Siguranța copiilor pe internet a devenit una dintre cele mai mari surse de îngrijorare peste tot în lume. Accesul global la internet a încurajat noi forme de violență online care îi afectează în special pe cei mai tineri dintre noi: cyberbullying, grooming, revenge porn, deepfake nudes sunt doar câteva dintre ele.
În acest episod al seriei „Vulnerabili online”, vrem să înțelegem de ce familiile, școlile și instituțiile din România nu țin pasul cu transformările vieții digitale și nu-i pot ajuta pe cei mai tineri dintre noi să se apere în fața violențelor online de care au parte tot mai des.
Un copil din România își începe viața online în jurul vârstei de nouă ani, când primește, de obicei, primul telefon smart de la părinți. Mulți dintre ei se obișnuiesc cu ecranele încă din primii ani de viață. Într-o zi fără școală, un copil din România petrece până la șase ore pe zi pe net, în special pe Facebook, Youtube și Instagram, cu o creștere semnificativă a platformei Tiktok în ultimii ani. Chiar dacă rețelele de socializare au interzis, pe hârtie, accesul persoanelor care au sub 13 ani, organizația Salvați Copiii atrage atenția că tot mai mulți dintre cei mici ajung pe net în copilăria timpurie, adică încă de la cinci ani.
Pe net, ei suportă amenințări cu violul în comentarii, sunt manipulați și exploatați de către cei mai periculoși dintre adulți, se trezesc cu încrederea trădată de cei mai buni prieteni sau de foști iubiți care le distribuie online, fără consimțământ, imagini intime sau nuduri contrafăcute, create cu inteligența artificială după pozele lor reale. Doar în primele șapte luni ale acestui an, Salvați Copiii a înregistrat 16.1212 de materiale vizuale online cu abuzuri sexuale în care victimele sunt copii. 84% dintre imagini sunt făcute de minori, iar în 99% dintre victime sunt fete. Potrivit unui sondaj al aceleiași organizații, la începutul acestui an, 50% dintre respondenții minori declarau că au fost jigniți pe internet, iar 6 din 10 copii spuneau că au fost afectați de experiențe negative de care au avut parte online. Abuzurile pe net amplifică problemele de sănătate mintală pe care cei mici deja le au prin timpul petrecut în fața ecranelor. Violența online marchează profund victimele, care se confruntă cu anxietate, depresie, insomnii, izolare și uneori gânduri suicidare.
Mai multă înțelegere și informație din partea adulților
„Mi s-a întâmplat ca bărbați în toată firea să-mi comenteze la postări că speră să fiu violată, doar pentru că am îndrăznit să las niște comentarii în dezacord cu anumite postări care instigau la ură”, scrie o adolescentă de 16 ani într-un chestionar pe care l-am creat la Scena9 în documentarea acestui material, ca să aflăm care sunt tipurile de abuz online cu care se confruntă cel mai des copiii și adolescenții. „A fost șocant să văd că unii oameni chiar își pot dori ca un copil să fie supus unei astfel de fapte”, mai spune ea. Barometrul din 2023 privind violența de gen din România arată că 12% dintre români nu consideră violul ca o faptă gravă dacă victima este îmbrăcată provocator. Discursul urii a crescut în România în ultimii ani, pe fondul unor prejudecăți alimentate de ascensiunea partidelor extremiste. Un sondaj IRES realizat în timpul pandemiei arată că șapte din zece români nu au încredere în persoanele de etnie romă, iar unul din trei români cred că manifestarea urii față de romi nu trebuie pedepsită. Toate acestea hrănesc violența, ce se poate răsfrânge foarte ușor și asupra copiilor și adolescenților.
O altă fată de aceeași vârstă spune că fostul iubit a amenințat-o în repetate rânduri cu despărțirea dacă nu-i trimite nuduri. Când ea a refuzat, el i-a făcut poze pe ascuns când se schimba de haine. A strâns toate pozele făcute ilegal într-un folder, apoi le-a publicat pe un canal de Telegram cu o mie de useri și le-a trimis tuturor prietenilor și colegilor ei, „lăudându-se că a făcut sex cu mine și spunând că sunt o parașută găurită de toți”, povestește victima. „Recent, el le-a arătat actualei lui iubite, iar acum amândoi dau mai departe aceste informații cunoscuților”. Distribuirea unei imagini explicite fără acordul persoanei expuse e o formă de violență online denumită și revenge porn - pornografie din răzbunare. În cel mai recent raport Salvați Copiii, 10% dintre copii afirmau că le-au fost distribuite imagini intime cu ei fără acordul lor, iar jumătate dintre aceștia spun că au parte de o încălcare a consimțământului lunar sau chiar mai des.
O fată de 13 ani își amintește că a fost avertizată, alături de alte colege, să se ferească de un băiat din clasă, pentru că acesta folosește o aplicație AI ca să transforme poze normale în imagini nud. În 2019, compania IT Sensity arăta într-un raport că 96% dintre imaginile deepfake găsite pe net sunt pornografice, iar în 90% dintre ele, țintele sunt fetele și femeile.
Dintre cele 52 de răspunsuri primite la chestionarul lansat de Scena9, cei mai mulți dintre adolescenți amintesc jignirile, amenințările, abuzul prin imagini intime și nudurile deepfake ca fiind cele mai frecvente experiențe de violență online pe care le-au trăit.
Copiii și adolescenții mai vorbesc și despre o lipsă clară de sprijin din partea comunității. Cei mai mulți spun că nu apelează la părinți din teama că vor fi blamați și pedepsiți, alții că sfaturile părinților nu funcționează, iar unii povestesc că nu sunt lăsați de rude să meargă la psiholog, pentru că „nu sunt doctori adevărați”. Își doresc mai multă înțelegere și informație din partea adulților pe teme legate de intimitate și consimțământ, care să-i ajute să navigheze cu mai multă siguranță lumile digitale.
În România, dar și în mai toată lumea, părinții se simt însă depășiți de situație și nu înțeleg comportamentele sau simbolurile din viața online a copiilor lor. 59% dintre ei se tem că cei mici vor fi victimele unor infracțiuni pe net. Un Eurobarometru Flash recent arată că 92% dintre cetățenii UE consideră copiii din ce în ce mai expuși la riscuri în mediul online, iar 82% dintre cei chestionați sunt de acord că instrumente precum controlul parental nu mai sunt suficiente pentru a-i proteja pe copii pe net.
Dincolo de decalajul tehnologic, un alt substrat important e mentalitatea încărcată de prejudecăți regăsită la numeroși adulți care ar trebui să fie un sprijin pentru cei mai tineri. „Foarte mulți dintre părinți încă mai consideră că bătaia e ruptă din rai și este dreptul părintelui de a-și educa copilul cu bătaie”, explică Mihaela Voicu, specialistă în protecția copilului la fundația World Vision România. „Vă dați seama cum ar reacționa mama respectivă sau tatăl respectiv, că o va blama pe victimă că s-a expus, că a intrat în discuții nepotrivite”. World Vision are mai multe programe de educație, conștientizare și sprijin, prin care intră în contact cu părinți, educatori, profesori și elevi din mediul rural, unde campaniile despre siguranța online sunt aproape inexistente.
Școlile sunt complet nepregătite să-i ghideze pe copii printre capcanele online
Hopuri în combaterea violenței online la adresa celor mai tineri dintre noi se găsesc nu doar acasă, ci și la școală, la secția de poliție, în sala de judecată, pe internet. Dintre cei care au răspuns chestionarului Scena9, doar câțiva au menționat orele de dirigenție, unde mai discută din când în când despre subiecte care nu fac parte din programă și unde mai pot afla sporadic informații despre cum să evite capcanele online. „Vin niște oameni absolut nepregătiți și deconectați de realitate să ne predea nouă cum să ne ferim [de abuzuri]”, ne-a scris o tânără, care crede că educația media și cea sexuală ar trebui să se facă încă din clasele primare. „Mi-aș dori să văd oameni serioși care să predea astfel de lucruri, care vorbesc constant cu tineri pentru a se pune la curent cu prezentul, oameni blânzi și empatici cu care să poți vorbi”, arată adolescenta.
