Sub cupola mare a pavilionului de la Romexpo, luminile cad peste o scenă dominată de un ecran albastru. În față, o mare de oameni urmărește rând pe rând cei 35 de participanți la parada de cosplay – un moment din evenimentul central al Bucharest Gaming Week, desfășurat între 11 și 12 octombrie.
Costumele sunt spectaculoase, colorate, atent lucrate: aripi mov, pelerine lungi, armuri metalice decorate, peruci în nuanțe de oranj, albastru sau alb argintiu, machiaje accentuate. Printre personaje, îi văd pe Kushina Uzumaki, cu părul ei lung și roșu, rochie verde și șorț alb, și pe Minato Namikaze, al patrulea Hokage din seria cult de manga / anime Naruto, cu părul lui blond, bandană și mantie albă cu flăcări roșii la tiv. E chiar și Chun-Li din Street Fighter, în costumul ei albastru cu manșete aurii.
Lumea jocurilor prinde viață pentru câteva ore, iar publicul reacționează cu entuziasm.
Cosplay-ul, prescurtare de la costume play, înseamnă exact asta: să întruchipezi un personaj dintr-un joc video, film, anime sau bandă desenată, până la ultimul detaliu. Pentru unii, e o distracție de Halloween, un hobby sau o experiență încercată din curiozitate. Pentru alții, o formă de artă în toată regula, unde fiecare cusătură, culoare și gest sunt atent calculate.
La evenimentele mari, cosplayerii urcă pe scenă cu un performance de două minute, susținut de o coloană sonoră aleasă de ei. Astfel de convenții dedicate culturii pop și universului geek sunt organizate în întreaga lume – de la Anime Expo (Los Angeles) și Anime NYC (New York), la Comic-Con (San Diego), Gamescom (Köln) sau Sakura-Con (Seattle) – și adună zeci de mii de participanți costumați în personajele lor preferate din filme, seriale, jocuri video și benzi desenate.
La Bucharest Gaming Week, totul s-a condensat într-o defilare. În public și în culise, se simte același tip de energie: amestecul dintre migală și bucuria de a fi văzut. Am stat de vorbă cu trei dintre participanți care, deși provin din medii diferite, sunt uniți de aceeași dorință de a-și construi, la propriu, propriul personaj.
Fiecare cusătură spune o poveste
O patiseră cu părul prins în două cozi spiralate, bonetă albă de bucătar și o furculiță aurie uriașă sprijinită pe umăr – cu care a câștigat premii internaționale – atrage privirile celor din jur. Fusta în carouri roșii și albul imaculat al uniformei par desprinse dintr-un desen animat, dar ținuta e reală, cusută cu mâinile ei, gândită în cele mai mici detalii. Pe scenă, e Patissiere Peach, personaj din jocul „Princess Peach: Showtime!”. În culise, e Ștefania – sau Lyra, cum o cunoaște comunitatea cosplay din România.
Are 26 de ani și spune că a fost dintotdeauna atrasă de lucrurile făcute de mână. În copilărie, croia hăinuțe pentru păpuși. În 2013, după ce a descoperit conceptul de cosplay, părinții i-au adus câteva resturi de materiale. Așa a început aventura ei în această lume. De atunci, au trecut peste zece ani și mai bine de 15 costume, majoritatea lucrate integral de ea. Între timp, a devenit și grafic designer, dar ce-o definește cel mai mult e Lyraceea ce face între concursuri, nopți și tipare: costume complexe, broderii, accesorii printate 3D.
Personajele pe care le alege sunt colorate, detaliate, nu tocmai ușor de reprodus. Spune că, mai ales când e vorba de concursuri, preferă costumele cât mai elaborate, care să-i pună răbdarea și îndemânarea la încercare. Cele mai multe vin din universul „League of Legends”, un joc pe care îl urmărește aproape de la lansare. În ultima vreme, însă, s-a apropiat și de alte lumi – Vocaloid, Nintendo, personaje jucăușe, care îi seamănă.
La costumul de anul acesta spune că a lucrat timp două săptămâni, cam 12 ore pe zi. A investit în jur de 300 de euro în materiale, dar cel mai mult a contat timpul. „Deși pare un costum simplu, mi-a luat mult să fac tiparele și prototipul. A fost mai complicat decât părea”.
La concursuri, știe că miza nu e doar vizuală. Un costum trebuie să spună o poveste, iar povestea să fie ușor de înțeles pentru oricine, chiar și pentru cei care nu cunosc universul jocului. A fost deja la patru competiții internaționale și urmează a cincea, în noiembrie. Își amintește cu precizie momentul în care a câștigat premiul în Toulouse, reprezentând România. „Când au anunțat premiile și a apărut pe ecran steagul României, am rămas câteva secunde în ceață, întrebându-mă ce țară e. Abia după aceea am realizat că eu eram cea care câștigase”. Râde. „A fost un moment foarte emoționant”.
Spune că scena internațională joacă după alte reguli – totul se punctează, de la cusături până la cum îți spui replica. Ai barem, criterii clare, și cosplay-ul devine un mix serios de craft, storytelling și show bine pus în scenă.
Iar când vine momentul, Lyra se transformă fără ezitare. Exersează dinainte, își gândește fiecare gest și fiecare replică. A învățat că cel mai bine e să aleagă personaje care i se potrivesc, nu doar care adună puncte. „Costumul ăsta chiar mă face să mă simt în pielea mea. E amuzant, ca mine”.
Dincolo de skill-uri, cosplay-ul i-a oferit o lecție de viață: să ceară ajutor. „Sunt oameni care chiar te pot sprijini, chiar dacă nu e domeniul lor. O prietenă m-a ajutat, de exemplu, să cos de mână niște petale și mi-a înjumătățit timpul.” Concurența e reală, mai ales la concursurile importante, dar spune că atmosfera rămâne una de susținere. Dincolo de competiție, ne mai întrebăm între noi: «Tu cum ai făcut asta? Tu cum ai făcut cealaltă?».
Pentru cineva care n-a avut niciodată contact cu lumea cosplay-ului, Ștefania are o explicație simplă. „Cu toții ne uităm la filme, la desene animate, ne jucăm jocuri și suntem la modul: «mi-ar plăcea să fiu ca personajul ăla». Cosplay-ul e modul în care îți exprimi iubirea pentru acel personaj. Nu trebuie să arăți perfect, pentru că cosplay-ul nu are treabă cu faptul că ești mai slăbuț, mai plinuț, că ești fată sau băiat. Nu are gen, nu are un mod corect de a-l face. E pentru toată lumea. E foarte inclusive”.
Iar pentru cei care vor să înceapă, dar nu știu de unde: „Doar să o facă. Sunt atâtea modalități. Și de fiecare dată când au un impediment, să ceară ajutor”.
„Fericire și blestem”: ce înseamnă să trăiești pentru scenă
La cei aproape doi metri și jumătate înălțime, Alexandru Carapelea pare făcut pentru scenă. În lumina puternică de la Romexpo, costumul lui de Doctor Octopus domină cadrul: brațele metalice se arcuiesc în spate, ca niște extensii ale corpului, iar ochelarii fumurii completează imaginea unui personaj ieșit direct din universul Spider-Man. Din public, e imposibil să nu-l remarci.
Alexandru, în vârstă de 29 de ani, povestește că totul a început din întâmplare – la o petrecere de Halloween, în 2015, la o postliceală din Constanța. „Culmea, era un costum făcut pe genunchi, cu ce am avut prin dulap: Joker din Suicide Squad. Am avut și o Harley. Și am și câștigat la acel concurs”. A fost prima dată când a simțit că pasiunea pentru scenă poate lua multe forme.
De atunci, interesul lui pentru cosplay s-a transformat complet: de la „orori la capitolul costumații”, cum spune râzând, la ore întregi petrecute în fața materialelor și la scenarii gândite în detaliu pentru fiecare apariție. Din 2022, de când a început să participe constant la convenții, ritmul i s-a schimbat total. „Înainte nu pierdeam nopțile, acum pierd nopțile la anumite piese. Înainte nu-mi stresam capul cu atât de multe numere pe scenă: ce să fac, cum să fac, cum le așez, cum le dreg. Acum fac chestia asta. Cumva, e și un stres, dar, pe de altă parte, e și o plăcere. Fericire și blestem”.
În spatele acestei implicări e însă un traseu care merge dincolo de cosplay. Povestește că totul a pornit din dorința de a combina pasiunea pentru haine cu actoria și dansul, domenii care i-au conturat felul de a fi pe scenă. În viața de zi cu zi, e obișnuit cu interacțiunea umană, fiindcă lucrează ca asistent manager la propria pensiune. „Iar asta mi-a fost de ajutor când urc pe scenă, pentru că scap de emoții instant”.
Personajele și le alege instinctiv, după cum îi dictează energia. Uneori se documentează mai mult, alteori mizează pe potrivirea de personalitate. „Eu sunt foarte bun pe personaje amuzante, printre care se numără Charlie Chaplin și Masca, care sunt personaje de suflet. Dar încerc să caut diverse părți ale personalității mele”.
Spune că alege rolurile cu puțină nebunie și un strop de dramatism, cum e și Harley Quinn, personajul cu care urma să apară a doua zi la Romexpo. Harley Quinn vine din universul DC Comics – fostă psiholoagă – fiind o figură emblematică prin combinația de vulnerabilitate, sarcasm și energie imprevizibilă. Este partenera lui Joker, dar și o forță de sine stătătoare, care poate fi încadrată între eroină și antagonistă. „E greu să faci travesti, pentru că în România nu prea am văzut oameni care să încerce asta și nu știu de ce nu sunt mai deschiși. Dar cred că Harley îmi vine cel mai bine”.
Costumele le alternează: unele le cumpără, altele și le construiește singur, de la zero. Spune că îi place mai mult procesul de a le face manual, pentru că știe exact cât efort se ascunde în spatele fiecărei piese. „E alta plăcerea când îl faci tu, cu mânuța ta, pentru că îl valorifici și mai mult – inclusiv numărul pe scenă, inclusiv costumul în sine. Știi câte ore te-ai chinuit și câte înjurături ai tras când nu ieșea cum voiai”.
Cel mai scump costum al său a ajuns la 1.500 de lei, iar cel mai ieftin, la 50. Dar nu crede că banii sunt esențiali în cosplay, ci ideile ingenioase.
De la dans, a învățat că nu e suficient să ai prezență scenică — trebuie să intri complet în pielea personajului. Iar de la crafting, că totul ține de detalii: „Trebuie să am grijă cel mai mult la finisaje, mai ales în momentul în care fac armuri, pentru că scârțâie un pic acolo, dar încă învăț. Și cred că o să învăț până o să mă las de tot de cosplay”.
Dincolo de partea tehnică, spune că a rămas cu lecții de viață. Cea mai importantă dintre ele ține de încrederea în sine și de felul în care navighezi o comunitate care poate fi uneori dificilă. „Bazează-te pe tine. Foarte multe persoane te adoră, te aplaudă, te aclamă, dar în același timp te și vorbesc pe la spate. Din păcate. Există și o toxicitate în toată această comunitate de cosplay, dar eu prefer să iau partea bună și încerc să mă bazez pe mine, când pot. Pentru că, din nou, satisfacția este mult mai mare”.
O a doua lecție, spune el, e să îndrăznești. „Dacă vei merge tot timpul pe aceeași placă, nu vei progresa în niciun fel”.
Când vorbește despre comunitatea cosplay, tonul lui se schimbă ușor – devine mai serios, dar păstrează aceeași pasiune. Spune că i-ar plăcea ca oamenii să înțeleagă mai bine diferența dintre un simplu costum și un personaj construit până la capăt. „Nu e doar un concurs de cârpe. Oricine poate să trântească o ținută pe el. Dar dacă vorbim de atitudine, de joc de rol, e cu totul altceva, pentru că vorbim de cosplay – costume and acting. Nu poți să te bazezi doar pe una”.
Alex ar rezuma întreaga experiență prin cuvântul „sentiment”, iar în opinia sa, cosplay-ul înseamnă, în esență, felul în care se transpune psihologic, sentimental, în pielea unui personajer. „Uiți că ești tu și devii personajul în cauză. De asta, totul e un sentiment. Cel puțin pentru mine”.
