Viață&co / Sex

„Mie mi-ar fi plăcut să știu asta la vârsta lor.” O discuție cu creatoarea serialului „Sex Education”

De Andreea Găzdaru

Publicat pe 27 septembrie 2023

Atingerile senzuale printre rafturile pline de cărți ale bibliotecii și săruturi fierbinți în curtea campusului noii școli din Statele Unite o determină pe Maeve (Emma Mackey) să lase studiul pe mai târziu și să inițieze niște sexting cu Otis (Asa Butterfield), însă răspunsul lui întârzie să apară. Prima scenă din ultimul sezon al serialului Sex Education ridică o nouă întrebare pentru personajele de care deja ne-am atașat. Va reuși relația dintre Maeve și Otis să își mențină pasiunea în fața testului distanței? Asta este una dintre întrebările la care ne va răspunde sezonul 4 al serialului, lansat pe 21 septembrie. Noul sezon are opt episoade și poate fi văzut pe Netflix. 

Sex Education ridică multe întrebări despre sexualitate, iar felul în care o face este provocator - fiecare episod începe cu o scenă de sex explicit, în contrast cu costumele și cromatica serialului, care te trimit cu gândul la un soi de bandă desenată. Ceea ce face ca serialul să pară mai degrabă o utopie este că unul dintre personajele principale, Otis (Asa Butterfield), un elev mai deloc popular, devine sex-terapeutul școlii. Cu toate astea, discuțiile pe care serialul le deschide sunt cât se poate de reale, iar episoadele devin adevărate ore de educație sexuală. 

în România, educația sexuală a fost introdusă în școli în urmă cu doar un an și este în continuare motiv de scandal între părinți, politicieni și biserică. Lucrurile nu arată bine nici în alte țări. Chiar dacă tinerilor li se oferă cursuri de educație sexuală, ei susțin că nu sunt mulțumiți de felul în care li se vorbește. În urma ultimului studiu amplu despre educație sexuală, realizat în 10 țări, adolescenții spun că adulții nu sunt destul de pregătiți pentru a le vorbi despre sex și intimitate. Nemulțumirea lor este legată de faptul că profesorii le vorbesc despre sex într-un limbaj clinic și exclud discuțiile despre relații și partea emoțională a acestora. Mai mult, tinerii spun că adulții din viețile lor se raportează la sex strict ca la o problemă ce trebuie rezolvată, văd femeile drept pasive, iar masculii prădători, iar perspectiva este doar cea heterosexuală.  

Serialul Sex Education propune o discuție despre sexualitate și intimitate de la egal la egal. Otis, elevul care își atribuie rolul de sex-terapeut al școlii, are ca resursă orele de terapie reală pe care mama lui, Jean, interpretată de Gillian Anderson, le desfășoară în cabinetul ei cu alți adulți. Vedem cum problemele care țin de intimitatea adulților nu sunt foarte diferite de cele ale tinerilor, iar răspunsurile stau de cele mai multe ori în comunicarea deschisă și susținere emoțională. 

Acțiunea sezonului 4 se mută într-o școală nouă – Cavendish, un loc mult mai progresist decât Moordale, iar asta aduce promisiunea unor noi discuții despre relații, sex și identitate, care să satisfacă mai ales nevoile generației Z. 

Trailerul sezonului 4 al serialului „Sex Education”, disponibil acum pe Netflix

Creatoarea Laurie Nunn (37 de ani) a scris și a regizat două scurtmetraje (unul în 2007, altul în 2013), care nu au avut un ecou prea mare în lumea filmului. În 2019 a avut ideea unui serial care urmărește poveștile mai multor adolescenți care încearcă să găsească răspunsuri la întrebări despre propria sexualitate și identitate, într-un decor ce pare desprins din basme. O idee care a prins atât de bine la publicul Netflix, încât serialul Sex Education a fost încă de la primul sezon printre preferințele tuturor, chiar și în țări mai puțin progresiste, ca Turcia, Lituania și Rusia.  

Înainte de lansarea sezonului 4, am stat de vorbă cu Laurie Nunn, despre direcția pe care o vor lua poveștile adolescenților, despre scenele de sex dintre ei și importanța educației sexuale.  

Scena9: În acest sezon ne luăm la revedere de la Moordale. Ce ne așteaptă în noua școală?

