Generația 9 / Muzician

Despre liniște, zgomot, muzică și o audiție pe întuneric la cinema - cu Electric Brother

de Luiza Vasiliu, fotografii de George Popescu

Publicat pe 17 noiembrie 2016

Joi seară, la cinema Băneasa, audiție pe întuneric, cel mai tare sistem de sunet, cel mai nou album al lui Electric Brother. Ce bine ar fi dacă aș putea să te conving să mergi doar cu cuvintele astea. Ca să fiu sigură, o să mai pun câteva.

Intră în sala de cinema. Alege-ți un loc pe la mijlocul sălii, acolo se aude cel mai bine. Dacă ai nimerit un scaun care se lasă pe spate, ești dublu norocos. Dă telefonul pe silențios. Așteaptă până când se închide lumina și închide și tu ochii. ROCKS, cel mai nou album al lui Electric Brother, începe cu niște tobe care cad peste tine ca o ploaie electrică de vară. Durează aproape o oră și e un trip sentimental prin încăperile mici și mari ale minții. Din când în când, ai vrea să pui pauză și să dai un repeat. Nu poți, muzica merge mai departe, tu stai, reînveți să asculți fără să mai faci alte lucruri în același timp. Nu mai controlezi nimic, doar asculți. Sunetul, pe care-l știi atît de bine din căști sau din difuzoarele meschine de la laptop și telefon, se transformă într-un animal uriaș care aleargă spre tine. 

Sala de cinema de la Băneasa e singura din România cu Dolby Atmos, cel mai performant sistem audio to date, iar Electric Brother e probabil primul muzician care a înregistrat un album special ca să fie ascultat în sistemul ăsta super performant, rezervat deocamdată blockbusterelor de la Hollywood. ROCKS se poate asculta la cinema o singură dată: joi, 17 noiembrie, de la ora 19.00, la Grand Cinema Băneasa. O singură audiție pe întuneric, probabil cel mai palpitant eveniment muzical al acestui sfârșit de an. Merită să-ți faci drum prin traficul greu de seară ca să auzi muzică așa cum s-ar putea să n-o fi auzit niciodată. Sigur, ai și mp3-uri, și iTunes, și Bandcamp, dar te asigur că nu e același lucru. 

La o săptămână după ce-am avut parte de o audiție privilegiată (eram max 20 de oameni în sala uriașă de la Băneasa), am mers la Electric Brother la studio ca să aflu mai multe despre album. La ultimul etaj al unei case de unde se vede apusul peste acoperișurile din București, într-o încăpere cu acustică brici, am vorbit despre liniște, zgomot, muzică, tehnologie și nostalgie. 

De fapt, am început discuția despre softuri de amprentare vocală și ce s-ar întâmpla dacă cineva ar luat 15 minute din discursurile lui Iohannis, i-ar replica vocea și ar pune-o să spună tot felul de prostii. Sau cum ar fi să poți crea un solo de Miles Davis folosind niște algoritmi alcătuiți pe baza tuturor solourilor lui Miles Davis (asta se întâmplă deja). Sau cum e să-ți cumperi prima chitară la 5 ani (asta s-a întâmplat deja). Dar stai, ce-i cu camera asta unde suntem?

Ce face o cameră normală să se transforme într-un studio?

Depinde ce vrei de la camera și studioul ăla. Dacă vrei să înregistrezi instrumente, nu trebuie neapărat să fie complet închis sau să pui cartoane de ouă sau burete. Pentru că poți să folosești ecoul unei camere și sună foarte bine. De aia se înregistrează de multe ori în spații dintr-astea.. Celebrele tobe ale lui Bonham erau trase pe casa scării, într-un conac, cu microfoane puse la nu știu ce etaj, ca să aibă sunetul ăla superbaban. Dacă vrei să lucrezi înăuntru, cum fac eu, ar trebui să nu ai ecouri și reflexii. Camera asta e construită de un acustician, proiectată pentru punctul ăsta de-aici [aici, adică pe scanul de la birou] - aici se aude cel mai bine și e foarte diferit dacă te muți. Începi să ai sunete neechilibrate. Dacă ești într-o zonă cu zgomot, ar trebui să te izolezi de zgomotul de afară. Dacă tu faci foarte mult zgomot pentru că lucrezi la un volum mare, ar trebui să faci un alt fel de izolare ca să nu-i deranjezi pe vecini.

Tavanul e de design?

Partea cu pânză e absorbantă, partea cu placaj reflectă. Unghiurile sunt în așa fel făcute încât tu să nu ai o întoarcere a sunetului. Cred că ți s-a întîmplat de multe ori la club sau chiar la cinema să auzi o chestie din față și dup-aia s-o auzi din nou din spate. În locul ăsta, totul este risipit și omogen. În mod normal, n-ar trebui să ai atâta suprafață vitrată, dar m-am săturat de studiouri cu lumină artificială. Asta a fost una dintre primele chestii pe care le-am vrut, să aibă cît mai multă lumină naturală. Poate unii lucrează bine în subsol, dar mie îmi trebuie lumină, îmi place lumina.

Lucrezi foarte mult cu sunetul și cu muzica. Ce te face pe tine diferit de noi în felul în care percepi sunetele?

Diferența e doar de atenție și exercițiu. E ca și cum m-ai pune pe mine să citesc un draft de text de-al tău și aș zice E rupere. Și tu ai zice Bleah, no way. Atenție la niște chestii și o experință, cred. Dacă ai avea vreun interes sau răbdare, aș putea să-ți explic la ce să fii atentă și ce să cauți. Auzul poate focaliza pe chestii foarte foarte mici, mult mai mici decât privirea. Și într-un spectru mult mai larg. Adică poți să te concentrezi în timp ce eu vorbesc, poți să te izolezi, deși sînt la un metru jumate de tine, să nu mai auzi nimic din ce spun acuma și să fii atentă la o muscă din spate, fără să te întorci.

Când ieși în oraș, te enervează mai mult sunetele pe care le auzi? Faptul că o sală are acusticăi proastă sau că se aude muzca tare în restaurant?

Mă enervează muzica tare oricum.

Chiar și-a ta?

Da! Mă enervează muzica tare, fără rost. Cred că sunt ceva mai sensibil decât alții la chestia asta. Mă deranjează în primul rând chestiile date tare fără rost. Dacă are o menire, ok, pot să înțeleg. Dacă e un picamăr, asta e, nu poți să spargi asfaltul altfel.

Sau să dai picamărul mai încet. 

Da. Sau, dacă e un concert live într-un festival mare și sînt 3000 de oameni, nu poți să dai încet, pentru că n-o să simți același lucru. Dar dacă te duci într-un club și sînt 10 chiori și DJ-ul deja rupe boxele, nu e ok. Ai răbdare să se umple, ai răbdare să danseze și mai plusezi un pic dacă simți că vorbesc prea tare. 

Citisem că Bucureștiul e orașul din UE cu cel mai mare grad de poluare fonică. 

Serios? Nu știam. Sunt surprins. Tocmai am stat patru zile la Berlin, mi se pare super gălăgios orașul ăla, iar Londra mă mir că nu e mult peste București. Habar n-am ce criterii au, dar parcurile la noi sînt atît de mici, încât oriunde te-ai duce în parc, nu găsești liniște. Am încercat să înregistrez niște chestii pentru un film și-mi trebuia liniște afară. Nu am găsit nicăieri în București, nici în buricul Herăstrăului. Știi cum se aud șoselele pe lângă? Șșșșșșșșșșșîîîîîîîî, o chestie continuă, așa. Or, dacă faci comparație cu Londra, de exemplu, acolo poți să intri într-un parc, chiar și în centru, sunt atât de mari, încât în 5 minute de mers către mijlocul parcului, nu mai auzi nimic. Ești ca la cabană. 

Mă gândeam că, așa cum poluarea aerului îți afectează plămânii și nu mai poți respira cum trebuie, așa și poluarea sonoră are un efect asupra noastră.

