Carte

„Istoria romilor e istoria noastră”. Cum le-o spunem copiilor?

de Delia Marinescu

Publicat pe 24 iunie 2020

„Imaginează-ți cum ar fi să fii afro-american și să înveți despre sclavie la vârsta de 24 de ani sau să fii evreu și să înveți despre Holocaust după ce ai absolvit colegiul. Asta nu s-ar putea întâmpla niciodată, dar se întâmplă des când vine vorba despre istoria romilor”, a spus anul trecut Ioanida Costache, activistă romă și doctorandă la Stanford University, pe scena conferinței The Power of Storytelling, într-un discurs care îți făcea pielea de găină. Ioanida a povestit că avea 24 de ani când a fost la Auschwitz și a aflat despre ororile prin care trecuseră strămoșii ei romi în timpul Holocaustului. Până la acea vârstă locuise în SUA, însă dacă ar fi trăit în România șansele ca ea să știe mai devreme despre Holocaustul romilor sau despre cei 500 de ani de sclavie pe teritoriul românesc erau la fel de mici. Pentru că istoria romilor nu e încă inclusă în manualele de istorie și nici adusă prea des în discuție în discursul public. 

Până când guvernanții se vor ocupa de introducerea istoriei minorităților în școli, și nu de scoaterea studiilor de gen, asociația Cu alte cuvinte lucrează la prima carte ilustrată pentru copii despre istoria romilor (vârstă: 10+ ani). Asta după ce în ultimii doi ani a mai tipărit și Povestea kendamei pierdute, prima carte ilustrată cu personaje rome creată de autori români, inspirată de poveștile a 12 copii din Ferentari, și Nanata, o carte despre acceptarea fratelui mai mic – o metaforă a acceptării reciproce și a empatiei. 

La invitația asociației, am devenit înotător virtual la ediția Swimathon de anul acesta și m-am alăturat campaniei de strângere de fonduri (valabilă până pe 10 iulie) pentru realizarea cărții de istorie a romilor pentru copii, la care vor lucra un scriitor, un istoric rom și un ilustrator. Unul din motivele pentru care am făcut-o e că am crescut în Rahova și până să fiu adultă nu am știut nimic despre rădăcinile lui Cosmin, colegul meu de clasă care era așezat singur în ultima bancă (o practică des întâlnită în anii ‘90 vizavi de copiii romi, valabilă și azi, pe lângă alte forme de segregare); ale lui Gilbert, coleg de școală care azi e model, actor și life-coach în America, sau ale Mariei și Cosminei, tovarășele noastre de joacă cu care alergam prin fața blocului și ne urcam în corcoduși. Aveam aceeași vârstă ca a Ioanidei Costache când am aflat din spectacolul de teatru Marea rușine al Alinei Șerban că romii au fost sclavi în spațiul românesc, și îmi doresc ca puștii de azi să știe mult mai devreme. Copiii romi ar avea armele să-i sancționeze pe cei care se iau de ei doar pentru că au pielea de altă culoare, iar cei neromi ar învăța să se solidarizeze cu Cosminii, Gilberții, Cosminele sau Mariile lor și să nu le permită altora să-i rănească.

Am vorbit despre prima carte pentru copii despre istoria romilor cu Gabriela Nenciu, una dintre fondatoarele asociației Cu alte cuvinte. Gabriela locuiește de opt ani în Boston, unde predă franceză la Brandeis University,  așa că ne-am auzit pe Zoom.

Gabriela Nenciu

Cum de tu, care ești profă de franceză în SUA, ai făcut o asociație în România prin care promovezi diversitatea în cărțile pentru copii?

Marele avantaj în a fi profesor este că ai vacanță. Eu și Cris Pîrvu am creat asociația în 2016 și am pornit de la mai multe lucruri: faptul că am întâlnit-o pe Magda (n.r Magda Matache, directoarea programului de studii rome la Universitatea Harvard) și am citit teza ei de doctorat (n.r Dezvoltarea timpurie a copiilor romi: factori de risc și factori de protecție), în care spunea că pentru copiii romi nu există nicio reprezentare în literatură sau în cultura mainstream. Și după asta am vorbit cu ea și am zis: băi, dar ce-ar fi dacă am face noi aceste cărți? Uite poate fac eu un curs, mă ajuți și tu și scriem o carte. Dar dup-aia m-am trezit la realitate și am zis: băi, dar eu habar n-am să scriu aceste cărți și probabil ar fi o idee mai bună dacă aș lua niște oameni care chiar știu să scrie cărți și să facă ilustrații. 

Apoi într-o vară am făcut voluntariat pentru OvidiuRo - soțul meu a făcut parte din echipa de evaluatori a proiectului Fiecare copil în grădiniță și am fost și eu pe teren, în foarte multe sate. La astea două experiențe – voluntariatul și faptul că am cunoscut-o pe Magda – se adaugă o campanie pe care am văzut-o aici, în SUA, We need diverse books. Aici sunt diverse books, numai că nu sunt promovate. În România atunci pur și simplu nu erau.

De ce e nevoie de o carte despre istoria romilor pentru copii? 

E nevoie de cartea asta nu doar pentru copii, ci pentru noi toți. Ce știu eu la 42 de ani despre istoria romilor e pentru că am cunoscut-o pe Magda, și asta a fost acum opt ani. Înainte de asta nu știam nimic. Anul trecut am fost la spectacolul Alinei Șerban, Marea Rușine, care vorbește despre sclavia romilor. După spectacol a fost o conversație cu publicul și era o fată în sală care avea vreo 30 de ani, era vizibil emoționată și a spus: până acum nu am știut. Și de asta cred că e nevoie, pentru că istoria romilor e istoria noastră. 

Nu știu încă ce formă va avea cartea. Sunt evenimentele astea traumatizante: Holocaustul, deportarea romilor în Transnistria, sclavia. Cum faci să le scrii pentru copii? Scrii non-ficțiune sau alegi doar o perioadă istorică și creezi o poveste în perioada asta istorică? Dacă echipa care va scrie cartea va face o poveste doar în cadrul unei perioade istorice va fi un punct de plecare și poți vorbi apoi și de alte momente din istoria romilor. 

Ce vă propuneți cu cartea? 

Am vrea să scoatem 1000 de exemplare pe care să le donăm în școli din medii defavorizate, împreună cu un ghid pedagogic cu activități de educație pentru diversitate. Ideal ar fi să fie acceptată de o editură și să o publicăm la anul prin mai. Până acum am fost norocoși, pentru că Povestea kendamei pierdute a fost publicată de editura Arthur, iar Nanata a fost publicată de Cartea Copiilor.

Povestea kendamei pierdute știu că a fost foarte bine primită de copii, pentru că noi am dat 500 de exemplare celor de la Teach for România, am făcut și un ghid de activități și i-am rugat să citească cu copiii și să facă măcar două activități. Am înțeles că pentru unii dintre copii asta a fost prima carte pe care au avut-o vreodată. 

Nanata abia am lansat-o, este online până la sfârșitul anului, în română și în patru dialecte Romani - dialectul căldărăresc, dialectul carpatic, dialectul ursăresc și dialectul spoitoresc și după aceea va apărea în română la editura Cartea Copiilor și 500 de exemplare o să le donăm la OvidiuRo.

Cum ți se pare că se vorbește în SUA despre diversitate pentru copii față de cum se vorbește în România, mai ales în contextul protestelor Black lives matter? 

Ce am văzut în ultima vreme, mai ales acum cu protestele e că oamenii împing mult mai mult ideea că nu e de ajuns să nu fii rasist, ci trebuie să fii antirasist. Și cum faci asta e o discuție continuă. Mai ales cum faci asta pentru copii. Cele mai cumpărate cărți de pe Amazon acum sunt How to Be an Antiracist și White Fragility. 

Nu cred că în România răspunsul ar fi același și de altfel nici n-a fost atunci când au fost violențe împotriva romilor. Tipul ăsta care a scris How to Be an Antiracist, Ibram X. Kendi, scrie acum o carte pentru copii care se numește Antiracist Baby. Asta mi se pare că este diferența foarte mare, că deși este o conversație foarte grea pentru toată lumea din motive diferite, aici oamenii vor să facă o schimbare. 

Audio

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK