A început, de curând, cea de-a şasea ediţie SoNoRo Conac (aprilie-septembrie 2018) - seria anuală de concerte neobişnuite organizate în clădiri de patrimoniu, născută din ideea că muzica (de cameră) poate revitaliza & promova opere arhitecturale importante din România. L-am invitat pe Răzvan Popovici, fondatorul proiectului, să ne facă un tur prin lumea SoNoRo de anul trecut, ca să ne dăm seama de ce ar merita s-o vizităm anul acesta.

*

Odată cu noua ediție SoNoRo Conac, am reușit să-mi adun amintirile de anul trecut. M-a inspirat și săptămâna intensă de repetiții și concerte în Elveția și Germania, pe care am încheiat-o recent alături de ansamblul CHAARTS. Locurile pe care le-am umplut cu muzică pe durata turneului sunt bijuterii arhitecturale și mi-au amintit de cele descoperite anul trecut în România, la a cincea ediție SoNoRo Conac. Haideți, deci, să pornim la drumeție, în căutarea celor 15 locuri în care am răspândit muzică în 2017:

1. Palatul Marincu din Calafat 

Surprinzător, mai degrabă, prin numele proiectantului său, arhitectul francez Paul Gottereau, renumit pentru clădirile emblematice pe care le-a proiectat în Bucureșți: Palatul Regal, Biblioteca Centrală Universitară sau Casa CEC de pe Calea Victoriei. Un public încântat, dar vizibil neobișnuit cu un astfel de concert: rumoare de fond, cam multe telefoane cu care se imortaliza momentul, o sală splendidă, dar neîncălzită, apariția unei persoane pe scenă fix în mijlocul trioului de Schubert. Un scurt-circuit muzical care a produs o revelație într-o localitate mică precum Calafatul.

2. Palatul Brâncovenesc de la Potlogi  

Un fastuos palat brâncovenesc, cu adevărat norocos că a fost salvat - chiar de mai multe ori - de la dispariție și-a deschis porțile pe fundalul unui cer turcoaz-azuriu. Chiar dacă anexele au fost restaurate mai degrabă bizar, clădirea principală este o minune. Am concertat în pivnița ei boltită, într-o acustică numai bună. Nu voi uita intensitatea cu care am interpretat cvintetul de Schubert, suspansul din sală, lacrimile șterse pe furiș și aplauzele sincere din partea unui public nespecialist care s-a lăsat cucerit de muzică și de o atmosferă de care, se pare, nu avusese parte prea des în acea zonă.

Palatul Brâncovenesc. Foto: Şerban Mestecăneanu
Şi concertul din pivniţa boltită. Foto: Şerban Mestecăneanu

3. Cetatea din Oradea 

Surpriza acustică a turneului. Ajunși în vasta curte interioară, ne-am suit ușor temători pe scenă, bănuind că sunetul unui trio de coarde se va pierde complet într-un astfel de loc. De la prima atingere a corzilor am simțit, însă, că fiecare sunet ajunge fără niciun efort până în ultimul cotlon al curții. 

4. Conacul Komaromi de la Otomani 

Când un primar tânăr își dă seama de potențialul unui conac aflat în ruină și obține fonduri pentru a-l reabilita, iar un alt tânăr entuziast devine administrator, povestea nu poate fi decât de succes. Am petrecut acolo una dintre cele mai pitoreșți zile ale anului: un prânz copios, o siestă întreruptă de un cârd de vreo sută de gâște, un concert într-un salon plin de oameni curioși, o conversație directă, sinceră cu publicul și o petrecere de final de zi în mijlocul unei livezi, în fața uneia dintre cele 500 de pivnițe din sat.

5. Școala Centrală de Fete din București 

Unul dintre adevăratele hideaways ale Bucureștiului, probabil cea mai mare descoperire arhitecturală a anului. I-o datorez tânărului Edmond Niculușcă, care dovedește cu ARCEN-ul lui că iubește orașul mai mult decât oricine. Beethoven și Schubert au răsunat magnific pe coridoarele elegante ale liceului, iar când ultimele sunete s-au destrămat și ploaia s-a liniștit, publicul s-a putut bucura de parfumul și liniștea din grădină, protejat de un frasin secular. O seară ca de Sânziene!

La cetatea din Oradea. Foto: Dragoş Lumpan
La conacul Komaromi. Foto: Dragoş Lumpan

6. Conacul Marghiloman de la Buzău 

Doar când te gândeșți că Alexandru Marghiloman era atât de bogat, încât își trimitea cămășile la curățat la Londra, îți dorești să afli cum era Vila Albatros, denumită după calul său favorit. Refăcută de Primăria Buzău, clădirea principală, fără anexe și grajduri, ne-a primit ușor timid, cu iz de cabană montană. Concertul a început cu peste 20 de minute întârziere, dată fiind afluența nebănuită a publicului. Gazdele au deschis ușile salonului secundar, au adus scaunele din toate birourile administrative și toată lumea s-a putut bucura de concert, acompaniați de imaginea impozantă a fostului proprietar.

7. Muzeul Enescu de la Tescani 

Locul unde aura enesciană este mai prezentă ca niciodată: vioara maestrului, merăria - singura clădire reabilitată ireproșabil din întregul complex -, fericitul afiș al premierei operei Oedipe și locul solitar, ca un sanctuar, din mijlocul naturii, printre copaci seculari, unde Enescu se retrăgea pentru a compune. 

8. Castelul Sturdza de la Miclăușeni 

Când pădurea s-a terminat și a apărut dintr-odată Castelul Sturdza, am avut aceeași senzație ca atunci când am văzut The Shining al lui Stanley Kubrick. E un adevărat castel neogotic, extrem de bine îngrijit de-a lungul veacurilor. Fiind administrat de mitropolie, am fost musafirii Maicii Parascheva - înțeleaptă, blajină, foarte bine informată, generoasă.

Conacul Marghiloman de la Buzău. Foto: Tudor Platon
Şi concertul. Foto: Tudor Platon

9. Conacul Marghiloman de la Hagiești 

Chiar dacă se află la doar 30 de kilometri de Bucureșți, aproape nimeni din oraș nu auzise de el. Aflat într-o stare avansată de degradare, l-am introdus în seria de concerte „SOS Conac”, pentru a atrage atenția că trebuie salvat. A fost poate cea mai spectaculoasă seară a turneului: poziționat ideal - pe un deal de la baza căruia pornesc câteva iazuri -, conacul le-a oferit celor câteva sute de ascultători ocazia unei plimbări neobișnuite și a unui concert încheiat cu cel mai frumos apus de soare, acompaniat de dramaticul trio în do minor de Ludwig van Beethoven. Nu cred că va uita nimeni improvizațiile ingenioase ale acordeonistului norvegian Stian Carstensen, din balconul aproape distrus al conacului.

10. Școala și Biserica Fortificată din Cincșor 

În prima parte a serii, am cântat Variațiunile Goldberg de Johann Sebastian Bach în mijlocul bisericii, în fața altarului. Apoi am continuat concertul afară, într-o  grădină înmiresmată. Ne-am bucurat cu toții de apusul de soare, de păsărele guralive, de Elgar, Piazzolla, Massenet și de cam multe picături din vinurile Avincis de la Drăgășani. Restul timpului l-am împărțit între hamacul din grădina casei parohiale și extraordinara bibliotecă din fosta școală a satului, o grațioasă clădire art nouveau, restaurată lăudabil.

11. Castelul Kalnoky de la Micloșoara 

O seară istorică: concertul pe care l-am susținut în salonul principal a fost primul eveniment muzical organizat în proaspăt restauratul castel după 50 de ani de de la naționalizarea lui. Surpriza a fost să avem în sală un grup de ascultători din Anglia. Stian Carstensen, acordeonist norvegian de excepție, a surprins o aristocrată scoțiană cu o improvizație-dedicație de proporție: a pornit de la un celebru cântec scoțian, a continuat cu melodii tradiționale norvegiene, a divagat într-o doină valahă și un ceardaș unguresc și a terminat cu God Save the Queen, spre încântarea publicului britanic.

Castelul Sturdza. Foto: Tudor Platon
Şi concertul. Foto: Tudor Platon

12. Castelul Daniel de la Tălișoara

Singurul matineu al turneului ne-a dus în salonul Castelului Daniel, restaurat cu grijă și administrat cu dedicație de soții Racz, doi antreprenori tineri. Am interpretat din nou Variațiunile Goldberg de Bach. Atmosfera din acea dimineață a fost înălțătoare, astrele s-au așezat cum trebuie, ni s-a părut tuturor că ne aflăm într-un loc sacru.

13. Palatul Culturii din Iași 

Construită după planurile marelui I.D. Berindey, clădirea a fost restaurată excelent și ne-a surprins atât prin măreție și generozitate, cât și prin acustica excelentă a Sălii „Henri Coandă”, în care am concertat. Am ales un program variat, potrivit cu arhitectura eclectică - neogoticul se îmbină armonios cu romanticul și cu neobarocul. Am inclus pentru prima dată chitară în program, avându-l alături pe chitaristul italian Alberto Mesirca. De neuitat au fost clipele când așteptam, în spatele scenei, să-mi vină rândul cu duetul de Bohuslav Martinu. Îmi doream o gură de aer, așa că am ieșit pe balconul palatului, care trona asupra întregii zone. Acolo, singur, m-am simțit de-a dreptul regal, având întreaga noblețe a clădirii doar pentru mine. Aș fi putut chiar ține un speech pentru sutele de oameni din curtea interioară a mall-ului din vale! Dar a trebuit să revin pe scenă.

Palatul Culturii din Iaşi. Foto: Şerban Mestecăneanu
Şi concertul. Foto: Şerban Mestecăneanu

14. Carul cu Bere din Bucureșți 

O altă seară istorică: am inaugurat mansarda proaspăt restauratei clădiri. Motorul lucrărilor de reabilitare și gazda noastră exemplară a fost domnul Niculae Mircea, o persoană venită parcă din alte timpuri. Înaintea concertului s-a anunțat eronat că Bucureștiul va fi lovit de o furtună năprasnică, așa că am încântat doar două treimi din sală, deși concertul fusese fully booked.

15. Conacul  Neamțu de la Olari 

Al doilea edificiu inclus în seria „SOS Conac”, Conacul Neamțu din Olari, ne-a cam frânt inimile prin starea de degradare în care se afla. A fost salvat deocamdată prin eforturile Ordinului Arhitecților din România și prin repararea acoperișului. Pentru că nu se putea înăuntru, am ținut concertul afară, în fața conacului, unde Elena Cornetti, sora proprietarului și fondatoarea Școlii de Muzică din Craiova, ținea regulat serate muzicale.

Conacul Neamţu. Foto: Şerban Mestecăneanu
Şi concertul. Foto: Şerban Mestecăneanu

P.S. Am terminat textul la Portul Cultural Cetate, pe malul Dunării, unde m-am întors exact după un an, pentru workshop-ul „SoNoRo Interferențe”. E adevărat ce a zis odată Mircea Dinescu, gazdă noastră: „La Cetate, cocorii cântă în trei limbi - română, bulgară și sârbă.” Iar melodia principală este și aici tot despre arhitectură, restaurare, frumusețe și trecut, așa cum a fost și pe întreaga durată a turneului SoNoRo Conac.

Imagine principală: Recital la conacul Komaromi de la Otomani / Dragoş Lumpan