Da, sigur, îți afectează creierașul. De aia măsoară ăștia, pentru că sunt oameni care ajung să sufere de migrene și de depresii din cauza sunetului. Dacă, de exemplu, locuiești într-un cartier dintr-o zonă industrială, nu ai o secundă de pauză. 

Cum ai vedea o cură de vindecare auditivă? 

Oriunde, la munte, la mare. Ai stat vreodată cu cortul la mare? Nu ai simțit la un moment dat că ai vrea să oprești valurile alea juma de oră? E foarte relaxant, dar e o presiune constantă. Vara trecută am fost la un festival foarte mișto. Mi-a plăcut enorm de mult. E organizat într-o pădure în Covasna, nu ai unde să dormi decît în cort, nu ai unde să stai în sat și să vii doar ziua. Din cauza asta, selecția publicului este excelentă. Am stat o zi și-o noapte și-n noaptea aia am și mixat. Am ajuns acolo și-am intrat în atmosfera aia foarte hippie și foarte caldă, dar se auzea muzică de la patru scene deodată. Toate erau încălecate, tîdîîm-tîdîîîm, nu puteai să te axezi pe una. A doua zi dimineață, după ce am și mixat, am și petrecut, m-am culcat, m-am trezit, am zis Frate, o oră dacă ar fi liniște. Să pună în program. Să zică Hai să studiem în anii trecuți între ce ore a fost cel mai puțin public la scenă, probabil că între 7 și 8 dimineața, când mai sunt doar 3 zombi cu o bere în mână la fiecare scenă și DJ-ul bagă în continuare. Ar trebui să zici Hai, de la 7 la 8, zen. Mamă, cum ar fi... O oră, atât.

Ți-a zis cineva până acum că povestea cu Atmos-ul e o excentricitate sau moft?

Nu mi-a zis, că n-au apucat. (râsete) Probabil că e o excentricitate. Dar eu sunt convins că ăsta e viitorul. Albumul e și în variantă stereo, de descărcat pe net. Însă cred că în scurt timp, toate formațiile mari vor publica în Atmos. Pentru că e într-adevăr o experiență.

Deci crezi că și echipamentele de ascultare vor fi la îndemână?

Da, clar. Păi ăia vor să vândă. Abia așteaptă să găsească o soluție să vândă sistemul ăsta în casă, cum au făcut cu 5.1 și 7.1. Deja există Dolby Atmos Home, care e un pic diferit, în sensul în care are niște canale limitate. La 5.1, aveau 5 boxe și un subwoofer, dup-aia 7.1, și când au inventat Atmos, care are 128 de canale în cinematograf, au făcut pentru acasă 7.1.4 - adică ai 4 boxe pe tavan. Ideea de bază e ca sunetul să vină de peste tot, așa cum îl auzi în mod normal pe stradă sau oriunde. Noi auzim de peste tot, nu doar din alea două canale de stereo. Există un pachet - Digital Cinema Package se cheamă. Noi am înregistrat albumul într-un studio care avea sistemul Atmos, la Viena. Patru zile am stat și-am împărțit: ce vrem acolo, ce vrem dincolo. 

Păi cum poți să știi ce vrei să se audă din ce parte?

E o decizie. E o continuare firească a compoziției albumului. E ca și cum aș zice De unde știi că vrei o trompetă sau un pian? Trebuie să iei niște decizii. 

Ai știut de la început că vrei să înregistrezi albumul în Atmos?

Nu, asta a fost o hotărâre pe care am luat-o acum două luni. Discul era aproape gata și mă gândeam Ok, acum ne apucăm de repetiții, o să facem un concert de lansare, ca de obicei. Și dup-aia mi-a venit ideea asta și mi s-a părut că e mult mai interesant.

Văzuseși vreun film care să fie în Atmos?

Am văzut, dar erau numai SF-uri. Chiar cei de la Băneasa m-au invitat când au lansat sistemul de sunet. Dar nu m-am gândit atunci. Dup-aia am văzut tot felul de documentare despre tipii care mixează muzica de film, pentru Interstellar, Gravity... Niciodată până la albumul ăsta nu s-a gândit cineva să folosească doar sistemul de sunet. Fără suport vizual, doar audiție..

