Într-un oraș care trăiește sub amenințarea unui nou cutremur de proporții, autoritățile au reușit să consolideze, în medie, o clădire pe an de-a lungul ultimilor 35 de ani. Chiar dacă în unele cazuri prețurile lucrărilor s-au dublat în doar câțiva ani, firmele desemnate de primărie nu s-au putut ține de termenele de finalizare. Recordul îl deține un bloc din centrul capitalei, aflat în consolidare de 12 ani și care ar urma să fie gata în 2027. Am discutat cu proprietari prinși în asemenea situații, cu experți și autorități despre frustrările legate de birocrație, corupție și lucrări prost făcute, dar și despre cum poate fi refăcută încrederea oamenilor în acest proces.

Multă vreme, doar un panou pe care scria „Șantier în lucru” le-a amintit trecătorilor că pe strada Pictor Ștefan Luchian, la numărul 12C, se întâmplă o consolidare. Altfel ar fi părut doar o altă clădire abandonată din centrul Bucureștiului.

Blocul de la această adresă, construit în stil Art Deco în anii ‘30, a intrat de mai multe decenii în vizorul autorităților. Acestea l-au expertizat, i-au pus bulină roșie, au făcut planuri de consolidare, au golit cele 10 apartamente de oameni, au alocat bugete, și-au suflecat mânecile și s-au tot apucat de lucrări. La 12 ani de la începerea consolidării, șantierul nu s-a încheiat, iar clădirea are geamurile sparte, obloanele rupte și tencuiala jupuită. Pe fațada clădirii a apărut acum câteva luni un mesh nou, care promite un nou termen de finalizare: august 2027.

„Am trecut prin toate fazele: de furie, de indignare, de neputință”, își amintește Eugen Rădan, președintele asociației de proprietari, care s-a mutat din bloc la începutul lui 2014.

Deși are zeci de mii de clădiri fragile și trăiește permanent sub amenințarea unui cutremur mare, Bucureștiul a consolidat foarte puțin de-a lungul ultimelor decenii. Din 1994, când a fost adoptată prima ordonanță „privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente” și până în 2022, când o nouă lege a fost aprobată, au fost consolidate doar 35 de imobile. 

Astăzi, 11 clădiri de locuințe din București se află în faza de șantier, între care și blocul din Pictor Ștefan Luchian. Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), instituția din subordinea Primăriei Capitalei care se ocupă de gestionarea lucrărilor, precizează că alte 171 de imobile se află în etape premergătoare execuției. Asta înseamnă că sunt prinse într-un program de finanțare și că au cel puțin un proiect tehnic în lucru.

De-a lungul ultimelor luni, ne-am propus să înțelegem ce presupune procesul consolidării, atât din perspectiva celor ce au trecut sau trec prin această experiență, cât și a celor ce gestionează astfel de lucrări. Am aflat că, dincolo de costuri și hârtii, consolidarea unei clădiri înseamnă mai mereu și transformarea oamenilor ce o locuiesc. 

„Povestea asta cu consolidarea la noi a început de foarte multă vreme”, își amintește I.P., care a copilărit, la fel ca mama ei, într-un apartament de trei camere din strada Pictor Ștefan Luchian.

Problemele au venit odată cu seismul din 1977: au apărut foarte multe fisuri în pereți, în special în jurul ușilor. Autoritățile au început să consolideze blocul, însă, la fel ca în cazul multor clădiri afectate atunci, lucrările s-au oprit în iulie 1977, din ordinul lui Nicolae Ceaușescu. „Așa că au dat doar cu vopsea și s-a închis treaba”, rezumă I.P. După un nou cutremur, cel din 1986, crăpăturile au devenit tot mai mari. În 1993 clădirea a fost expertizată și încadrată în clasa I de risc seismic.  

