Deși petrecem tot mai mult timp online, mai puțin de o treime din cetățenii României au competențe digitale de bază - mult sub media europeană. În același timp, formele de violență de care au parte pe net copiii și adolescenții se amplifică și evoluează constant. Cu toate acestea, alfabetizarea digitală lipsește din programele școlare. Am stat de vorbă cu cele câteva organizații care duc ABC-ul educației media mai aproape de copii, părinți și profesori.
Acest articol face parte din seria „Vulnerabili online”, în care discutăm despre cum îi putem proteja pe copii și adolescenți de violența digitală.
În jur de 30 de părinți se așază într-o linie imaginară. La stânga se află cei cu un stil mai autoritar, la dreapta cei permisivi, iar la mijloc cei care spun că sunt echilibrați. Este un exercițiu propus de una dintre psiholoagele implicate într-un nou proiect al Asociației Zi de Bine, prin care părinții sunt învățați să navigheze mai aproape de copiii lor prin lumile digitale, iar adolescenții sunt susținuți să-și depășească dependența telefon mobil.
„Îmi e teamă să nu pun limite prea stricte copilului meu și să par prea dură. Nu vreau să repet greșelile părinților mei”, spune o mamă, întrebată care este cea mai mare dificultate când vine vorba de a controla accesul la telefon al copiilor. „Lipsa de timp este problema principală”, completează un alt părinte. „Din frică evit să îi spun ce să facă… dacă nu o să le mai placă de noi?”, adaugă altcineva, iar ceilalți dau din cap aprobator.
Statistici recente arată că, în România, copiii primesc primul telefon în jurul vârstei de nouă ani și că mulți adolescenți petrec aproximativ șase ore pe rețelele sociale. Toate acestea vin cu costuri de sănătate mintală și cu un risc crescut de a fi victimă a unor forme de violență online: cyberbullying, abuz prin imagini intime, deepfake porn etc.
În fața acestor probleme, dorința părinților de a găsi soluții e uriașă, spune Gabriela Gocan, de la Asociația Zi de Bine, care coordonează proiectul pentru combaterea dependențelor comportamentale la adolescenți, cum este și dependența de telefon. „Părinții ar face orice ca să scape de problema timpului excesiv pe care copiii îl petrec pe telefon”, spune ea. Însă cei mai mulți dintre ei nu știu ce soluții să adopte, mai ales când văd cum copilul tremură dacă i se ia telefonul din mână sau se retrage, în semn de răzvrătire.
Pornind de la aceste realități. echipa asociației a decis să le ofere părinților câteva instrumente concrete: sfaturi despre cum să impună limite copiilor pe telefon, idei de activități care pot să înlocuiască timpul petrecut pe ecrane sau modalități prin care să poată să înțeleagă lumea online în care ei cresc, într-o serie de workshopuri susținute de psihiatri și psihologi. Pentru adolescenți, a organizat o primă tabără de „detox digital”, care să le ofere acestora suficiente experiențe offline prin care să-și dea seama că au alternative la telefon, să învețe despre propriile nevoi și să folosească device-urile într-un mod mai conștient.
Tabăra fără ecrane
Pe terasa unei cabane din Straja, aproape 30 de copii își îngrămădesc rucsacurile și sacii de dormit. Au între 13 și 14 ani și sunt aici de două zile, înconjurați de munți, departe de părinți și, mai ales, fără telefoane.
„Sunteți pregătiți?”, întreabă Eliza Vlădescu, una dintre coordonatoarele taberei, parte din proiectul pilot al Asociației Zi de Bine.
„Da…”, mormăie câțiva, pe jumătate adormiți.
Copiii urmează să pornească într-o drumeție de 13 km prin Munții Retezat, o aventură gândită ca să le distragă atenția de la ecranele pe care le-au lăsat într-o cutie de când au ajuns aici.
Pentru mulți dintre adolescenții care iau parte la acest proiect, o săptămână fără telefon pare un act de cruzime. La final de 2024, un studiu al Centrului pentru Jurnalism Independent arăta că liceenii din România stau, în medie, șase ore pe zi pe internet. Elevii de gimnaziu petrec aproximativ patru ore, iar cei din clasele primare două ore.