Mi se pare foarte fain mixul de tehnologie și nostalgia pentru o relație nemediată cu muzica, în genul audițiilor dinainte de 89, când se strângea toată lumea într-o cameră și asculta cu religiozitate un disc. 

Știi ce mi se pare foarte interesant? Că e atât de impresionant și e la un volum mare și ești într-o sală de cinema, nu acasă, într-un spațiu familiar, încât senzația pe care o ai în întuneric e de live. Am simțit energia pe care o simți la concert, deși nu făcea nimeni nici un efort în fața mea la chitară sau la tobe. 

Pentru că muzica redevine puternică, nu mai e un accesoriu pentru o activitate cotidiană… Spune-mi de ce a durat albumul ăsta patru ani.

A, pentru că tind să las întotdeauna muzica mea pe ultimul loc și să fac tot felul de alte proiecte. În primul rând munca, în al doilea rând tot felul de alte chestii și, nu știu, o tot las.. A durat patru ani nu într-un mod activ. Am mai pus câte o virgulă, sau îmi vine o piesă nouă, o fac și o termin. Sau n-o termin, mai rămâne un an de zile ș.a.m.d.

Ai bucăți neterminate, care n-au intrat în selecția finală?

Sunt sute. Dar știi cum lucrez? Eu nu m-am apucat niciodată să fac un disc, să zic Acuma fac un disc și trebuie să fie cu următoarea temă. Nu, lucrez chestii așa cum îmi vine, cum mă trezesc cu ele în cap. Le dau o formă. Dacă e un moment potrivit, ajung să fie aproape gata. De exemplu, m-am trezit într-o noapte cu o temă, cântam o chestie. Cred că era 3 jumate noaptea, am venit direct în studio, așa, în pijama, am zis să n-o uit. Și m-am apucat să trag și să întregistrez și să pun o chitară și să fac aranjamentul pentru tobe. Pe la 10 era gata. Am șlefuit-o puțin și aia a fost. Alteori, vine o schiță, o fac cât să aibă o formă, un sens, și o las. Cu toate discurile mi s-a întâmplat la fel. Când încep să mi se contureze vreo 3-4 piese, încep să sap în celelalte foldere, să văd dacă am ceva din același film și să le termin pe alea. Și să se lege albumul. Așa s-a întâmplat și cu Pe pământ, și cu primul.

Ce ți se pare că leagă piesele de pe albumul nou?

Feelingul ăsta de rock, dar așa cum e în capul meu. M-am gândit Da, mă, nene, ăsta îmi sună a rock, hai să văd unde duce și ce pot să fac.

Ai luat decizia de a-ți folosi pentru prima dată vocea pe un album.

Da. Cred că este sindromul Cristi Puiu. (râsete) Nu știu care au fost motivele lui...

Din ce știu eu, că n-a găsit un actor suficient de bun pentru rolul principal. 

Atunci și în cazul meu e același lucru. Mi s-a părut că nu am reușit să găsesc voci care să transmită ce voiam eu să transmit. M-am hotărât să fac asta chiar dacă îmi dau seama că nu sunt acolo, că nu sunt unde trebuie, dar mi se pare că e mult mai sincer...

Simți că te-ai expus puțin?

Nu e prima oară, de fapt. E prima oară când e pe disc. Vlaicu Golcea m-a forțat să fac asta acum mulți ani pe o piesă cu Aievea. A fost primul care a zis Pe asta o cânți așa. A venit cu versurile, cu piesa, cu tot. Se cheamă „Traces”. Am cântat-o live de foarte multe ori. M-am obișnuit cu chestia asta, e doar prima oară când apare pe disc vocea mea. Da, normal că te expui. E cu totul altceva decât o bucată pe care o cânți la chitară sau.. E mult mai mult.

Cum vezi viața albumului? Deocamdată, există o singură audiție la cinema.

