Rezidența BRD Scena9 / Dialog

„Vrem să avem un viitor real”

de Scena 9

Publicat pe 15 ianuarie 2021

AICI.ACUM, expoziția-manifest care a adus la Rezidența BRD Scena9 din București lucrări ale   câtorva dintre cei mai relevanți tineri artiști din România, se încheie azi, pe 15 ianuarie. Este ultima zi în care puteți vizita expoziția unde artele vizuale, cinematografia și muzica se întâlnesc să transmită un mesaj lucid la adresa celor mai apăsătoare probleme ale societății contemporane. Vă propunem să-i cunoașteți mai bine pe artiștii și artistele din AICI.ACUM.

Pe lângă dialogurile dintre cele trei curatoare ale expoziției și artiști, i-am provocat pe aceștia din urmă să discute despre munca lor, despre ideile pe care le urmăresc prin practica artistică, ce-i unește și ce-i desparte. După întâlnirea dintre regizoarea Lucia Chicoș și artistul vizual Dragoș Dogioiu, a urmat dialogul între  ASMR / Rareș Andrei Constantinescu, artist activ în domeniul sunetului, și regizorul Gabriel Durlan. Azi, parteneri de dialog sunt Bety Pisică, o foarte tânără artistă care a debutat în teatru și poezie, dar a cărei activitate recentă este puternic orientate spre muzică, și wundrkam un grup de artiști activi în zona artelor vizuale: Alessandro Grigoriu, Liviu Ralea & Ștefan Simion. 

Bety Pisică este o artistă interdisciplinară, în prezent studentă în anul al III-lea la Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara. Pasionată de poezie, teatru și sunet, cariera sa artistică a început în adolescență, prin colaborarea cu Teatrul Independent Basca din Timișoara, alături de care a jucat în spectacole în țară și în străinătate. În 2019 a făcut parte din echipa care a scris scenariului piesei Sexodrom a companiei de teatru rom Giuvlipen. Poeziile sale au fost incluse în publicații precum Revista CUTRA sau antologia Un secol de poezie scrisă de femei. În ultimii ani a început să experimenteze cu sunetul și producția de muzică pe cont propriu. În 2020 a participat la prima ediție a Rezidența21, dedicată producției de muzică experimentală și a programului de rezidențe de creație Queer in Solitude. 

Invitată de Diana Miron, curatoarea secțiunii de muzică a expoziției AICI.ACUM., Bety prezintă proiectul Vâlvă. Izolată într-un studio din București, Bety Pisică caută să traseze un univers al său, fără rasism, homofobie sau orice altă formă de discriminare. Cum ar fi o astfel de lume? Pusă față-n față cu sinele într-un proces de introspecție, experimentând cu realul și ficțiunea, dorința interioară și presiunea exterioară, cuvintele și sunetele par să se așeze unele lângă altele instinctual. Utilizând tehnici de improvizație, spoken word și producție de sunet, artista imaginează perspective posibile ale unui prezent aproape imposibil. 

 

Bety Pisică, la un workshop organizat de Silyconductor. Foto: Rezidența 21

wundrkam este un grup independent și periferic de cercetare artistică, determinat să medieze intercalări teoretice cu disciplinele uzuale întâlnite pe scena de artă contemporană locală, fondat de Alessandro Grigoriu, Liviu Ralea și Ștefan Simion. Invitați de Raluca Oancea, curatoarea secțiunii de arte vizuale de la AICI.ACUM, grupul wundrkam prezintă în expoziție proiectul Our synthetic language was a baby crawling towards that death chamber. 

