Laborator

Cum dai cu arta de perete

de Andra Matzal, fotografii de George Popescu

Am fost la Festivalul Internațional de Street Art din Sibiu, să vedem schimbarea la față a zidurilor. 

 

Sus pe schelă, un tip netezește conturul unei aripi care se ridică în curtea școlii, vizavi de blocuri nou-nouț înfășate-n polistiren. E aripa lui Pegas, armăsarul zeilor greci, prieten al Muzelor, proaspăt aterizat într-un cartier al Sibiului. Fikos, artistul care tocmai îl pictează pe zidul înalt și aspru, și-a ales culorile din bucata de oraș  care-l înconjoară: bejurile și cenușiurile pereților de școală și ai blocurilor, cafeniul pământului sau al gardurilor de sârmă ruginită din jurul Liceului Energetic din Sibiu, albul tulbure al termopanelor. Aflat de la 6:30 pe schelă, Fikos mai are de făcut câteva retușuri înainte să se ducă de tot lumina zilei. Înainte să-și pună căștile la loc pe urechi și să-și reia pictura cântând în grecește, îmi spune care-i istoria scenei la care lucrează de câteva zile: de-acum încolo, locuitorii blocurilor din jur vor se vor trezi dimineața retrăind momentul în care Belerofon, erou din aceeași „familie” cu Perseu și Hercule, reușește să-l prindă pe Pegas. Sfătuit de zeița Atena să prindă armăsarul cu niște frâie de aur, Belerofon îl îmblânzește pe Pegas, reușind în cele din urmă să ucidă Himera, monstrul cu trei capete: unul de leu, unul de capră și unul de șarpe. Oare-n câți dintre vecinii picturii se va întrema vreun Belerofon adormit?

*

În aceeași curte, între ceea ce pare fundătura unei grădini de mahala și un câmp populat cu instalații electrice de înaltă tensiune, Saddo colorează în roșu intens o planetă, în timp ce Pren umple cu trafaletul înmuiat în oranj-șoim al patriei un detaliu al picturii care se-ntinde pe tot zidul. Peste câteva săptămâni, sute de elevi se vor uita plictisiți pe geam în timpul orelor și vor vedea un cosmonaut tricolor care-i salută din racheta lui artizanală. La fel ca-n poezia pe care cei doi artiști au ales-o ca motto pentru lucrarea lor: „Ca o pasăre în zbor / Eu sînt şoimul şoimilor / Şi deviza mea-i mândria / De-a trăi în România!”. E primul mural pe care Saddo și Pren l-au conceput împreună, iar rezultatul amintește de manualele și planșele școlare vechi. Imaginea, cu iz socialist / psihedelic, împrumută din geometria lui Pren și din formele organice ale lui Saddo, ale cărui lumi luxuriante cu plante uriașe, păsări și creaturi capturate din imaginarul colectiv ocupă ziduri din multe orașe, de la București, la Bangkok. Culorile curg și din boxa conectată la telefon curge muzica. 

Detaliu din lucrarea artistului grec Fikos
Orion (Timișoara) și „Portretul planetelor” în lucru

În spatele zidurilor gotice ale Catedralei Evanghelice din Sibiu, The Orion umple întunericul panoului pe care lucrează cu pulbere de stele și nebuloase. Scoate din spray culori din primul portret pe care Voyager 1 l-a făcut sistemului solar, la vreo 6 miliarde de kilometri de Pământul pe care citiți chiar acum rândurile-astea. Sonda spațială nu-i încă desenată – silueta ei va apărea a doua zi, plutind în universul pictat, iar imediat după ea vor apărea pe lucrare și primele urme pământene de adidas, lăsate de cineva care s-a sprijinit de ea, să-și facă un selfie cosmic. După ce va termina de pictat, The Orion va lipi pe panou cărți poștale din spațiu, făcute de el., pe care le puteți lua acasă. Sunt mesajele lui către omenirea ieșită la plimbare prin Piața Huet, care dau mai departe mesajele lui Voyager 1 către omenirea aflată în trecere pe Terra.  

*

În creierii nopții, la lumina farurilor, unul din artiștii Sweet Damage Crew stă cocoțat în nacelă și meșterește ultimele detalii ale portretului care ocupă un zid înalt al Liceului Constantin Noica. Împreună cu colegul meu, George, l-am botezat „Paranoica”, după stencil-urile puse de conducere pe mai toți pereții: „Jocul interzis”, ”„Staționarea interzisă”, „Lovirea cu mingea interzisă”, și după camerele de supraveghere închise în cuști miniaturale. Băieții din crew sunt rupți de oboseală, după câteva zile în care au construit, din spray și lavabilă, imaginea unui graffer intrat la un duș de culoare în secțiunea unui tub de spray. Au tăcut demult și boxele mașinii, dar până dimineață totul va fi gata.

*

Doi puști pe skateboard dau ture prin curtea Școlii nr. 4, unde învață, dar unde-acum au venit să coloreze pereții cu primele lor lucrări de street art. Paul are 12 ani, dar portofoliul lui, caietul pe care-l scoate imediat din ghiozdan, are cinci ani la activ. A desenat pe perete numele lui Senz, un „graffer și Youtuber faimos”, care-l inspiră – încă nu-i pregătit să-și scrie propriul nume în afara caietului. Graffiti-ul i se pare cea mai tare chestie din lume fiindcă, zice el, „mă eliberez dacă sunt supărat” și fiindcă uneori îl ajută chiar să se concentreze mai bine la teme. „Când mă uit la numere, încerc să le fac cât mai frumoase”. Lângă el, Eduard (9 ani) colorează cu spray-ul un stencil creație personală, cu „I love AC / DC”. Tatăl lui îl ajută să-și țină cartonul pe zid și să-și termine lucrarea, înainte să plece la masă. 

Autoportret de graffer, marca Sweet Damage Crew
Eduard (9 ani) își inspectează lucrarea
Paul (12 ani) povestește despre grafferii care l-au inspirat să facă primele tag-uri

*

Am cules toate scenele-astea la sfârșitul săptămânii trecute, când am dat o tură la Sibiu International Street Art Festival. E al doilea an când ART Factory Transylvania reușește să strecoare în viața culturală a orașului arta de stradă și să reanimeze ziduri cenușii cu picturi murale. Deși e un festival de street art, aproape nicio lucrare nu e făcută în stradă. Cu o singură excepție – un desen 3D făcut de Cristian Truca pe trotuarul din fața magazinului Dumbrava, restul sunt făcute pe ziduri de școli și licee. Autoritățile n-au fost generoase cu spațiul public, pe de o parte fiindcă centrul orașului e patrimoniu protejat, iar pe de alta fiindcă într-un oraș destul de conservator, care cultivă formele consacrate de artă, street art-ul rămâne vecin cu subversivitatea, chiar și atunci când e făcut cu autorizație. Așa se face că e marginalizat, la propriu, împins spre zonele mai puțin vizibile, deși prima ediție a festivalului a avut parte de feedback foarte bun din partea comunității & a turiștilor. În același timp, după cum spune Dan Perjovschi, al cărui „ziar orizontal” se întinde pe un perete de lângă zidul cetății, „eu am făcut un zid și ei pictează școli  și pentru că nu există galerii și spații de artă contemporană. Artele vizuale sunt oaia neagră în Sibiul plin de teatru, muzică și poezie. N-au universitate ca sprijin și sunt cumva «alternative»”.

„Decupaj” din „ziarul orizontal” al lui Dan Perjovschi
Ce mai spun zidurile Sibiului

Mai mult sau mai puțin întâmplător, faptul că primăria le-a repartizat artiștilor doar ziduri de școli și licee ricoșează prin efecte pozitive. Închiriind biciclete să parcurgem traseul festivalului (organizatorii au realizat anul ăsta o hartă cu toate lucrările făcute în cei doi ani, pe care o vor distribui la centrele de informații din Sibiu), am început să cunosc pentru prima oară orașul. Deși am mers de nenumărate ori la Sibiu, nu știu cum se face c-am rămas mai mereu prizonieră din rezervația turistică a centrului. Acum însă am bătut orașul, de la zona industrială, cu străzi lăturalnice desfundate, în care se-nfigeau excavatoare, până la oazele de vile vechi și ațipite sub copaci și cartierele-dormitor uniforme, care-ar fi putut fi desprinse din orice parte a țării. Am evadat dintr-un centru al turiștilor, ocupat de Festivalul Medieval, unde cohorte de tineri cu armuri și săbii butaforice se antrenau în jurul chioșcurilor cu ii și prăjituri, spre „orașul oamenilor”.

Oriunde s-ar fi aflat însă pe hartă, curțile de școli și licee unde au lucrat artiștii timp de o săptămână împărțeau invariabil același aer. De altfel, recunoșteam încă din capătul străzii clădirile egale și anoste, iar odată intrați pe poartă, ne-ntâmpina același peisaj de beton împrejmuit cu panouri de sârmă, sub ochiul neobosit al camerelor de supraveghere. Niciun petic de verdeață, în afara smocurilor de iarbă crescute prin crăpăturile terenurilor prăfuite de sport și-a tufișurilor strecurate prin garduri. „Am fost de curând să pictăm la Penitenciarul din Vaslui și pot să-ți spun că arată cam la fel”, mi-a spus Cage, unul din membrii Sweet Damage Crew, uitându-se spre ferestrele cu gratii. Muralele conturate pe ziduri în cei doi ani ai festivalului sunt insule de culoare. Într-un fel, crede Dan Perjovschi, „festivalul a devenit din accident (locurile din centru au fost anul trecut în ultimul moment anulate) mult mai radical. Înăuntru icoane deasupra tablei și afară Saddo”. 