Da, o să fie una singură. Și dacă iese bine și e lume în sală, probabil că va fi ușor să-i conving pe cei de la Băneasa să repetăm periodic. Mi-aș dori să se întâmple la fel ca în cazul unui concert: o dată la trei luni, să zicem, ai face încă un concert în București. În loc să fac încă un concert, aș vrea să pot organiza încă un eveniment, să mai fie o audiție. Între timp, sper să îl fac să circule prin câteva locuri din lumea asta unde o să găsesc nișa potrivită. În țară nu există altă sală, e singura. Dar în lume, există peste tot. În orașele mari, există cel puțin un cinema Atmos. 

Concerte vrei să faci pentru album?

Da, dar aș vrea să nu pierd momentul ăsta. Acum e momentul audiției. A fost o investiție mare, și sufletească, și bănească, și de energie și de tot. 

E ceea ce se cheamă un album independent, nu?

Da, cu totul independent. Și aș vrea măcar să încerc să-l pun pe hartă. Nu e o muzică din care să am un câștig sau să mă gândesc că o să iau înapoi ceva din banii puși. Aș vrea doar să ajungă la oamenii care sunt sigur că vor aprecia. Sunt câțiva, nu mulți.

Dacă ar fi să convingi pe cineva obișnuit să-și asculte muzica la căști, cu telefonul în buzunar, că e o experiență faină de audiție, cum i-ai explica diferența între felul în care auzi la căști și felul în care auzi într-o sală de cinema, pe întuneric?

E foarte greu. Să mă gândesc...

Mie, de pildă, în momentul în care am auzit piesa Mariei Popistașu, pe care o știam deja de pe YouTube, mi s-a părut că înainte aveam doar un schelet și că la audiție s-a pus carne pe el.

Aha, frumos. Mihai Dinu, care a fost director muzical la Guerrilla și care a difuzat piesa Mariei, mi-a spus „Știam tot de la piesa aia și m-a distrus”. E ca și cum i-ai explica cuiva cum a fost când ai văzut pentru prima oară un film 3D. Adică cum? Te înțeapă crengile în ochi sau ce? Nu, dar ai impresia că mergi printre copaci. 

Cum ai lucrat cu Norzeatic, care a dispărut în Japonia de vreo trei ani?

I-am trimis piesa, l-am întrebat dacă are chef și a înregistrat la Tokyo. Mi-a trimis, am mai discutat un pic, a mai tras niște variante și That’s it, așa am făcut-o. Și cu Chelsey la fel, am cunoscut-o pe Soundcloud. Cum ți-o imaginez pe Chelsey?

Hmm... Păi negresă, slăbănoagă, cu părul creț. Cam de vârsta mea.

[Mi-o arată pe Fb. E o punkeriță albă ca laptele.]

Mi-a scris pe Soundcloud că îi place o piesă de-a mea. Și eu m-am uitat să văd cine e, am văzut că avea două piese. Not bad, ce-ar fi să-ți trimit o piesă? Și i-am trimis și a înregistrat cu microfonul de la laptop.

Și tu ai transferat chestia asta pe Atmos?

Era o înregistrare foarte proastă, dar cu o încărcătură uriașă. Și a trebuit s-o fac să sune bine. Am încercat s-o fac să pară voit distrusă. Altfel n-ai cum să cureți așa ceva... Ea a mai tras dup-aia niște duble în niște condiții ceva mai bune, dar nu aveau magie deloc. Ori era prea concentrală, prea atentă, prea cerebrală.

Îți dai seama ce mișto ar fi compus Mozart pentru Dolby Atmos?

Păi el chiar compunea așa! De aia a ajuns orchestra să aibă nu știu câte viole și nu știu câți contrabași, pentru că simțea și, ca să echilibreze, zicea Mai adu un cornist, că ne trebuie trei, nu aud sau Mai scoate-l pe ăla, că sunteți prea mulți, frate! Asta e amuzant într-un fel: de fapt, e o supermegatehnologie doar ca să poți tu auzi normal. Ca să auzi cum aude omul, din toate părțile. Dar ne trebuie props peste props pentru asta...

ROCKS se poate asculta pe Bandcamp sau iTunes. Dar cel mai bine se aude la cinema.

Tema de gândire

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK