Când zici „știință”, nu te gândești la copii sau mall. Însă, la SCIKiDS, fix lumile astea trei și-au dat întâlnire.
Magneți și busole, eprubete și pipete, Claudia și baloanele de Guinness, puzzle-uri și jocuri cu bile, roboți din Lego și roboți care fac tumbe, acuarele și ojă, calculatoare și-un Xbox, jonglerii și experimente, vloggeri și fani, uimire și entuziasm. A, și un nor sintetic pe acoperiș, spre îngrijorarea administratorilor clădirii. Toate astea s-au întâmplat pentru vreo 10.000 de oameni în cele 5 zone pregătite de organizatorii de la Asociația faSCInation la SCIKiDS, un festival de știință pentru copii găzduit de un mall din București la final de octombrie.
Am băut din elixirul invers-timpului și m-am trezit că participam la experimente pe care noi nu le aveam când eram mici, cot la cot cu puștii de azi, ca să văd cât de mult reușesc aceste metode să-i apropie de știință și tehnologie.
„În mall dacă tu începi să zici oamenilor despre atomi, or să-ți dea eventual cu o poșetă-n cap. Dar asta înseamnă popularizare”
Un pici blond își scufundă încet degetul în aburii paharului. Ei se desprind albi de soluția vișinie, spre deliciul lui și a altor aproape treizeci ca el. Blonduțul intrigat are un tricou cu cuburi Rubik care anunță că posesorul „Got Skills”.
„Să explodeze parterul sau totul?”, îi întărâtă o animatoare în miezul Zonei „Science”. „Totuuuul, daaaaaa!”. Animatoarea e costumată în laborantă, cu halat alb și converși albaștri. Pregătește bombă după bombă cu gheață carbonică. La ultimul experiment, gheața carbonică e pusă în exces în lighean și produce multă ceață, pe care ăștia mici aproape că vor s-o ia acasă.
Suntem între un magazin cu animale și unul plin cu haine și jucării. Chicotele umplu coridorul dintre ele. Dar, totuși, de ce în mall?
Andreea Stoica e unul dintre organizatorii evenimentului. E activă și prezentă, poate și pentru că a terminat actorie. „Declicul meu legat de știință s-a produs când am început să înțeleg cum se produc culorile. Când am găsit explicațiile și am văzut cât sunt de simple, am rămas uimită, parcă am trăit degeaba până atunci”, își amintește ea. Tatăl ei a terminat Facultatea de Inginerie Aerospațială. În 2005, a preluat Fun Science, o franciză care îmbină teatrul cu știința. Arta dramatică e prezentată sub formă de experimente, iar sutele de scenarii pe care ea le-a studiat și tradus au ajuns să-i amplifice pasiunea pentru știință. După criza economică, a fost cât pe ce să renunțe la Fun Science, moment în care și-a dat seama cât de mult înseamnă popularizarea științei pentru ea: „Apoi, tatăl meu a murit, și de-acolo mi-am dat seama că e misiunea mea și că nu voi renunța la franciză. Așa că m-am întors pe băncile facultății, unde am studiat Administrarea Afacerilor, că teatrul nu mă ajuta. De-atunci, festivalul a crescut ca un bulgăre ce se rostogolește.”
A realizat că nu avea nevoie neapărat de bani ca să facă prima ediție. Așa că a început cu mulți prieteni și 1000 de lei. O rog să-mi povestească despre istoricul SCIKiDS: „Prima ediție am făcut-o în curtea unei școli, iar în public s-au strâns cam 600 de oameni”. Iar apoi s-au mutat la mall.
„În 2011 sau 2012, eu am văzut în Abu Dhabi un festival de știință la mall. Atunci mi-a picat fisa: asta înseamnă să popularizezi știința - să mergi în piață, să mergi în malluri, unde oamenii nu prea vor sau au cum să audă de ea. Când am primit oferta să mutăm evenimentul la Promenada, a fost la fix. Să fim serioși, când oamenii merg să-și ia pantofi, dacă tu începi să le zici despre atomi sau electroni, or să-ți dea o poșetă-n cap, eventual. Dar, până la urmă, dacă-l faci într-un muzeu sau loc în care ei sunt oricum interesați de știință, nu mai e popularizare. Aici, oamenii sunt luați prin surprindere, și află diverse lucruri despre magneți și reacții chimice.”
Așa că poate cea mai tare popularizare „ar fi chiar în piață, unde e aprozarul”, continuă Andreea, „și să faci experimente pentru copiii celor de-acolo. Dar îți imaginezi că e nevoie de alte resurse și condiții”. Poate în anotimpuri mai însorite.
Un nor sintetic pe acoperiș e activitatea preferată a oricărui profesor trăsnit
Spooky e unul dintre profesorii trăsniți din .ro care-și predau lecțiile pe Youtube. Videourile în care el și alți profi trăsniți fac experimente au strâns peste 5,6 milioane de vizualizări în doi ani și jumătate. La SCIKiDS, urc pe scările rulante alături de el și zeci de voluntari și copii, să vedem cum se face un nor sintetic. Spooky are păr blond ondulat, ochelari de tip 8bit, cu ramă verde, dar și un caracter extrovertit-stângaci. Îi vine numele la fix. Folosește azot lichid și apă fierbinte, așa că nu încerca asta singur acasă! Condensul forțat al apei face un mare puf alb, spre deliciul tuturor.
A, apropo. Youtuberii sunt ambasadori importanți evenimentului. Când profesorul trăsnit sau vreun invitat nu e pe scenă, ei animă atât fanii, cât și trecătorii. Chiar dacă iNicolas, Geniustin, AndreiRo, Best Noris sau Cristi Batrînu nu ne zic nouă prea multe, au în total peste 392.000 de abonați.
Uite, sunt chiar acum pe scenă, și așteaptă întrebări și provocări din public. De la curiozități mici, „v-ați urcat vreodată pe blocuri de 17 etaje?”, la „dansați floss, orange justice?” și alte chestii pe care-s prea bătrân să le știu.
În Zona „Edu” dau de Centrul Edulier, care se ocupă de predarea prin joacă în funcție de nevoile copiilor care învață altfel. Un covoraș cu rebus îi așteaptă pe curioși, iar premiul pentru rezolvarea lui e o tură la un mic aparat de tip arcade game. Știi tu, cum ne jucam noi Mortal Kombat sau Street Fighter în oraș, înainte să punem mâna pe mouse.
„Centrul nostru e pentru copiii cu dificultăți de învățare, mai precis discalculie și disgrafie-dislexie.”, începe introducerea Cristiana Ionescu (fondatorul proiectului). „Folosim mult tehnologie asistivă și multi-senzorială. Copiii noștri nu vor să scrie, să citească, «nu vrem, nu vrem, nu vrem», așa că noi le spunem «la noi nu se scrie, citește sau fac teme, așa că hai să ne jucăăăm». Desigur, trebuie să ghicești cuvintele. Se joacă cu litere, evident, iar acesta este unul peste medie. Apoi, treptat, îi trecem pe caiet, și mai apoi pe ecran digital.”
Fiul Cristianei a făcut, când avea 14 ani, arcade-ul pe care-l vezi în poza de mai sus. Tot el a construit și LEXY, o platformă de învățare interactivă pentru copiii dislexici. Dar și un font special, Dislexia, la care a lucrat cu un IT-ist din Amsterdam. „E tot dislexic, și îmi spune în continuare «Doamna Lonescu» în loc de «Ionescu», deși are 36 de ani”, zâmbește ea. Știința e pentru toată lumea, nu doar pentru olimpici. Iar beneficiile aplicate ale metodelor sale, adică tehnologia, fac viața mai ușoară de sute de ani.
„Nu trebuie să fim toți genii, dar mi se pare că suntem datori să înțelegem pe ce lume trăim, și s-o cunoaștem cât putem de bine” — Andreea Stoica, organizator SCIKiDS
Un pic mai încolo, Epson a venit cu un videoproiector interactiv, care înregistrează tot ce desenezi pe masă. Dup-aia, îți poți tipări opera de artă la imprimanta lor sau ți-o poți transfera pe USB sau prin Wi-Fi.
Roboți, circuite și realitate virtuală
Un băiat dolofan stă inconfortabil la poză în fața unei planșe marcate a celor de la RObot Academy. „Hai, dă-te mai încolo, să se vadă și robotu’”, îl îndeamnă maică-sa. Are tricou pe care scrie „Keep it real”, dar cu fiecare poză pentru neamuri pe care i-o face tutorele, cu atât e mai stânjenit. După vreun minut, primește undă verde și se face pierdut printre flămânzii de cumpărături, cu o viteză care mă face să cred că n-o să se mai întoarcă vreodată.
„RObot Academy înseamnă o școală de robotică. E un proiect ce a pornit de la fiul meu, Ianys, care de la 9-10 ani s-a apucat de domeniu”, îmi spune Bogdan Gioga, coordonatorul proiectului. „Pe lângă pasiunea sa, s-a dezvoltat această academie, care vrea să-i învețe pe cât mai mulți copii cum să construiască și să programeze roboți”.
A doua zi îl întâlnesc pe Ianys. E creț și timid la prima interacțiune. Dar, după ce vede că ești user friendly, se deschide. Are 14 ani. Cupele de pe masă le-a dobândit cu echipa RObotMANIA în Qatar (2015), India (2016) și Costa Rica (2017), unde s-au clasat primii zece din lume. A cunoscut-o pe Antonia anul ăsta, și au devenit colegi de robotică. Antonia e la fel de timidă ca Ianys. A studiat în școala gimnazială programare, de unde și pasiunea ei atât de timpurie. Cei doi se ajută atât la proiectare, cât și la codare sau optimizare.
Împreună, au câștigat premiul pentru strategie și inovație la concursul FIRST LEGO League. „A apărut de trei ani la noi. Primele echipe se califică la faza internațională, așa că sperăm să ajungem și noi iar. Anul acesta am fost la Detroit. Apoi, urmează World Robot Olympiad, care se ține anual. În această competiție, se califică primele trei echipe. Ele vor merge mai departe, în Thailanda”, îmi spune Ianys entuziasmat.
Cei doi știu deja de câțiva ani să codeze în C++, în timp ce noi ne chinuiam la vârsta lor cu RM Nimbus și Pascal. Îi întreb dacă se văd făcându-și o meserie din asta. „Da, cam totul începe să se bazeze pe roboți și inteligență artificială”, îmi zice Antonia. Până atunci, îi întreb dacă vor trece la roboți din metal, care se luptă în arenă, ca la TV. „Da, dar și cei care vor ajuta omenirea”, zâmbește ea. Așadar, suntem în siguranță.
Sunt două planșe, cu două probleme pe care le-a rezolvat echipa în concursurile internaționale. Practic, tema era să creeze un robot din LEGO. Robotul lor are un singur receptor-transmițător, poate fi codat fie folosind un limbaj specific, fie unele mai clasice (precum Visual Basic), și funcționează pe bază de baterii. Mica mașinărie e programată de pe calculator să ruleze autonom. Ea trebuie să rezolve o problemă pe care organizatorii o dau de dinainte, după care să se întoarcă cât mai repede la punctul de pornire. Dar și să treacă printr-o probă surpriză, în care condițiile inițiale sunt ușor modificate.
Hai să ne-ntoarcem la cele două exemple de probleme. Prima, pentru copiii până-n 12 ani, e să sorteze fructele roșii (proaspete, de dus la aprozar) de cele verzi (ne-coapte, numai bune pentru cuptorul de coacere), galbene (lovite sau stricate, care merg la fabrica de sucuri și gemuri) și albastre (adică stricate, care merg la fabrica de biogaz). Totul e pe timp, căci eficiența e factor important în designul industrial. La competiția națională, au scos 90 și ceva de secunde, pe care în două luni le-au redus la 56 de secunde, pentru concursul din Filipine, unde s-au clasat pe locul 9 din toată lumea. A doua problemă e destinată grupei 13-15 ani, și e despre agricultură, cu sortarea și plantarea unor semințe, de un tractor autonom. După ce rulează algoritmul și se rezolvă problema, robotul trebuie să se întoarcă la finiș.
O chestie pe care nu am prins-o au fost concursurile organizate chiar aici, la festival. Dar despre ele îți explică Andreea ce s-a întâmplat:
„Am avut 14 concurenți care și-au făcut roboți. Au fost două competiții. În prima zi, era cea de line-following, adică roboții trebuiau să citească în mod autonom, prin senzori, un drum pe care să-l urmeze, dictat de o linie. Iar cealaltă era de mini-sumo. Adică doi roboți care se împing într-un ring, iar robotul care era mai slab era eliminat.”
Întâlnirea cu scepticii români și principiul precauției în Zona „Science”
Mă întorc la scena mare. Dau noroc cu Alex (Bogdan) Doppelgänger și Cristian Român. Primul, deși nu are o pregătire formală în știință, e atât de pasionat de ea încât a scris două cărți. Al doilea e autor de ani buni pentru revista Știință & Tehnică. Pe lângă asta, sunt doi dintre scepticii cu care am mai vorbit când am povestit cum luptă împotriva pseudoștiinței. Dacă primul a jonglat cu cutii din lemn cu pâslă și diabolo, al doilea a prezentat experimente pe care le poți face cu ușurință și acasă.
„N-aveți voie să gustaaați și să mirosiiiți”, se aude la măsuțele de la Știință pe pâine. Chiar dacă de data asta nu se joacă cu materii toxice, principiul precauției e sfânt. Un băiat cu ochelari de minihipster întinde mâna către un stativ de eprubete. Se activează o nostalgie în mine, de pe vremea când eram student la Chimie. Andreea și Anișoara (stâlpii principali ai asociației) mă invită și pe mine, așa că facem o soluție roșu-albastră în două straturi, datorită densității diferite a lichidelor. Am ani cât tot restul participanților la un loc, dar mă bucur la fel ca ei.
Mă plimb până la experimentul următor. Mintea colectivă din fața scenei mari e acaparată de-un dansator Bumblebee. Practic, robotul ăsta din seria Transformers e o a doua piele pentru un om. Sau umanoid? În fine, Bumblebee dansează pe EDM cu influențe reggae, în timp ce shopperii o iau pe benzile rulante fie în sus, fie în jos și se miră. Sau se distrează copios.
Revin să asist experimentul cu lava lamp. Un preadolescent mai sportiv așteaptă să-și primească ustensilele și, imediat ce aude cum intră dropul de la scena mare, dab-uie din reflex. Limbajul universal al tobelor și basului e înțeles atât de entitățile cu receptori digitali, cât și analogici. Pentru lava lamp, copiii primesc apă, colorant roșu, ulei și o pastilă efervescentă. Ai ghicit, pastila efervescentă se dizolvă doar în apă. Iar bulele colorate sunt ca niște hematii ce urcă în uleiul mai puțin dens. E o imagine care face orice maxilar să pice.
Dar știința nu face maxilarele să cadă doar din uimire pozitivă. Săptămâna trecută, noul Ministru al Cercetării și Inovării (și inginer chimist) a atras atenția internetului după ce a zis într-un interviu că nu crede „că ne tragem din maimuțe”. Precum explică un biolog, „omul nu «se trage din maimuțe», ci are strămoși comuni cu ele, iar lucrul ăsta e susținut de 97% dintre oamenii de știință” . Și nu doar Darwin ar înghiți poloniu la asemenea știri. „Nu cred în teoria unei mari explozii. Să nu vă supărați pe mine, nu am întâlnit nicăieri în lume, în nicio ipostază, o explozie care să fie creat ceva, în afară de haos”, a declarat acum o lună senatorul Șerban Nicolae.
Efectul legislativ al acestor mentalități sunt legi care nu fac decât să pună bețe-n roate asociațiilor care produc evenimente ca SCIKiDS. Știința e pentru toată lumea, mai puțin atunci când, ca organizator, trebuie să te ocupi de acte inutile în loc de muncă efectivă pentru un festival.
Iar peisajul interesului față de educație și cunoaștere e sumbru. Rata analfabetismului funcțional e de 40%, adică doi din cinci tineri nu înțeleg ceea ce citesc. Cercetarea e grav subfinanțată în România. Dăm doar 0,44% din PIB pe lucruri care dau naștere inovației, cu mult sub media europeană de 2%. Practic, suntem penultimii.
Dar eu ies mulțumit pe ușa rotativă a mallului. Schimbările bune și de durată vin întotdeauna de jos în sus. Iar festivalul e o contra-balanță bună curentelor anti-știință tot mai răspândite în discursul public.
„Știința e foarte importantă deoarece îți construiește gândirea critică. Începi să privești lucrurile din mai multe perspective, iar asta te face să ajungi la alegeri înțelepte”, încheie Andreea.
Fotografii de Mihai Smeu.