Consolidarea a întârziat însă, pentru că blocul fusese proprietatea unor evrei care au fugit din țară, a fost naționalizat la finalul anilor ‘40, pus în administrarea Întreprinderii de Construcții, Reparații și Administrare Locativă (ICRAL) și închiriat către mai multe familii. După 1990, blocul a avut un statut neclar: nu se știa dacă proprietarii inițiali se vor întoarce să-și revendice apartamentele. Lucrul acesta nu s-a întâmplat însă, chiriașii au putut să cumpere locuințele, iar discuțiile despre consolidare au putut înainta. 

În iulie 2008, Consiliul General al Municipiului București a aprobat indicatorii tehnico-economici ai proiectului de consolidare. Un an mai târziu, autoritățile au venit cu o nouă hotărâre, după ce au revizuit proiectul. Lucrările aveau să înceapă însă abia în 2014, după ce toți locatarii s-au mutat, fie la rude, fie în alte proprietăți, fie în locuințe de necesitate oferite de primărie.

I.P. spune că, inițial, mama ei s-a opus începerii lucrărilor. Prețul stabilit de autorități i s-a părut prea mare și netransparent, în condițiile în care proprietarii trebuiau să-și asume că vor achita suma totală în rate egale, timp de 25 de ani, iar primăria contribuia doar prin garantarea unui credit mai avantajos. Valoarea lucrărilor creștea mult de la un an la altul, iar în trei ani s-a dublat: de la 1,34 milioane de lei în 2006 la 2,66 milioane de lei în 2009. În plus, contractul prevedea faptul că prețul este orientativ și că poate crește în timpul lucrărilor, spune I.P. 

Dincolo de problema costurilor, proiectul tehnic avea probleme evidente, pentru că schițele nu țineau cont de realitatea din teren. Deși blocul din Pictor Ștefan Luchian fusese construit astfel încât niciun apartament să nu semene cu altul, proiectanții nu au ținut cont de această realitate și au făcut schițe similare, de sus până jos.

În cele din urmă însă, sătulă de discuții, mama lui I.P. a semnat contractul și s-a mutat de-acolo într-un apartament de necesitate de-al primăriei. 
 

În mandatul lui Sorin Oprescu, Primăria Municipiului București a semnat în 2011 primul contract pentru consolidarea blocului cu zece apartamente din centrul Bucureștiului, cu firma SCIT Impex SRL. Lucrările au început efectiv în 2014 și ar fi trebuit să se încheie în doar șase luni. Eugen Rădan face acuzații clare și spune că reprezentanții primăriei și cei ai constructorului „erau mână-n mână”. Își amintește că participa la ședințe în care cele două părți începeau prin a-și vorbi cu „dumneavoastră” pentru a păstra aparențele, iar apoi, pe măsură ce se relaxau, treceau la tutuieli. „Rămâneau, după ce plecam noi, să vadă cum mânăresc lucrurile. Veneau cu devize de-alea imposibile, pe care nu voiam să le semnez”, mai spune președintele asociației. „Apărea [în deviz] o macara: costa 100.000 de lei. Le spuneam: «Dom'le, n-a fost macara aici, n-a văzut nimeni macaraua». «Eh, n-a fost macaraua, dar dacă au cărat oamenii cu sacul cimentul, ce, aveți ceva împotrivă?» «Da, am. Nu pot să semnez așa ceva!»”.

Corupția mergea mână-n mână cu lipsa de profesionalism. Lucrările — care au început de la subsol în sus — erau de proastă calitate și nu păreau să țină cont de planul inițial. I.P. spune că în apartamentul familiei sale, de la etajul I, a apărut un stâlp în mijlocul casei, mult mai gros decât în schițele inițiale. Tâmplăria din lemn a dispărut, deși nu lucrase nimeni la ferestre sau la uși. 

Apartamentele de la subsol, parter și etajul I au fost pur și simplu mutilate, acuză și Eugen Rădan. „Au făcut un sarcofag acolo”. Spune că el a avut noroc, pentru că locuința sa se află la etajul III și lucrările nu avansaseră până acolo.