Cristina Lupu, de la Centrul pentru Jurnalism Independent, spune că e greu să construiești o punte între generații bazată pe empatie. „Pentru că e în tine ideea asta: O fi fost și ea de vină, nu știa să nu facă asta? Nu știa să nu umble noaptea pe stradă?”, explică Cristina, care predă cursuri de educație media în cadrul celui mai amplu proiect din România pe această temă. Profesorii învață la cursuri cum să deosebească știrile false de o informație adevărată, cum funcționează un algoritm sau care sunt pericolele online. „Un obstacol este să înțelegi că la vârsta aia e normal [să trimiți poze], oricât le spun eu să nu facă. E normal să o facă, pentru că așa am fi făcut și noi dacă eram la vârsta lor și dacă treceam prin asta”. E mai ușor să înțeleagă fenomenul nudurilor deepfake, spune Cristina, pentru că ele pot fi create cu aproape orice fotografie la îndemână.
Lipsa de empatie din partea adulților și învinovățirea victimei complică și mai tare gestionarea abuzurilor pentru că mulți dintre tinerii afectați nu au instrumentele necesare să identifice un abuz și să ceară ajutorul. Mihaela Voicu, de la World Vision, ține cursuri de educație parentală în județe din toată țara, și crede că profesorul e singurul adult din viața unui copil sau adolescent care poate să-și dea repede seama dacă a avut loc o faptă de violență. „Poate că părinții acasă sunt pe modelul Ai mâncat, ești îmbrăcat, ai tot ce îți trebuie. Nu-ți mai trebuie atenția mea din punct de vedere psihologic”, explică specialista. „Un cadru didactic care își știe copiii de la clasă și îi vede cum interacționează zilnic cu ceilalți în pauze poate să vadă un abuz: copilul este mai introvertit, este speriat, poate refuză să vorbească cu ceilalți, dă semne de un comportament nefiresc față de modul în care se comporta până atunci”.
Doar că profesorul de la clasă, chiar și dacă ar fi echipat cu cunoștințele de bază, se poate simți nepotrivit pentru acest rol sau copleșit de volumul de muncă. „S-ar putea să nu vreau să fac chestia asta pentru că mi-e rușine, pentru că mi-e teamă că [copiii] or să mă întrebe lucruri la care eu nu mă pricep”, explică Cristina Lupu de la Centrul pentru Jurnalism Independent. Pe lângă rușine și suprasolicitare, profesorul poate refuza să se implice în rezolvarea unui caz de abuz și din teama că violența s-ar putea întoarce asupra sa, crede președintele sindicatului polițiștilor Europol, Cosmin Andreica. „Profesorii sunt primii care primesc informațiile, care află despre o fată că a trimis o poză goală, dar nu reacționează de frica faptului că nu știe ce se poate întâmpla: poate mă cheamă la poliție, poate mă așteaptă tatăl băiatului care își bate joc de ea la ieșirea din școală”, spune polițistul. „Pentru că și violența împotriva cadrelor didactice a crescut. Peste tot a crescut violența, în toate mediile”.
Chiar și în cazul în care o școală se implică în gestionarea unui caz de violență online care-i implică pe unii dintre elevii săi, mecanismele pe care le are la dispoziție îngreunează procesul. Un bun exemplu este cel al Colegiului Național „Moise Nicoară” din Arad, unde un adolescent a folosit o aplicație deepfake pentru a-și „dezbrăca” 11 colege. Conducerea liceului a încercat să facă dreptate, dar s-a lovit de lacunele sistemului de învățământ, de polițiști care nu iau în serios astfel de cazuri și de proceduri greoaie, care mai degrabă pun piedici, decât să aducă soluții.