Un exercițiu de curaj și comunitate
Are 30 de ani și poartă o cască portocalie cu vizieră neagră, o mantie roșie și un costum lucrat aproape în întregime de el. E Great Saiyaman, alter ego-ul supereroului Gohan din universul Dragon Ball Z. Inspirat de serialele japoneze cu eroi mascați, Great Saiyaman luptă împotriva răului cu un aer teatral și plin de gesturi eroice, adesea comice – o apariție care i se potrivește.
Alexandru Dinu e relativ nou în lumea cosplay-ului. Deși pare că face asta de-o viață, abia de doi ani a prins curajul să se implice cu adevărat. Mult timp a crezut că în România nu poți face cosplay fără să fii judecat. „Erau foarte puțini cosplayeri și era frumos să te uiți, dar nu simțeam că aș putea să fac asta liber”.
Totul s-a schimbat când a observat cum noua generație – crescută cu anime-uri, gaming și streaming – a îmbrățișat cultura cosplay. A început cu un costum simplu, cumpărat. Apoi a făcut un pas mai mare, spre costume lucrate de la zero. „Deja m-a prins «boala» asta. Nu te mai uiți la bani, vrei doar să iasă cât mai bine. Când vezi produsul final, în poze, e o bucurie greu de descris”.
Primul său personaj serios a fost din anime-ul Bleach, construit treptat, plecând de la un costum generic. Pe urmă a urmat Doctor Strange, apoi Great Saiyaman – personajul pe care îl poartă acum. Cască, vopsea, revizii. „E a doua versiune. La prima m-am grăbit, dar am învățat din greșeli. Data viitoare o să iasă și mai bine”. Spune că procesul e o provocare tehnică, dar și o sursă de învățare constantă: „Am început să-mi iau mai mult timp ca să fac ceva calitativ și să-mi placă mie”.
În viața de zi cu zi, e programator. Dincolo de ecrane, are o mulțime de hobby-uri – filme, seriale, automatizări, o bibliotecă media personală. Cosplay-ul i-a adus ceva diferit: o comunitate. „Chiar e frumos să găsești, într-un final, o comunitate ca asta și la noi în țară. Lumea e deschisă, drăguță, ai cu cine să vorbești”. Spune că prieteniile s-au legat natural, iar alături de partenera sa – și ea pasionată de cosplay – își construiește o colecție de personaje din ce în ce mai variate.
Una dintre lecțiile cele mai importante pe care i le-a oferit cosplay-ul e despre cum să fie mai deschis. „Eu sunt mai mult introvertit, dar cosplay-ul m-a ajutat să învăț să comunic, să fiu parte dintr-o comunitate. Când vine cineva să facă o poză cu tine, trebuie să fii in character, să fii friendly, chit că poate nu te simți cel mai bine. Ei nu știu ce e în spate, ei văd doar personajul lor preferat”.
În timp, a învățat să intre în rol – să zâmbească, să facă poze, să fie Great Saiyaman și atât. Dar spune că nu e mereu ușor. După câteva weekenduri cu evenimente legate între ele, bateria socială ajunge la zero. „Ajunsesem la un punct în care voiam doar să stau închis în casă. Dar, uite, am venit din nou la un eveniment”.
De obicei, își schimbă personajul în fiecare zi de convenție. A început cu trei costume pentru trei zile, acum are mai multe, inclusiv unele mai lejere, pentru zilele obositoare. „Am adăugat și un personaj simplu, Bombastic Spiderman – un Spiderman îmbrăcat lejer, cu o pungă pe cap. Mai simplu de-atât nu se poate”.
Pe termen lung, visează la ceva mai ambițios. „Am un plan mai mare, o armură completă din Marvel. E un proiect greu, nu vreau să dau spoilere, dar sper să-mi iasă. E mult de muncă și îmi trebuie timp”.
Pentru cineva care aude prima dată cuvântul „cosplay”, Alexandru îl explică simplu: e un hobby, o pasiune. „Dacă ești pasionat de orice, poți face cosplay. Nu trebuie să fie din anime sau gaming. Poți să fii un personaj dintr-o carte. E despre plăcerea de a deveni cineva care te inspiră. Și e frumos să știi că există o comunitate care te primește cu brațele deschise”.
Surse foto: Bucharest Gaming Week
