Actual - În afara bulei

Dan Puric: „Noi avem un sifilis ortodox”

de Ionuț Sociu, Vlad Odobescu

Am fost la conferința „Jertfa Unirii noastre” la Universitatea Populară „Ioan I. Dalles” și am întocmit un mic dicționar care să-l explice pe Dan Puric. 

Cu o oră și 20 de minute înainte ca Dan Puric să urce pe scenă, o ploaie grozavă curăță Bucureștiul. Când Dan Puric coboară din taxi cu sacoul la subsuoară, natura e calmă, iar orașul miroase deja a proaspăt; parcă și traficul de pe bulevardul Magheru s-a mai potolit.   

Maestrul pășește printre oameni, pe covorul roșu vopsit direct pe ciment, pe lângă anticariatul de la intrare, printre panourile grele de afișe cu el însuși, cu Fuego, cu Ștefan Hrușcă, cu spectacolul Eu dau banu’, eu dau ora exactă, și nu numai. Traversează apoi un alt hol, dominat de pianul la care acum multe decenii a cântat aici George Enescu, apoi dispare pe-o ușă de-un verde deschis, aproape nepământesc. Într-un capăt al foaierului se vând băuturi răcoritoare, iar în celălalt - cărți ale actorului despre demnitatea și sufletul poporului nostru. Deasupra noastră atârnă lămpi din hârtie creponată. 

Ușile se deschid către o sală vopsită într-un roșu apăsător, slab luminată, și în cadrul ăsta încărcat se ivește o ceartă undeva în spate. Vocile coboară treptat, iar sala se umple încet cu vreo 300 de cetățeni de toate vârstele. Intră printre rânduri și Gabriel Fătu, cunoscut pentru farsele de la OTV, omul uns în 2016 ca manager al Universității Populare „Ioan I. Dalles”. Instituția, ce gestionează și sala de spectacole în care ne aflăm, ține de Primăria Capitalei, funcționează deci pe bani publici. Universitatea e o gazdă bună pentru evenimente controversate: a doua zi după conferința lui Dan Puric, va fi aici o alta despre „vindecarea trupului prin credință, iubire și post”, la care va participa medicul Pavel Chirilă, membru de bază al Coaliției pentru Familie.   

Lupta cu „Ei”

Dan Puric apare din stânga scenei, îmbrăcat într-un sacou cafeniu peste o cămașă cu pătrățele și pantaloni bej, smart casual. Se oprește în mijloc si încasează aplauzele smerit, cu ochii semi-închiși, cu mâinile împreunate. Privește apoi spre fundul sălii și ne zice „Hristos a Înviat!”, ca pentru a ne testa credința. „Adevărat a Înviat!”, îi răspunde într-un glas sala adusă deodată la viață. Dan Puric își exprimă teama că se va ajunge și la noi ca pe aeroportul acela din Statele Unite, unde o femeie care și-a pierdut pașaportul a exclamat „Oh, my God!”, iar cineva i-a transmis să zică așa la ea acasă, nu de față cu toată lumea. „Asta vor să facă din România, și dacă stăm așa în continuare, vor reuși”, ne avertizează maestrul. E vorba despre „Ei”, acele odioase personaje nenumite, care vor să ne sfâșie ființa națională, să rupă continuitatea noastră istorică, să ne pună să ne uităm cu binoclul invers în propria noastră istorie pentru a ne vedea înaintașii mai mici decât sunt, să distrugă credința pentru a ne lua curajul. Conferința asta e un avertisment ce vine acum, de Centenar, cât încă nu-i prea târziu să luăm măsuri. 

Dan Puric a purtat deja Jertfa Unirii Noastre prin câteva orașe din țară. La Petroșani a vorbit luna trecută despre martirii neamului și despre fibra sufletului românesc la sediul Apa Serv. Despre acest eveniment, publicația Avântul Liber spune că „va rămâne cu siguranță în istoria noastră locală. Dar poate mult mai important de atât, cuvintele maestrului Dan Puric, un adevărat apostol al credinței în puterea de regenerare a Neamului Românesc, vor prinde rădăcini în mintea celor care l-au ascultat și l-au înțeles și vor genera acea atitudine necesară pentru ca acest neam să aibă șansa de a redeveni ceea ce a fost de-a lungul zbuciumatei sale istorii. Și poate chiar mai mult decât atât! Cuvintele rostite la Petroșani, dar și peste tot în țară, de Dan Puric nu pot fi relatate în profunzime într-un articol de ziar, pentru că ele merg direct la suflet, fără intermediar, și trebuie primite cu inima deschisă.” În ultimii ani, Puric și-a însușit rolul de „apostol al credinței” pe oriunde s-a putut: de la decoruri de talk-show, la scena Ateneului Român, apoi pe scene mai prăpădite de prin localități mici și mijlocii. Prestațiile sale sunt adesea plătite din bani publici, de către primării și alte instituții. Era să ajungă și în comuna argeșeană Ștefănești, dar acolo s-a ivit ditamai scandalul între primăriță și viceprimar. Acesta din urmă n-a fost de-acord cu bugetarea unei invitații pentru Puric, pentru că „nu cântă prea frumos”

Încă de la început, Dan Puric se arată supărat pe istoricii care relativizează importanța Marii Uniri și care văd în ideea de națiune doar o fantomă. „Unul dintre acești istorici are nume de condiment”, dă el un indiciu, dar publicul nu reacționează în niciun fel la gluma lui. Marea Unire nu e doar rezultatul unui context politic, ne spune Puric, ci reprezintă îndeplinirea unui vis al marilor bărbați ai istoriei noastre (bărbați!, accentuează el încă o dată). De-a lungul istoriei noastre milenare, s-au făcut nenumărate jertfe pentru realizarea acestei uniri: de la Decebal, „un geniu strategic”, prin Mihai Viteazul, până la intelectualii Petre Țuțea și Mircea Vulcănescu.  

Tot discursul e livrat în cheie biblică: poporul român are destin hristic și toți eroii creștini ai neamului au dus o luptă pentru apărarea ființei naționale. Dacă, înainte, vrăjmașul venea cu tancurile, acum el vine viclean, pe căi invizibile: ONG-uri, UE, mișcarea #rezist, sistemul actual de educație, plus „oribilitățile alea de filme românești premiate la Berlin”. Toți contribuie la desfigurarea lentă a fondului nostru sufletesc. De la pe aici nu se trece, am ajuns la laxativul pe aici trece orice, spune el, în râsetele publicului. 

Puric ne asigură că facem parte dintre popoarele vechi și că suntem superiori din punct de vedere spiritual popoarelor din Occident (chiar și față de Rusia „avem 800 de ani de creștinism în fața lor”), dar suntem în primejdie și trăim într-o lume fără repere. Reviste de cultură care dau în Eminescu, taximetriști lipsiți de educație „care au nevoie de GPS și ca să ajungă la nevastă acasă” (aplauze), tineri absolvenți de regie de teatru care umblă ca niște spermatozoizi liberi și tot așa. Omul frumos versus omul stupid, așa se împarte lumea după Puric.

Pățania cu prepelița

Povestește că a fost la Cernăuți acum doi ani și a simțit pașii lui Eminescu. A dat acolo de-o ghidă „kaghebistă” pusă la dispoziție de autorități. Femeia îi tot respingea curiozitățile legate de istoria clădirii prin care era plimbat, ceea ce l-a făcut pe Dan Puric să-ntrebe pe cineva, de față cu ea: „Pot să-i dau un pumn în gură?”. Sala râde și aplaudă. Imediat după asta, își amintește de experiența de la granița cu Republica Moldova, când a dat de-o „prepeliță mică cu șapca într-o parte”, o basarabeancă de la Poliția de Frontieră. „În ochii ei se citea că am droguri, arme. A luat pașaportul și a-nceput să scuipe fiecare pagină. Și mi-a zis: «Ștampilă roz aveți?». Eu am zis: «Eu am ștampilă violet!» A rămas surprinsă, pentru că la instructaj așa ceva n-a auzit: «Da, dar eu am nevoie de ștampilă roz...». I-am dat peste cap tot sistemul, i s-a spart computerul. Și atunci mi-a pus o întrebare personală: «Dar mătăluță de ce-ai venit aici?» Și atunci tot personal i-am răspuns, privind-o în ochi: «Am venit să te iau!» N-o mai luase nimeni demult și a zis: «Pi mini?» Am zis: «Pi tini și întreaga Basarabie!» Și atunci a făcut niște ochi exoftalmici: «O clipă, să întreb la șefu'!»”. Publicul e în extaz. 

Am încercat să-l pozăm pe Dan Puric din sală, dar în imagini apare doar o siluetă luminoasă.

Deși face economie de gesturi, Dan Puric stăpânește perfect mecanismul prin care se farmecă o sală, știe să-și rotunjească ideile prin gesturi și tonalități. E actor și mim, calități care-l ajută în ziua de azi pentru a sugera frumusețea sufletului românesc și pericolele care-l năpădesc. Când zice că poporul ăsta a ieșit mereu la suprafață în momente de mare criză, plesnește din deget. Duce mâna la piept când vorbește despre sine și un deget la tâmplă când aduce vorba de schimbarea mentalității. Ridică apoi același deget când rostește „cu prețul vieții” sau când pomenește „cinstea numelui de român”. Zice: „Să vedeți cum merge ca un arc prin neamul ăsta o anumită tărie”, timp în care își urmărește degetul lansat de la stânga la dreapta. Creează „țara” dintr-un semicerc conturat cu mâinile în aer. Ridică mâinile la piept, a rugăciune, când îl citează pe Petre Țuțea. Recompune atacul unui virus letal asupra sufletului național prinzându-și palma dreaptă în pumnul stâng. Ia jertfa în mâini și o ridică sfios. 

Rezervă mișcările mai ample pentru micile scenete menite să destindă atmosfera după vreun moment mai greu. E o combinație între pastor și stand-up comedian. Stă mereu în mijlocul scenei, vorbește calm și din când în când rupe brusc ritmul, când intră într-o stare febrilă și histrionică. Ca să imite un birocrat european - din acela ce nu-nțelege sufletul românesc - se plimbă legănat pe scenă, cu nasul pe sus. Arată servilitatea politicianului român printr-o plecăciune și-un rânjet în fața unei invizibile Angela Merkel. Pentru a descrie „indecizia” identitară a unui transsexual, se întoarce brusc la stânga și la dreapta. Rupe ritmul cu câte-o glumă dintr-asta, sala se resetează și poate reveni la fibra națională și alte cele.

Discursul său e-o avalanșă de noțiuni și nume. Face cu ușurință salturi în timp și slalom printre nume și idei, de la Meister Eckhart la Dem Rădulescu, între acuze și iertări, iar asta îl fascinează pe spectator și-l descurajează pe cel ce încearcă să-i deznoade vorbirea. Considerăm că-i necesar să ordonăm cele mai frecvente noțiuni și nume într-un mic dicționar și să le însoțim de explicațiile maestrului.

Dicționarul lui Puric: 

Antonescu, Ion - mareșal român, „om politic de rasă” în fața căruia și Hitler se înclina. [N.R.: E considerat vinovat de moartea a 400.000 de oameni, majoritatea evrei și romi]; 

Basarabean - „Hrist deportat”;

Bărbat - Substantiv subliniat prin repetiție de fiecare dată când apare în discurs, în semn de admirație;  

Brătianu, Ion I.C. -  politician român care a zis „să vă ia dracu’ de mari puteri!”;

Brâncoveanu, Constantin - domnitor român, „paznic al ființei naționale”; 

Cosmopolitism - a cere cuiva să fie fidel soției altcuiva;

Credință - imunitatea poporului român în fața asaltului de viruși occidentali. Merge dincolo de instinctul de conservare; 

Dabija, Nicolae - „minunea aceasta de poet român”; în loc să-și cumpere o motocicletă cu banii primiți ca premiu de la Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, a făcut o fântână ca să aibă satul apă;

Demostene - Om politic și orator atenian. Acum 2.400 de ani, când Atena era împresurată, le-a zis concetățenilor: „Până când vă mai lăsați insultați? Cea mai mare armă a dușmanului este nepăsarea voastră!”;

Eckhart, Meister - „o minune de om”. Stătea sub un copac și-un discipol l-a întrebat: „Maestre, ce faci? Stai acolo singur?” La care maestrul i-a răspuns: „Nu eram singur, dar acum sunt”;

European - „găinar” ce ne învață pe noi toleranța, al cărui bunic a vândut sclavi. Vrea să întoarcă întregul continent la o formă imperială, în care națiunile nu contează. Ne spune cine suntem, ne învață tot;

Fanatic - cuvânt pe care unii oameni îl folosesc pentru Dan Puric;

Goldiș, Vasile - minunea aia de ardelean;

Heidegger, Martin - filosof german care consideră că omul are sarcina să fie paznicul ființei lui. A păzi un neam e și mai și; 

Ialta - oraș din Crimeea unde mai-marii lumii au împărțit Europa în februarie 1945, eveniment în urma căruia s-au consumat 6 tone de icre negre;  

Iorga, Nicolae - istoric care susținea că „țăranul român a avut mereu în inimă icoana Daciei Traiane”;

Jertfă - apare atunci când instinctul de conservare se transfigurează în instinct de jertfă, mai ales în vreme de război. Sufletul poate ordona trupului să moară pentru un principiu mai înalt decât viața;

Martir - Țăran român fără frică de moarte, prezent la Mărăști, Mărășești, Oituz și-n alte momente istorice;

Mărășești - locul în care soldatul Dan Puric s-a întâlnit cu istoria poporului român, pe când depunea jurământul militar. Atunci a văzut în mausoleu cămașa unui țăran prin care trecuse un glonț, moment în care a înțeles tot. De asemenea, locul în care locotenentul l-a pus să culeagă pietricele de pe jos, pentru acvariul de-acasă;

Michelet, Jules - istoric francez care era de părere că poporul român are încăpățânarea legiunilor romane;

Națiunea - singura care nu trădează; 

Nectarie - sfânt. Spunea că poporul care are presentimentul nemuririi are atitudini nemuritoare în istorie;

Ocultă - entitate complexă ce a cumpărat majoritatea ziarelor de la noi pentru a-și răspândi ideile;

Ortega Y Gasset, José - Filosof spaniol care a apreciat faptul că la chinezi nu contează trecutul: dacă ești tu un om bun și demn, îți poți înnobila tatăl, iar dacă ești foarte bun, îți poți înnobila tot neamul. O minune de om;

Papacioc, Arsenie - părinte-martir pe care odată l-a auzit spunând: „Bă, mai faceți și voi exerciții de verticalitate!”. Odată, când i-a vizitat chilia, l-a auzit strigând „Marș afară!” unor „țigănuși" care-i cereau bani, după care a revenit calm la niște vorbe înțelepte despre smerenie;

Pământ - Scoarța globului terestru. Pentru țăranul român e „timp frământat de strămoși”;

Pesemne - cuvânt cheie, un fel de it’s like, you know;

Rădulescu, Dem - actor român care te contamina, avea ceva ca o febră fantastică;

Rebreanu, Liviu - minunea asta;

România - cea mai frumoasă țară din Europa, cu peisaje ce se schimbă la fiecare 20 de kilometri. Are minereu și cel mai bun pământ, plus păduri virgine. Găzduiește un popor tolerant până la stupiditate, „vai de capul nostru”. Supraviețuiește, însă, în el o „sfântă încăpățânare”; 

Stăniloae, Dumitru - preot care zicea că neamul e atunci când copilul privește în ochii tatălui și vede strămoșii, iar tatăl privește în ochii copilului și vede generațiile viitoare;  

Țăran - personaj atotputernic, om de-o nemărginită înțelepciune. Știa, de exemplu, că există cunoscut, necunoscut și incognoscibil. Avea super-puterea de a concentra secole de istorie în câteva ore. Mânca modest, la mese joase. Nu era resentimentar. La el s-au uitat Eliade, Țuțea, Vulcănescu, Mihai Polihroniade, Noica;

Țuțea, Petre - filosof prețuit pentru că a zis despre Eminescu că e o sumă lirică de voievozi. Apreciat pentru puterea de a-l ierta inclusiv pe Ceaușescu; 

Vulcănescu, Mircea - Intelectual român interbelic care zicea: „Atunci când apare o valoare, n-o lăsați singură! Faceți cor în jurul ei”;

Xenopol, A.D. - istoric după care nu mai învață nimeni în ziua de azi;

„Dragă Dane, numai tu spui adevărul!”

Ascultându-l pe Puric, ai senzația că pozează într-un personaj din Shakespeare, bufonul care spune adevărul într-un context în care toți ceilalți mint sau tac, că ăsta e felul lui de-a se jertfi. Puric își amintește cum îi zicea istoricul Dinu Giurescu: „Dragă Dane, numai tu spui adevărul! În rest - mint!”. Recunoaște că unii dintre admiratori lui sunt dezamăgiți să-l vadă, după caz, la Antena3 sau la Realitatea: cineva i-a bătut obrazul din motivul ăsta pe când ieșise în parc, cu câinele. În schimb, o bătrânică pe care a întâlnit-o la mănăstirea Sucevița i-a spus: „să apari oriunde, numai să te vedem”. „Băbuța era rasă superioară de român, asta-i diferența!”, explică maestrul. Așa că merge pe oriunde-l cheamă. 

Preferă să apară el la televizor decât să-l deschidă de-acasă și să dea de abjecții: a urmărit, de exemplu, o masă rotundă cu istorici care spuneau că am fost conduși de sifilitici. Dacă există o formă a bolii care circulă în neam, aceea e negreșit ortodoxă, susține Puric. Își amintește cum a vizitat o biserică din Milano în care 50 de oameni se rugau și 800 fotografiau: „Închipuiți-vă o biserică în România cu o babă care se roagă și 10 coreeni în jur. Există o lege extraordinară care încă funcționează. Noi avem un fel de sifilis ortodox!”

Puric vorbește de două ore și s-a oprit doar de două ori, în timpul aplauzelor, pentru a lua câte-o gură de apă. Pare că abia s-a încălzit și că ar mai putea continua cel puțin încă pe-atât, dar ne salută scurt, își primește aplauzele și un aranjament floral de la o domnișoară cu părul roz și haină militară de camuflaj, apoi iese din scenă. Mulțimea se mută de pe scaune în dreptul măsuței din foaier la care se găsesc cărțile lui Dan Puric, pentru o sesiune de autografe. Spectatorii pot achiziționa, fără bon fiscal, „Fii demn!”, „Suflet românesc” și „Să fii român”. Grupul de cititori e mai întâi un semicerc în jurul standului, se întinde însă apoi într-o coadă ordonată. Autorul scoate pentru o clipă capul pe ușa cabinei, aflată lângă masă: „Acum ajung!” Iese într-adevăr peste câteva clipe și se pune pe semnat. Lângă el, o femeie tăcută, tunsă scurt, strânge banii și-i pune în ordine.

Uneori, se înfiripă o scurtă conversație cu cititorii. Când îi vine rândul la semnat, un domn îl roagă să scrie o scurtă dedicație „domnului doctor Ion Popescu”. O doamnă îi zice că bunicul ei a fost deportat, ceea ce declanșează în Dan Puric admirația. „Aveți un bunic cât o Românie Mare!”, o asigură maestrul.

de

  • Ionuț SociuIonuț Sociu

    Reporter. Îi plac trenurile, filmele cu spioni și literatura americană. Îl găsiți la ionutsociu@scena9.ro.

  • Vlad OdobescuVlad Odobescu

    Reporter. Căutător prin lumi mărunte. Hușean. Mai multe despre Vlad, aici. Îl găsiți la vlad@scena9.ro.

26 April 2018 ora 13:00


Tag-uri


X Revista Scena9