Vinerea viitoare, pe 19 octombrie, începe Les Films de Cannes, un festival patronat de Cristian Mungiu, care aduce anual cele mai importante filme de la Festivalul de film de la Cannes, dar și invitați speciali, proiecții cu filme de la alte festivaluri mari (Veneția, Locarno). E întotdeauna greu să alegi filmele, de obicei pur și simplu renunți la câteva, pentru că nu-ți ajunge timpul. Am făcut o listă de recomandări pentru leneși sau indeciși, cu mențiunea că întotdeauna e bine să mai mergi și la câte un no name atractiv - cum a fost anul trecut cu Jeune Femme și Ava, două filme agreabile despre experiențe feminine.

Afiș de Carmen Gociu, detalii pe filmedefestival.ro

Cinema Mexican: Retrospectiva Carlos Reygadas e un motiv solid pentru oricine nu e familiarizat *suficient* cu opera cineastului mexican - un mix între Robert Bresson și Apichatpong Weerasethakul - dar și un fel de recuperare pentru cinefilii care nu au mai avut ocazia să vadă filme noi de Reygadas din 2012, de la Post Tenebras Lux încoace. Noul său film, Our Time (în care joacă și el) poate fi urmărit la festivalul Les Films de Cannes, iar regizorul va fi veni în persoană să răspundă tuturor întrebărilor noastre. De altfel, cinemaul mexican e mai degrabă cunoscut pentru filmele lui Guillermo del Toro & Alfonso Cuaron, iar cinefilii care-i iubesc pe cei doi au și ei de ales: Cronos (r. Guillermo del Toro, 1994) și Roma (2018), noul film al lui Cuaron vor putea fi văzute la București, ultimul direct pe peliculă, la Grand Cinema Băneasa, într-o proiecție specială. Recomandarea mea de suflet rămâne însă The Untamed (r. Amat Escalante), în care un fel de creatură zulawskiană aterizează într-o comunitate micuță din Guanajuato, din centrul Mexicului, și e luată de niște oameni buni, care îi mai aduc din când în când câte o fată pentru a-și satisface plăcerile.

Trailer „Our Time”

Cinema românesc: Probabil că cea mai importantă retrospectivă e cea a filmelor lui Lucian Pintilie, o ocazie extrem de rară de a putea face un binge watching Pintilie la cinema - de la Duminică la ora 6 la Balanța, O vară de neuitat, Terminus Paradis, De ce trag clopotele, Mitică? șamd. Filmele lui Pintilie au o doză de teribilism avant la lettre (atât prin personajele sale, niște tineri răzvrătiți contra sistemului, cât și prin felul în care decupează secvențele), care i-a adus atâtea probleme cu cenzura comunistă. Reconstituirea reprezintă, probabil, cel mai important film românesc făcut vreodată (a cărui influență o atestă și Puiu în numeroase interviuri) și merită oricând o revizitare, apropo și de felul în care ne simțim noi, tinerii, uneori, în fața autorităților. Până când începe festivalul, 6 regizori răspund la întrebarea Ce lasă în urmă Lucian Pintilie?

Imagine din „Reconstituirea”

Dogman - Nu știu mare lucru despre noul film al lui Matteo Garrone (regizorul lui Gomorra), dar ultimele sale două filme m-au bucurat și contrariat în același timp:  1) Il racconto dei racconti/Tale of Tales, 2015 - o colecție de povești grotești proiectate în illo tempore, cu o regină care mănâncă o inimă, un rege lunatic care crește un purice gigant; 2) Reality, 2012 - tot un fel de basm cu un pescar italian care devine fascinat de televiziune și intră într-o fantezie bizară. De urmărit neapărat.

Trailer „Dogman”

Cold War -  al lui Pavel Pawlikowski pare să fie la fel de eye-candy ca și Ida, precedentul său film. E plasat în timpul războiului rece și urmărește întâlnirile dintre doi oameni extrem de nepotriviți. E interesant cum se mai raportează cineaștii contemporani la pelicula alb-negru, iar filmele lui Pawlikowski sunt un caz aparte.

Trailer „Cold War”

Climax - În synopsisul din catalogul festivalului de la Cannes, Climax figurează ca o experiență senzorială, olfactivă, ce să mai, un fel de poem rimbauldian: ‘nașterea și moartea sunt experiențe extraordinare. viața e o plăcere fugitivă’. Știu cât de ad nauseam a devenit să îl discuți pe Gaspar Noé - nu mai e de mult un cineast provocator (penisul ejaculând spre spectator din Love a fost rușinos de gratuit), dar recepția favorabilă a lui Climax de la Cannes mi-a dat puțin de gândit. Din trailer pare un praznic în care se bea multă sangria, iar în sangria se mai strecoară și LSD, așa că totul o ia razna. Nu poate fi provocator estetic, dar după ce vezi Burning (musai, premiul FIPRESCI) și Shoplifters (Palme d’Or-ul!), poate vrei să cobori puțin în infernul lui Noé.

Trailer „Climax”

Le Livre d’Image - N-am mai văzut un film nou de Jean-Luc Godard de când am înghețat la Cinema Patria, alături de alți sărmani cinefili, văzând Adieu au langage, un eseu experimental în 3D despre un cuplu și un câine hoinar. Nici despre filmul ăsta nu știu ce să zic, pentru că descrierile sale sunt foarte poetice, dar lui Godard i s-a confecționat un premiu la Cannes, un ‘Palme d’Or spécial’. Nu poți rata așa ceva, oricât de desueto-patetico-plicticoso poate deveni.

Teaser „Le Livre d’Image”

Filmele de la Cannes ajung nu doar la București, ci în încă șapte orașe din țară: Timișoara, Arad, Cluj, Iași, Brașov, Oradea, Suceava.