Până la urmă, asociația de proprietari a angajat din fonduri proprii un diriginte de șantier, care să supervizeze lucrările. „Și când constructorul a văzut că nu poate lua de trei ori mai mult, s-a oprit, a blocat lucrarea”, spune Rădan. Asta se întâmpla în 2016. În anii următori șantierul a fost abandonat. „Știu că astfel de construcții ar trebui să fie măcar puse într-o stare de conservare. Nu s-a întâmplat asta”, spune I.P.. Împreună cu vecinii săi, a pus niște placaje în locul geamurilor, pentru a proteja pe cât posibil apartamentele de intemperii. 

La sfârșitul lui 2019, în timpul mandatului Gabrielei Firea, pagina de Facebook a AMCCRS publica o postare entuziastă: „Ne ținem de cuvânt! Finalizăm consolidarea imobilului pentru ca proprietarii să se poată întoarce, după opt ani, în casele lor! Am preluat imobilul și ne-am apucat de treabă. Știm ce trebuie făcut și am început evacuarea deșeurilor lăsate în urmă de fostul constructor. Vom lucra într-un ritm accelerat pentru ca toate cele 10 apartamente să fie din nou locuibile”. 

Era parte dintr-o promisiune mai mare a PMB. Pe 4 martie 2019, când se împlineau 42 de ani de la cutremurul din 1977, Gabriela Firea promitea că, „până în anul 2020, vom interveni la toate cele 349 de clădiri clasa I de risc seismic din București”.

Instituția mai anunța că indicatorii tehnico-economici ai proiectului fuseseră actualizați, iar Compania Municipală Consolidări București (CMC) — una dintre cele 25 de companii municipale înființate de Gabriela Firea — este deja pe șantier. În 13 ani, valoarea proiectului ajunsese la peste 3,4 milioane de lei, aproape triplu față de bugetul inițial.  

I.P. își amintește că cei de la CMC i-a invitat pe proprietari să discute pe niște planuri pentru consolidare. „Am semnat iarăși că suntem OK să înceapă lucrările.”

De promisiunile primăriei, anunțate cu mare pompă, s-a ales însă praful. Eugen Rădan spune că muncitorii de la CMC doar au scos gunoiul lăsat de cei dinainte, au făcut alt gunoi și au plecat. „N-au pus o cărămidă”.

Tot în 2019 a intrat în șantier și un bloc cu 33 de apartamente din strada Știrbei Vodă nr. 20. Un imobil construit în 1935 pentru camarila regală, după planurile lui Duiliu Marcu, unul dintre cei mai mari arhitecți români. S-a lucrat cam un an și ceva, spune Petru Vladimir Pătulescu, matematician (71 de ani), care a locuit acolo vreme de 23 de ani. 

„Lucrurile au început șchiopătând, dar într-un interval de câteva luni de zile s-a lucrat serios la structură”, spune Pătulescu. În septembrie 2019, pagina de Facebook a AMCCRS anunța că „cele 33 de familii se vor întoarce în apartamentele lor în cel mai scurt timp”. În anul următor însă șantierul a amuțit.  

„Când a venit Nicușor Dan, s-a oprit totul, s-au judecat și noi am picat la mijloc ca niște gâze”, spune Pătulescu.

Timp de patru ani, șantierele au fost complet blocate. La începutul lui 2021, în primul mandat al lui Nicușor Dan, compania municipală a transmis către AMCCRS că, din cauza unei „situații financiare incerte” și a „prognozei meteorologice privind temperaturi foarte scăzute”, se află în imposibilitatea de a continua lucrările de consolidare la cele 10 clădiri pentru care încheiase contracte, inclusiv pentru clădirea din Pictor Ștefan Luchian 12C. A precizat însă că a realizat „operațiunile necesare de conservare a lucrărilor” și că asigură paza permanentă a imobilelor, iar cele 10 clădiri vor rămâne în custodia sa. La jumătatea aceluiași an însă, CMC a intrat în insolvență, iar un an mai târziu — în faliment. Între timp, zeci de familii așteptau de ani buni să se mute înapoi în propriile locuințe. 

411 clădiri din București sunt încadrate în clasa de risc seismic I. 