Un alt raport recent al organizației „Salvați Copiii” România arată că cea mai mare parte a timpului online pe rețelele de socializare. Iar vârsta la care copiii accesează pentru prima dată rețelele sociale a coborât alarmant, ajungând anul acesta până la cinci ani. Copiii și adolescenții din studiu spun că aceste ore zilnice de social media vin la pachet cu sentimente de presiune, stimulare și, uneori, respingere. Un copil din trei, dintre cazurile care au apelat la serviciile de consiliere psihologică ale organizației, spun că s-a confruntat cu stări de anxietate și au avut nevoie de consiliere și de suport psiho-emoțional. În cazul adolescenților, procentul crește cu 50% și se ajunge la consecințe mult mai grave, chiar și la tentative de suicid.
„Salvați copiii” avertizează că toate aceste lucruri reprezintă doar vârful icebergului. Prea mult timp pe telefon poate deveni o dependență, iar cei mai tineri dintre noi pot ajunge în comunități online toxice, grupuri extremiste sau pe alte pagini unde părinții nu sunt, iar ei ajung să fie o țintă ușoară.
În drum spre refugiul montan unde se va stabili tabăra de detox digital, Kita se oprește din când în când să culeagă zmeură. Are 13 ani și a venit în tabără în urma unei decizii luate împreună cu părinții lui. „Singura parte care mi se pare plictisitoare este seara. Fără telefon, înainte să adorm, îmi este puțin mai greu.”
Nu crede că este dependent de telefon și spune că-l folosește mai mult când se plictisește, ca să joacei Roblox sau War Thunder, sau să urmărească reeluri pe YouTube Shorts sau Instagram, unde se plânge că găsește mereu conținut discriminator. „După ce intru la comentarii, în scurt timp, dau de cele mai oribile comentarii pe care le poate vedea un om”, povestește Kita.
Nici Tudor, colegul lui din tabără, nu crede că folosește prea mult telefonul: doar trei-patru ore pe zi, mai ales când se plictisește. Crede că nu vorbim încă suficient despre cyberbullying și că cei din generația lui mai degrabă râd atunci când cineva mărturisește că este victima acestui fenomen. „Uneori cred că ar fi bine ca orice aplicație să-ți arate automat ce poți să faci dacă treci prin asta, pentru că nu tot timpul știm. Am învățat pe cont propriu că cei care îți trimit cuvinte rasiste sau care râd de tine o fac, de multe ori, pentru că nu au primit suficientă iubire”, povestește Tudor. Adolescentul spune că nu le-a vorbit părinților când a trecut prin episoade de bullying, ci unui prieten cunoscut printr-un joc online, care avea experiențe similare în Polonia.
Tudor crede însă că e important să subliniem că internetul nu e întotdeauna rău pentru tineri. La fel cum nici social media nu este automat un mediu dăunător pentru adolescenți. Contează cum sunt învățați tinerii să folosească aceste unelte.
Același lucru se aplică și în cazul jocurilor video. Când a terminat de jucat Red Dead Redemption 2, băiatul spune că a plâns. „M-a învățat ceva despre răscumpărare și despre cum nu ar trebui să facem lucruri bune, doar ca să primim înapoi. Personajele sunt rele, însă la final înțelegi că vor să schimbe părțile alea”.
După șase ore de urcat, copiii au ajuns la refugiu. Lângă cabana salvamontiștilor, fiecare își instalează cortul în ritmul propriu. Urmează două zile de libertate totală, dar cu reguli clare. Organizatorii consideră că tocmai acest spațiu și acest timp pentru a decide singuri ce să facă le lipsesc adesea acasă. Aici pot face drumeții, noaptea pot privi Perseidele sau pur și simplu se pot juca în voie. La finalul zilei, fiecare echipă primește puncte pentru cât de bine s-au descurcat la activitățile de peste zi - cum ar fi instalarea cortului, drumețiile pe care le-au avut sau spălatul vaselor -, care urmau să fie transformate în premii – dulciuri, activități sau, după cum au cerut unii, vouchere la librării. Deși la început s-au plâns că le este greu fără telefoane, încet, încet timpul petrecut în natură i-a făcut pe adolescenți să uite aproape complet de ele. Fără semnal în zonă, doar foarte puțini și-au amintit de ecranele de care altminteri stau mai mereu lipiți.
La o lună de când adolescenții s-au întors acasă, membrii Asociației Zi de Bine s-a întâlnit din nou cu părinții lor, să vadă dacă ce au învățat în tabără a avut vreun efect. Cele mai vizibile schimbări pe care aceștia spun că le-au observat au fost chiar în momentul în care s-au întors acasă, pentru că adolescenții nu au sărit direct pe telefoane, iar mai apoi au mai redus voluntar timpul petrecut în fața ecranelor. Au început să pună pe primul loc prieteniile pe care și le-au format în tabără, să iasă afară cu oamenii pe care i-au cunoscut și au avut mult mai puține răbufniri în fața părinților în legătură cu dorința de a petrece timp mai mult în fața unui ecran.
Nevoia centrală: educație media
Tabăra e doar o mică piesă din căutarea unei soluții pentru ca adolescenții să aibă o relație mai sănătoasă cu tehnologia și, implicit, să poată fi mai în siguranță online. „Vorbim de un proces extrem de dificil pentru toată lumea implicată, atât părinți, cât și copii, dar și pentru noi, organizațiile cu experiență în lucrul cu adolescenții”, explică Eliza Vlădescu, una dintre coordonatoarele proiectului de la Zi de Bine. Lumea tinde să creadă că dependențele comportamentale - cum este și cea de tehnologie - sunt mai puțin nocive decât dependențele de substanțe, dar din experiența Asociației Zi de Bine și în urma vizitelor făcute la spitale de psihiatrie din Franța sau Italia, cei mai mulți pacienți minori nu sunt dependenți de substanțe, ci de tehnologie. Au întâlnit tineri care, încă de la vârste fragede, dezvoltaseră psihoze și aveau dificultăți serioase în a se adapta la limitele impuse de părinți, din cauza atașamentului excesiv față de telefon.
Proiectul este încă în derulare și e greu de spus care sunt rezultatele, însă e un prim pas de sprijin esențial pentru părinți și pentru copii, ca să-i ajute să țină pasul cu schimbările din online. Pe viitor, Asociația Zi de Bine vrea să introducă în program și o componentă de educație media, pentru ca tinerii să învețe să folosească mai eficient timpul petrecut online, să înțeleagă mecanismele platformelor pe care le folosesc și să știe cum să ceară ajutor dacă au nevoie.
Educația media este, de fapt, e unealta cea mai elementară care ne poate ajuta să ne orientăm mai bine online și să evităm formele de violență din ce în ce mai variate și subtile de care au parte pe net din ce în ce mai mulți copii și adolescenți. Una dintre mizele ei e să asigure o bază de alfabetizare digitală – un set de abilități absolut necesare pentru a folosi tehnologiile digitale eficient, sigur și etic. Aceste abilități nu referă doar la cele tehnice, de a folosi anumite dispozitive și programe, ci și abilități cognitive și sociale, care ne pot ghida deciziile în interacțiunile online. În 2024, raportul Digital Decade arăta că doar 27,7% dintre cetățenii României au competențele digitale de bază, comparativ cu media UE de 55,6%. Cu toate acestea, educația media lipsește din programele școlare, iar în cazurile izolate în care ajunge în școli și comunități, se întâmplă prin intermediul ONG-urilor.
Ora de net
Programul Ora de Net, început în urmă cu 17 ani de organizația „Salvați Copiii”, combină cercetarea, educația și consilierea. Prin studii analizează comportamentul online al copiilor și al părinților, organizează sesiuni educaționale în școli și administrează linia de raportare anonimă esc_Abuz, unde oricine poate raporta experiențe de abuz sau situații periculoase pe internet.
Claudia Oprescu, coordonatoarea proiectului încă de la început, explică cum, de-a lungul anilor, riscurile la adresa siguranței online a minorilor au crescut semnificativ. Cyberbullying-ul, de exemplu, a devenit un fenomen tot mai frecvent, iar numărul materialelor cu conținut ilegal publicate pe site-urile din România a explodat. În 2023 au fost raportate aproximativ 3.000 de cazuri de abuz online asupra minorilor, iar în 2024 cifra a urcat la 19.000. „Aceste materiale online care reflectă abuz asupra minorilor, pot fi găsite pe servere din România, iar linia esc_Abuz este dedicată raportării lor”, subliniază Oprescu. La această linie de raportare online, oricine poate trimite notificări sau rapoarte anonime cu privire la materiale de abuz asupra minorilor de pe internet, printr-un formular disponibil pe site-ul destinat ei.
Când vine vorba de educație digitală, ei de la „Salvați Copiii” consideră esențială implicarea tuturor actorilor relevanți în prevenirea abuzului online: părinți, profesori, elevi și autorități. „Avem o comunitate activă de profesori, cărora le oferim periodic kituri educaționale cu planuri de lecții, iar părinților metode simple de reacție la mesaje jignitoare sau amenințări online”, explică Claudia Oprescu.
