Ce se întâmplă când dai la o parte geografia, pentru a vedea ce rămâne în urma granițelor? Patricia Moroșan a căutat centrul Europei în șapte țări diferite, acolo unde a fost marcat prin imaginație, metafore politice și monumente dedicate lui. Proiectul „(I) Remember Europe” e o călătorie de documentare artistică printre spații intermediare.
În această toamnă, lucrările Patriciei vor putea fi văzute la București, în cadrul proiectului Centrul se destramă (THE CENTER CANNOT HOLD), ce cuprinde două expoziții. (I) Remember Europe, expoziția personală a Patriciei Moroșan, cu o intervenție video a lui Uli M. Schueppel, poate fi vizitată la Salonul de Proiecte, până pe 3 decembrie 2023, de joi până duminică, între 15:00 și 19:00. Borders and Barriers - Thresholds and Separations este cea de-a doua expoziție concentrată în jurul ideii de centru și cuprinde mai multe lucrări de artă video, printre care și una semnată de Patricia Moroșan.
Mai jos, am rugat-o pe artista română stabilită la Berlin să ne ghideze în procesul prin care a construit seria de fotografie (I) Remember Europe, din care am publicat o selecție în numărul #5 al revistei Scena9, care a avut ca temă granițele.
*
În 2016 am descoperit o informație ciudată pe un website, care susținea că centrul geografic al Europei se află într-un sat de lângă Vilnius, Lituania. În timp ce cercetam această afirmatie, mi-am dat seama că există mai multe țări care pretind că se află în centrul geografic al Europei. Cele șapte presupuse centre sunt situate îne: Lituania, Polonia, Germania, Belarus, Estonia, Slovacia și Ucraina, și fiecare dintre ele indică acest lucru prin câte un monument. Mi s-a părut o contradicție fascinantă, și m-am gândit că o călătorie-proiect către cele șapte centre geografice al Europei este în sine o căutare existențială. Centrul este un destin geografic și o metaforă politică, iar granița o noțiune subiectivă și schimbătoare.
Deoarece există diferite metode de calculare a centrului geografic, mai multe locuri revendică acest titlu. Schimbările sale de la un loc la altul nu sunt doar rezultatul „marii" istorii, ci și al mișcărilor și ajustărilor trăite zilnic de toți cei care locuiesc și care cutreieră aceste țări. Proiectul (I) Remember Europe este mai puțin o încercare de a înțelege esența unei presupuse identități europene, cât o dorință de a ne descotorisi de o astfel de idee pentru a descoperi, cu fiecare întâlnire, noi centre care, la rândul lor, desemnează noi margini ale lumii, noi spații intermediare.
Paradoxul celor șapte centre geografice m-a fascinat deoarece subliniază existența unor realități simultane și paralele în Europa. În călătoriile pe care le-am făcut timp de doi ani (2017-2018), pentru acest proiect, am descoperit că realitatea unei țări precum Lituania, care definește Europa prin apartenența sa la Uniunea Europeană, este foarte diferită de realitatea țării vecine, Belarus, care definește Europa prin faptul că se distinge de Rusia.
Există istorii diferite, atât geografice, cât și politice. Totuși, aceste locuri sunt legate între ele nu numai prin identitate europeană comună, ci și prin experiențele umane fundamentale comune care ne traversează existența. Emoții precum singurătatea și dezorientarea sunt universale, deși realitățile care le provoacă pot fi diferite.
Călătoria în centrele Europei a fost și călătoria mea dinspre Vest (pentru că acum locuiesc la Berlin) spre Est, care mi-a adus, la nivel personal, întâlniri cu amintiri din copilărie.
În timp ce călătoream în Europa de Est, am recunoscut atmosfere sau situații care au fost și au rămas locuri ca un construct împărtășit în tot spațiul ăsta: un fel de teren comun de experiență și memorie- reprezentări ale Europei rămase din perioada Războiului Rece, care ne bântuie și acum. Dar, pentru mine, Estul și Vestul sunt doar construcții istorice care au fost create la granița subțire dintre realitate și ficțiune. Acest aspect de documentare a realității și de creare a unei ficțiuni este un element important în proiectul meu (I) Remember Europe.
Pentru acest proiect m-am referit la centrele geografice în termeni de psihogeografie. Aceasta înseamnă că am vrut să reflectez asupra subiectului într-un mod în primul rând emoțional. Așa că am făcut un documentar, dar și o investigație subiectivă, bazată pe legăturile emoționale dintre ființele umane și mediul lor fizic.
În afară de geografie, principala mea fascinație constă în ideea de centru, de apartenență și de excludere. El indică vremurile actuale, dar încearcă și să le transcendă, mai presus de politic, către o dimensiune existențială.
Patricia Moroșan a studiat film și istoria artei în Berlin, apoi fotografie la Ostkreuzschule Berlin. E membră a colectivului internațional Temps Zero. Lucrările ei sunt în colecția permanentă a MNAC, în colecția Muzeului orașului Montpellier, și în colecții private din Germania, Franța și Grecia.
