How to Live under Fascism: Poems and Photos (Black Widow Press, 2025) este cel mai nou volum de poeme al scriitorului Andrei Codrescu, publicat la câteva luni de la cea de-a doua inaugurare a lui Donald Trump ca președinte al SUA.
Codrescu s-a stabilit în America în 1966, când, la vârsta de 19 de ani, a plecat din România. De atunci, s-a construit ca scriitor, profesor de literatură, „sabotaj și lectură” la diferite universități, gânditor atent la prezent și la rădăcinile lui istorice. În poemele și imaginile adunate în noul volum sunt distilate însemnări & reflecții din arcul de timp creat între începuturile dictaturii comuniste din proaspătul stat român și începuturile regimului autoritar pe care Trump îl instituie, pas cu pas, în America zilelor noastre. How to Live under Fascism e în același timp un tool kit de rezistență interioară: notițe personale și îndemnuri la chestionarea puterilor, invocări ale unor spirite înrudite, care i-au influențat parcursul, avertismente sedimentate din istoria trăită, provocări intertextuale, mult umor.
L-am invitat pe Andrei Codrescu să ne facă o scurtă introducere în acest volum, din care publicăm câteva poeme, în traducerea lui Carmen Firan.
Am crescut între fascism, comunism si dictaturi, ca o căprioară cu iarba peste cap. Când a murit Stalin s-a închis școala să ne ducem să plângem acasă. Pe stradă plângea toată lumea. Ajuns acasă m-am ascuns sub masă să plâng singur, când l-am auzit pe tata vorbind cu un vecin: „Ce bucurie c-a crăpat măcelaru'!” Atunci am înțeles că plânsul la moartea unui tiran e plâns de bucurie. De atunci am învățat că tirania trebuie să fie făcută de râs înainte de am avea ocazie să plângem de bucurie. Aceste poezii adresate lui Putin si Trump si micii for imitatori sunt hohote de râs la cruzimea si transparența creierilor lor de narcisiști. Creieri lipsiți de umanitate. Nu mai sunt căprioară, sunt un animal carnivor hrănit cu carne de fasciști.
știri
Ești lebăda din Lacul Lebedelor de la Kirov.
Apoi o lebădă prinsă în gheață e salvată
de scafandri ucraineni pe râul Dnipro.
Le-ai mulțumi dar aripa de lebădă
a fsb-ului vigilent te va trimite desculț
în Siberia să îngheți într-un lac sau altul.
Când lebedele din Viena sunt mâncate
de emigranți flămânzi Duma aplaudă.
Scaldatori salvează un copil de cinci ani blocat
pe o lebădă gonflabilă pe lacul Michigan.
Mamă, te rog închide știrile
Pantoful și frigiderul
fabulă de Codrescu/La Fontaine
Ignoranța artificială și inteligența augmentată și-au pus tabăra în creierul luminat de lună al unei omeniri singuratice de pe o mică planetă. La început oamenii de pe planeta mică le-au primit cu entuziasm. Adică, cui nu-i place să asculte un frigider care vorbește cu un pantof? Când frigiderul a încuiat pantoful stâng înăuntru și nu s-a mai deschis, s-a supărat omul, dar pantofăria a zis că-i eroare și au sunat pe cineva, obligat, contra cost, să scoată pantoful din frigider prin telemetrie. Când celularul a comunicat direct cu frigiderul pentru a elibera pantoful, omul a stat deoparte și a privit uimit, fără să spună nimic, deși pantoful era rece când s-a încălțat, și i-a rănit piciorul. Apoi pantoful a început să vorbească intim cu frigiderul. A ignorat complet omul care suferea de pantoful palavragiu. Pantoful stâng n-a zis o vorbă nici pantofului drept necibernetizat. Abia când pantoful a început să-l tragă pe om înăuntru în frigider să fie și el intim cu gheața care-i încuia hrana, i-a trecut omului prin cap că tehnologia e o capcană și că inteligențele fac mai mult rău decât bine. Era prea târziu. Pe zăpadă păsările AI îi mâncau ficatul. Morala: pantoful de azi e mai puternic decat omul de ieri!
cum să trăiești sub fascism
Port uniforma ocupației.
Sunt sora medicală care merge cu pas delicat si ferm
cu pantofi moi bonetă albă imaculată și o bombă
în geanta mea de piele. Am venit să-l văd pe colonelul
obosit si plictisit de semnarea mandatelor de execuție.
Haine negre, lăsați-mă să trec prin ușile astea!
Am un chibrit și benzină, trebuie să-l văd pe șef.
La asta mă gândesc în fiecare zi târând-mi lanțurile la slujbă.
Exodul creierelor carne de tun
Un milion de ruși au fugit din Rusia în vest
luându-și cu ei creierele educate
lăsând o sută patruzeci de milioane libere să respire
aerul descreierat până când jumătate dintre ei vor muri
pentru că nu s-au gândit prea mult la un război
stalin ar fi râs cum care râdem noi poeții
de un cuvânt masacrat într-o propoziție pompoasă.
Când subiectul sunt milioane doar Soljenițîn
putea folosi suficiente cuvinte pentru
a-i impresiona pe succesorii Lui stalin
până când Putin a pus capăt acestui lucru.
La contabilizarea inflației visează miliarde
totul se transformă în muzeu
Cu cât e istoria mai odioasă, cu atât muzeul mai popular.
Luați Europa de exemplu:
un osarium de țeste recioplite
aranjate pentru a fi citite cronologic ca ziarul.
In vitrină atârnă șunca afumată a bucătăriei etnice.
In vizita următoare trebuie să ne ducem verii de la țară
la muzeu și să-i lăsăm în vitrine.
Generația următoare trebuie să învețe pofta
de moarte a lumii civilizate.