În vreme ce situația curentă împinge scena de artă către o recalculare a pozițiilor asumate, puține dintre acestea încorporează o înțelegere aprofundată a ceea ce înseamnă acum adaptabilitate. OSLWABCTTDC mizează pe inadaptare, o speculează și o îmbrățișează. Forma precede rețeaua de înțelesuri. Limbajul sintetic atenționează o epifanie analitică. Privitorul este redefinit. El poate fi o persoană, un bot sau o urmă, oscilând astfel între urmările reale și cele potențiale ale fondului informațional redirecționat de actualul proiect. Fiecare mișcare ascunde în spatele ei o politică, fiecare alegere maschează neasumarea celorlalte alegeri posibile. De la recontextualizarea emigrării la lucrul cu imaginea vernaculară lost & found, reducționist ori stocastic, componența fragmentelor ajunge să discute în fapt imaginea ca mediu și unde mai poate ea supraviețui astăzi necompromisă, privată de raționamente semantice & mici dăunători economici.

 

wundrkam, Portret

Bety Pisică: Cum a început pasiunea fiecăruia dintre voi pentru foto/video?

wundrkam: Niciunul dintre noi nu e probabil pasionat de fotografie sau video. Și probabil circumstanțele în care am ajuns la mijloacele vizuale de exprimare sunt încă vagi. Am găsit de cuviință totuși că le putem folosi atunci când avem ceva de spus. Este important să articulăm vizual lucruri pe care nu le putem articula altfel. 

Apreciem persoanele pasionate fie de fotografie, fie de video art ori cinema și le respectăm, atunci când se cuvine, profesionalismul și dedicarea, însă din punctul nostru de vedere, ei sunt pe cale de dispariție, iar în locul lor apar tot felul de ipochimeni neînzestrați, totodată extrem de motivați în direcția lor eronată, care încurcă lucrurile, exersându-și ego-ul acolo unde nu le fierbe oala. 

Bety: Aveți alte pasiuni / hobby-uri? Dacă da, vrem detalii.

wundrkam: Bineînțeles. Suntem destul de obișnuiți. Citim, ne jucăm pe calculator/consolă, ne uităm la filme bune și proaste deopotrivă și tot așa. Însă nu ne place să batem pasul pe loc și să ne încurcăm în vreo analiză complicată a lucrurilor pe care le consumăm. 

Bety: Ce stil de fotografie vă place cel mai mult să abordați (peisagistică, portret, fashon etc.)?

wundrkam: Privitor la fotografie, nu ne interesează în mod specific vreun gen anume. Am lucrat până acum cu fotografie vernaculară, fotografie documentară ori fotografie de peisaj, însă nu neapărat în vreun mod specific. Nu credem că genurile fotografice mai au vreo relevanță astăzi. Încercăm să ne folosim de particularități ale acestora atunci când e nevoie de ele, fără a miza însă pe formalitatea lor. Tot ce se întâmplă recent în fotografie înseamnă pentru noi o masă amorfă de unde extragem doar elemetele esențiale atunci când lucrăm cu imagini.

Bety: Ce muzică/artiști ascultați? Ce piesă ascultați pe repeat în ultima vreme sau care e piesa care vă dă un boost de energie atunci când sunteți down?

wundrkam: Tot felul de muzici nebune. De la sunetul hotei din bucătărie până la cântece gregoriene, Carlo Gesualdo, Arnold Schoenberg, muzică spectrală ori 2Pac sau Travis Scott. Lucrăm în prezent la un proiect care mizează foarte mult pe sunet. Îl tot elaborăm de ceva vreme. Negăm imaginea sonoră; încercăm să ne desprindem de orice formă de muzică programatică. 

Să păstrăm sunetul pur, neparazitat. Credem că e imposibil să alăturăm imagine sunetului fără ca fiecare dintre ele să fie parazitate. Și căutăm soluții în sensul ăsta, soluții care ar putea duce mai departe o eventuală cercetare. 