Lucrarea realizată de Saddo și Pren în curtea Liceului Energetic din Sibiu
Zidul liber al copiilor din curtea Școlii gimnaziale nr. 4
Arta supravegherii, la Liceul „Constantin Noica” din Sibiu

*

Chiar dacă se numește festival de street art, evenimentul de la Sibiu, pe care mi-ar plăcea să-l văd cum crește și cum se adaptează la viața orașului, e mai degrabă un festival de muralism. Deja de ani buni, arta de stradă și-a consolidat distanța față de graffiti, în care-și revendică însă rădăcinile. În vreme ce graffiti-ul referă, înainte de toate la mesajele scrise pe ziduri, la tag-uri (semnături ale autorilor) aruncate-n treacăt sau elaborate atent, dar în ilegalitate și venite la pachet cu adrenalina regulilor încălcate, street art-ul înglobează lucrări mai complexe, realizate de artiști care transformă zidurile-n „pânze”. Totodată, arta de stradă, care necesită mai mult timp și efort decât graffiti-ul, se întâmplă de multe ori cu aprobare, fie din partea autorităților, fie a proprietarilor zidurilor. Muralele sunt o specie aparte de street art (care poate cuprinde și paste-up-uri, stencil-uri sau stickere), care include doar lucrările de mari dimensiuni, realizate pe ziduri, invariabil cu acordul municipalității și / sau al comunității.

Distanța dintre gestul contestatar de a face un occupy ilegal al zidurilor din orașe cu mesaje politice, sociale sau cu simple tag-uri, și formele „îmblânzite” ale artei de stradă, aprobate și avizate, se măsoară deja de ani buni în tensiuni și polemici. Street art-ul e-n pericol să devină strict decorativ, spun cei pentru care zidul e o oglindă, chiar și efemeră - fiindcă genul ăsta de artă e-n sine trecător - a societății. Alții văd în distincția asta două forme de artă ce-ar trebui încasate cu instrumente și așteptări distincte. În același timp, din ce în ce mai mulți artiști preferă să facă lucrări ample în spațiul public, chiar dacă pactul presupune o instituționalizare a unei arte care, până nu demult, era frecvent asociată cu vandalismul. În Grecia de după criza economică, de pildă, zidurile n-au întârziat să măsoare scurtcircuitele sociale. „Au apărut multe mesaje politice, peste tot e plin de taguri și slogane. Sunt peste tot: la televizor, politică, în ziare, politică, la radio și pe net, politică. Nu vreau să văd același lucruri și pe ziduri”, spune Fikos, ale cărui lucrări inspirate de studiile lui de artă bizantină și interesul lui pentru mitologia greacă răsar, după nenumărate ore de muncă, în inima sau la marginea orașelor. Deși e mai mereu pe drum, Fikos nu-și amintește ultima călătorie pe care s-o fi făcut fără să picteze un mural. Și peste tot unde merge, oamenii-i spun același lucru: că pictura lui pare să fi fost acolo dintotdeauna. „Ăsta e cel mai mare compliment”, spune artistul când îi zic că Pegasul lui, deasupra căruia planează un înger, își găsește locul perfect în curtea liceului suspendat în timp, între blocuri. Și Pulsar (Iași), pe care l-am găsit colorând silueta unei puștioaice deasupra intrării de la Școala 4, preferă în ultima vreme să lucreze în tihnă. „M-am maturizat din punctul ăsta de vedere”, spune el. „Mă satisface mai mult decât un performance, un graffiti ilegal.” 

Legenda lui Pegas și a lui Belerofon, în varianta lui Fikos
Pulsar, înainte să se apuce de desenat un leagăn
Lucrări de la Liceul „Constantin Noica”
Ca să poată merge mai departe, chiar și un festival de street art are nevoie de sponsori

Cum tema de anul ăsta a festivalului a fost zborul, în noile murale de la Sibiu se zboară pe toate căile: cu cai din mitologia greacă, în rachete vesele, cu sonde spațiale, „cu gândul” (după cum spunea puștiul de 12 ani) ș.a.m.d. Sper însă ca lucrările să nu „zboare” prea curând de pe ziduri, atâta vreme cât asupra lor plutește fantoma termoizolării. „Vă plac lucrările-astea de pe perete?” îi întreb pe câțiva muncitori în salopete, care trebăluiau în curtea unei școli. „Îmi plac, cum nu, da' las' c-acuma le anvelopează”, zice el vesel, ca pe o poantă bună. Aceeași promisiune bântuia și ediția de anul trecut, când la școala unde desenaseră Kitră și Pren, secretara se pronunțase vocal nemulțumită de formele abstracte ale lucrării. „Păi oricum o acoperă”, o liniștise atunci alt muncitor. După un an, muralul continuă să arunce culori peste drum, unde câțiva băieți bat mingea. Începând cu anul viitor, organizatorii festivalului vor încerca să prevină riscul ăsta cu ajutorul unor parteneri care să-i ajute să și anvelopeze pereții ce urmează să fie pictați. Dacă mergeți în perioada următoare la Sibiu, căutați harta circuitului de street art și dați-ne un semn dac-au apărut pe traseu intervenții în „arta termoizolării”, să facem un update

Hainele artistului: Pren & Saddo
Hainele artistului: Fikos
Hainele artistului: The Orion
La final de festival

text de

  • Andra MatzalAndra Matzal

    Editor. Jurnalist multitasking, navetist. Mai multe despre Andra, aici. O găsiți la andra@scena9.ro.

     

fotografii de

30 August 2016 ora 00:00


Tag-uri


X Revista Scena9