Laurie Nunn: Finalul sezonului trecut a deschis oportunități de a introduce noi personaje, pe lângă cele pe care le-am însoțit până acum, în set-up-uri noi - Cavendish și școala din Statele Unite, unde va studia Maeve. Am simțit nevoia de a plasa personajele într-un mediu mai progresist față de cel dinainte, unde se simt ca niște pești mici într-un ocean, unde nimeni nu îi cunoaște și vor face eforturi să se integreze. Vor trebui să răspundă la întrebări de genul „Cine va fi popular și cine va rămâne în urmă?”, „Cine va reuși să se exprime autentic și să se integreze?”. Am vrut să ne întoarcem la tema fundamentală care bântuie adolescența oricui – toți ne dorim acceptare și integrare într-o comunitate. 

Tema pe care mi-am propus să o abordez în noul sezon este eșecul. Momentul în care adolescenții se apropie de sfârșitul școlii se confruntă cu o presiune enormă, care îți imprimă sentimentul că dacă nu reușești acum, nu vei avea o altă șansă, că viața s-a terminat acolo. Am vrut să mă opun acestei idei și să le reamintesc tinerilor că au doar 17 - 18 ani, că nu o să găsească cea mai bună cale din prima și că asta e firesc. Viața le va oferi alte variante neașteptate, poate mai bune. Mie mi-ar fi plăcut să știu asta la vârsta lor. 

Acesta este un mesaj pe care vrei să-l transmiți adolescenților. Ai unul și pentru adulții din viața lor? 

Poveștile pe care le-am scris pentru adulții din Sex Education sunt la fel de haotice ca cele cu care se confruntă tinerii. De exemplu, Jean, interpretată de Gillian Anderson, tocmai a născut și jonglează între rolul de mamă, cariera ei de sex-terapeută și viață personală. La începutul serialului o vedem ca pe o femeie sigură pe ea și orientată către ea propriile obiective, iar acum vedem cum mecanismele ei de coping cedează sub presiune. Are nevoie de susținerea comunității, iar asta este una dintre temele principale ale serialului încă de la primul sezon.  

Care este cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat în munca la Sex Education?

Faptul că e un serial cu multe personaje, fiecare cu narațiunea lui, pe parcursul căreia abordăm subiecte sensibile, face ca toată munca depusă în crearea acestui serial să fie provocatoare. Este un proces colaborativ, lucrăm cu mai mulți scenariști, alături de mai mulți consultați și sex-terapeuți care ne ajută să spunem cea mai nuanțată și autentică poveste pentru fiecare personaj.

În serial sunt multe scene explicite de sex între adolescenți. Îmi imaginez că asta complică lucrurile față de filmările de acest gen între adulți.   

Am lucrat de la începutul primului sezon cu un mediator de intimitate pe platoul de filmare. Avem mereu discuții cu actorii implicați despre scenele de sex, despre lucrurile cu care se simt confortabil sau nu și despre cum vom prezenta aceste scene pe ecran, in forma finală. Mediatorul joacă rolul unui avocat pentru actor, se asigură că acesta nu va face ceva cu care nu se simte confortabil, asigurându-se în același timp că scena va ieși conform scenariului. Cred că ar trebui să existe un mediator de intimitate pe orice platou de filmare unde actorii sunt implicați în astfel de scene, fie că sunt adolescenți sau adulți. Colaborarea cu un mediator în cazul scenelor care implică violență este o practică obișnuită pe platourile de filmare. De ce nu ar fi la fel și pentru scenele de intimitate?

Ce mesaj ai pentru persoanele care se simt ofensate de anumite scene din serial? 

Le-aș spune că probabil nu au înțeles nuanțele acestor scene. Chiar dacă sunt scene explicite de sex sau umor mai crud, în substrat este multă căldură și sensibilitate. 

Crezi că lumea din Sex Education rămâne o utopie? 

Cred că lucrurile progresează și în realitate în ceea ce privește discuțiile despre sexualitate. Bineînțeles, asta variază în funcție de locul sau clasa socială în care acestea au loc. Cred că trebuie să lăsăm moralitatea la o parte și să facem cât mai multă educație sexuală, să vorbim despre consimțământ, în special cu fetele tinere, și să le oferim instrumentele și limbajul pe care să le folosească în relațiile lor.


Fotografii via Netflix

27 septembrie 2023, Publicat în Intră la idei / Viață&co /

Text de

  • Andreea GăzdaruAndreea Găzdaru

    Psihoterapeut cu formare cognitiv-comportamentală. Între terapii individuale strecoară niște terapie personală și scrie.  


Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK