Am ajuns la galeria H’art după mai bine de jumătate de zi în care am tot alergat prin București, printre mașini, într-o căldură cotropitoare și oameni la fel de pleoștiți ca mine. Parcă nu prea îmi ardea de artă chiar în care tot ce mi-ar fi plăcut să se întâmple se desfășura contrar așteptărilor. Mă gândeam că mai bine mă duc acasă să dorm în toiul zilei decât să aterizez iar într-o galerie unde mă voi preface că înțeleg „demersul artistic”, dând din cap admirativ și sperând că nimeni nu se va prinde că nu pricep chiar tot ce ar trebui. Dar nu am făcut cale întoarsă și am intrat.
M-am trezit dintr-o dată într-un loc unde m-am simțit ca acasă, la mare (nu e o metaforă, chiar sunt din Constanța). Nici vorbă de nisip, apă sau briza mării; în toată galeria erau numai lucrările Codruței Cernea, parte a expoziției Float.Glide.Fly. M-am plimbat prin încăperile mari, uitându-mă la fiecare lucrare în parte, gândindu-mă că în sfârșit nu va trebui să mă gândesc la ceva elevat de scris pentru că tocmai ce mă cuprinsese o senzație de liniște pe care nu puteam pune încă degetul. Mi-am odihnit ochii pe lucrări, exact ca atunci când scoteam capul pe balconul de acasă ca să-mi pierde privirea pe linia mării. Bărcile și canoele în culori calde, pe fond albastru, schiurile într-un șir indian ori parapantele cu detaliile lor minuțioase mi-au dizolvat într-o plăcută amorțeală anxietatea care vine odată cu plimbatul prin București, cu mijloacele de transport în comun, la ore de vârf.
Am văzut cum o canoe parcă își părăsește într-un mod ordonat și liniștit trupul în „Canoe dublă”, o lucrare în care structurile a două canoe se suprapun parcă într-o încercare de a se desprinde una de alta. Apoi în „Barcă”, tot demersul de dislocare a canoelor se întrupează într-o barcă ce șade liniștită pe un fond uniform care te duce cu gândul la nisip. Iar „Canoe pe fond roz” m-a făcut să mă întreb unde sunt pelicanii din Deltă, singurul loc unde am văzut culori asemănătoare. Toate lucrările păreau imaginile unor stări pe care le trăiești în vacanță, la mare, departe de claxoane, sunete deranjante sau aglomerație.
Lucrările Codruței ți se relevă imediat și nu îți oferă neapărat material de gândit sau mesaje de descifrat, pentru că totul respiră simplitate. Nu cred să fi avut „Sindromul Stehndhal”, dar mă bucur că nu m-am dus acasă, unde nu aș fi avut ocazia să mă simt transportată într-un spațiu al liniștii și ordinii.
Expoziția Float.Glide.Fly mai poate fi vizitată încă vreo două săptămâni. Închiderea va fi anunțată pe pagina de Facebook, așa că nu uitați să o supravegheați atent. Intrarea este gratuită.
Foto main: „Fragment de parapantă”
