2012 a fost anul care a adus statisticilor o nouă denumire în ceea ce privește problemele cu care elevii români se confruntă la școală: analfabetismul funcțional. The Organisation for Economic Co-operation and Development ne-a informat atunci că 42% dintre elevii care au susținut celebrele teste PISA nu pot rezolva cerințele date. Și nu pentru că ar fi fost unele de-a dreptul eisteiniene, ci dintr-un motiv la care unii au recunoscut că nu s-au gândit până atunci: mulți dintre cei testați pur și simplu nu au înțeles ce li s-a cerut să facă. Pe lângă PISA, statisticile vin și în urma participării României la testele PIRSL (Progress in International Reading Literacy Study - România a participat în 2001,2006 și 2011). Vara aceasta, Centrul de Evaluare și Analize Educaționale publica un studiu, potrivit căruia procentul rămâne constant: „în momentul de faţă e 42% procentul elevilor care ţin de analfabetism funcţional, adică sunt elevi care nu sunt capabili să facă raţionamente elementare, nu ştiu să folosească operaţiile matematice elementare când se confruntă cu o situaţie din viaţa de zi cu zi”, a precizat Cristian Hatu, preşedintele organizației.
Ajungând la concluzia că analfabetismul funcțional este o problemă mai mare decât se credea, numeroși experți au început să studieze fenomenul și să caute soluții, mai ales că implicațiile se extind chiar și în domeniul economic. Același Centru de Evaluare și Analize Educaționale spune că „eliminarea analfabetismului funcțional până în 2030 poate avea efecte sistemice și pe termen lung asupra dezvoltării economice și sociale – creșterea economică inclusivă a României ar putea ajunge la peste 200% din PIB-ul actual”. Recunoașteți, nu v-ați fi gândit prea repede că asta ar fi una dintre problemele unui PIB atât de mic. Ei bine, este.
Chiar denumirea analfabetismului funcțional pornește din start cu o ironie a sorții. Un termen care ar trebui să lămurească neînțelegerea nu e înțeles de majoritatea oamenilor. În general, auzi de analfabeți/analfabetism la fiecare statistică îngrijorătoare făcută de instituția abilitată X sau Y, și preluată de toate canalele media cu titluri care anunță sfârșitul intelectualității și „degringolada” în care trăim. Sau care dau vina pe slaba pregătire educațională a populației atunci când vine vorba de rezultatele nu tocmai fericite ale alegerilor electorale. În urma ultimului recensământ din 2011, a reieșit că aproape 25.000 de români nu știu să scrie și să citească.
Am făcut un mic test și am întrebat diverse persoane la ce se gândesc când aud de analfabetism funcțional. Interlocutorii mei nu m-au scutit de răspunsuri precum „adică unu’ care nu știe școală, nu?”, „ăla care nu știe să scrie, bă!”, “a, păi e simplu, nu știe să citească”. Observați cum verbul a ști e pus la înaintare: trebuie să știm să facem aia, să știm să facem ailaltă, trebuie să știm ce ne oferă societatea. Să știm! Bine, bine, dar înțelegem ce știm?
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe.
La o Wikipedia distanță, vedem că analfabetismul funcțional este perceput ca fiind noțiunea care se referă la persoanele care știu să citească, dar nu înțeleg ceea ce au citit. Mai precis, o persoană poate să reproducă verbal sau în scris un text, dar nu îl înțelege suficient pentru a-l folosi că resursă în reușita unei acțiuni sau în performanță.
Prin anii ’70, problema a început să capete o așa amploare, încât UNESCO a decis să îi acorde câteva rânduri pentru o definiție: o persoană analfabetă funcţional este acea persoană care nu are ştiinţa de carte pentru a demara activitățile care să îi asigure funcţionarea efectivă în grupul sau comunitatea din care face parte în scopul dezvoltării personale şi sociale. Cu aște cuvinte, mergem la școală, luăm note, trecem clasa, doar că nu prea ne-a folosit la nimic.
Primul care mi-a deschis ochii indirect spre analfabetismul funcțional a fost proful meu de română din liceu. Era singurul profesor care ne încuraja să gândim cu mintea noastră, să ne folosim propriile cuvinte. Niciodată nu am avut de învățat un comentariu cap-coadă, discutam cu el în clasă ideile principale, iar acasă făceam singuri eseul. Și atunci am văzut supărarea unor colegi care ziceau frate, păi mi-e mai ușor să învăț ceva gata făcut. Iar internetul e acum cea mai la îndemână resursă pentru materiale de-a gata. Ușurința asta după care noi tânjim atât de mult, ca să nu ne mai complicăm cu lucruri „inutile”, ne învață creierul să transforme capul într-o sufragerie murdară cu un televizor care niciodată nu e pe același post, în timp ce el, creierul, stă tolănit într-un fotoliu și șomează. Ne transformăm creierul într-un șomer neuronal, iar noi nici măcar nu prea ne dăm seama ce implicații are acest lucru.
De-a lungul timpului, mulți au confundat analfabetismul funcțional cu dislexia. Ce și-au zis: domnule, simptomele sunt cam aceleași, omul nu prea se descurcă să scrie și să citească, gata, am rezolvat-o și pe asta! Un mic detaliu care ar cam da peste cap această ipoteză este faptul că dislexia este o tulburare neurologică, cu transmitere ereditară și cauzată de un dezechilibru neurochimic. Cam 90% biologie și cauze medicale, adică. Analfabetismul funcțional mai este numit și afecțiunea socioeducațională a secolului trecut și actual. Nu te naști cu ea, o dobândești. O poți evita, o poți educa, o poți face să dispară. S-a discutat despre legătura dintre afecțiuni precum ADHD sau dislexie și analfabetismul funcțional, însă nu s-a constatat o influență majoră a acestora. Pe de altă parte, contextul social în care omul trăiește are o legătura fundamentală în ceea ce privește dezvoltarea analfabetismului funcțional, pentru că totul ține de factorii externi care vin și pleacă din viața ta lăsând urme mai mult sau mai puțin vizibile.
Analfabetismul funcțional a apărut în atenția publicului prin anii ’50-’60. Chiar dacă reprezentanții regimurilor comuniste s-au lăudat cu faptul că analfabetismul a fost eradicat în acea perioadă, ei nu au luat în calcul apariția analfabetismului funcțional, cauzată de programe școlare care avea în prim-plan satisfacerea propagandei politice, iar mai apoi învățarea efectivă a elevilor. De atunci, analfabetismul funcțional s-a dezvoltat la fel de repede ca tehnologia și nivelul de informații care pătrund în viață noastră prin diverse forme (la alegerea clientului). Există un academician rus, Serghei Petrovici Kapita, care spune că lumea a devenit analfabetă funcțional pentru că pur și simplu nu știe cum să procedeze cu volumul informațional care vine și pleacă din viața individului, individ care nu poate să prioritizeze cele aflate, iar atunci creierul face un boom la nivel cognitiv. Înțelege fragmente, nu un tot. Cu alte cuvinte, spune el, ceea ce ar trebui să fie un plus lucrează împotriva noastră.
Statistica zice că 1 din 7 americani este analfabet funcțional. Problema a atins chiar marile companii care se confruntă frecvent cu problema asta în rândul angajaților. Ford și Motorola sunt doar două nume care au investit sume frumușele în programe de lectură și exerciții menite să ridice nivelul de alfabetizare al colectivului.
De-a lungul timpului, au fost create mai multe exerciții care să îi ajute pe analfabeții funcționali să se concentreze și să scape de această pacoste. Cea mai cunoscută metodă este TOFHLA - The Test of Functional Health Literacy în Adults - care constă în 50 de exerciții de citire și înțelegere și 17 teste de înțelegere a cifrelor și numerelor. Totul durează 22 de minute, cică asta e cifra magică. Mai există Range Achievement Test-Revised (WRAT-R) și Rapid Estimate of Adult Literacy în Medicine (REALM), dar statisticile spun că nu sunt chiar atât de eficiente.
Cum stă treabă cu analfabetismul funcțional la noi? Prin 2014, a venit în România un anume William Brozo, profesor specializat în functional illiteracy, care a vrut să găsească în zona Moldovei nu olimpici sau genii, ci elevi care nu se descurcă să înțeleagă ceea ce învață la școală. El a tot fost prin Balcani și a explicat oamenilor că programa școlară și universitară e esențială în dezvoltarea copiilor. În SUA, de exemplu, a fost inclusă în mai toate universitățile o materie numită literacy, care îi ajută pe studenți să priceapă ce citesc în foile de curs.
Cu ocazia asta, am aflat că există în România o Asociație Română de Literatie, care a inițiat un proiect, Reading to learn, menit să îmbunătățească competențele de învățare ale elevilor, am încheiat citatul din fișa postului. Este un început timid, extins doar la nivelul Iașului până în acest moment, însă poate-poate va cuprinde cândva țara. Sperăm că până în 2020, că ați văzut și voi că o să fie mai greu în perioada aia. Pe lângă acest proiect, mai există NARATIV - Festivalul de Lectură pentru copii, inițiat de Asociația Curtea Veche, care cuprinde ateliere și jocuri pentru copii, unde cei mici învață să aibă o interpretare proprie asupra celor citite.
Cum spuneam și la început, analfabetismul funcțional în țara noastră depășește pragul de 40% în rândul elevilor. Ai noștri pică testele PISA din cauza incapacității de înțelegere (35%) și a incapacității de a face conexiuni (25%). Restul până la 100% e ocupat de încapacitatea de lectură a unui text sau imposibilitatea de a avea un punct de vedere propriu.
Cam așa arată o parte din întrebările unui test PISA:
1. Care este ideea principală din acest document?
2. Vijaypat Singhania a folosit tehnologii utilizate la alte două tipuri de transport. Care sunt aceste tipuri de transport?
3. În ce scop a fost introdusă în acest document imaginea unui avion de mare capacitate?
Jumătate dintre elevii români care participă la PISA nu promovează, pentru că greșesc cele mai simple întrebări. Și nu că „balonul” ar fi de vină, ci nivelul de informații pe care trebuie să îl urmărească în același timp este considerat de ei ca fiind prea greu.
De fapt, mai toți cei care au exprimat un punct de vedere cu privire la tema asta au dat vina pe sistemul educațional. Chiar acum, când scriu articolul ăsta, la televizor este un reportaj despre începutul anului școlar și reforma care e așteptată „ca și când” de ani de zile. Solomon Marcus, care a văzut învățământul în mai toare regimurile, a spus că, aşa cum este concepută astăzi, programa şcolară conduce la o educaţie matematică defectuoasă, încât putem ajunge (dacă nu cumva am ajuns) la ceea ce se numeşte „analfabetism matematic”.
Poate nu e o coincidență faptul că cea mai scăzută rată a analfabetismului funcțional e înregistrată în țările nordice, unde sistemul educațional e considerat a fi cel mai bine pus la punct dintre toate, structurat după nevoile copiilor și pentru a le satisface.
Interesant de menționat ar fi statisticile obținute de PIRLS în ceea ce privește numărul cărților din casele copiilor români:
-
max. 10 cărți în casă - 38.5% (11.8% media europeană)
-
11-25 cărți în casă - 29% (19.7% media europeană)
-
26-50 cărți în casă - (29.4 % media europeană)
-
51-100% cărți în casă - 8.3% (23.4% media europeană)
-
peste 100 cărți în casă - 4,4% (15.7% media europeană)
Același studiu arată și că „elevii din România au mai puține resurse de învățare (inclusiv cărți) acasă, decât media europeană, și acces mai restrâns la calculatoare în timpul lecțiilor de citire, precum și acces mai restrâns la profesioniști în abilități de citire, la școală. Mai mulți elevi din România au părinți al căror nivel superior de educație este de maxim opt clase (32%), față de media europeană (18%), iar acești elevi au, per ansamblu, rezultate mai slabe decât colegii lor”. PIRLS a acordat o atenție deosebită în ceea ce privește implicarea părinților în lectura copiilor. Astfel, la capitolul despre atitudinea părinților față de citit, vedem ca părinții români sunt puțin mai ignoranți atunci când vine vorba de lectură decât media europeană. Ba chiar s-a mers și mai departe cu studiul și s-a constatat că elevii ai căror părinți citesc de plăcere nu au dificultăți atunci când sunt puși să citească și să interpreteze un text.
Zilele trecute, am dat peste un interviu luat de Hotnews lui Gabriel Liiceanu pe marginea celui mai nou volum al său. Am fost puțin contrariată de titlu, Nebunia de a gândi cu mintea ta – „serios, chiar ești hipster dacă ajungi să gândești cu mintea ta și nu cum vor ceilalți?” –, dar după am văzut că omul pune o problemă pe care câteodată nu vrem să o recunoaștem: gândirea presupune un efort pe care unii nu toți suntem dispuși să-l facem peste un anumit prag. Din lipsa timpului, în principiu. Suntem prinși în rutina asta de muncă-birou, încât nu mai avem energia unor tabieturi care ne-ar putea ajuta să supraviețuim cotidianului (să citim o carte înainte de culcare, de exemplu). Și atunci privim tot înainte, nu ne mai permitem mici escapade pe drumuri lăturalnice, fapt ce ne anchilozează pur și simplu creierul. Mai exact: oamenii pentru care profesia răspunde întocmai vocației și pasiunilor lor sunt fericiți și liberi tot timpul. Ocupându-se cu lucrurile care le plac cel mai mult în viată, ei trăiesc în armonie. Dacă însă ne gândim la cei ce sunt instrăinați în munca pe care o fac zi de zi, atunci se pune întrebarea când se pot întoarce la ceea ce le place și îi reprezintă cu adevărat? Fiindcă, dacă nu se întorc, vor constata că viața le-a fost trăită de alții, de structurile sociale, de categoriile speciei.
Apropo de asta, cei de la New York Times au privit problema într-un mod interesant într-un articol intitulat Why Don't You Know Your Own Mind, în care explică faptul că cel mai important lucru în perceperea corectă a mediului înconjurător este să-ți cunoști propria minte, să fii conștient de structura ta interioară. Să îți acorzi zilnic un anumit timp pentru a te analiza și a-ți face introspecția. Și au zis ei acolo ceva foarte deștept, la care recunosc că nu m-am gândit de foarte multe ori: ne dorim atât de mult să știm ce e în mintea altora, ce gândesc ei despre noi și despre lume, însă nu ne cunoaștem deloc propria gândire, nu suntem conștienți de propria minte.
Ei bine, din cauza faptului că suntem pe repede-înainte, analfabetismul funcțional și-a lărgit aria de manifestare, nemaifiind valabil doar la capitolul nu înțeleg ce citesc, ci se extinde la nu înțeleg ce fac, nu înțeleg cum trebuie reacționez. Deja nu mai vorbim doar despre dificultatea lecturii.
Am stat și m-am gandit dacă acest tip de analfabetism are legătură sau nu cu inteligența fiecăruia. Într-o foarte mică măsură, aș spune. Totul ține mai mult de factorii externi, de felul în care pornim în viață și de toate lucrurile care ni se întâmplă pe parcurs. Și atunci îți dai seama cât este de ușor, de fapt, să îți lași creierul să fie modelat. Devii vulnerabil și dependent de evenimentele din jurul tău.
Iar aici nu putem ajunge decât la concluzia că analfabetismul funcțional poate fi și o reacție adversă la un mod nesănătos de a gândi și acționa.
Și când spun nesănătos mă refer mai degrabă la o abordare ușor repezită a evenimentelor care ne animă zilnic viața, la graba cu care căutăm sensul lucrurilor în loc să le dăm noi unul. Cred că ar fi bine să începem capitolul a înțelege cu fraza asta.
Foto: Montessori, Wikihow