Atât reprezentanta Centrului pentru Jurnalism Independent, cât și specialista în protecția copilului de la World Vision România, cred că un rol important în gestionarea unui caz de abuz online în școli îl poate avea consilierul școlar. Pe de-o parte, sarcina n-ar mai cădea în brațele profesorului la ora de dirigenție, ci în ale unui om instruit să ajute un copil afectat, în cazul ăsta, de probleme de sănătate mintală. „Nu întreb chatgpt Ce să fac dacă..? Mă duc și vorbesc unu la unu și mă uit în ochii omului și simt empatia și bucuria de a comunica, de a avea o discuție omenească cu cineva, cu un profesionist care știe să mă ajute să trec peste”, crede Mihaela Voicu. Realitatea din teren arată că, în anul școlar 2023-2024, un singur consilier avea în grijă 800 de elevi, iar numărul lor total în școlile din România era puțin peste 3000. În ceea ce privește pregătirea, peste jumătate dintre noii angajați au avut note între 5 și 7.
Fără o minimă bază de cunoaștere privind formele violenței online și cum pot fi ele prevenite sau oprite, școlile eșuează în a-și proteja elevii. „Acestea sunt lucruri foarte noi, ai nevoie să te învețe cineva despre ele. Nu există cursuri, nu există programe de formare, evenimente la care oamenii să trebuiască să se ducă. Trebuie să existe un set obligatoriu de cursuri pentru toți: profesori, judecători, polițiști, procurori””, crede Cristina Lupu. Președintele sindicatului polițiștilor, Cosmin Andreica, confirmă și el nevoia de informare. „Este clar că nici populația nu este pregătită”, spune el, care a observat că, de multe ori, cetățenii încalcă legea fără să știe acest lucru.
Polițiști fără pregătire în infracțiunile și formele de violență digitale
Nici în cazul Poliției, care înregistrează plângerile - primul pas în căutarea dreptății și protecției -, lucrurile nu stau diferit. Deși infracțiunile informatice de toate felurile există de ani buni, în România abia în 2023 au fost create servicii județene dedicate acestui fenomen. Așa-numitele „Compartimente de Combatere a Infracțiunilor Informatice” nu au însă specialiști și nici echipamentul IT necesar. „Conducerea ministerului a creat din pix, pe organigramele existente, o nouă structură în cadrul Serviciului de Investigații Criminale, la nivelul fiecărui inspectorat de Poliție Județean”, explică Cosmin Andreica, de la Europol. Fiecare structură județeană are între unu și patru oameni veniți pe funcții vacante de la alte structuri, mai spune Andreica.
Președintele sindicatului polițiștilor mai povestește că a fost sunat de colegi din teritoriu care se plângeau că au fost mutați în secția ce ar trebui să investigheze infracțiuni din spațiul digital și ei nu cunosc domeniul. „În afară de faptul că îmi plătesc facturile pe internet, eu nu știu absolut nimic despre treaba asta”, își amintește replica unui coleg de 52 de ani, care lucrase înainte la cazuri de furturi auto. Potrivit lui Andreica, polițiștii care ar trebui să ne protejeze pe toți în fața unui spectru tot mai sofisticat de infracțiuni și forme de violență digitală fac cursuri de o săptămână, două. „Dacă cineva crede că în două săptămâni poți să devii un mastermind al internetului și a tot ceea ce înseamnă tehnici de fraudare, se înșală amarnic.”
E cu atât mai complicat în cazurile de violență online în care sunt implicați copiii, pentru că mulți dintre ei nu cunosc sau înțeleg fenomenele ca să știe cum să caute probele și să depisteze (toți) agresorii. „Noi exact asta nu testăm la intrarea în profesiile care presupun investigație: această curiozitate sănătoasă care, prin căi legale, duce la descoperirea unor probe”, susține Corina Voicu, fostă judecătoare și formatoare la Institutul Național al Magistraturii și co-fondatoarea asociației ADEPT, centrată pe educația și dreptatea copiilor și tinerilor.
Conform președintelui Europol, înființarea în 2021 a Directoratului Național de Securitate Cibernetică a atras forța de muncă din poliție specializată în informatică, care le-a oferit salarii mai mari. Instituția de stat are, cel puțin pe hârtie, competențele necesare să combată infracțiunile informatice și, implicit, violența online la adresa minorilor. Însă un caz depistat recent arată că nici această instituție nu tratează eficient abuzurile de care cei mai tineri dintre noi se lovesc foarte frecvent.
La începutul acestei veri, o adolescentă dintr-un orășel din țară a descoperit că un băiat postase un story ce făcea reclamă unui canal de Telegram cu poze și filmări explicite, în care apăreau fete și femei din tot județul. Administratorul încuraja utilizatorii să intre pe canalul de Telegram, unde se lăuda că a reușit să strângă o colecție de peste două mii de imagini și cinci sute de videouri cu fete și femei. Cine vrea să aibă acces la materiale, trebuie mai întâi să distribuie materiale cu fete și femei pe care le cunoaște. „Vă dau un sfat să intrați în grup: combinați gagici, apoi puteți intra cu una dintre acestea: conversație porno, nuduri sau clip în care o futeți sau îi dați muie. Atât de simplu. N-aveți ce căuta în grup dacă vreți doar să vă uitați. Nu vrem lăbari virgini, vrem futăcioși”, scrie administratorul pe canalul de Telegram care a strâns peste două mii de membri. Adolescenta povestește că a văzut pe canal cel puțin două nume de licee din orașul ei menționate la nudurile distribuite fără consimțământ. A strâns atunci cât mai multe dovezi și a apelat la un adult de încredere care avea vârsta legală să meargă la poliție. Adultul a trimis pozele la poliția locală, dar nu s-a întâmplat nimic. Între timp, canalul de Telegram doar s-a populat și mai mult cu conținut și useri.
Când a văzut că nu primește niciun răspuns la poliție, adolescenta a cerut ajutorul mai multor adulți din jurul ei. „Au tratat situația ca o normalitate. Mi-au spus: Da, se mai întâmplă din astea”, povestește ea, dezamăgită de reacția lor. A primit doar o adresă de mail de la Directoratul Național de Securitate Cibernetică. Le-a trimis și lor cazul. La două luni de la trimiterea mailului, fata n-a primit încă niciun răspuns.
În ultimii ani, abuzul prin imagini intime nu mai are loc doar în contexte specifice, în care fostul iubit sau colega de clasă distribuie nuduri fără consimțământul persoanei expuse, ci a devenit o acțiune de grup ce coalizează și solidarizează bărbați și băieți de peste tot din țară. Schimbul de nuduri și filmări explicite cu minore și femei a devenit modul prin care ei își asigură apartenența la un tip de masculinitate bazată pe obiectificare, misoginism și violență online. Apariția aplicațiilor prin care poți truca imagini reale și le poți transforma în nuduri a înmulțit acest tip de conținut pe internet. Compania de securitate cibernetică Deeptrace arăta, în 2019, că opt din zece site-uri dedicate pornografiei conțin materiale deepfake.
Acest comportament online poate fi corelat cu radicalizarea tot mai mare a băieților, prin popularizarea mesajelor unor influenceri toxici precum Andrew Tate sau prin apartenența la grupuri dedicate precum cele de gaming, numite și „incubatoare de misoginie”, predispuse la idei conservatoare și extremiste.
În primăvara anului 2020, scriam despre un grup de acest fel, apărut mai întâi pe Instagram, apoi pe Telegram. Cazul din România, cu 34.000 de useri la vremea respectivă, era filiala locală a unui fenomen global apărut la începutul pandemiei, când lumea petrecea mai mult timp online. Conținutul grupului era plin cu revenge porn, pornografie infantilă și hate speech la adresa fetelor și femeilor. Nici în acest caz autoritățile nu au oprit abuzurile. „Nimeni nu-și dorește. De ce avem trei, patru, cinci instituții cu atribuții în domeniu? Dacă una dintre ele este mai harnică și le va identifica, va trebui să le și rezolve”, explică președintele sindicatului Europol, Cosmin Andreica. „Asta e marea frică a instituțiilor: să recunoască că au o problemă. Dacă recunosc că au o problemă, trebuie să vină și cu soluția imediată”, spune Andreica.