După declanșarea insolvenței, AMCCRS a luat la puricat situația proiectelor de consolidare începute de CMC și a cerut explicații companiei pentru sumele din facturi și pentru termenele depășite ale lucrărilor, însă susține că nu a primit niciun fel de documente justificative din partea lichidatorului, Expert Insolvență SPRL. Într-un răspuns la o solicitare de presă pe care Scena9 i-a adresat-o, AMCCRS spune că n-a putut plăti pentru lucrări care nu erau în contract și care erau ilegale. Lichidatorul a refuzat să predea clădirile și și-a cerut banii în instanță, iar toate procesele au fost câștigate de către AMCCRS. Imobilele au fost predate într-un final instituției în august 2025, ceea ce înseamnă că lucrările au putut fi reluate. 

În prezent, blocul din Știrbei Vodă nr. 20 e unul dintre cele 11 aflate acum în faza de șantier. Aici, prețul total al consolidării pentru cei 4.200 de metri pătrați construiți aproape s-a triplat între 2018 și 2024. Noul termen de finalizare anunțat de AMCCRS este august 2026.

Petru Vladimir Pătulescu — care locuiește acum într-una dintre locuințele de necesitate ale Primăriei — așteaptă cu nerăbdare să revină la „obiceiurile noastre vechi de a locui într-un apartament confortabil”, dar nu crede că se va întâmpla asta la termenul estimat de autorități, având în vedere că de la reluarea lucrărilor încoace s-au făcut doar mici reparații prin apartamente.

Dacă instalațiile vor fi făcute, dacă va apărea tencuială decorativă pe exterior și ferestre la unison, blocul va arăta sigur foarte bine, spune el. „Deci va fi o unitate locativă foarte bună și foarte frumoasă. Când va fi gata. Dacă va fi gata. Să sperăm că trăim până atunci.”

Pentru imobilul din strada Pictor Ștefan Luchian, noul termen de finalizare este august 2027. Eugen Rădan are încredere că, de data aceasta, va fi respectat. S-a interesat în legătură cu noua firmă desemnată prin licitație să deruleze procesul de consolidare a blocului și apreciază că treaba pare serioasă de data asta. „Acum ei sunt în organizare de șantier. Scot mizeria lăsată de constructorii lui Firea și de ăia de dinainte, de la Oprescu”.

În schimb, mama lui I.P., proprietara apartamentului de la etajul I din acest imobil, refuză să mai aibă de-a face cu apartamentul, după toate frământările din acești ani. Bunica lui I.P., mutată și ea în locuința de necesitate din Națiunile Unite, a murit între timp, cu regretul că nu a putut sfârși în casa în care trăise peste șase decenii.

„De când a început toată povestea asta cu consolidarea, eu am citit tot felul de articole”, spune I.P. „Erau acolo tot felul de întrebări: «De ce oamenii nu sunt pregătiți pentru cutremur?» «De ce oamenii din aceste clădiri nu sunt de acord să se facă consolidările?» Păi nu sunt de acord pentru că costurile sunt foarte mari și pentru că nu există o speranță clară că se va termina șantierul. Adică experiența ne demonstrează că nu avem cum să avem încredere în așa ceva.”

România are o mare problemă: la noi nu prea s-au făcut consolidări până recent, spune Matei Sumbasacu, inginer și fondator al Asociației pentru Reducerea Riscului Seismic – Re:Rise,  singura organizație din România dedicată reducerii riscului seismic. „De-abia în ultimii ani am început să avem niște programe coerente de expertizare, au început cu tot felul de entități ale statului să consolideze clădiri publice, clădiri culturale și clădiri rezidențiale. N-am avut când să ne facem mâna pe chestia asta”, explică el.

Consolidările sunt procese complicate, atât din punct de vedere tehnic, cât și al gestionării relațiilor dintre instituții, respectiv dintre instituții și beneficiari.

