Film / Seriale

Mic tratat de manipulare

de Adela Marcov

Publicat pe 1 septembrie 2016

Nu pot să uit ce dezamăgită am fost când am aflat că Schimb de mame e o emisiune regizată, cu figuranţi care urmează un scenariu. Certurile, împăcările, crizele de nervi ale doamnelor plângând în bucătăriile de împrumut, isteriile copiilor în faţa mamelor surogat - totul era contrafăcut, o imitaţie de viaţă. Ce să vezi - acelaşi lucru se întâmplă şi la Burlacul, show-ul TV în care 20 de tinere domniţe, cu bagajele pline de speranţe şi bikini decoltaţi, pornesc în căutarea unui mire (remember Cătălin Botezatu?).

Întotdeauna m-am întrebat ce doză de exhibiţionism, masochism şi ambiţie te-ar împinge să iei parte la aşa ceva - varianta inocenţei nu mi s-a părut niciodată veridică. Dar până la UnREAL nu mi-am putut imagina la adevărata lui amploare exerciţiul complex de manipulare ce are loc în spatele camerelor de luat vederi. 

Povestea serialului se desfăşoară în culisele Everlasting, un show de televiziune în care un burlac celebru îşi caută jumătatea, iar competiţia între doritoarele de măritiş e filmată, editată şi servită în porţii săptămânale către publicul amator de telenovele. Totul e de fapt un exerciţiu PR-istic de spălare a imaginii unor juni cu bani mulţi, iar principala miză e să-l faci atrăgător şi digerabil pe ecran, aşa încât telespectatorul să nu întindă mâna după telecomandă.
Maeştrii-păpuşari din culise, Quinn King (Constance Zimmer) şi Rachel Goldberg (Shiri Appleby), reduc participantele la stereotipuri uşor de memorat - soţioara cuminte, MILF-a disperată, activista politică, ţărăncuţa de treaba, rasista sexy - şi le plasează într-un joc complicat de strategie, în care principalele arme sunt minciuna şi tăieturile de montaj.

Revenită pe platoul de filmare după o cădere nervoasă de la finalul sezonului 1, Rachel are încă scrupule legate de modul în care trebuie să manipuleze concurenţii, însă nimeni nu e mai priceput că ea în a vinde iluzii şi a semăna discordie, iar rolul de mic demiurg e prea adictiv că să renunţe la el cu una cu două. Quinn ştie foarte bine cum să folosească slăbiciunea asta pentru a descuraja rarele ei tentative de evadare. Cele două au o relaţie bolnav-simbiotică, la graniţa între prietenie şi sindromul Stockholm, în care orice e permis - şantaj, laude, ameninţări, declaraţii de iubire. E unul din cele mai interesante cupluri apărute pe ecrane în ultimii ani - aceste anti-eroine care pe de-o parte fac front comun într-o lume dominată de masculi şi îşi tatuează crezul pe încheietura („Money. Dick. Power.”), iar pe de alta se faultează fără milă într-o perpetuă competiţie pentru un loc mai sus pe scara profesională. Sunt genul de protagonişti pe care probabil i-ai detesta în viaţă reală, dar te fascinează pe ecran, iar moralitatea asta ambiguă e unul din punctele forte ale serialului.

 

Trailer sezonul 1

Rachel are momentele ei de luciditate şi păreri de rău, însă principiile devin mai uşor de ignorat atunci când Quinn îşi anunţă echipa că oferă bonusuri pentru nuditate, certuri sau apeluri la Salvare. De altfel, întregul staff e prizonierul lăcomiei, alianţele se fac şi se desfac cât ai clipi, în timp ce fiecare îşi urmăreşte scopul fără jenă ori inhibiţii. E echivalentul atmosferei „de familie” mimate în orice corporaţie, dezbrăcat însă de orice tentativă de cosmetizare. Oamenii sunt  seduşi de putere şi îşi găsesc justificări pentru orice act egoist ori de-a dreptul monstruos, pentru că succesul şterge cu buretele şirul de cadavre pe care le-ai lăsat în urmă. Aşa încât pare aproape firesc să te foloseşti de ambiţiile, frustrările şi traumele concurentelor pentru a obţine câteva puncte în plus la rating, indiferent de consecinţe. Dincolo de toate maşinaţiunile şi intrigile amoroase, serialul e o oglindă nemiloasă a relaţiei viciate între creatorii de conţinut şi public, a logicii aceleia strâmbe care spune că trebuie să produci gunoi pentru că doar asta prinde la mase, că atunci când realitatea nu e suficient de spectaculoasă trebuie ajustată şi adevărul e doar o chestiune de interpretare. E un reper la care ar trebui să ne raportăm de fiecare dată când consumăm junk TV pe nemestecate, că să ne reamintim că magia de pe sticlă e, până la urmă, butaforie şi gablonţ.

Poate că manevrele de culise şi cruzimea personajelor vi se vor părea exagerate, însă totul e inspirat îndeaproape de viaţa pe platoul de filmare la Burlacul, varianta americană, aşa cum a văzut-o una din producătoarele emisiunii. Sarah Gertrude Shapiro şi-a petrecut câţiva ani printre păpuşi Barbie pe care le linguşea, le ameninţa, le îmbiba cu alcool şi le făcea să se confeseze în faţa camerelor. Apoi a decis să îşi exorcizeze amintirile pe peliculă - mai întâi cu Sequin Raze, un scurtmetraj în care o producătoare de show tv pune pariu cu colegii din regie că va face o concurentă să plângă (şi reuşeşte cu brio), apoi cu UnREAL, ajuns deja la sezonul 2, care i-a adus lui Constance Zimmer o nominalizare la premiile Emmy pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar. Şi pe care merită să-l vedeţi pentru toate substraturile mixate inteligent, pentru slalomul între satiră, comentariu social, dramă şi romance, pentru că e un exerciţiu deopotrivă incomod şi fascinant în dezvrăjirea lumii.

 

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK