Actual

Emil Brumaru și poezia sa, în 7 puncte

de Mihai Iovănel

Pe 5 ianuarie, Emil Brumaru, unul dintre cei mai iubiți poeți români din ultima jumătate de secol, a murit la vârsta de 80 de ani. Etern îndrăgostit de lucrurile mici, de adieri blajine, de coapse, de sâni și de viață, Brumaru a lăsat în urmă cete de cititori pasionați. Criticul literar Mihai Iovănel explică în 7 pași simpli de ce și cum ar trebui să citești poemele lui Emil Brumaru:

1. Poezia lui Brumaru este accesibilă.

Asta se vede și din nivelul ei de popularitate. Probabil că de la Nichita Stănescu și Marin Sorescu nici un alt poet român important – cu excepția eventuală a lui Mircea Dinescu – nu a fost atât de citit și citat (este o evaluare ochiometrică, fără date statistice, deci trebuie luată cum grano salis).

2. Poezia lui Brumaru este clasică.

Clasică în două sensuri: prin imaginarul ei retro și prin simplitatea/ claritatea ei.

Simplitatea/ claritatea sunt și factori pentru accesibilitatea amintită anterior. O poezie tipică de Brumaru nu pune probleme de înțelegere sau interpretare. De regulă, ea este compusă din acumulări de obiecte casnice, livrești (cărți de aventuri etc.), legumicole sau erotice. Totuși, deși ușor de înțeles, poezia lui Brumaru, datorită melodicității și emotivității de bază (care este melancolia/ nostalgia) nu este epuizabilă de la prima lectură, putând fi oricând recitită.

Imaginarul retro, trimițând la timpuri idilice (cel al copilăriei sau adolescenței) și la spații puternic idealizate (fie că e vorba de bucătăria opulentă a bunicilor, fie că e vorba de locuri neatinse de civilizație și tehnică) explică de ce Brumaru a fost comparat de toată lumea cu poeți ca Pillat, Fundoianu, Topîrceanu, G. Călinescu, Minulescu ș.a. De asemenea, explică filonul ei nostalgic.

3. Poezia lui Brumaru este redundantă.

Dacă ați citit câteva poezii de Brumaru le-ați citit cam pe toate dpdv al tipului de informație tehnică (tip de versificație) și de conținut (imaginarul utilizat). Marea calitate a lui Brumaru e de a găsi mereu (sau aproape; vezi și punctul 4) resurse de inventivitate în această redundanță.

4. Poezia lui Brumaru este inegală.

Probabil că primele volume sunt cele mai bune. Preferatul meu e Adio, Robinson Crusoe (1978), care oferă niște variații mai complexe ale manierei.

Citez de acolo acest poem, dedicat lui Şerban Foarţă:

Cântec de pirat

Piraţii de apă sălcie
Aveau un cadavru la bord.
Piraţii de apă sălcie
Pluteau cu cadavrul spre nord
Deşi nu erau toţi de-acord,
Căci câteodată cadavrele-nvie.

           Piraţii de apă sălcie
           Aveau trei butoaie cu rom.
           Piraţii de apă sălcie
           Ziceau: „O să bem până vom
           Vorbi un ciudat idiom“.
           Căci câteodată cadavrele-nvie.

Piraţii de apă sălcie
Aveau cel mai straşnic tutun.
Piraţii de apă sălcie,
Privind poze vechi în album,
Scoteau gânditori pe nări fum,
Căci câteodată cadavrele-nvie.

Piraţii de apă sălcie
Aveau şi-o femeie cu ei.
Piraţii de apă sălcie
Plângeau când trecea, cu sâni grei,
Cadavrul frumoasei femei,
Căci câteodată cadavrele-nvie.

Revenirea, după o lungă pauză, cu volumele Dintr-o scorbură de morcov (1998) sau Submarinul erotic (2005) a cam dezamăgit. Multe poezii de acolo au apărut la rubrica numită „Cerșetorul de cafea” din „România literară”, cu versificări de genul „Foaie neagră Dostoievski,/ Hai să ne-nfundăm pe Nevski”.

5. Poezia lui Brumaru este adesea kitsch.

Faptul că este sentimentală și că utilizează topoi destul de edgy (de tipul îngeri și alte chestii à la V. Voiculescu și Nichita Stănescu) împinge de multe ori poezia lui Brumaru în zone false artistic, fără nici un element de metaironie care să le salveze:

„Trebuie să stai mult timp singur ca să poţi auzi lumina. Trebuie să-ţi laşi nările în strujeni ca să simţi cum miros îngerii după-masă. Trebuie să baţi cuie în zid, şi zidul trebuie să fie roşu ca zahărul din copilărie, ca să auzi cum cade o unghie de crin. Trebuie să-ţi aureşti manşetele cămăşii cu fântâni ca să atingi inocenţa. Şi mai trebuie, vai, mai trebuie să salvezi un brusture de la albastru!”

Prefer de departe lucruri de felul acestui „Cântec naiv”, simple și nepretențioase:

Cântec naiv

Un peşte mic şi foarte trist
Din heleşteul contelui
S-a-ndrăgostit de-un ametist
De la inelul contelui

Şi-ntr-o caleaşcă a sosit
Să ceară mâna contelui
Dar refuzat şi-adânc jignit
Muri sub ochii contelui

Atunci un falnic servitor
Din ordinele contelui
Îl prepară cu cimbrişor
Pentru motanul contelui

Atenție, deci, ce anume citați din Brumaru.

6. Poezia lui Brumaru este adesea sexistă.

„Brumaru are doar p…ă în cap”, spunea despre el un alt poet. Elementul erotic este într-adevăr fundamental, inclusiv în poeziile despre dovlecei, bulion și morcovi. Infernala comedie (2005) este arta poetică a artei erotice a lui Brumaru. Din păcate pentru o astfel de poezie – ok dpdv pur estetic – timpurile s-au mai schimbat, iar tipul de erotism falocentric libidinos practicat de Brumaru poartă numele de male gaze. Doar faptul că n-avem o critică literară feministă (ci doar cel mult o critică literară interesată episodic de literatura scrisă de femei) a împiedicat citirea lui Brumaru în acest fel.

Se dă poezia (din Infernala comedie):

Sonet 12

Ţii mine când erai elevă
Şi îţi umpleam de dimineaţă
Vieaţa cu perlata-mi sevă?
Apoi plecai prin frig şi ceaţă
La şcoală, unde diriginta,
Simţind mirosul, te chema
În cancelarii şi plăcinta
Pizduţei blând ţi-o dăscălea
Şi te lăsa pe urm-acasă
Ca să mă sugi. Ci tu-i spuneai
Că altfel nu poţi fi voioasă.
Oh, noi trăiam atunci în rai.
Şi totul nu era nimic
Faţă de sacrul tău lindic!

În Statele Unite, o recenzie ar începe prin întrebarea „Și câți ani ziceai că avea eleva, poete?” – și ar continua prin demascarea obiectificării sexuale a femeii.

7. Poezia lui Brumaru este importantă.

Desigur. Importantă și pentru cititori (punctul 1), și pentru critici. Este poezia unui mare scriitor sau doar a unui mare minor, cum susținea Nicolae Manolescu (pe urmele lui G. Călinescu, care spusese despre Topîrceanu că „El nu-i niciodată aşa de liric încât să fie mare, niciodată atât de facil încât să nu fie poet”)? Îmi permit să las această întrebare deschisă.


Fotografie via Wikipedia

X Revista Scena9