Din punct de vedere tehnic, nicio consolidare nu seamănă cu alta, pentru că proiectele trebuie adaptate în funcție de mai mulți factori, cum ar fi: epoca în care a fost realizată construcția, materialele inițiale utilizate, eventuale elemente valoroase care trebuie păstrate (în cazul clădirilor de patrimoniu) ori de avariile mai vechi constatate.  

Pentru a consolida o clădire, trebuie să o înțelegi pe de-a-ntregul. Iar pentru asta trebuie să știi, de exemplu, unde să decopertezi pereții pentru a descoperi slăbiciunile construcției, mai spune Sumbasacu. Deși experții care se ocupă de consolidări trec printr-un proces de atestare, în realitate competențele acestora diferă destul de mult. Există ingineri care înțeleg mai bine o anumită perioadă istorică, însă eșuează în a „descifra” clădiri dintr-o altă epocă. Unii își folosesc experiența pentru a înțelege construcția, alții se ghidează mult mai strict după un set de norme prestabilite, introduc datele în programe de calcul și se bazează pe ce iese de-acolo.

Iar aici apare problema normelor de consolidare și de expertizare în sine, spune inginerul. Ele se fac din dorința de standardizare și sunt făcute și pentru a putea fi analizate și de către cineva care nu știe foarte bine cum au fost construite clădirile într-o anumită perioadă. Iar de aici începe o întreagă discuție  dacă este bine sau nu ca normele să fie unele stricte, sau profesioniștii atestați de stat ar trebui să poată veni cu soluții de la caz la caz, sub semnătura proprie, spune el. „Părerea mea personală este că e foarte greu să standardizezi fondul construit deja. Pentru că sunt diverse perioade de proiectare, diverse abordări. E foarte dificil să potrivești clădirile pe care le avem cu niște forme predefinite, indiferent cât de mulți parametri ai avea.”

Pentru a crește ritmul consolidărilor, principala provocare este să câștigi încrederea oamenilor că lucrurile se vor întâmpla bine și la timp, spune directorul AMCCRS, Răzvan Munteanu.

El spune că doar anul trecut echipele AMCCRS au avut loc în jur de 1.000 de întâlniri cu asociațiile, la birou și pe teren, pentru a discuta despre costuri, despre birocrație și despre detaliile tehnice ale lucrărilor. Și este important ca asemenea discuții să aibă loc, având în vedere că o consolidare presupune adesea transformarea totală a spațiilor: pereții se îngroașă, spațiile se micșorează, apare câte un stâlp, se schimbă uneori cu totul destinația unor încăperi.

E complicat însă să recâștigi încrederea oamenilor, mai ales după ce au existat situații în care oamenii nu s-au mutat înapoi în casele lor nici după mai mult de 10 ani de la începerea lucrărilor, așa cum se întâmplă în strada Pictor Ștefan Luchian 12C. „Nu sunt în favoarea noastră exemplele din trecut”, recunoaște Munteanu.

În momentul de față, autoritățile nu știu cu exactitate câte clădiri există în București. Există estimări, în baza recensământului făcut de Institutul Național de Statistică, însă nu și o bază de date în care aceste clădiri să poată fi identificate. Ministerul Dezvoltării și-a propus pentru perioada următoare să identifice și să inventarieze fondul construit. După acest pas, ar trebui să urmeze o evaluare vizuală rapidă a clădirilor construite înainte de 1977 pentru a fi evaluat riscul seismic al acestora. AMCCRS își propune ca până anul viitor să evalueze astfel 20.000 de clădiri din București.

Pentru aceste 20.000 de clădiri se vor calcula doi indicatori: un indicator de asigurare seismică și unul de prioritizare a investiției. În funcție de bugetul aflat la îndemâna autorităților, clădirile cu cele mai urgente nevoi vor intra în proces de  consolidare. Selecția clădirilor s-ar face astfel mai transparent și mai just, apreciază Răzvan Munteanu, directorul AMCCRS. „Astăzi, dacă punem clădirile pe care le avem expertizate și pe cele care sunt în lucru pe o hartă, o să vedem că n-au nicio logică. E pur și simplu o activitate pompieristică: «primul venit, primul servit»”, recunoaște acesta.