Bety: Integrați sau abordați subiecte mai mult sau mai puțin tabu / politice în munca / arta voastră?

wundrkam: Totul are inevitabil o dimensiune politică. Încercăm așadar să ne clarificăm, în funcție de fiecare proiect la care lucrăm, atitudinea potrivită, și să inserăm indicii vagi cu privire la lucrurile pe care le gândim cu adevărat. Deocamdată vagi pentru că nu suntem într-o poziție favorabilă (și nu știm dacă vom ajunge vreodată într-una cu un astfel de comportament pe care anumiți indivizi practicanți l-ar putea califica drept ostil). 

Cât despre subiectele tabu, nu știm dacă mai există astăzi vreun subiect tabu. Sigur că există reacții preponderent negative atunci când un demers artistic încorporează un „subiect tabu” (e.g. actul performativ al Fluid de la deschiderea sezonului expozițional MNAC în anul trecut), însă nu credem că astfel de practici artistice ar trebui descurajate, dimpotrivă. Fiecare este liber să se exprime așa cum își dorește, atât timp cât o face sincer și în cunoștință de cauză. 

Bety: Ce planuri de viitor aveți?

wundrkam: Să avem un viitor real. Încercăm să trăim cât se poate de mult în prezent, fără a suferi însă de prezentism. Și evităm escapismul în practica noastră. Pragmatic, încercăm să nu ne aglomerăm cu prea multe idei ori proiecte și să găsim modalitățile cinstite cu care să ajungem la cât mai mulți oameni. Și sperăm să găsim un spațiu al nostru în care vom putea demara cât mai multe proiecte colaborative și cu alți artiști îngrijorați de situația curentă.

wundrkam, OSLWABCTTDC, București, 2020

Bety: Trei lucruri pe care le detestați / vă enervează / vă deranjează? 

wundrkam: Operele de artă. Oricare trei din ele la alegere. :))

Bety: Cum vă vedeți peste cinci ani?

wundrkam: Sperăm să ne vedem peste cinci ani.

Bety: De ce credeți că are nevoie un artist tânăr ca să reziste în parcursul său?

wundrkam: În primul rând, un artist (de orice fel poate, nu numai tânăr) are nevoie de un simț al observației coerent dezvoltat. Credem că arta în genere ar trebui să reflecte într-o mai mică ori mai mare măsură realitatea în care trăim cu toții și mai puțin realitățile individuale. Suntem conștienți de faptul că arta astăzi, adevărata artă, nu mai are niciun contact real cu istoria ei. Și în vreme ce publicul de artă rămâne astăzi preponderent interesat de manifestări neopop ori regurgitări nesfârșite ale unor traiectorii înfundate, practicile artistice însemnate își caută încă fitilul.  

În al doilea rând, un artist tânăr trebuie să simtă cu adevărat timpul pe care îl are la dispoziție. Fără muncă asiduă și conștiinciozitate, un parcurs sănătos, lipsit de compromisuri flagrante & circumstanțe shady nu se va putea concretiza. 

Și, fără a lungi discuția pe tema asta, credem că onestitatea necompromisă joacă un rol foarte important în vremurile pe care le parcurgem. Și cu toate că ea poate genera mai degrabă neajunsuri decât foloase, onestitatea rămâne acum probabil cea mai clară formă de rezistență împotriva autorității instituționale în genere. 

Bety: Care și cum a fost experiența voastră cu cadrele didactice / mediul academic în parcursul anilor de studiu? Ce schimbări ați face în sistemul de învățământ?

wundrkam: Experiența noastră în mediul academic a fost preponderent plăcută. E locul în care am început să dezvoltăm grupul wundrkam, la început fără să ne dăm poate seama de asta. Am avut bucuria de a învăța de la profesioniști, oameni extraordinari care ne-au sprijinit necondiționat, precum Alexandra Croitoru, Nicu Ilfoveanu, Raluca Oancea, Irina Botea Bucan, Alexandru Solomon ori Răzvan Tun. 

