Carte / Romania

Femeile din România Primului Război Mondial

De Scena 9

Publicat pe 15 martie 2017

Astăzi, 14 martie, la ora 18.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din București (Calea Victoriei nr. 45), Alin Ciupală își lansează cea mai nouă carte, „Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial”, în care analizează contribuția unor personalități feminine din România în derularea războiului. Ciupală, profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universității din București și secretar științific al Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Române, urmărește în volum protagoniste ca Olga Sturdza, Sabina Cantacuzino, Nadeja Știrbei sau Martha Bibescu. Toate aceste nume sunt strâns legate de organizarea spitalelor de campanie și a trenurilor sanitare, de înființarea de grădinițe, orfelinate, cantine sau de găsirea unor solutți pentru viața prizonierilor români din lagărele din străinătate. Din această carte, apărută de curând la Editura Polirom, vă invităm să citiți mai jos un fragment, înaintea lansării de diseară la care vor participa, alături de autor, Laura Grünberg și Zoltán Rostás:

 

Probabil regina Maria avea dreptate atunci când considera că una dintre cauzele dezastrului României era legată de excesiva politizare a vieţii publice, o politizare pe care nici măcar condiţiile grave provocate de război nu o înlăturaseră. În prima decadă a lunii iulie 1917, într-un moment în care se prefigura o nouă ofensivă a armatelor Puterilor Centrale, suverana se gândea la realizarea unei înţelegeri între liberali şi grupul conservator de la Iaşi pentru a-i oferi regelui o perioadă de linişte şi posibilitatea de a se ocupa de alte chestiuni mai importante decât lupta dintre partide, dintre care pe primul loc se afla votarea decătre Parlament a reformei agrare.

„…am avut chiar curajul să-i spun [lui Ion. I.C. Brătianu, chemat înaudienţă, n.n.] că e nepopular în ţară, deşi în Parlament e cel mai puternic, că şi-a stricat imaginea insistând să fie primit fratele lui în guvern [Vintilă Brătianu, ministru de Război, n.n.], că e neplăcut pentru rege să fie numit de propriul popor jucăria lui Brătianu.”

Ideea alianţei dintre familia regală şi ţară era adusă ca argument şi sugerată prin opoziţia români – Brătianu, o opoziţie provocată de favorizarea familiei primului-ministru prin numirea fratelui său în guvern. Intervenţia era justificată prin considerente de ordin constituţional în mijlocul cărora se afla poziţia regelui, periclitată prin politica de partid. Regina îi cerea imperios lui Brătianu să îl înlocuiască pe fratele său din guvern şi să numească în loc un general. Refuzul categoric al lui Brătianu de a face concesii ne arată însă şi altceva, nu doar lupta, confruntarea dintre cei doi. Astfel de discuţii au loc alături de regină, Brătianu participă la dialog şi, chiar dacă se opune ferm şi se împotriveşte unui punct de vedere opus lui, construieşte cu regina un discurs politic, fiind amândoi părţi ale unei dezbateri. Fie că îi place, fie că nu, acceptă discuţia cu regina. Ar fi putut foarte uşor să se eschiveze invocând motive serioase; dar, înţelept şi abil, nu a făcut-o, ştiind că refuzul recunoaşterii reginei ca partener politic de discuţie presupunea asumarea unui risc prea mare, pe care l-a evaluat ca atare.

În concluzie, regina şi-a acceptat înfrângerea: „Toate au fost în zadar [...], situaţia a ajuns aşa cum ajunge întotdeauna în România, o încăierare între partide, plină de atacuri personale îndârjite”. Guvernul a rămas în aceeaşi componenţă şi nu s-a reuşit alcătuirea unei echipe de uniune naţională, prin acceptarea şi a unor miniştri conservatori. Situaţia României nu ajunsese încă suficient de catastrofală.

Abordând problema cooptării unor generali în guvern, suverana nu urmărise să aducă un argument împotriva lui Brătianu. Pe parcursul perioadei războiului, prin statutul său, dar mai ales prin întreaga sa activitate, suverana a avut ocazia să interacţioneze şi să-i cunoască pe aproape toţi generalii români angrenaţi în diverse misiuni pe câmpul de luptă şi în marile comandamente ale armatei române. Pe unii dintre ei îi cunoştea dinaintea Marelui Război – de exemplu, pe viitorul general Alexandru Averescu îl întâlnise când acesta comanda Regimentul 4 Roşiori, în fruntea căruia regele Carol I o numise comandant onorific, pe alţii i-a cunoscut personal după începerea războiului în 1916.

Probabil cea mai complicată interacţiune a avut-o cu generalul Alexandru Averescu, cel care la începutul campaniei din 1916 fusese numit comandantul Armatei a II-a şi care a condus trupele din subordine pe durata bătăliilor de la Mărăşti şi Oituz, în campania din 1917. Deşi după retragerea în Moldova generalul Averescu s-a stabilit la sediul comandamentului armatei sale de la Bacău, el şi regina s-au întâlnit de mai multe ori, fie acolo, fie la spitalul de la Coţofeneşti sau la Iaşi. Regina a intuit încă din iunie 1917, deci înaintea bătăliilor câştigate de Armata a II-a la Mărăşti şi Oituz, că Alexandru Averescu va juca în viitor un rol mai important decât cel strict militar: „Încerc, împreună cu Barbu [Ştirbei, n.n.], să pregătesc terenul pentru relaţiile dintre el şi Nando, fiindcă poate, într-o zi, el va fi omul de care va trebui să nefolosim”. Chiar dacă nici ea şi nici regele nu aveau deplină încredere în general, totuşi pe el îl considera „cel mai bun om pe care îl avem în ţară acum”, mai bun, fireşte, decât Ionel Brătianu.

„Nu se poate tăgădui că Averescu lasă o impresie foarte bună – se vede că ştie ce vrea şi oamenii îl urmează de bunăvoie, fiindcă e un adevărat conducător. Ia măsuri inteligente – dacă am putea să fim ceva mai siguri de caracterul lui, ar putea fi omul pe care îl căutăm.”

Generalul era apreciat pentru ţinuta sa şi mai ales pentru siguranţa pe care o afişa, pentru inteligenţă, însă avea un caracter pe care regina îl considera îndoielnic. Mai multe cuvinte de laudă despre el va avea şi după vizita la Bacău, unde a fost impresionată de organizarea liniilor de aprovizionare a frontului şi de buna echipare a soldaţilor din unităţile Armatei a II-a. Ideea de a găsi un personaj pe care să îl contrapună primului-ministru era o preocupare constantă a reginei, iar generalul Alexandru Averescu era, cel puţin la început, o variantă posibilă.

Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial, de Alin Ciupală, a apărut la Editura Polirom, Iaşi, 2017

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK