Pentru perioada asta de vacanțe, puține lucruri merg mai bine decât o carte de Bill Bryson, light și răcoritoare a o limonadă. Bryson, autor anglo-american de cărți de călătorie și de popularizare a științei, e recunoscut pentru stilul lui alert, (auto)ironic și sprințar, prin care face slalom printre destinații și subiecte de tot felul. Ultima dintre cele 10 cărți traduse la Editura Polirom, e o radiografie subiectivă a Americii, publicată de Bryson în 1998, la scurt timp după ce s-a întors să locuiască alături de familia sa, după aproape decenii petrecute în Anglia. Însemnări dintr-o țară mare. Visul american văzut de aproape e o colecție de articole scrise la finalul anilor '90, în care ia la bani mărunți diverse aspecte ale societății americane - de la studii sociologice, la războiul împotriva drogurilor & formatul specific al numerelor de telefon -, scoțând la iveală, într-un amestec de observație fină și sarcasm, tot felul de diferențe culturale. Mai jos, vă propunem să citiți unul dintre aceste articole, care pornește de la numărul accidentelor domestice care implică tot felul de „bunuri de consum”, contabilizate în America.
Să vedeţi, domnu’ doctor, tocmai încercam să mă‑ntind în pat...
Să vă dau o informaţie. Potrivit ultimului Anuar Statistic al Statelor Unite, în fiecare an peste 400.000 de americani se rănesc în urma contactului cu paturi, saltele sau perne. Gândiţi‑vă numai puţin. Înseamnă o populaţie mai mare decât a oraşului Coventry, cu tot cu suburbii. Şi înseamnă aproape 2.000 de vătămări provocate de paturi, saltele sau perne pe zi. Cât citiţi acest articol, patru americani vor reuşi, într‑un fel sau altul, să se rănească în propriul pat sau aşternut.
Aducând acest subiect în discuţie, intenţia mea nu este să susţin că americanii sunt mai inepţi decât restul lumii atunci când vine vorba să se bage în pat seara (deşi e limpede că vreo câteva mii dintre ei ar avea nevoie de un instructaj special), ci mai degrabă să subliniez că aproape nu există o statistică referitoare la această mare şi răspândită naţie care să nu‑ţi dea, într‑un fel sau altul, de gândit.
Ideea mi‑a venit acum câteva zile, căutând cu totul altceva în menţionatul Anuar la biblioteca din cartier, când s‑a întâmplat să dau peste „Tabelul 206: Vătămări asociate cu bunurile de consum”. Rareori mi‑a fost dat să petrec o jumătate de oră mai distractivă.
Gândiţi‑vă la următorul fapt: aproape 50.000 de americani se rănesc anual cu creioane, pixuri şi alte accesorii de birou. Cum reuşesc? Eu, unul, am petrecut multe ceasuri la diferite birouri, când aproape orice fel de vătămare mi s‑ar fi părut o bine‑venită distracţie, dar n‑am ajuns niciodată măcar să mă apropii de posibilitatea de a mă răni fizic.
Şi‑atunci, vă întreb din nou: cum reuşesc? Vorbim, nu uitaţi, de răni destul de grave ca să merite un drum până la camera de gardă. O capsă înfiptă în vârful arătătorului (ceea ce am făcut şi eu de multe ori, iar uneori doar semiaccidental) nu se pune. Mă uit acum în jurul meu, la birou, şi, dacă nu bag capul în imprimantă sau nu mă înjunghii cu foarfeca, nu reuşesc să dibui vreo sursă de potenţială suferinţă pe o rază de trei metri.
Dar, dacă este să ne luăm după Tabelul 206, tocmai ăsta e chichirezul vătămărilor casnice, că te pot lua prin surprindere, din senin. Fiţi atenţi. În 1992 (ultimul an pentru care există cifre disponibile), peste 400.000 de persoane din Statele Unite au fost rănite de scaune, sofale şi canapele. Ce înţelegem de aici? Există în acest enunţ vreo concluzie percutantă cu privire la felul în care e conceput mobilierul modern sau, pur şi simplu, americanii sunt neglijenţi când stau jos? Sigur este că situaţia se agravează. Numărul vătămărilor în care au fost implicate scaune, sofale şi canapele era cu 30.000 mai mare decât în anul anterior, o tendinţă îngrijorătoare chiar şi pentru aceia dintre noi care se arată neînfricaţi în relaţiile cu mobilierul moale. (Desigur, este posibil ca tocmai de aici să apară problema, din prea multă încredere în forţele noastre.)
În mod previzibil, categoria „Scări, rampe şi paliere” era cea mai vioaie, cu aproape două milioane de victime băgate‑n sperieţi, dar, altminteri, obiectele periculoase erau mult mai inofensive decât ai fi putut crede, judecând după reputaţia lor. Au existat mai mulţi răniţi în urma contactului cu aparatele de înregistrare audio (46.022).
Bancnotele şi monedele (30.274) au făcut aproape la fel de multe victime ca foarfecile (34.062). Pot, deşi cu greu, să‑mi închipui cum poate cineva să înghită o monedă, pentru ca apoi să regrete amarnic („Vreţi să vedeţi o şmecherie?”), dar pentru nimic în lume nu reuşesc să‑mi imaginez un scenariu în care împătureşti nişte bancnote şi ajungi la camera de gardă. Mi‑ar plăcea să‑i cunosc pe unii dintre oamenii ăştia.
Aş accepta, de asemenea, cu mare plăcere o discuţie cu aproape oricare dintre cei 236.000 de indivizi vătămaţi de tavane, pereţi şi panouri interioare. Nu pot să‑mi imaginez că te poate lovi tavanul şi că nu rămâi cu o poveste demnă de a fi ascultată. În aceeaşi măsură, mi‑aş face timp pentru oricare dintre cei 31.000 de oameni răniţi de „instrumentele de îngrijire personală”. Dar cei pe care aş vrea cu adevărat să‑i cunosc sunt cei 142.000 de neajutoraţi care au primit asistenţă medicală de urgenţă în urma vătămărilor provocate de articolele de îmbrăcăminte. Ce fel de suferinţe pot avea? Fractură multiplă de pijama? Hematom în izmene? Nu reuşesc nici să‑mi închipui.
Am un prieten chirurg ortoped, care mi‑a relatat deunăzi că unul dintre riscurile meseriei este să începi să te temi să mai faci aproape orice, dat fiind că permanent trebuie să repari inşi care au dat de bucluc în moduri improbabile şi imprevizibile. (Chiar în ziua respectivă tratase un bărbat căruia îi intrase un elan prin parbriz, spre consternarea amândurora.) Acum, graţie Tabelului 206, am început să înţeleg ce voia să spună.
Interesant este că dorinţa de a căuta cifre privind criminalitatea din statul New Hampshire, unde locuiesc în prezent, mă pusese faţă în faţă cu Anuarul statistic. Auzisem că New Hampshire este unul dintre cele mai sigure locuri ale Americii, afirmaţie susţinută, într‑adevăr, de Anuar. În întregul stat se înregistraseră doar patru crime pentru anul de referinţă – prin comparaţie cu peste 23.000, totalul pe ţară – şi foarte puţine infracţiuni grave.
Toate acestea înseamnă, desigur, că în New Hampshire, din punct de vedere statistic, am mult mai multe şanse să mă rănească tavanul sau chiloţii – ca să citez doar două dintre exemplele potenţial letale – decât un străin, ceea ce, sincer să fiu, nu mă linişteşte câtuşi de puţin.
În mod previzibil, categoria „Scări, rampe şi paliere” era cea mai vioaie, cu aproape două milioane de victime băgate‑n sperieţi, dar, altminteri, obiectele periculoase erau mult mai inofensive decât ai fi putut crede, judecând după reputaţia lor. Au existat mai mulţi răniţi în urma contactului cu aparatele de înregistrare audio (46.022).
Însemnări dintr-o țară mare. Visul american văzut de aproape, de Bill Bryson, traducere de Cornelia Bucur, a apărut în colecția „Hexagon. Cartea de călătorie”, la Editura Polirom, în 2018.
Ilustrație: Petapixel