Sigur că e loc de schimbări, am spune poate chiar urgente, ca Universitatea Națională de Arte din București să poată deveni o instituție care poate fi luată în seamă la nivel european, nu numai în spațiile ICR de peste hotare ori în cadrul UAP și sunt oameni care muncesc pe brânci pentru a atinge potențialul amintit, la fel cum sunt și oameni care își plasează interesele și credințele personale deasupra intereselor instituției. Credem că principala problemă este oferta educațională compartimentată eronat, unde studenții nu au acces în afara cursurilor opționale (real opționale de numai un an de zile, fapt rezultat din presiunile repetate ale studenților; noi am prins încă vremuri în care pe lista opționalelor se regăsea numai un singur curs) la alte cursuri (în calitate de student, nu de vizitator). 

A nu restructura secțiile facultăților, invocând drept motiv istoria bogată a acestora, reprezintă numai un fapt derizoriu. Sunt sigur, multe lucruri de spus pe tema asta, care ar putea face obiectul unei discuții ample, însă cine suntem noi până la urmă să vorbim despre problemele instituționale? Doar niște studenți, nu-i așa?  

Bety Pisică, foto din arhiva personală

wundrkam: De ce îți pasă cu adevărat în prezent?

Bety: De mine și de viitorul meu pe plan profesional. 

Lucrez sinistru, coc idei, adun material. Nu vreau să pară egoist, nu are nicio legătură cu egoismul, doar a sosit clipa să mă concentrez pe mine, pe sufletul meu și pe sănătatea mea psihică, m-am cam vulnerabilizat în ultima vreme, mă simt puțin low deseori :)) dar cred că e un proces prin care trebuie să trec, din nou. Hihi. Oricum, nu prea pot să scriu când sunt în apele mele :)) deci privesc partea bună.

wundrkam: Cum integrezi poezia în practica ta artistică curentă?

Bety: Scriu de când eram puștoaică de clasa a șasea. Recent mi-am dat comandă de un Pack cu microfon placă de sunet etc. Abia aștept să ajungă și să mă pun pe treabă.  Practic, cuvântul e cel mai ușor de înțeles pentru majoritatea oamenilor. Mie îmi place să fiu atentă la detalii, la limbajul corpului și nu doar asta. Analizez în ansamblu, în detaliu și descos pe toate părțile tot! De unde pasiunea mea cu poezia; îmi place să mă joc cu subtextele, indirectul, directul, stările mele... ce stări provoc în cei care ascultă? Și inevitabil, poezia și sunetul au avut un efect terapeutic pentru mine. E drăguț de explorat partea asta, tu cu tine. Recomand tuturor să scrie sau să se joace cu improvizația de cuvinte pe sunet. În joacă cu încredere!

wundrkam: Ținând cont de background-ul tău academic, cum vezi situația teatrului românesc astăzi?

Bety: Mediul academic m-a lăsat cu un gust amar. Dacă nu vor apărea schimbări, va apărea abandonul academic în masă. Eu am anul ăsta licența, și sincer mă consumă tot ce am trăit acești ani și mi-am pierdut rezistența. E o luptă cu mine însămi să termin ce am început din păcate. 

Iubesc teatrul pe care îl făceam la nivel amator în liceu, oamenii cu care lucram erau altfel, era un mediu unde lucrai cu bucurie, fără frică și se vedeau progrese uriașe... 

Când am intrat în facultate, parcă mi-au dispărut și cunoștințele pe care le aveam. E o traumă. Momentan nu mai vreau să fac asta, am nevoie să șlefuiesc și să-mi vindec această pasiune. Eu sunt și am fost o persoană foarte foarte rezistentă. Unii sunt mai mult sau mai puțin sensibili decât mine, dar atenția ar trebui să fie către studenți, despre cum puteți ajuta studenții să practice meseria, nu să-i împiedicați.

wundrkam: Crezi că e importantă rezistența împotriva autorității? Cum te poziționezi față de structurile de putere și cum integrezi poziția ta în practica artistică?