Ce îi învață pe părinți, în primul rând, este să restabilească echilibrul emoțional al copilului și să știe cum să-l ajute să-și gestioneze emoțiile, înainte de partea legală și tehnică. „Copiii preferă să vorbească cu prietenii, nu cu părinții, despre experiențe neplăcute online. De aceea, părinții trebuie să fie prezenți și empatici, căutând soluții împreună. Aplicațiile de control parental pot ajuta, dar doar dacă sunt prezentate ca protecție, nu ca restricție”, explică specialista de la „Salvați Copiii”.
Un principiu important al programului „Ora de net” este implicarea tinerilor în promovarea siguranței online. Adolescenții de peste 15 ani pot deveni voluntari și ambasadori ai organizației „Salvați Copiii”, participând la traininguri despre riscuri digitale, la sesiuni de brainstorming și focus grupuri. Pregătiți cu informații actuale, aceștia merg apoi în școli pentru a le vorbi colegilor despre cum se pot proteja în mediul online.
Profesorii învață noile reguli ale spațiilor digitale
Cristina Lupu, de la Centrul pentru Jurnalism Independent, organizează cursuri de educație media cu profesori și elevi în toată țara, din 2017. Programul, centrat pe cum funcționează algoritmii și inteligența artificială, cum să depistezi știrile false sau un deepfake, e susținut de Ministerul Educației și e prezent în 163 de licee. Printre aceste teme, mentorii strecoară și informații despre violența din mediul digital.
Școlile în care au ajuns sunt parte din orașe mari, cu un nivel mai ridicat de educație, unde oamenii sunt mai deschiși să-și pună la îndoială propriile bias-uri. Însă blamarea victimei e parte din mentalitatea cadrelor didactice și aici. „Tot e greu, pentru că e în tine ideea asta: O fi fost și ea de vină, nu știa să nu facă asta? Nu știa să nu umble noaptea pe stradă?”, explică Cristina. „Un obstacol este să înțelegi că la vârsta aia e normal [să trimiți poze], oricât le spun eu să nu facă. E normal să o facă, pentru că așa am fi făcut și noi dacă eram la vârsta lor și dacă treceam prin asta”. În cazul unei imagini intime modificate cu inteligența artificială, în schimb, e mai ușor să treacă de bariera mentalității la curs, pentru că nu mai e nevoie să trimiți nuduri ca să devii victimă.
Un curs de educație media organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent durează 60 de ore. Profesorii absolvenți sunt apoi integrați într-un program de mentorat care durează doi ani, cu întâlniri lunare în care dezbat câte un subiect. Ideea acestui parcurs este să-i facă pe cursanți să se simtă parte dintr-o comunitate a schimbării, care produce efecte pe termen lung. „Noi nu credem că formarea e suficientă. Nu poți să ai așteptarea că faci un curs și lucrurile s-au rezolvat”, explică Cristina Lupu. „Dacă mă pui pe mine acum să învăț fizică și după 30 sau 60 de ore să mă duc să predau fizică chiar și la nivel de bază s-ar putea să nu vreau să fac chestia asta pentru că mi-e rușine, pentru că copiii știu mai multe lucruri despre subiect decât știu eu”, continuă ea.
În ceea ce privește discuțiile cu elevii, Cristina a observat că exemplele cât mai apropiate de lumea lor îi ajută să înțeleagă mai bine lucruri complicate. De pildă, când le vorbește despre stereotipuri de gen, îi îndeamnă să le identifice pe platformele de social media pe care le folosesc, față de 2018, când îi ruga să decupeze reviste și să facă planșe.
Dănuța Cristina Gherman, profesoară de limba română la Colegiul Național „Doamna Stanca” din Satu Mare, participă la cursurile Centrului pentru Jurnalism Independent din 2018. Crede că aceste cursuri au ajutat-o să-și depășească condiția de profesionist axat doar pe livrarea unor informații. „S-a produs în mine dorința aceea de a pune pe prim plan formarea pentru viață a copilului”, povestește profesoara. La clasă, alocă 15 minute din fiecare oră discuțiilor despre cum depistezi fake news pe net sau ce înseamnă amprenta digitală pe care o lași în urma ta. „Noi furnizăm niște cunoștințe, apoi vine educația media să-i învețe cum să verifice informația aflată la un click distanță”, explică Dănuța Gherman.
