Arte vizuale / În lume
Centrul este un destin geografic
Ioana Cîrlig
(I) Remember Europe e o călătorie fotografică prin centrele Europei, un proiect despre graniță ca noțiune subiectivă și schimbătoare.
(I) Remember Europe e o călătorie fotografică prin centrele Europei, un proiect despre graniță ca noțiune subiectivă și schimbătoare.
O tânără jurnalistă de origine transnistreană povestește cum a schimbat-o primul an al războiului total pornit de Rusia împotriva Ucrainei.
O jurnalistă româncă și un antropolog ucrainean își compară observațiile asupra a două evenimente diferite (dar uneori remarcabil de asemănătoare), care au avut loc de Ziua Independenței Ucrainei în capitala României.
Un portret al directoarei centrului pentru ucraineni din Brașov Katya și al muncii ei sisifice, de a asigura refugiaților tot ce le trebuie - în mod special educație pentru copiii lor.
Cum funcționează programul guvernamental 50/20, care decontează cazarea și masa refugiaților ucraineni în România? Și de ce pentru unii proprietari români e prilej de speculă, dar și de conflicte cu ucrainenii?
O tânără jurnalistă de origine transnistreană merge în teritoriile proaspăt recuperate de armata Ucrainei, ca să ne arate ce au făcut rușii în zonele pe care le-au ocupat.
O tânără jurnalistă de origine transnistreană merge în teritoriile proaspăt recuperate de armata Ucrainei, ca să ne arate ce au făcut rușii în zonele pe care le-au ocupat.
Ce se întâmplă când un om de știință se pune în serviciul statului, mai ales în perioade tulburi ale istoriei?
O conversație între o istorică americană și Volodimir Rafeenko, unul dintre cei mai importanți scriitori ucraineni de război.
Fă cunoștință cu tinerii care dau o mână de ajutor atât refugiaților ucraineni, dar și autorităților din Republica Moldova.
Ce am aflat într-o lună și un pic de voluntariat în Gara de Nord, unde i-am ajutat pe refugiații ucraineni.
Cinci prieteni documentariști călătoresc în jurul Mării Negre. Patru dintre ei sunt acum în război.
„Războiul din Ucraina”, „prima carte din lume pe acest subiect”, în cuvintele fostului patronului de presă și co-autorului Sorin Roșca Stănescu, a fost lansată zilele trecute la Clubul Diplomatic din București.
O profesoară de franceză care s-a născut și a trăit toată viața la Kiev reface drumul fugii sale dintr-un „acasă” unde speră să se poată întoarce cândva.
Regăsesc Parisul exact cum îl ştiam. Atâta doar s-a schimbat: în grădinile din Tuileries se joacă şi copii de refugiați ucraineni.
Am petrecut câteva zile și în Cracovia, oraș cu o populație de 750.000 de oameni și în care se află acum aproape 200.000 de refugiați din Ucraina.
Rabka este o mică stațiune balneoclimaterică din sudul Poloniei, cu o populație de 13.000 de locuitori. De când a început războiul, aici au ajuns deja peste 2.000 de refugiați din Ucraina, iar asta a schimbat complet fața orășelului.
Cum vede războiul Eva Raiska, traducătoare, jurnalistă și scriitoare aflată în vestul Ucrainei.
Au lucrat o viață întreagă în film și televiziune, au documentat povești despre foamete și război, au călătorit și filmat în tot spațiul ex-sovietic. Pe 24 februarie 2022, războiul a venit peste ei.
Trebuie să nu uităm că orașele asupra cărora planează astăzi războiul și distrugerea au fost mai întâi decor pentru atât de multă viață.
Capitala Ucrainei e un memorial închinat nu doar sacrificiului celor oprimați de către aceia cu mai mult noroc, ci și voinței, dinamismului și renașterii.
O femeie născută în plin război mondial, o fiică care și-a trăit tinerețea în epoca Brejnev, o nepoată care a prins destrămarea URSS și cinci strănepoți ale căror vieți sunt deja date peste cap de invazia rusească în Ucraina.
Am vorbit cu un membru al Partidului Pirat Rus despre președintele țării, despre război, antipatia anti-rusă, (dez)informare și internet.
Am fost la Galați să vedem cum ajută o universitate și studenții săi refugiații din Ucraina.
Câtă emoție și câtă rațiune încap în lumile non-umane? La ce e bună agresivitatea și ce forme capătă ea în societățile noastre?
Un porc își găsește tradiționalul sfârșit în al șaptelea text al seriei „Scriitori și animale”, scris de Mihai Duțescu.
Dacă animalele sunt ca pietrele, atunci le putem arunca într-un morman pe care putem călca. Dacă totuși nu sunt, atunci ne aflăm în fața unei dileme morale serioase.
Medicul veterinar care a fondat Centrul de Salvare și Reabilitare a Animalelor Sălbatice din apropierea Bucureștiului vorbește despre munca lor și despre cum nu mereu e recomandat să ne credem salvatorii animalelor.
Timp de aproape un an am lucrat la o serie video-documentară despre relațiile noastre cu animalele. M-a interesat să aflu cât loc ocupă animalele în viața noastră, ce roluri le-am alocat, care e impactul civilizației sapiens asupra lor și cum putem reclădi legăturile bazate pe respect dintre noi și restul animalelor non-umane.
