarea pe care i-ai făcut-o. 

Am scris „est-european” de multe ori. Dacă asta înseamnă branduit, atunci da. (...) Am trecut, ca nații, prin același tip de rău, de totalitarism. Și e un fel de frăție în treaba asta. E o identitate comună care s-a format, de voie, de nevoie. 

Spuneai mai devreme că jocul a fost piratat în mare măsură. Cum te raportezi tu la asta? 

Sunt un pic ambivalent. Pe de-o parte, mi se pare o măsură a succesului că a fost piratat din a doua zi după lansare. E suficient interes vizavi de un produs pe care l-am făcut ca să fie efortul băgat în a-l pirata și a-l pune pe site-uri. Pe de altă parte, normal că m-am ofticat, pentru că banii ar fi putut ajunge la mine. Dar din nou, pe de încă o altă parte, oamenii care piratează de obicei nu cumpără. Acuma-s destul de împăcat cu ideea și consider un soi de compliment ciudat că s-a piratat. Plus că aș fi ipocrit să pretind ca de la mine să nu pirateze nimeni, dar eu să piratez câteodată. 

Un joc despre a nu fi taxat e furat.

Da, au fost foarte multe comentarii. Dar a trebuit să insist că taxele sunt foarte diferite de prețuri, în sensul că prețurile sunt voluntare: poți să nu cumperi produsul respectiv și e libertatea ta s-o faci. Dar taxele nu poți să nu le plătești. Sau poți să fugi din țară, dar nu știu ce libertate e asta. 

Ce subiecte de felul ăsta te mai interesează? 

Am mai multe idei de exploatat pentru viitoare proiecte. Pe lângă taxare, care poate fi exploatată în continuare, ar fi poate chestii mai politice și mai sociale. Aș vrea să tratez teme despre care se vorbește mai mult în Vest acum, de genul libertate economică sau libertate de expresie. Aș merge pe genul ăsta de dialog în spațiul public, care se cam subțiază în ceea ce privește libertățile oamenilor: ce au voie să zică, ce nu au voie, mai ales în America de azi. N-am un plan foarte bine pus la punct, dar vreau să mă folosesc de subiecte de genul ăsta. 

Deci tu consideri că jocurile ar fi o intrare bună în bătăliile astea, pe subiecte de genul libertății de exprimare. Ar îndulci tonul controverselor sau care crezi că ar fi efectul? 

În primul rând, efectul pe care știu sigur că l-ar avea e că ar aduce pur și simplu subiectul în discuție, pentru că concluziile lui sunt mai degrabă tabu. Cred că simplul fapt că s-ar aduce în discuție subiectul libertății de expresie într-un joc ar fi suficient ca să ajute la dialog în afara jocului. Nu vreau să dau vreo soluție sau vreun course of action, dar dialogul în sine e ce vreau să se-ntâmple. 

Crezi că un asemenea joc ar fi utilizat de oameni din ambele tabere? 

Cred că i-ar supăra pe cei care sunt mai de gândire de tip autoritar, pe cei care caută cât mai multă cenzură. Probabil extrema stângă ar fi foarte supărată de următoarele mele jocuri, dar ăsta nu-i un lucru rău. 

Ca profiluri politice, cam pe unde s-ar situa gamerii?

Gamerii mi se par dintre cele mai diverse grupuri, la capitolul politică. Sunt foarte mulți libertarieni sau liberali clasici. Extremele nu cred că sunt prea reprezentate în jocuri. Sunt câteva jocuri cu tentă mai extremistă politic, dar în general sunt pe tot spectrul, și asta mi se pare o treabă destul de sănătoasă. 

SURSA pentru fotografii și gif-uri: http://tibith.artstation.com/projects/mmPxv 

Poți testa și cumpăra jocul de aici.