Deși femeile reprezintă mai bine din jumătate din populația României, din spațiul public lipsesc informațiile temeinice despre menopauză. Nu e însă doar o omisiune locală. „Menopauza este unul dintre secretele cele mai bine păzite din societatea noastră,” spune cercetătoarea Lisa Mosconi. 

Am vorbit cu mai multe femei despre schimbările adânci pe care furtunile hormonale le-au adus în viețile lor, dar și despre cum suplinesc golurile de informație și sprijin. Am consultat medici, cercetătoare și activiste care încearcă să nu doar să pună menopauza pe harta problemelor de sănătate publică, ci și să schimbe legislația, astfel încât nevoile femeilor care traversează această perioadă să fie înțelese și respectate. 

Le-am pus laolaltă vocile, cărora le puteți alătura oricând pe-ale voastre. Dacă vreți să împărtășiți propriile experiențe despre traversarea menopauzei la job, în familie sau în grupurile de prietene, scrieți-ne la editorial@scena9.ro.
 

---

 

„Într-o dimineață, m-am trezit în halul ăsta: stăteam pe canapea liniștită și lacrimile șiroiau. Partenerul meu se uita siderat la mine și eu, între sughițuri de plâns, juram că n-am nimic, că nu mă supără nimic, că nu mă sperie nimic. Pur și simplu nu mă pot opri din plâns. Corpul meu se deshidrata în ritm accelerat. Pielea mea se transformase în piele de crocodil, iar buza de sus devenise aproape o rană. Știi că se spune că animalele, când se apropie de moarte, se duc să moară singure, își caută un loc să se ascundă? Crede-mă că asta am simțit. A fost chemarea naturii. Pur și simplu mă simțeam atât de rău, încât simțeam nevoia să mă îndepărtez de toată lumea, să mă duc și să termin undeva. Toate astea erau chimie. Și erau înspăimântătoare.” (Ruxandra, 52 de ani, specialistă marketing și comunicare)

„Aveam dureri foarte mari de cap, amețeam. Nu îi suportam pe copii, nu suportam pe nimeni. Nu aveam astâmpăr și plângeam. Stăteam așa și plângeam. Când eram așa rău, venea mama și stătea alături de mine. Fii cuminte, mamă, că n-o să fie așa mult timp, îmi zicea. Ea a fost prima care mi-a spus, mama mea.  Când mi-a venit menstruația iar după patru luni, m-am dus înapoi la ginecologie. Doctorul mi-a spus să fiu fericită că mi-a mai venit. Dacă nu-ți vine, ți se suie la cap, așa mi-a zis.” (Maria, 59 de ani, muncitoare cu ziua)

„Treceam dintr-un bufeu în altul. Transpiram, curgeau apele pe mine, mă ștergeam cu un prosop. După care începea să-mi fie frig. Mă înveleam, aveam un frison și, când se termina frisonul, mă lua iarăși un bufeu. Ajunsesem să am așa patru episoade legate. După fiecare episod simțeam că pur și simplu creierul meu nu mai e ok. Nu mai reușeam  la job să pun lucrurile cap la cap. La un moment dat, am vrut să-mi dau demisia. Ești într-un punct în care privești viața cum trece. Semnalele astea ale corpului care începe să scârțâie.” (Dana, 46 de ani, lucrătoare culturală)

„Am început să am complexe legate de corp, inclusiv de pielea uscată, mai multă grăsime prin locuri în care nu vrei să fie, riduri. Părul care o ia razna și pe față, și pe corp. Mirosul de transpirație s-a schimbat de vreo trei ori de când am început să intru la menopauză. Înainte aveam o mare lejeritate de a intra în relații sexuale așa, mai spontane, având încredere în corpul meu că funcționează cât de cât predictibil. Acum nu mă văd făcând asta decât cu un cineva care știu că mă respectă și are răbdare cu mine să trec peste complexele pe care le am.” (Elena, 46 de ani, cercetătoare)

„Cred că am fost o persoană fericită din punctul ăsta de vedere, pentru că nu prea am avut simptome. Mama avea bufeuri, se plângea de ele. Și soacra mea la fel. Eu m-am mirat că n-am avut chestii de genul ăsta. Efectiv mi-am continuat viața ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Nu mi se pare că asta te definește ca femeie, ca persoană. E firesc, e ceva fiziologic și poți să fii femeie în continuare.” (Alina, 62 de ani, ingineră)

Indiferent cum se manifestă, nicio femeie nu poate evita experiența menopauzei. Instalarea ei e confirmată după 12 luni consecutive de la ultima menstruație, moment în care ovulația încetează, iar sarcina naturală nu mai este posibilă. „Menopauza e o zi, adică momentul în care noi primim diagnosticul,” explică Adelina Stoica, medic ginecolog. „Tot ce se întâmplă după această zi se consideră că suntem în postmenopauză.” 

Această zi e anunțată însă de semnale care deseori tulbură radical corpurile și viețile femeilor. Perioada de instalare, care poartă numele de perimenopauză, poate dura, în medie, între patru și opt ani, timp în care au loc furtuni de hormoni. Concentrațiile de estrogen și progesteron fluctuează, iar organismul începe un proces complicat de adaptare la acest dezechilibru. La menopauză, nivelurile principalilor hormoni ovarieni scad semnificativ. Estrogenul are receptori în numeroase țesuturi și organe, și tocmai de aceea reducerea lui poate afecta mai multe sisteme ale organismului.

Perimenopauza nu înseamnă însă doar dereglarea menstruației. Oscilațiile hormonale pot provoca, printre altele, pierderi temporare de memorie, oboseală excesivă și dificultăți de concentrare. Nivelul scăzut al estrogenului, precum și creșterea în greutate, predispun organismul la boli cardiovasculare. Deshidratarea excesivă poate afecta mai multe părți ale corpului, iar unele femei suferă și pierderi temporare de vedere. Un studiu recent arată că menopauza modifică creierul la fel ca boala Alzheimer. 

Chiar dacă femeile cu care am stat de vorbă pentru acest material au resimțit diferit perimenopauza, aproape toate sunt de acord asupra unui lucru: le-a schimbat foarte puternic viața. De la relația cu corpul, la percepția de sine și la legăturile cu partenerii, familia și colegii de muncă. 

Poate cel mai cunoscut simptom al acestei transformări hormonale, pe care l-am auzit constant în dialogurile cu ele, sunt bufeurile – episoade bruște și temporare de senzație intensă de căldură, adesea însoțite de transpirație. Explicația, după cum spune moașa Adina Păun, are de-a face cu „dilatațiile bruște a tuturor capilarelor – vasele mici de sânge –, mai ales din zona capului, feței și gâtului. Pentru că estrogenul, care îmbăiază și creierul, variază foarte mult în perimenopauză, iar corpul nu mai știe care e temperatura exterioară”.

Dana are 46 de ani și, după opt ani de lucrat în mediul corporate și alți patru în sectorul non-guvernamental, a decis să vireze spre munca culturală. Decizia a venit după concediul de maternitate, când nu simțea că poate fi disponibilă emoțional pentru copilul său. Dana spune că  primele bufeuri fost atât de intense, încât simțea nu doar că ia foc, ci și că în câteva minute îi zguduie întreaga viață. „Ieșeam în chiloți și maieu pe balcon, la minus patru grade”, își amintește iarna care tocmai a trecut. Uneori, stă în pat și din senin i se aburesc lentilele ochelarilor în timp ce citește, alteori o întrerup de la muncă cu totul. „Imediat după [bufeu] e o ceață. Nu mai pot să fiu atentă la ce spui, îmi decupează conversația”, povestește Dana. 

Și pe Maria au speriat-o bufeurile când au venit, pe la 47 de ani. Acum are 59 și muncește cu ziua prin casele și grădinile oamenilor din satul în care locuiește. După primele episoade de fierbințeală s-a dus imediat la doctor, la policlinica de care aparținea, și așa a aflat că se numesc bufeuri, și că ale ei sunt destul de puternice. „Ziceam că mor. Nu știam de mine, nu știam de viața mea. A fost foarte greu”, povestește femeia, care a fost nevoită să trăiască cu aceste episoade timp de aproape trei ani. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu mai am”. 

Mai multe dintre interlocutoarele mele vorbesc și despre deshidratarea excesivă, care produce un efect de domino în diferite părți ale corpului, de la pierderea temporară a vederii, la dureri de oase și scăderea lubrifierii în zonele genitale. Ruxandra le-a trăit pe toate. „Buza de sus îmi devenise aproape o rană. Și mi se descuama pielea pe mine cu totul”, povestește femeia de 52 de ani care lucrează acum în project management. Crede că cel mai rău lucru la menopauză e că deschide „o curbă mai abruptă a întregului organism. Ești semi mort, te îndrepți cu un pas mult mai vioi spre degradare cu totul,” spune Ruxandra, ale cărei probleme de sănătate s-au agravat în perimenopauză. 

Elena are 46 de ani și lucrează ca cercetătoare în știința calculatoarelor. Povestește că durerile fizice s-au instalat treptat, încă dinainte să împlinească 40 de ani. Crede că o moștenește pe mama ei, care a avut o menopauză timpurie. La început, au fost migrenele, apoi au durut-o ochii, oasele și mușchii. Unele au venit ca urmare a menstruației neregulate din perimenopauză, altele au fost comorbidități agravate, cum ar fi, în cazul ei, nodulii din cornee. „Simt ca și cum aș avea nisip în ochi”, povestește femeia. „E ceva ce îți afectează viața prin multe simptome care pare că nu au nicio legătură unul cu altul. Într-o zi mă durea un umăr, într-o zi ceafa, într-o zi mâna, într-o zi piciorul”. 

„Singura problemă pe care o am este asta cu oasele”, spune Alina (62), singura dintre interlocutoarele mele care răsuflă ușurată că a avut o trecere lină prin perimenopauză. N-a avut nici bufeuri, nici dureri. În schimb, are un început de osteoporoză, numit osteopatie. Când organismul se pregătește de perioada infertilă, dozele mici ale estrogenului pot deteriora inclusiv oasele. „Osteoporoza este una dintre cele mai nasoale complicații ale scăderii estrogenului, fiind o boală a scheletului ce duce la compromiterea osului, cu riscul de fracturi”, explică ginecologa Adelina Stoica.

Odată cu dansul dezechilibrat al hormonilor în perimenopauză, scade și colagenul, una dintre cele mai importante proteine din organism. Părul începe să se subțieze și să cadă, unghiile se rup ușor, iar pielea își pierde elasticitatea și apar ridurile. „Pacientele vin și spun: Simt că mi-a căzut fața!. Așa se exprimă”, povestește ginecologa Adelina Stoica. 