Bety: Cred că e foarte important să luăm atitudine în fața abuzului făcut de autorități și nu numai. Trebuie să sesizăm abuzul de orice fel, fie de putere, fie emoțional, și să nu ne fie frică să deschidem gura atunci când cineva profită de poziția pe care o avem. Nu trebuie să ne fie rușine de poziția de victimă... Se întâmplă să fim des puși în situația asta. Cred în puterea colectivului. Poate de multe ori nu putem schimba nimic, dar e important să fim empatici și să fim solidari unii cu alții. 

wundrkam: La munte sau la mare? Totodată, crezi că în urgența impusă de criza climatică, generațiile viitoare vor mai avea de ales între cele două variante?

Bety: La mareeee! E antidepresivul meu preferat! Am prins toată plaja goală de câteva ori și mi-am încărcat bateriile full. La munte merg o dată la doi ani :)) mereu soare și acolo :)), dar te bucuri de aerul de acolo! În rest, cine știe ce se va întâmpla?  Aș vrea să pot bate din degete și să se rezolve tot răul, să fim cu toții fericiți și fără de griji, probleme hihi.

wundrkam, Alfa, București, 2020

wundrkam: Cum putem noi spori în conștiința publică empatia?

Bety: Prin cercetare și analiză a tot ce ne înconjoară, inclusiv cu noi înșine, educație feministă, educație politică, educația bunului simț, educația răbdării.

wundrkam: Cât de important e internetul pentru tine?

Bety: Nu știu cât de important este, dar știu că din vară până acum am folosit rețelele de socializare foarte puțin, folosesc telefonul cât de puțin se poate și mă simt mult mai bine din punct de vedere psihic și social. Mai ales după această pandemie, prefer să stau în natură sau cu oameni reali, fizic lângă mine, să port un dialog cu niște ochi care nu trec printr-un ecran. Internetul îl folosesc doar când și pentru ce am nevoie. Să mă informez, să informez, etc.

wundrkam: Ce crezi despre SpaceX și popularea planetei Marte? Ar constitui o soluție ori mai degrabă o problemă?

Bety: Hahahahha, să distrugem și Martele? De ce ne e frică de moarte? 

wundrkam: Recent, insidioasele ispite ale tradiției pare că au înlocuit discuțiile cerebrale în spațiul artistic contemporan autohton. Crezi că generația tânără ar trebui să reacționeze ferm în fața atitudinilor depășite, vehiculate de anumiți actori ai scenei de artă?

Bety:  Îmi e drag de această întrebare. Eu am încredere în generația tânără. Am încredere în tineri ca mine, ca voi. 

Am văzut câteva exemple de tineri care m-au surprins foarte plăcut, ba chiar m-au inspirat. Dar nu erau din zona teatrală. Majoritatea tinerilor/studenților tac își văd de treabă. 

Unora le e frică să vorbească și îi înțeleg. Alții pur și simplu nu acționează cu nimic din păcate. Mai sunt doar câțiva nebuni ca mine care luptă împotriva sistemului, care acceptă să mânânce căcat cu lingurița, dar noi suntem oile negre. Văzuți ca rebeli needucați. Actori ai scenei de artă ar trebui să renunțe în primul la grandomanie, orgolii :)) și în special la exemplul „eu am 30 de ani de scândură! nu-mi spui tu mie”.


 

AICI.ACUM este un proiect conceput și produs de Rezidența BRD Scena9, ce face parte din programul de susținere a galeriilor de artă din București inițiat de Primăria Capitalei prin Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public și Centrul Cultural Expo Arte.

Cele șase proiecte din expoziție au fost selectate de curatoarele Diana Miron, Raluca Oancea și Irina Trocan, fiind realizate de artiștii și artistele Lucia Chicoș, Rareș Andrei Constantinescu / ASMR, Dragoș Dogioiu, Gabriel Durlan, Bety Pisică și grupul wundrkam (Alessandro Grigoriu, Liviu Ralea & Ștefan Simion).

Tema de gândire

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK