Viață&co / Umor
Legalizați comedia! Umorul politic și lucrurile care nu se spun
Dan Panaet, Lucian Barbu
Ce mai e astăzi umorul politic? Doar glume pe seama unor oameni care, întâmplător, activează în zona luptei pentru putere?
Ce mai e astăzi umorul politic? Doar glume pe seama unor oameni care, întâmplător, activează în zona luptei pentru putere?
★★★★★☆☆☆☆☆
„Candidatul perfect” e un film „politic” cu o distribuție promițătoare, care însă eșuează lamentabil, pentru că nu înțelege politica, nici măcar la un nivel superficial.
★★★★★☆☆☆☆☆
Éric Toledano și Olivier Nakache se agață în noul lor „Une année difficile”/„Un an dificil” de una dintre cele mai urgente cauze politice: climatul. Rezultatul vorbește mai mult despre neputințele genului decât despre happy end.
Doi jurnaliști merg la Festivalul de Poezie și Epigrame „Romeo și Julieta” la Mizil, unde descoperă arta prea puțin documentată a duelului epigramistic.
Comedianții ăștia sunt fie complet diferiți de generațiile anterioare, fie recontextualizează și reîmprospătează genul.
Ca să înțelegem cum am ajuns în punctul în care un cunoscut politolog postează o „glumă” rasistă, am trecut în revistă trei decenii de umor românesc rasist.
Umorul este un instrument de supraviețuire care mai taie din puterea paralizantă a evenimentelor macabre. E ca o ultimă protecție împotriva disperării și a fricii.
„Am video-conferință cu cu ceilalți șefi de stat sau de guvern din Uniunea Europeană. Mă amuză gândul că nimeni nu bănuiește că pe sub pantaloni am slipii cu Daffy Duck.”
„Stau în curte în hamac, îmi privesc copilul care se joacă în piscină alături de cei 5 scafandri și de cele 10 bone filipineze. Citesc din Învățăturile Sfântului Părinte Paisie Aghioritul.”
„Mi-am amintit că am avut un coșmar. Eram la școală și făceam adunări. Ce mă bucur că acuma nu mai sunt permise adunările de mai mult de trei.”
Mă uit la televizor și mă crucesc. Băncile iau dobândă la dobândă? Iar asta e legal? Avea dreptate idolu meu, Petre Țuțea: „Am făcut pușcărie pentru un popor de idioți!”
Aud pe holurile Patriarhiei aceleași glume de acum o săptămână cu distanța socială: „Iubește-ți departele ca pe tine însuți”.
Unul dintre cei mai populari și plini de umor autori de cărți de călătorie scrie despre cum a regăsit America după două decenii de absență.
De când se tot duce pe la New York pentru a prinde treaba cu scena, microfonul și scaunele pline de oameni care vor să râdă, pe Andreea o tot îndeamnă cunoscuții: „Hai, zi-ne un banc!”.
Da, unii comedianți români sunt misogini, dar nu cred c-o fac din răutate. Unu: e la îndemână să faci glume sexiste. Și doi: prind la public.
Silviu Gherman și Ovidiu Chihaia interpretează un fragment din „Stenogramele României”
Tocmai când hashtag-ul #spersăcrăpi e pe val, Radu Paraschivescu lansează volumul „Aștept să crăpi”.
★★★★★☆☆☆☆☆
N-o să aflaţi care e sensul vieţii sau rețeta fericirii, dar sigur o să plecaţi din sală rumegând următoarea întrebare: în fond, noi când mai trăim?
Cronică: „Ghostbusters” reloaded cu extra-doză de estrogen. Savanții sunt gagici și se distrează maxim.
O poveste cu David Sedaris, eseist cu best-sellere despre râs și vulnerabilitate, autor la The New Yorker și Esquire.
Totul în jurul meu, de la petele de pe cadă până la micul pai cu care porționam speed-ul, era artă pentru mine.
Atenție, acest articol conține Arsenie Boca, Victor Ponta și .gif-uri cu pisici.
Pe Calea Victoriei, la numerele 33-35, se deschide o poartă către anii ‘90.
Șapte minute de nebunie matinală
Restauratorii care țin în viață obiectele valoroase din muzeele României lucrează în condiții proaste, care ridică riscuri pentru sănătatea lor. Amestecuri de substanțe chimice folosite în laboratoare nerenovate, cu dotări insuficiente, înseamnă boli pe care legislația deficitară nu le recunoaște ca boli profesionale.
Lucrătorii culturali din România semnalează o ruptură tot mai adâncă între discursul despre valoarea culturii și realitatea din instituții. Salariile mici, expunerea la riscuri profesionale și lipsa perspectivelor alimentează un sentiment de abandon sistemic. Am vorbit cu restauratori, muzeografi, cercetători, actori și regizori, despre munca lor și noile măsuri ale guvernului, motivate de austeritate,
Timp de nouă ani, CNDB a trăit cu speranța că va avea în sfârșit un loc doar al său. Au existat bani, proiecte, avize, dar nu și destulă voință politică.