Schimbările provocate de perimenopauză nu lasă numai urme fizice în corp, ci și cognitive și emoționale. „Un lucru mai puțin vizibil este că menopauza afectează creierul la fel de mult cum afectează ovarele – direct și extrem de puternic, în feluri pe care abia începem să le pricepem,” scria Lisa Mosconi, cercetătoare în neuroștiințe, în cartea sa, Creierul la menopauză. Mosconi arată că, atunci când a început să cerceteze legătura dintre menopauză și creier, studiile din domeniu erau aproape inexistente, iar una dintre explicațiile principale are legătură cu biasul puternic masculin din știință. „Una dintre cele mai mari provocări ale îngrijrii medicale de azi este așa-numita medicină bikini”, scrie autoarea. „Adică practica de a reduce sănătatea femeilor la acele părți corporale ce se regăsesc strict în zona bikinilor. Dincolo de aceste organe, bărbații și femeile au fost studiați, diagnosticați și tratați exact la fel – de parcă am fi toți bărbați.” Cu alte cuvinte, nu doar că nu înțelegem azi prea bine cum funcționează creierul femeilor, dar nu înțelegem nici cum îl influențează procese complexe, cum sunt cele declanșate de menopauză. 

Cert este că, pe lângă bufeuri și agravarea unor probleme medicale, multe dintre femeile care încep să experimenteze simptome ale (peri)menopauzei încep să aibă dificultăți de concentrare sau tulburări de memorie. Treptat, încep să uite nume, date, programări, să aibă lapsusuri și să încurce cuvinte. Alteori scad capacitatea de multitasking, motivația și randamentul. Deși pot părea semne izolate, de multe ori sunt înrudite și fac parte din ceea ce mulți numesc „ceață mentală” (brain fog), un termen umbrelă care, deși nu este folosit științific, acoperă o multitudine de simptome asociate (peri)menopauzei, alături de tulburările de somn. Potrivit cercetătoarei Lisei Mosconi, 60% dintre toate femeile aflate la perimenopauză și postmenopauză au parte de „ceață mentală”, dar vestea bună, spune ea, este că în multe cazuri aceste schimbări sunt reversibile. 

Dintre femeile cu care am vorbit pentru acest articol, Ruxandra și Maria povestesc că printre schimbările aduse în viețile lor de furtunile hormonale au fost valuri de emoții intense, fără vreun declanșator extern. „Într-o dimineață, m-am trezit în halul ăsta: stăteam pe canapea liniștită și efectiv șiroiau lacrimile și plângeam. Pur și simplu nu mă puteam opri din plâns. După care a apărut anxietatea. Toate astea erau chimie. Și erau înspăimântătoare”, își amintește Ruxandra. Pentru Maria, stările de nervozitate însoțite de greață, migrene și amețeli îi îngreunau relațiile cu cei din jur. 

Tot din Creierul la menopauză aflăm că circa 20% din femei au parte de schimbări subite de stare și de rollercoaster-uri emoționale, fie la perimenopauză, fie în primii ani de după încetarea ciclului menstrual. Se instalează iritabilitatea, anxietatea, oboseala accentuată sau apar din senin sentimente de tristețe ori, dimpotrivă, o senzație de copleșire. În unele cazuri, apar manifestări mai extreme, cum ar fi depresia severă sau anxietate intensă, chiar atacuri de panică. 

Nu există o rețetă unică pentru simptomele și stările prin care trec femeile la (peri)menopauză, astfel încât combinațiile acoperă o varietate nesfârșită de experiențe, lucru care sporește riscul de „gaslighting medical” și întârzie accesul la informare și soluții, acolo unde există. 

În spațiul public românesc, discuțiile deschise despre menopauză sunt abia la început, iar aproape toate femeile cu care am vorbit spun că prima oară când au auzit despre ea a fost în familie, de la mamele lor. Pe unele dintre ele, însă, experiențele mai degrabă le-au speriat decât să le ajute. 

Tăcerea în jurul subiectului nu e însă un fenomen local. „Menopauza este unul dintre secretele cele mai bine păzite din societatea noastră,” scrie cercetătoarea italo-americană Lisa Mosconi, în Creierul la menopauză. „Nu doar pentru că nu există o educație adecvată și o cultură a sprijinului în jurul acestui ritual de trecere împărtășit de toate femeile, ci și fiindcă adesea menopauza nu este discutată nici măcar în interiorul familiei.” Atunci când este, devine un prim pas prețios.

Când a avut primele bufeuri în pandemie, Elena (46) știa deja de la mama ei că trebuie să le ia în serios, pentru că îți pot schimba dramatic viața. „[Mama] stătea și suferea. Nu vorbea cu doctorii, nu a găsit soluții”, povestește Elena, care crede că bufeurile ei sunt la fel de grele ca ale mamei. Însă pe ea asta a motivat-o să caute rapid soluții, cum ar fi să folosească un ventilator noaptea sau un spray cu apă rece vara. 

Pentru Maria, care are 59 de ani și a crescut într-un sat din județul Argeș, ajutorul mamei în momentele cele mai dificile a însemnat totul, atâta vreme cât simptomele puternice nu o lăsau uneori să facă curățenie sau mâncare sau chiar să fie prezentă pentru fata ei, nepoată sau strănepoți. Mama ei a trecut prin menopauză în vremea comunismului, când spune că nu se discutau în casă astfel de subiecte. „Pe timpul ăla nu se vorbea nicio prostie. Nu se pomenea să spui [despre menstruație] la fete, cum le spun eu acuma fetei și strănepoatei mele”, povestește Maria. 

Când a început să strângă date pentru teza de doctorat,  „The 50’s in shades of gray: Gen, corporalitate și experiențele menopauzei pentru femeile din România”, sociologa Ilona Voicu își amintește că s-a lovit de o lipsă de cunoaștere. Cercetătoare la Ordinul Asistenților Medicali, filiala București, spune că a observat acest vid de informație după ce ea însăși a ajuns la menopauză. Într-o zonă mai săracă din țară, cercetătoarea povestește că femeile nici nu cunoșteau termenul, chiar dacă erau la menopauză. Nu știau să numească transformarea prin care trec și nu aveau loc pentru ea printre grijile de zi cu zi. „Subiectul era undeva într-un plan îndepărtat, primau sărăcia și toate problemele pe care le aveau”, povestește cercetătoarea. 

Deși e medic în București,  ginecologa Adelina Stoica spune că și majoritatea femeilor care ajung în cabinetul ei au foarte puține informații despre procesele pe care le traversează pe durata furtunilor hormonale. Cele mai multe nu știu ce reprezintă menopauza sau nu-i asociază anumite simptome, și nici nu știu ce tratamente medicale au la dispoziție. 

Această lipsă de informare în rândul pacientelor o menționează și personalul medical intervievat pentru cercetarea sociologei Ilona Voicu. Aproape două treimi dintre medicii și asistenții medicali din documentare au spus că au dificultăți de relaționare cu femeile pe acest subiect, iar unul dintre motivele invocate este lipsa de educație medicală. Pe de altă parte, personalul medical plasează responsabilitatea dialogului constructiv aproape în totalitate pe paciente, observă Ilona Voicu în cartea sa. 

Medicul Adelina Stoica crede însă că acest deficit începe chiar din băncile facultății. Stoica spune că s-a specializat din proprie inițiativă în menopauză și participă anual la conferințe internaționale pe această temă. În facultate, însă, nu-și amintește să fi avut vreun curs care să fi abordat acest subiect, iar în timpul rezidențiatului povestește că menopauza e menționată doar atunci când e nevoie să fie indusă chirurgical, pe fondul altor probleme de sănătate. 

Precaritatea subiectului în curricula facultăților de medicină din lume e confirmată și de un studiu din 2017, care arată că rezidenții secțiilor de obstetrică-ginecologie din Statele Unite primesc doar câteva ore de training în menopauză. Un alt studiu din 2023 arată că doar 31.3% dintre respondenții celor 99 de programe de rezidențiat americane participante au răspuns că programa lor include menopauza. În Europa, un studiu din 2021 din Marea Britanie, preluat la scară largă, arată că 41% din totalul de 33 de universități de medicină din țară nu aveau menopauza introdusă în curricula obligatorie. Preocuparea redusă pentru acest domeniu medical, în general, a determinat Societatea Europeană de Menopauză și Andropauză, o comunitate de cercetători și profesioniști fondată în 1998, să elaboreze un punct de vedere oficial pentru lucrătorii din sănătate, pe acest subiect. 

Mary Claire Haver, ginecologă și autoarea cărții Noua menopauză, confirmă și ea precaritatea subiectului în școală. Ea spune că există și un motiv „mai subtil” pentru care femeile nu primesc recomandările medicale potrivite pentru simptomele din menopauză. Acesta are de-a face cu „felul în care instituțiile medicale definesc îmbătrânirea, de cele mai multe ori în relație cu vârsta cronologică (strict câți ani are cineva), în loc să țină cont și de vârsta endocrinologică: ovarele îmbătrânesc de două ori mai repede decât toate celelalte organe din corp,” scrie Haver, care crede că e nevoie de astfel de adaptări pentru ca femeile care se apropie de menopauză să aibă sfaturile și îngrijirea de care au nevoie.

De la lipsa clară de informații a pornit și Cristina Andronic, o antreprenoare din Republica Moldova, care a creat, alături de soțul ei, o aplicație menită să le ghideze pe femei în perioada perimenopauzei. Cristina, care are acum 40 de ani, spune că a auzit prima oară de cuvântul „perimenopauză” în urmă cu doi ani, când a avut primele simptome. „Am început să adaug în greutate și să am primele bufeuri, cu toate că nu le identificam ca bufeuri, nu eram sigură că asta sunt”, povestește ea. În Republica Moldova spune că nu există nicio campanie de informare pe acest subiect în spațiul public, dar nici în familie nu se discută despre asta. „Ce m-a frapat e că nici eu, nici prietenele mele nu au experiența de a vorbi cu mama sau cu sora mai mare”, mai spune Cristina. 

Primele informații le-a aflat în limba engleză, de la medici care au popularizat tema pe social media. În țara ei, nouă ginecologi i-au spus că e prea tânără pentru perimenopauză. „Încercam să le explic, dar eu fiind semi informată cumva, e greu să demonstrezi unui medic că poate merită să mai facem niște analize. Refuzau să facem și analizele. Cu mâna pe inimă o spun, nouă medici nu m-au ascultat deloc”, povestește antreprenoarea, care se declară marcată de propria experiență cu doctorii. 

Aplicația Symptive, pe care a creat-o, are multe funcții, de la informare, la utilizarea inteligenței artificiale pentru monitorizarea stărilor de zi cu zi. Odată ce o instalezi, ai acces la informații despre hormoni și cum impactează ei corpul, ce metode de ajutor există, precum și ce întrebări să-i pui medicului pe acest subiect. O serie de setări de bază privind vârsta, ciclul menstrual, tratamente medicale sau boli te ajută să primești un feedback personalizat din partea aplicației. De asemenea, poți conecta aplicația la funcția health pe Iphone și Android sau la ceasul smart, dacă ai. Datele despre somn, bătăile inimii, mișcarea fizică sau tensiunea arterială sunt și ele indexate. În fiecare zi, un robot îți monitorizează simptomele și analizează cum se schimbă ele în timp. Robotul, antrenat cu studii științifice, îți poate interpreta și analizele de laborator, dacă încarci documentul necesar, cu disclaimer-ul că el nu înlocuiește diagnosticul unui doctor. „Cred că cel mai util e că ai o dovadă când mergi la medic, că toate simptomele astea ți s-au întâmplat, că trendul este crescător”, explică Cristina. 

Aplicația a fost lansată pe IOS în octombrie 2025, iar pe Android în februarie, anul acesta. De atunci, spune că a fost descărcată de câteva sute de persoane, din Republica Moldova până în România, Thailanda și Africa. 60% dintre utilizatoare o folosesc activ. Înainte să-i facă reclamă, Cristina spune că vrea să ia în echipă și un medic, pentru a avea mai multă legitimitate și rigoare. „Mi-aș dori foarte mult ca perimenopauza să fie văzută ca o fază normală în viață, nu ca sfârșitul vieții unei femei”, își explică ea așteptările de la acest proiect. „Aș vrea să fie normalizată discuția despre hormoni, la fel cum e normalizată discuția despre ciclul menstrual Mi-aș dori ca medicii să știe mai multe despre menopauză și perimenopauză și să trateze chestiile astea cu mai multă responsabilitate.”

Femeile cu care am vorbit pentru acest articol spun că au deschis față de cei din jur subiectul menopauzei și al transformărilor profunde pe care aceasta le aduce în viețile lor doar atunci când s-au simțit în siguranță că nu vor fi judecate. S-au deschis față de prietene și colege cu care împărtășeau experiența sau simptomele și astfel, în cazurile fericite, unele dintre ele au creat mici rețele informale de solidaritate cu informații, resurse și, uneori, soluții. 

În echipele în care a lucrat de-a lungul timpului, Alina, fostă ingineră dintr-un oraș mare din județul Prahova, schimba păreri cu colegele de vârste similare. „Ne întrebam: tu cum te simți? Multe dintre ele aveau dureri de cap, amețeli, transpirații abundente”, povestește Alina. Ea mai crede că i-a fost ușor să aibă un dialog pe tema asta pentru că colegele ei aveau studii superioare și „mintea mai deschisă”. 

Maria spune că a vorbit despre menopauză cu femei de toate vârstele. Celor mai tinere le descria simptomele și încercările prin care trecea, iar asta le ajuta să se pregătească pentru această perioadă „Vai de mine! Așa o să fim și noi, așa o să facem și noi. Nu știam, bine că ne-ai spus!”, își amintește Maria vorbele lor. Când avea de lucru în casa vreunei femei de vârstă mai înaintată, o ajuta să aducă în discuție menopauza, ca să fie privită cu mai multă compasiune și înțelegere în treburile pe care le avea de făcut. 

Ruxandra și-a sudat o astfel de relație de solidaritate cu prietena ei apropiată, alături de care a trecut prin toate etapele maturizării, de când au devenit majore și până acum. „Am mers împreună, pas cu pas, în povestea asta”.

La polul opus e Elena, care spune că nu se simte înțeleasă de femeile din jurul ei. „Oamenii nu înțelegeau. Când am început să am bufeuri, îmi ziceau: Poate ai probleme cu caloriferul. Nu le venea să creadă și căutau alte explicații”. Femeia de 46 de ani crede că diferența de vârstă între ea și prietenele ei mai tinere joacă un rol important, pentru că ele nu pot relaționa cu o experiență pe care nu au avut-o încă. „Cred că mai ușor relaționezi dacă vorbești despre o boală, pentru că fiecare, într-un fel sau altul, a trecut printr-o boală”, crede Elena. „Prietenele mele căutau să compare experiența mea cu experiențe proprii legate de corp, dar în felul ăsta simțeam că minimizează cumva și nu iau în serios [menopauza]”.  

În afara rețelei oamenilor de încredere, discuțiile despre menopauză se strecoară mai greu în relațiile cu ceilalți, mai ales cu bărbații. 

De când a intrat la menopauză, Ruxandra povestește că a auzit din partea mai multor bărbați prejudecăți sub forma unor glumițe lipsite de empatie. „Mă simt discriminată în felul în care m-am simțit atunci când eram gravidă și imediat după naștere, când toată lumea spunea: Femeile sunt nebune din cauza hormonilor”, povestește femeia. Remarcile de acest fel o inhibă și mai tare. „Mi se pare că, dacă admit că trec prin chestiile astea, ceea ce spun și deciziile mele pot fi mult mai ușor invalidate de vorba: Las-o, că sunt hormonii”. 

Sociologa Ilona Voicu, care și-a scris teza de doctorat pe tema menopauzei, arată că asocierea femeilor cu starea de „isterie” este o prejudecată perpetuată istoric. Termenul e împrumutat din greaca veche - ὑστέρα (hystéra) - care înseamnă uter și asociază automat starea psihologică cu aparatul reproducător feminin. „E un dublu standard, pentru că ne enervăm toți: și femei, și bărbați,” explică cercetătoarea. „Femeilor li se atribuie cauze biologice: ele înnebunesc, sunt isterice, în timp ce bărbații care se înfurie sunt luptători. N-o să auzi pe nimeni să acuze un bărbat care urlă că e isteric”.

Elena spune că și-a creat un scop din a vorbi cu bărbați despre menopauză. Vrea să-i obișnuiască cu subiectul, în speranța că vor înțelege mai bine realitățile unei femei și vor fi capabili de mai multă compasiune. „Am observat că sunt destul de surprinși că deschid discuția asta. Nu-mi pun întrebări suplimentare”, povestește Elena.  

Dana a făcut testul la sală, la orele de pilates, față de antrenorul ei. La început, s-a simțit nevoită să explice de ce nu poate face anumite exerciții, în timpul unui bufeu. „Inițial, s-a blocat, după care eu l-am mai expus [la subiectul ăsta]. După aia, când mă vedea că mă opresc, mă întreba: Ești bine?”, povestește femeia. Pe de altă parte, spune că mediul de acolo nu o face să se simtă neapărat confortabil cu perioada prin care trece. „Femeile vin acolo să fie sexy, nu să zică: Stai puțin, că eu sunt la menopauză, am un bufeu”. 

În intimitate, scăderea libidoului cu care menopauza vine la pachet e însoțită adesea de dureri la contactul sexual, infecții urinare și vaginale. Un simptom mai puțin discutat e incontinența urinară. 

Ruxandra își descrie viața intimă drept „moartea în coteț”. La momentul interviului, spune că n-a mai făcut sex cu partenerul ei de două luni și nu-i lipsește. Iar asta o sperie. „Apoi, orgasmul devine ceva greu și vine și cu partea asta de celebra uscăciune vaginală din reclamele de la televizor”, povestește ea. Femeia mai crede că viața intimă redusă în perimenopauză sau menopauză degradează o relație romantică și amplifică neînțelegerile care există deja în cuplu. „Problemele astea tind să capete mai multă importanță și să fie mai mari și mai greu de depășit.”

Comunicarea cât mai onestă cu partenerul despre dificultățile din această perioadă e metoda care poate suda relația, crede Dana. Ea observă că, de când discută deschis cu partenerul ei despre menopauză, el e mai empatic și mai conștient de experiența ei. „Lui, personal, i se pare super valoroasă oglinda asta pe care eu i-o arăt pentru că îl face să fie puțin mai atent la celelalte lucruri.” 

În teza de doctorat a cercetătoarei Ilona Voicu, două dintre respondente povestesc că certurile în cuplu sau familie au crescut odată cu stările de nervozitate din această perioadă, însă cele mai multe participante la cercetare au declarat că au avut parte de „sprijin informal” de la cei apropiați. 

Dincolo de obstacolele concrete, schimbările fiziologice pe care această perioadă le aduce în viața unei femei pot modela unghiul din care ea privește lumea. Elena, de pildă, spune că nu se mai gândește la actul sexual ca la un instrument de validare, așa cum o făcea înainte de perimenopauză, când avea mai multă încredere în ea. Acest lucru a presupus multă muncă interioară, în care și-a dat seama că simțea presiunea de a fi o ființă sexuală, de a-și satisface partenerul. „Și eu, dacă nu eram acolo cu dorință, simțeam că nu sunt o parteneră bună”. În prezent, Elena nu are o relație intimă în care să-și testeze reacțiile corpului și spune că a devenit mult mai reticentă la capitolul ăsta. „Acum nu mă văd făcând asta decât cu cineva care știu că mă respectă, mă iubește și are răbdare cu mine să trec eu peste complexele pe care le am”. 

Schimbările pe care perimenopauza și menopauza le aduc în viața intimă se suprapun cu credințele și presiunile sociale, precum și cu calitatea relațiilor interpersonale. O analiză din 2025, realizată de cercetătoare de la Universitatea Dalarna din Suedia, care sintetizează 21 de studii despre relația dintre menopauză și viața intimă, arată că femeile aflate în această etapă navighează mai ușor dificultățile dacă au parte de înțelegere și empatie de la partenerii romantici. Se simt încurajate să găsească soluții atunci când sexul devine dureros. Pe de altă parte, cele singure simt că și-au pierdut „condiția de femeie” odată cu fertilitatea, o trăsătură a atractivității pentru bărbații heterosexuali din jurul lor. Ele mai spun că se simt tratate ca „persoane materne” și nu ca „ființe care au o sexualitate”. O parte dintre ele relatează că preferă să renunțe la sex, știind cât de dificil le este să atingă orgasmul.  

Aproape toate femeile cu care am stat de vorbă pentru acest articol au adus în discuție îmbătrânirea și teama de moarte, amplificate odată ce au ajuns în acest moment al vieții. Dincolo de semnele fizice și agravarea unor probleme de sănătate, cele mai multe spun că au resimțit o tensiune între așteptările sociale și acceptarea de sine, mai ales într-o cultură care idealizează tinerețea femeilor. Creșterea în greutate sau părul grizonant, de pildă, care pot fi accelerate în această perioadă, sunt adesea criticate de privirea rigidă a comunității. „Așteptările sociale de la femei sunt să arate bine,” explică sociologa Ilona Voicu. „Standardul de dezirabilitate socială este femeia adolescentă sau tânără care arată bine, se poate dezbrăca pe plajă. Iar pentru cele care sunt, să zicem, la vârsta menopauzei, standardul e același. De aceea, unul dintre complimentele des folosite e: Nu-ți arăți vârsta. Nu spune nimeni: Vai, ce bine arăți când ai cincizeci de ani”, arată cercetătoarea. 

Chiar dacă discursul contemporan a mai diluat conotațiile negative asupra menopauzei, presiunile au rămas și pot deveni și mai mari atunci când femeia nu are copii, un partener sau un job stabil, iar percepția că nu mai contezi pentru societate erodează și mai tare stima de sine. „Societatea te vrea subțire și la 50 de ani,” spune Voicu. „Și atunci cedezi și te duci la sală, chiar dacă de multe ori vrei să zaci în pat că te dor oasele și ai bufeuri. Faci tot ce ți se cere ca să arăți bine sau decent. Deja devine o problemă de decență și de moralitate să nu arăți obosită.” 

Pe fondul acestor nesiguranțe, industriile frumuseții și sănătății le vând femeilor produse și servicii de tot felul, care să le țină pe acestea între granițele normelor impuse social. Acest fenomen e numit, într-un articol din 2022, „industria wellness-ului feminin”, ce abundă în cosmetice, suplimente și sfaturi de la celebrități care au capitalizat momentul. Deja dezvoltată în Statele Unite, noul val de marketing poartă riscul unei noi discriminări economice prin taxa roz - o practică răspândită de marile companii care taxează mai mult femeile decât bărbații la produse de îngrijire, deși funcțiile lor sunt similare. 