Instituția încearcă să găsească soluții de consolidare pe care să le multiplice pe niște tipologii de clădiri din București. Directorul Răzvan Munteanu spune că a identificat trei tipuri de imobile. O primă categorie e reprezentată de monumentele istorice, ce trebuie tratate individual. 

Apoi ar fi clădirile rezidențiale mici, construite de obicei în anii ‘50, cu risc seismic 2, afectate mai degrabă de uzură obișnuită și mai puțin de cutremure. În cazul acestora, o soluție pe care o testează inginerii este instalarea unor stâlpi de lemn pe exterior și a unor panouri din lemn melaminat, ce au un rol dublu: de întărire a structurii și de eficientizare energetică. „În general, sunt blocuri care nu au stâlpi și structuri din beton armat și atunci prin această structură venim și practic e ca o cămașă de forță prin care rigidizăm blocul și nu umblăm la interior.”

A treia categorie este reprezentată de imobilele mari, care au la parter spații comerciale. Sunt în jur de 600-700 de asemenea clădiri în București. Acesta susține că este aproape imposibil să relochezi oameni dintr-un asemenea bloc, care are de obicei 10 etaje și până la 6 scări. Pentru acestea, AMCCRS testează în șantier un tip de consolidare ce nu implică mutarea locatarilor, iar primul bloc pe care îl va consolida astfel este unul cu 600 de apartamente, din zona Gării de Nord. Proiectul a ajuns momentan la realizarea studiului de fezabilitate. 

Banii pentru consolidările din București vin din trei surse:

• Cea mai importantă este Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), prin care AMCCRS a contractat 60 de milioane de euro în 2023. Unele proiecte au întâmpinat întârzieri din cauza necorelărilor dintre calendarul PNRR și cel al procedurilor administrative necesare, însă rămâne de văzut ce va reuși să negocieze Guvernul pentru a prelungi termenul de finalizare prevăzut în program, care actualmente este 26 iunie 2026.
• A doua este Planul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat (PNCCRS), inițiat de către Ministerul Dezvoltării în 2023, care înseamnă aproximativ 400 de milioane de euro, ce pot fi cheltuiți până la sfârșitul lui 2026 pentru 72 de clădiri eligibile din punctul de vedere al condițiilor Ministerului.
• Apoi este bugetul local: banii Primăriei Capitalei sunt folosiți pentru a realiza primele documente de care e nevoie pentru o consolidare, adică realizarea expertizelor tehnice și a auditurilor energetice.

 

Valoarea totală a proiectelor de consolidare aflate în derulare — de la expertizare la execuția efectivă — este de 66,1 milioane de euro (fără TVA), bani cu care ar trebui să fie finalizate 182 de imobile. Dintre cele 11 clădiri care sunt propriu-zis în șantier, 5 se fac cu bani din PNRR, două cu finanțare din PNCCRS și 4 — din fonduri alocate de la bugetul local.

Până acum, măsurile de austeritate anunțate de către Guvern nu au afectat finanțările lucrărilor aflate în desfășurare, a transmis AMCCRS într-un răspuns oficial către Scena9. „Totuși, în cazul proiectelor viitoare există riscul ca fondurile alocate să fie insuficiente pentru implementarea tuturor obiectivelor aprobate”, avertizează instituția.

Pentru a mișca lucrurile, tot mai multe asociații de proprietari au preluat în ultima vreme inițiativa și se ocupă de documentațiile tehnice. „Le fac pe costuri proprii și vin cu ele către noi ca să le depunem pentru a obține contractul de finanțare și ulterior să mergem în execuție. Cel puțin imobilele mai mici sunt destul de active în acest sens și avem cam 15 asociații care sunt în acest parcurs”, spune directorul AMCCRS Răzvan Munteanu.

Material realizat prin Bursele Bucureștiul Pregătit - Superscrieri, oferite de Fundația Comunitară București, în colaborare cu Fundația Friends for Friends și cu susținerea Lidl Romania.