Maria Epatov, profesoară de limba română la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți ține un opțional dedicat educației media, în urma cursurilor CJI pe care le-a urmat în 2021. Ea spune că a dobândit o perspectivă nouă prin care vede textele literare din programă, perspectivă pe care încearcă să o dea mai departe elevilor la clasă. Vorbește cu ei despre bullying-ul, manipularea emoțională și stereotipurile de gen întâlnite în literatură, dar și despre deepfakes, cyberbullying sau furt de identitate. „Dintotdeauna mi s-a părut fascinant să aplic noțiuni și tehnici noi pe textele vechi, de la școală. Privirea asta nouă mi-a confirmat cât de valoroase sunt textele (încă) studiate la liceu și despre care lumea zice că sunt desuete, perimate. Eu zic că totul stă în felul în care alegi să privești lucrurile. Nimic nu e nou, poate că azi știm să dăm un nume unor lucruri, situații, dar ele au existat mereu”, spune profesoara.
Elevi pentru elevi
Prin programul „Start în educație”, fundația internațională World Vision România lucrează cu școli din mediul rural, unde organizează sesiuni de informare și conștientizare despre toate formele de violență la adresa copilului. Profesorii, părinții și elevii primesc broșuri cu pași concreți pe care trebuie să-i facă în cazul unui abuz, de pildă, să strângă dovezi și să meargă la poliție. Însă bariera pe care Mihaela Voicu o vede în cazul părinților, de pildă, este metoda educațională. „Foarte mulți dintre aceștia încă mai consideră că bătaia e ruptă din rai și este dreptul părintelui de a-și educa copilul cu bătaie”, explică ea. „Vă dați seama cum ar reacționa mama respectivă sau tatăl respectiv, că o va blama pe victimă că s-a expus, că a intrat în discuții nepotrivite”.
O soluție împotriva abuzurilor online vine chiar de la elevi. Mai precis, de la Consiliul Consultativ al Copiilor, un grup afiliat fundației World Vision România. În 2023, mai mulți adolescenți din Consiliu au propus Ministerului Educației înființarea unei platforme online prin care poți raporta cazurile de violență în școli, la nivelul fiecărei unități de învățământ. La început, adolescenții au gândit proiectul ăsta pentru situațiile de bullying și raportarea lor în mod anonim. În felul ăsta, cred ei, rușinea și teama de a fi blamată ca victimă nu vor mai fi obstacole în calea raportării. Însă cu timpul au inclus un spectru mai larg de acte de violență și posibilitatea de a raporta cu numele real, dacă asta îți dorești. „Ne-am dori cumva să empower them să iasă la suprafață cu treaba aceasta. Victimelor nu ar trebui să le fie rușine de situația în care se află și ar trebui să ceară ajutor public, mă refer la persoane din școală”, explică Mario Hânceanu, elev în clasa a 12-a într-un oraș din județul Vaslui și membru în Consiliul Consultativ al Copiilor.
Adolescenții vor ca această platformă să cuprindă, pe lângă opțiunile de raportare anonimă sau prin expunere, informații concrete despre acest fenomen și cui să ceri ajutorul, adunate de la mai multe ONG-uri care fac awareness pe acest fenomen. În urma semnalării cazului, școala ar trebui să aibă o procedură clară pe care să o aplice pentru rezolvarea lui. „Noi, ca elevi, încercăm să venim cu realitatea din teren, însă trebuie să existe și o realitate legislativă, structurală”, mai spune Mario. Puștii n-au primit încă un răspuns de la Ministerul Educației privind propunerea lor de combatere a violenței în școli. „Propunerea noastră nu o să fie soluția finală a bullying-ului sau cyber bullying-ului, deoarece este o problemă colectivă. Din acest motiv, noi considerăm și promovăm ideea că un consilier școlar ar trebui să fie implicat activ și realistic în viața elevilor, prin activități de grup sau prin promovare a unor activități în mai multe clase”, adaugă elevul de clasa a 12-a, care spune că prezența consilierului în școală e rară și mai degrabă discretă.
Despre soluții similare pe care le avem la îndemână în România pentru monitorizarea și raportarea cazurilor de violență online, puteți citi în episodul următor din seria Vulnerabili online.
Proiect jurnalistic realizat de Scena9, Maldita.es (Spania) & Rubryka (Ucraina), cu susținere de la Journalismfund Europe și Transitions.