În 2024, „piața menopauzei” - care cuprinde medicamente, suplimente, aplicații digitale și dispozitive de monitorizare a simptomelor - era evaluată la peste 17 miliarde de dolari, cu o estimare de 24 de miliarde până în anul 2030. În capitalismul târziu, această piață a menopauzei e un fenomen centrat mai degrabă pe profit decât pe binele femeilor, într-un climat în care subiectul devine din ce în ce mai mainstream. În România, de pildă, medicul Adina Alberts, una dintre cele mai puternice voci conspiraționiste din pandemie, face reclamă pe Youtube la remedii naturiste și suplimente alimentare cu care are parteneriate. 

Strategiile și ofertele din marketing au un succes cu atât mai mare cu cât informația corectă e mai greu de găsit. Interlocutoarele mele spun că au avut resurse limitate în procesul de învățare: unele au găsit câteva pasaje în reviste pentru femei, altele au ascultat podcasturi în limba engleză sau au citit articole pe internet. Într-un amestec de informații puține și contradictorii, de sfaturi și prejudecăți, fiecare femeie s-a descurcat cum a putut. 

Efectele resimțite odată cu instalarea perimenopauzei nu se mărginesc la spațiul privat. Unele dintre femeile cu care am vorbit spun că au fost nevoite să-și comunice dificultățile prin care trec în fața colegilor de muncă. Să le explice, de exemplu, de ce brusc nu se mai pot concentra sau au nevoie să deschidă un geam ca să mai potolească valul de căldură al unui bufeu. Dana povestește că, iarna trecută, efectele perimenopauzei au intervenit atât de mult în rutina ei, încât s-a gândit să-și dea demisia. „Nu mai reușeam să pun lucrurile cap la cap la job”. 

Elena are o mai mare flexibilitate la centrul de cercetare unde lucrează, așa că și-a permis să-și schimbe programul de lucru. „Timpul în care sunt funcțională s-a îngustat.” Obișnuia să împingă munca intelectuală spre a doua parte a zilei, dar de când are probleme și cu ochii, îi e din ce în ce mai greu să facă și asta. Femeia mai spune că simptomele au forțat-o să facă schimbări pe toate planurile și să-și creeze obiceiuri noi. „Pierzi mult timp cu gestionarea simptomelor.” 

Când prindea vreo zi de lucru la cineva în sat și era în focurile perimenopauzei, Maria îl ruga pe soțul ei să facă o parte din treaba ei, în timp ce ea găsea un colț în care să se odihnească. „Mai făcea el, eu stăteam jos. Dacă mă duceam într-o grădină cu el, făcea el în locul meu”, își amintește ea momentele dificile în care perimenopauza își făcea simțită prezența în munca fizică pe care o avea de făcut. 

Cazurile pe care le-am prezentat în această documentare nu acoperă realitățile tuturor femeilor. Pentru multe dintre ele, nu există spațiu de discuție despre menopauză la job. Una dintre fricile lor este că ar fi privite mai degrabă ca niște verigi slabe în fața angajatorului decât ca niște ființe complexe care navighează o etapă dificilă în viață. 

Însă indiferent de formarea lor, interlocutoarele mele au recunoscut toate că au nevoie de ajutor. Ele se alătură celor 47% dintre respondentele studiului românesc lansat anul trecut, care cred că la locul de muncă ar trebui să existe politici de sprijin pentru femeile care traversează perimenopauza sau sunt la menopauză. Studiul a fost realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS, cu sprijinul clinicilor private Regina Maria. Dintre respondentele care au avut curajul să vorbească despre simptome la job, 62% spun că n-au primit niciun fel de sprijin, iar 9% menționează programul flexibil. „Cred că pentru femeile care au un program de la 9 la 18 e foarte greu să mai aibă grijă de ele în timpul care le rămâne. Și dacă mai ai și copii mici, deja pare misiune imposibilă”, spune Elena, care susține implementarea unor politici ale programului flexibil. 

Câțiva pași înainte au fost făcuți. La finalul anului trecut, asociația „Sunt la Menopauză”, fondată de Ileana Badiu, Maria Apostol și Ana Bîtu, a prezentat în Parlamentul European studiul citat mai sus, care e și primul la nivel național pe această temă. Evenimentul a fost o premieră și la Bruxelles, cu sprijinul Roxanei Mînzatu, vicepreşedinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale şi competenţe, locuri de muncă de calitate şi pregătire, și al lui Dan Motreanu, vicepreşedinte al Comisiei pentru Sănătate Publică. Anul acesta, membrele asociației, alături de avocata Olivia Sava, au vorbit despre măsuri concrete de protecție împotriva discriminării la locul de muncă: flexibilitatea programului, pauze, înțelegere din partea angajatorului. De asemenea, ele au ridicat problema schimbării legislației muncii, astfel încât să împiedice marginalizarea și penalizarea femeilor din acest motiv la job. 

Inițiativa se alătură unor demersuri asemănătoare care iau în calcul problemele de sănătate specific femeilor, cum ar fi inițiativa legislativă de la finalul anului trecut, care prevede o zi liberă pe lună pentru angajatele care suferă de endometrioză. 

Anul acesta, membrele asociației „Sunt la menopauză” au pornit o serie de evenimente numită „Let's Talk About Menopause” în mai multe orașe din țară. 

Anul acesta, Comisia Europeană a inclus menopauza în Strategia privind egalitatea de gen pentru perioada 2026-2030, pentru prima oară în istoria sa. Menopauza e menționată laolaltă cu sărăcia menstruală - adică lipsa accesului la produse sau la educație pe acest subiect - urmând ca în viitor să fie făcute studii și schimburi de bune practici, pentru ca decalajul dintre femei, în materie de sănătate reproductivă, să fie cât mai mic. 

Organizația Internațională pentru Standardizare (ISO) a lansat, la începutul lui septembrie 2026, primul ghid din lume pentru menstruație și menopauză la locul de muncă. Documentul a fost elaborat în baza unui sondaj la care au răspuns 6.494 angajate din șapte țări. Șase din zece respondente au spus că nu și-au auzit niciodată angajatorii discutând despre sprijin la job pentru femeile la menopauză. Ghidul nu e obligatoriu, ci rămâne alegerea fiecărui angajator dacă vrea să-l studieze și să-l aplice.   

Sociologa Ilona Voicu crede că, la nivelul instituțiilor medicale, menopauza ar trebui abordată interdisciplinar, de o echipă de profesioniști care să trateze fiecare caz în parte ca un ansamblu unic de simptome și nevoi. „Însă în loc să existe o perspectivă holistică, ginecologul ia o bucățică, cardiologul o bucățică, endocrinologul o bucățică și, de multe ori, nu ajung să conecteze toate lucrurile astea”, explică ea. Până în 2030, peste un miliard de femei vor trece prin menopauză și postmenopauză, peste tot în lume -- poate o parte dintre ele vor avea parte de sisteme care să le susțină mai bine în aceste perioade de tranzițe.

Până atunci:

Jurnalista Sorana Stănescu face un scurt ghid de consulturi și analize pe care femeile ar trebui le aibă în vedere. Varianta completă a ghiduluio puteți citi în cea mai nouă ediție din „Foaia de observație”, newsletterul lunar creat de Sorana, despre cum putem naviga sistemul medical, ca pacienți și cetățeni.

---

 

Pe scurt, fii atentă la simptome și discută cu ginecologul și endocrinologul. Deși menopauza nu poate fi întârziată, tratamentul pentru ameliorarea simptomelor trebuie început mult mai devreme, ca femeia să nu sufere inutil ani la rând. Imediat ce apar primele semne (menstruație neregulată, bufeuri etc.), trebuie evaluate riscurile și luată în calcul terapia de substituție hormonală, al cărei rol e tocmai să asigure o calitate mai bună a vieții în această perioadă. Nu trebuie să aștepți și să suferi.

Pentru început, sunt esențiale un examen de bilanț și analiza istoricului personal și familial. Dacă ești asigurată, poți face măcar o parte dintre consulturi și investigații fără plată. Ce-i de făcut, afli pas cu pas din Foaia de observație. 

Ce e terapia de substituție? 

Terapia de substituție hormonală înseamnă că îi dăm corpului acei hormoni pe care nu îi mai produce natural în cantități suficiente, sau deloc: estrogen, care ameliorează simptomele în perimenopauză, și progesteron, care protejează endometrul de cancer. După ce ai făcut evaluarea completă, endocrinologul decide dacă și ce tip de terapie de substituție hormonală e potrivită – ce doze, sub ce formă (pastile, plasturi, ovule). Unele dintre acestea se decontează, altele nu..

Până la finalul anului trecut, însă, mulți medici se fereau să prescrie tratament hormonal de substituție, pentru că studii mai vechi indicau un risc crescut de cancer de sân. Dar în 2025 au apărut alte cercetări, care au arătat, pe de o parte, că studiile inițiale erau făcute pe femei mai în vârstă decât cea la care se începe acum terapia, că dozele erau mult mai mari decât cele de azi, iar produsele – diferite. 

„Tratamentul hormonal nu va aduce în organism doze mai mari de estrogen decât cele pe care le produceam când ovarele funcționau”, explică dr. Dobrescu. „S-au făcut și studii pe femei mai tinere și preparate mai noi, care au arătat că riscurile nu sunt atât de mari pe cât le estimam inițial, dacă selectăm cum trebuie femeile care au indicație (n.r.pentru  de tratament de substituție). Asta e cheia.”

E recomandat să începi cât mai repede această terapie, după ce au apărut primele simptome, în primii ani de dereglare a menstrelor. Atunci manifestările sunt cele mai supărătoare. Cu vârsta, ele se mai estompează oricum.

Alte tratamente și stil de viață

Pentru problemele urogenitale, există acum tratamente de rejuvenare cu laser sau PRP (care folosește plasmă din sângele propriu), iar calitatea vieții crește mult. Acestea nu se decontează.

Pentru pielea uscată e nevoie de loțiuni de hidratare, dar și de un control dermatologic (poate fi gratuit cu bilet de trimitere, dacă găsești un doctor în contract cu Casa). Esențial e însă și stilul de viață.  

Al doilea lucru esențial pentru păstrarea masei musculare: exercițiile cu greutăți (spre deosebire de cardio, acestea, în mod special, cresc masa musculară). În plus, sportul ameliorează simptomele. E o sursă de endorfine și dopamină (gestionezi mai bine anxietatea), somnul e mai odihnitor, masa osoasă se menține mai bine. „Femeile care fac lucrurile astea «de prevenție»  trec prin perioada de menopauză și perimenopauză mai ușor”, spune dr. Oprea.

Să nu cazi în capcana industriei menopauzei

Nu cumpăra suplimente sau produse cu hormoni fără recomandare medicală și în niciun caz de pe OLX sau alte site-uri care nu sunt farmacii. „Sunt naturale, n-au cum să facă rău” nu e un argument pentru a le lua după ureche. Dimpotrivă, în doze greșite sau în combinație cu alte medicamente pe care le iei deja, pot face mult rău. Iar unele pot crește riscul de cancer endometrial sau de sân. 

---

 

Editor: Andra Matzal