Instituții și corporații tech lente
Deși o parte dintre cazurile de abuzuri online la adresa copiilor și adolescenților sunt acoperite de legislația românească, autoritățile fie sunt ineficiente în oprirea lor, fie nu au resursele necesare să o facă. „Infractorii sunt întotdeauna cu un pas înaintea poliției”, spune fosta judecătoare Corina Voicu. „Ei sunt motivați de bani, de ură și alte tipuri de sentimente care îi pun în mișcare, în timp ce un polițist sau, mă rog, poliția, parchetele, trebuie să respecte niște proceduri când fac dosarele”. Corina Voicu crede că aceste proceduri trebuie adaptate la evoluția tehnologică și la specificul violenței online, după modelul altor țări care, pe de-o parte, au redus timpul și au îmbunătățit procesul investigării unor astfel de fapte. Pe de altă parte, au introdus pedepse accesoriu sau complementare pedepsei principale, cum ar fi supravegherea online sau suspendarea conturilor personale, prin care s-au asigurat că agresorul nu repetă fapta. Completarea legislației în felul ăsta ar îmbunătăți procesul prin care o victimă își caută dreptatea în instanță.
Fosta judecătoare mai susține că produsele deepfake care au ca scop denigrarea sau umilirea cuiva ar trebui considerate un fals și incriminate penal. „Suferința produsă este o formă de violență psihologică pentru care eu [agresorul] dedic timp, efort, resurse”, explică ea investirea în comiterea unui abuz.
Pe lângă instituții, în teorie, utilizatorii pot apela la companiile de social media unde au loc abuzurile. Cele mai utilizate platforme, Facebook, Instagram și TikTok se laudă că nu trec mai mult de 24 de ore până elimină conținutul problematic din ograda lor. Fiecare tip de abuz poate fi raportat printr-un click, iar fiecare platformă are ghid și politici care condamnă ferm violența online. În Statele Unite, platformele colaborează cu Centrul Național pentru Copii Dispăruți și Exploatați, într-un program dedicat exclusiv abuzului prin imagini intime la adresa minorilor.
Dar în practică, realitatea arată că marile companii tech se mișcă la fel de greu ca autoritățile. Un exemplu recent din Italia arată că i-a luat câteva luni companiei Meta să închidă un grup de Facebook cu zeci de mii de useri care distribuiau non-consensual imagini intime și nuduri deepfake. Firma de securitate Sensity, care a mai realizat rapoarte despre tehnologie și abuzuri, descoperea acum cinci ani 100.000 de imagini generate cu AI și răspândite pe canale de Telegram unde 70% dintre useri proveneau din Rusia și țările vecine ei.
Violența online la adresa minorilor arată lipsurile și greșelile întregii societăți. Lipsa educației media și a celei sexuale amplifică și mai tare prejudecățile adulților legate de noile comportamente ale tinerilor în lumea digitală, așezate pe o felie de gândire deja misogină. Cei care ar trebui să-i protejeze pe cei mai mici dintre noi ajung să blameze tot victimele sau să se simtă neputincioși în fața unor fapte pe care nu le înțeleg. Nici corporațiile tech, nici autoritățile sau ministerele nu prioritizează suficient drepturile fundamentale ale copilului încât să aloce resursele potrivite pentru combaterea unor tipuri de agresiuni care evoluează la fel de rapid ca tehnologia. Violența nu doar evoluează, ci are și un impact greu de măsurat în viețile noastre, din cauza faptului că se poate amplifica instant, fără o limită de spațiu și timp, și fără control.
Ce putem face, totuși, în acest context încâlcit, aflăm din episoadele următoare ale seriei Vulnerabili online - un proiect jurnalistic realizat de Scena9, Maldita.es (Spania) & Rubryka (Ucraina), cu susținere de la Journalismfund Europe și Transitions.
