Rece precum climatul zonei în care îi este plasată acțiunea, „Fjord”, cel mai nou film al lui Cristian Mungiu, este mai degrabă o demonstrație retorică decât o reflecție autentică asupra unui caz, celebru în epocă, în care copiii unei familii de români au fost luați din familie de protecția copilului din Norvegia.
★★★★★☆☆☆☆☆
Animat de un tur de forță al actriței Ana Dumitrașcu și lansat ieri în premieră mondială la Festivalul de Film de la Cannes, „Jurnalul unei cameriste” de Radu Jude este un omagiu incredibil adus milioanelor de românce care fac muncă de îngrijire în Vestul Europei.
E greu să nu vezi marea pană de curent de pe Riviera Franceză ca pe un semn providențial – atât al crizei climaterice și politice și al ierarhiilor puterii (în timp ce orașul a rămas în beznă, festivalul s-a reluat repejor, grație unor generatoare puternice), cât și drept incident care încapsulează perfect sentimentul unei ediții nu slabe, ci în mare parte nicicum din punct de vedere al filmelor.
Anul acesta era cât pe ce să credem că nu vor exista filme românești în selecția festivalului de la Cannes. Au „scăpat turma” două scurtmetraje, dintre care unul a fost declarat câștigătorul competiției Semaine de la Critique.
Pe parcursul primelor zile de Festival de Film de la Cannes, am simțit cum stomacul meu s-a tot micșorat în anticiparea turului doi al alegerilor, dintr-o inadecvare abisală între privilegiul enorm de-a fi aici și faptul că acasă avea loc cea mai importantă strădanie politică de la Revoluție încoace.
Cui îi mai stă capul la festivalul de la Cannes? În drum spre festival, Flavia Dima ne dă trei motive întemeiate să ne pese de ediția de anul acesta, care tocmai a început.
Un interviu cu regizorul Ali Abbasi, care „e clar că gândește profund despre ce pune pe ecran, dar nu se apucă să facă paradă cu asta – lasă tumbele intelectuale pentru alți saltimbanci și laudele pentru lăudători.“
★★★★★☆☆☆☆☆
Date fiind vicisitudinile distribuției alternative de la noi, „Vampiru’ Zombi“, noul film al franc-tireurului Sebastian Mihăilescu, riscă să fie văzut de mai puțini oameni decât a putut să adune pe un generic. Ar fi însă păcat ca, după numai o proiecție în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, turneul lui să ajungă deja la sfârșit.
E un pic straniu să mă gândesc că s-au scurs cinci ani de la prima dată când am aterizat pe boulevard de la Croisette și la toate lucrurile care s-au schimbat între timp la mine, la lume, cât și la microuniversul care se adună în fiecare lună de mai în jurul Palais des Festivals.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Le deuxième acte” al lui Quentin Dupieux a deschis anul acesta Festivalul de la Cannes. O recompensă meritorie pentru acest maestru prolific al satirei, care riscă totuși să cadă uneori pradă propriei agilități.
În ultima sa misivă de la Cannes 2023, Flavia Dima, critic de film, ne aduce palmaresul ediției, dar poposește un pic și asupra noilor Scorsese, Victor Erice și Hong San-Soo.
În a doua misivă de la Cannes, Flavia Dima vede un Godard până acum inedit, e dezamăgită de noul Wes Anderson, dar e și încântată de Todd Haynes și Aki Kaurismäki.
Revenim și anul acesta cu o serie de corespondențe de la Festivalul de Film de la Cannes. În prima ei misivă: un vesel parastas, o atmosferă elegiacă și cinci filme (unul dintre ele cu adevărat monumental).
★★★★★☆☆☆☆☆
Cel mai liber film al anului, proiectat la noi în cadrul „Les Films de Cannes à Bucarest”, îi aparține veteranului polonez Jerzy Skolimowski.
Câteva gânduri despre cea de-a 75-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, la rece – față în față cu un palmares care te lasă cam rece.
Azi e ziua cea mare, în care se decernează cel mai important trofeu al industriei, dar spre deosebire de alți ani, nu există un singur mare favorit.
Multe dintre filmele pe care le-am văzut în aceste două zile și-un pic propun o evadare înspre alte perioade istorice.
În perioada în care ar fi trebuit să aibă loc Festivalul de Film de la Cannes, puteți vedea online 12 dintre filmele premiate în anii trecuți.
Cinefili din toate colțurile țării, vine peste voi una dintre cele mai bune selecții de filme ale anului.
M-am întors de la primul meu Cannes, un festival care încă mi se așează în cap ca un puzzle cu 1000 de piese.
Anul ăsta e mai greu ca oricând să dai în bobi, pentru că nu cunoști preferințele și strategia juriului. Pe scurt, va da premiile pe bune și, mai ales, îl va premia pe Corneliu Porumboiu?
În „La Gomera”, cel mai nou film al lui Corneliu Porumboiu, e vorba și despre inventivitatea cinemaului și despre bucuria de a te juca în interiorul acestei arte încă vii.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Burning”, premiul FIPRESCI la Cannes de anul trecut, e o meditație asupra lucrurilor sublime și efemere, cum e apariția aproape imperceptibilă a unei fâșii solare.
Fără să-mi propun în vreun fel să văd la Les Films de Cannes familii netradiționale, am descoperit un tipar în felul în care sunt portretizate relațiile dintre părinți și copii.
Restauratorii care țin în viață obiectele valoroase din muzeele României lucrează în condiții proaste, care ridică riscuri pentru sănătatea lor. Amestecuri de substanțe chimice folosite în laboratoare nerenovate, cu dotări insuficiente, înseamnă boli pe care legislația deficitară nu le recunoaște ca boli profesionale.
Lucrătorii culturali din România semnalează o ruptură tot mai adâncă între discursul despre valoarea culturii și realitatea din instituții. Salariile mici, expunerea la riscuri profesionale și lipsa perspectivelor alimentează un sentiment de abandon sistemic. Am vorbit cu restauratori, muzeografi, cercetători, actori și regizori, despre munca lor și noile măsuri ale guvernului, motivate de austeritate,
Timp de nouă ani, CNDB a trăit cu speranța că va avea în sfârșit un loc doar al său. Au existat bani, proiecte, avize, dar nu și destulă voință politică.
